10,193 matches
-
confesiuni care, nu în puține cazuri, conține elemente dramatice. Marcată profund încă din copilărie de pierderea mamei sale, autoarea va încerca să refacă din întâmplări și gesturi rămase în amintire chipul mamei, într-un tablou plin de lumină și de dureroasă sensibilitate: „Afară este înnourat, nu se aude niciun sunet. Tot satul e pustiu, parcă nu ar mai exista nimeni pe fața pământului. Ploaia așteaptă să cadă peste noi, să-i simțim mângâierea ei rece. Ce poate să aducă un timp
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
vara, s-a terminat vacanța, s-au terminat șotiile, ne-am întors la grădiniță, dar nu prea am multe amintiri legate de gradiniță. Dar mi-am făcut o impresie, în sensul că amintirile frumoase se uită și ramân doar amintirile dureroase. Îmi amintesc un astfel de eveniment; la grădiniță, era sărbătoarea zilei de 8 Martie și la toți copiii le-au venit mămicele, ei le-au felicitat, mamele îi sărutau, iar mama mea era peste hotare. Am început să plâng de
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
înmormântare! Au fost trei zile de coșmar, în care, nu făceam diferența dintre realitate, mi se părea că visez, mă pișcam, ca să simt durere, să văd dacă e somn sau sunt trează. A fost un somn cu coșmar, un coșmar dureros pentru întreaga familie și pentru micuța Mihaela care, la doar trei anișori, a rămas fără mamă, fără sprijin. Aveam impresia că ea înțelegea totul, ea plângea, cred că ea suferea cel mai mult, fiind un copil, care vedea cum mama
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
Era mai mult un fel de scurmătură plictisitoare și mai ales sortită să scoată șapte rînduri de sudori de pe vajnicii căutători. Dar treaba începută trebuia dusă la capăt fără doar și poate. Nedescoperirea comorii ar fi însemnat o înfrîngere prea dureroasă pentru întreaga echipă și orice participant era perfect conștient de urmări. Săpa deci fiecare cum putea, icnind, gemînd, scuipînd în palme, scoțînd exclamații de mirare cînd săreau scîntei la loviturile cazmalelor, îndemnîndu-se unul pe altul, mă rog, se cunoștea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
astfel de propuneri. Era foarte bine primită și-i scotea pe toți la liman. Așa că se ridicară să plece. În clipa aceea însă iedul se zbătu mai tare ca niciodată și scoase un fel de geamăt prelung, ca o chemare dureroasă. Ce-o fi cu el?... Dacă moare? scînci Ilinca. Of, of, cît de rău mi-ar părea! Tu ce zici, Virgil? întoarse ea ochii înlăcrimați către darnicul cavaler. Nu va muri! răspunse hotărît Virgil. Nu-l vom lăsa să moară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
căprioară... Nimeni nu făcu nici cea mai mică mișcare. Doar iedul mai scoase o dată acel geamăt prelung și trist, cu ochii ațintiți spre mama lui, continuînd să se zbată tot mai tare. Îndată apoi, alt strigăt, mai puternic și mai dureros, veni din partea căprioarei. Și, fără să mai țină seama de nici un pericol, nici de faptul că era singură în fața celor cinci vrăjmași, care-i răpiseră puiul, căprioara porni ca o săgeată spre ei... Copiii îi urmăreau înfiorați salturile repezi fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
se gîndi că altădată n-o să-i mai publice nimic și tot el ar fi în pierdere. Așa că se mulțumi doar să se retragă iar în muțenie pentru o vreme și să lase timpul să lecuiască acea rană teribil de dureroasă. Și mai este un fapt care nu poate fi trecut nicidecum cu vederea. Probabil Vlad, că pe Ilinca și pe Virgil nu-i cred în stare de o asemenea cruzime, deși s-ar putea ca nici Vlad să nu fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
și care îndrăznise să spună într-un grup că, "dacă Bărzăunul a ajuns să scrie poezii, înseamnă că orice vițel poate cînta în corul căminului cultural"! Alta acum! Oricine în locul Bărzăunului aproape că n-ar fi putut suporta asemenea lovituri dureroase. Dar Bărzăunul rînji nepăsător. Între timp terminase de citit "Coliba unchiului Tom", "Singur pe lume" și ciclul "Cireșarilor", iar de scris mai scrisese doar o singură poezie, de 24 de pagini, un fel de scrisoare în versuri către Ilinca, răspîndind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
atare, dacă de cele mai multe ori ritmica sensurilor în lirica eminesciană este armonizantă, reflectând comuniunea universală, alteori ea este disonantă sau chiar antagonică, relevând latura inarmonică a lucrurilor, a lumii. Așa se naște "tristețea metafizică" din poezia eminesciană de iubire, conștiința dureroasă a denivelării potențialului spiritual între realitate și idealitate, dintre necesitatea internă hyperionică și inerția telurică, refractară spiritualității. Acest gen de ritmică antitetică apare cu osebire în Pe lângă plopii fără soț.... Ce e amorul ?, Adio, S-a dus amorul. "În cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
tablourile lui Rembrandt; idealitatea etică din Don Quijote; moartea transfiguratoare ca nuntă cu natura în Miorița; conflictul dintre aparență și mister în pictura lui Leonardo da Vinci; goana penelului după lumina fără umbră din pânzele lui Vermeer și Van Gogh; eroismul dureros supraomenesc în Prometeu înlănțuit al lui Eschile și Antigona lui Sofocle. Viziunea cosmică axiologică a lui Omar Khayyam se reflectă în constatarea amară a nimicniciei universale: Miresme, cupe, harfe și bucle aurii: O, jucării sfărmate de Vreme, jucării ! Gând, faptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
corola florii sacre nufărul. Dacă în sculptura greacă respiră armonia sferelor prin proporțiile divine, dacă în sculptura lui Michelangelo relieful formei umane își depășește drama lăuntrică prin energia sa nemăsurată, dacă neînfrânata bucurie a vieții cu paroxismele ei entuziaste sau dureroase cutremură rodiniana Poartă a Infernului, în arta lui Brâncuși retrăim Ziua Dintâi a formelor originare, a Începuturilor. De cealaltă parte a lumii, statuile lui Buddha ne insuflă pacea nirvanică a unei a treia stări, dincolo de ființă și neființă. Amintim acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
floare pe înălțimile sofiei". Iar autorul romanului Hyperion este poetul spiritualității absolute pe plan universal. "A fost arhetipul poeților, scrie Herman Hesse despre Hölderlin, predestinat de Dumnezeu și jertfit de Dumnezeu, strălucind în puritatea sa supraomenească, plin de noblețe și dureroasă frumusețe". De aici dificultatea de a-l apropia. Iată avertismentul lui Heidegger, infinit dator lui Hölderlin: Ne-ar trebui multe zile cu multe ore privilegiate pentru ca meditația noastră să poată urmări la modul cuvenit drumul către un poem". De acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
precum și al comportării unor zei, este scos în evidență și condamnat încă din legenda sumero-babiloneană profund pesimistă, Ghilgameș. În tragedia Troilus și Cresida, Shakespeare a condamnat absurdul crimelor sadice, dar considerate "eroice", din Iliada. Absurditatea vieții a fost blamată profund dureros și sever de Georg Trakl și mai ales de Giacomo Leopardi: Amara e noia la vita, altra mai nulla; e fang la terra ("Amară și urât este viața/ și nimic altceva; și noroi este pământul") proclamă acesta din urmă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
creat, fragmentarea de sine a Unului, a născut o lume a durerii și a pieirii. Budismul religie filozofică a fost creația suferinței metafizice a lui Buddha în fața suferinței universale și a morții. Suferința lui Iisus a creat creștinismul, o meditație dureroasă asupra destinului tragic al omului consecutiv miticii greșeli și căderi adamice. În ambele viziuni, viața este o interminabilă Săptămână a Patimilor. * Suferința scoicii născând perla când este rănită, constituie un simbol absolut în Natură această pădure de simboluri, cum a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Bruno" (ms. 2257, f. 4291), arată că pentru poet, finalul capodoperei sale în forma apărută, și anume, starea înghețată, era nesatisfăcător, fără logică internă. Pentru că încremenirea este moarte, iar viul este mișcare. Suferința lui Hyperion era metafizică, era viață spirituală dureroasă. * Tema celui mai profund dintre pictori, Rembrandt, este suferința. Starea filozofică a suferinței a creat arta lui Van Gogh, încheiată cu tabloul Stol de corbi deasupra unui lan de grâu, prefață imediată la autoliza pictorului, al cărui cuvânt ultim apare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
îi tăiaseră nasul sau limba sau, pur și simplu, îi crestaseră chipul din tâmplă în tâmplă, cum făceau adesea maurii cu femeile păcătoase, hulindu-le, astfel, frumusețea. Nu ajungea, însă, niciodată să-l atingă. Nu reușea decât să redeschidă șuvoiul dureros dintre coaste pe care-l simțea gâlgâind din vreme în vreme, semn că, da, era în viață. Încă în viață. După ceasuri multe, care poate că fuseseră zile, simțise și mirosul mâinii care-i umezea buzele, simțise atingerea care schimba
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
prea știu să-ți spun cum e (frumoasăciudatăabjectăînnebunitoare?), creșteam frumos, creșteam liber. Plictisit, Alexandre închide cartea. Cască. Se ridică din pat și se întoarce pe călcâie. Cam atât poate să facă în minuscula lui cameră de pe Rue de Buci. Vertebra dureroasă (care o fi, oare, de data asta?) răspunde mișcării cu un vaiet scurt, de os trosnit, complet nepotrivit siluetei lui longiline, puțin efeminată, puțin prea spilcuită, de provincial devenit mai parizian decât parizienii. Alexandre ignoră durerea (dintotdeauna a suferit cu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
glumei inocente, acu zatoare în spatele zâmbetului rece. Poartă ochelari cu rame subțiri, de plastic. — Poftim. E pentru anxietate. A cincea pastilă. Din nou analize. Intermitente dureri de stomac. Să nu faci ulcer, măi! Păi să nu facă. Brusc, gâtul trosnește dureros. Parcă ar fi... nu, nu e el, niciodată nu e el. — Ce s-a întâmplat? — Nimic. Torticolis. — Ah, boală de șefi... — Aham. Înapoi la a cincea pastilă. Transpirații nocturne. Transpirații nocturne. Transpirații nocturne. Frână bruscă, în intersecție. Alex pe trecerea
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
De ce m-a ales mama pe mine? M-a izbit vioiciunea privirii aceleia. O țin minte perfect. O privire care s-a repezit într-a mea și mi s-a vârât pe sub gene, dincolo de ochi, până în străfundul creierului, o privire dureroasă, crudă întru câtva, dar vie, atât de vie și de puternică încât abia dacă nu mă clătinam sub greutatea ei. — Te chinuie întrebarea asta, nu? Îți pare rău că s-au despărțit? Să nu-ți pară! S-ar fi distrus
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
nu în viața mea, ci în a ta, într-o viață în care să-ți fie bine și în care să... să crești, știi? Să te umpli de lume. Să simți. Tot ce ni se întâmplă nu e decât amintirea dureroasă a faptului că suntem, cu toții, povești care se termină. Asta e Gorgona din spatele tuturor lucrurilor. Privește-o în ochi și orbești, rămâi mut, te faci de piatră. Ocolește-o, pune i pumnul în gură, prefă-te că nu există și
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
de haită este obligat să ia măsuri pentru ca așa ceva să nu se întîmple. Parcă ar fi preferat Arus să nu-l fi întîlnit pe Lupino în dimineața aceea cețoasă. Hotărîrea pe care era constrîns s-o ia acum era una dureroasă și, de bună seamă, urma să dea naștere altor supărări. Și Arus trebui să cîntărească pe îndelete care variantă urma să aducă, pe termen lung, mai multe beneficii haitei sale. Pe de o parte, Lupino putea să rămînă. Puiandrul era
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
tăcere apăsătoare. Lasă, Lupino, îmi vei spune cînd vei fi pregătit. Eu mă voi afla, oricum, lîngă tine. Cuvintele tinerei lupoaice se transformară în limbi de foc pentru sufletul puiandrului. Nu, Hana nu va mai fi, niciodată, poate, lîngă el. Durerosul adevăr îi puse sîngele în mișcare. Simți că i s-ar rupe inima în bucăți dacă nu i-ar împărtăși prietenei lui radicala hotărîre. Era, poate, ultima confidență pe care avea să i-o facă vreodată. Și, decis, Lupino rupse
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Îi era dor de ea, și visul îi făcuse tot atîta rău cît și bine. Pe de o parte, prezența ei aproape reală îl umpluse de fericire și-i încărcase "rezervoarele" cu energie. Se trezise, în schimb, copleșit de o dureroasă nevoie de-a o avea aproape; faptul că era nevoit să rămînă inactiv nu-l ajuta prea mult să uite de starea copleșitoare în care-l aruncase visul. Închidea ochii și-i auzea glasul în rostogolirea vioaie a apei peste
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
noaptea, sorbindu-și unul celuilalt cuvintele, flămînzi să asculte dar și să povestească. Recompuneau, bucată cu bucată, trecutul. Lupino fu, pe rînd, curios, uimit, înduioșat, mîndru, emoționat, fericit. Tatăl său îi răspundea la întrebările pe care și le pusese în dureroase clipe de singurătate. Era așa cum sperase să fie! Se trăgea din înaintași respectabili, de care nu-i era rușine. Un destin crud îl smulsese de lîngă părinții care-l adorau. Fusese iubit, și nu abandonat, și asta era, pe moment
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
copil. Nu din nou. Își înfrînă pornirea, lăsîndu-și timp să cîntărească mai tîrziu cum era mai bine să procedeze. Vrei să-ți cunoști teritoriul, fiule? Ești sigur, tată?, se interesă Lupino, hotărît să amîne acțiunea dacă s-ar fi dovedit dureroasă pentru părintele său. O, fii fără grijă. A trecut acum. Nimic nu mă face mai mîndru decît să-ți pot arăta ținutul nostru. Am luptat pentru el, Lupino. Aceasta e măsura forței tatălui tău! Și a fost o zi cu
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]