2,734 matches
-
II-III a fost capabilă să dea dispoziții canonico-disciplinare foarte precise și adaptate timpului. Adoptarea acestei atitudinii, care interzicea creștinilor serviciul militar, a fost determinată în această perioadă de tendința acestora de a începe prestarea acestuia într-o măsură accentuată. Ierarhia ecleziastică, conștientă de nelegitimitatea tuturor războaielor și a oricărei forme de ucidere precum și de fundamentul nonviolent și pacific al Bisericii, a căutat să pună capăt prin aplicarea unor normative care trebuiau să prevină situațiile neplăcute. Simultan, își făcea simțită solidaritatea față de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ierarhie ori impunere de legi, sprijinindu-se pe vitalitatea perenă a Duhului Sfânt care îi susține, unește și inspiră pe cei credincioși în Cristos, evitând orice conducere pământească. Pe căi opuse, gnosticii și montaniștii atingeau același scop: eliberarea de structurile ecleziastice, libertatea vieții religios-morale și interpretarea subiectivă a paginilor biblice. Gnosticii abuzau de învățătura Apostolului Paul (cf. îndreptățirea prin credință) corupând-o și ajungând la disprețul faptelor meritorii, golindu-le de orice consistență morală. În paralel, în Biserica dătătoare de legi
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a fost ceva secundar, pe când în cea a lui Valerian era scopul principal. Din diferite izvoare aflăm că, în această perioadă, creștinii posedau proprietăți funciare, edificii de cult, zone de cimitire și conduceau și unele bănci cu capitale proprii. Dacă ecleziasticii și soldații erau primii loviți de persecuțiile imperiale anticreștine, înseamnă că aceștia, prin activitatea lor creștină, erau considerați de același nivel cu oamenii Bisericii. În acest caz suntem îndreptățiți să susținem că soldații erau elemente eficace de convertire la creștinism
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cumpănă în fața constrângerii judecătorului, folosind timpul permis pentru a reflecta, spre deosebire de mulți alții soldați creștini care, în situații asemănătoare, au înfruntat martiriul fără nici o reținere. Fiind călăuzit îndeaproape cu răbdare, prin cuvintele episcopului său (asistăm la o supraveghere din partea ierarhiei ecleziastice, asupra vieții militare a soldaților creștini), reușește să-și depășească incertitudinile: În vremea acestor episcopi, pe când toate Bisericile petreceau în pace, în Cezareea Palestinei a fost decapitat Marinus, pentru că a îndrăznit să-și mărturisească credința în Cristos, un bărbat cinstit
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
acestea ne confirmă auguștii și cezarii tetrarhiei nu au avut un criteriu unic pe durata persecuției și că fiecare persecutor își dirija acțiunea proprie într-un mediu specific. Maximian a lovit cu precădere soldații; Dioclețian a persecutat îndeosebi episcopii și ecleziasticii, respectând persecuțiile precedente (ale lui Decius și Valerian) care au lovit mai mult în episcopii orientali și africani decât în cei occidentali, deoarece în Orient și în Africa creștinismul era mult mai răspândit și mai bine organizat. Maximinus și Maxentius
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
primejdia de a fi acuzați. Din acest motiv erau acuzați creștinii care desfășurau activități considerate străine intereselor statului, cei care se expuneau în mărturisirea și în răspândirea credinței mai mult decât în altele și cei care făceau parte din ierarhia ecleziastică. Aceasta se poate deduce și din sentința dată împotriva episcopului Ciprian din Cartagina: Ai trăit mult timp în nelegiuire și ai atras foarte mulți oameni în conspirația ta blestemată și te-ai făcut dușman al zeilor romani și credințelor sacre
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în principal rezistența pasivă, care se revelase foarte utilă în perioadele furtunoase prin care a trecut Biserica, fiind păstrată și pe timp de pace. În timp ce în Imperiul roman de Orient, condus de Licinius, mișcările pacifiste erau susținute tacită de ierarhia ecleziastică, ca și altădată în timpul persecuțiilor anticreștine, în Imperiul roman de Occident, aflat sub domnia lui Constantin, aceste motive cândva justificate erau acum depășite datorită rescriptului de la Milano (313), pe care împăratul îl punea în practică. În aceste condiții, mișcarea pacifistă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
precedentă față de viața militară și amplificându-se destul de alarmant după rescript milanez (313), măsurile legislative au avut efecte modeste. Plecând de la aceste rezultate, și dorind să înăbușe subterfugiile și evaziunile, Constantin a dat un alt decret (320) anulând privilegiilor oferite ecleziasticilor și tuturor acelora care ar fi intrat în rândul clericilor pentru a evita serviciul militar, după data menționată în decret. Ba mai mult chiar, o altă lege stabilea ca dezertorii să nu se mai poată îmbrăca bărbătește, fiind obligați să
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
riturilor idolatrice, ridiculizând mai apoi păgânismul care își făurea zeii, asemenea meșterului care confecționa păpuși, detestând uzanța de a aduce onoruri divine persoanei împăratului; d) chema unii episcopii din exil, în semn de liberalitate și pentru a pune capăt discordiilor ecleziastice, iar pe ascuns îi întărâta pe ceilalți episcopi opozanți la revoltă, fiind convins că plebea se mișcă numai atunci când este unită; e) interzicea creștinilor să-și înmormânteze morții ziua, pe motiv că se scandalizau păgânii datorită cultului creștin; f) interzicea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de conștiință, a apartenenței la Biserica creștină și simultan la serviciul militar, a fost influențată de cazurile soldaților creștini chiar de la sfârșitul secolului II. Cugetările succesive au cunoscut o serie de formulări și soluții diferite cauzate de împrejurările politice și ecleziastice ale momentului, independente de amploarea cantitativă a fenomenului, iar influența acestora, cât privește luarea unor decizii teoretice sau practice, a fost parțială sau absentă. Exceptând atitudinea înflăcărată a lui Tertulian, motivată de migrația sa religioasă periodică, nu cunoaștem vreo altă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
chiar radicală căci Partidul republican radical și radical-socialist constituiau, la începutul secolului, cea mai mare mîndrie a lor. Clivajul Biserică / Stat, care nu trebuie confundat cu un război religios, i-a pus în opoziție pe deținătorii și pe adversarii controlului ecleziastic asupra vieții sociale, mai ales în domeniul educației și doar subsidiar în domeniul sănătății. Alternativa propusă este monopolul de stat și laic asupra acestor instituții. Această situație este specifică țărilor catolice sau minorităților catolice puternice și poate duce la o
Partidele politice din Europa by Daniel L. Seiler () [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
a alfabetului și calendarului nostru, ci s-a legat și de "pălăria" tradițională: a interzis portul fesului. Trecutul Franței nu este scutit de lupta împotriva simbolurilor prea încărcate de semnificație. În timpul Revoluției franceze, începând cu 1792, este interzis portul veșmintelor ecleziastice, iar autoritățile confiscă orice obiect din bronz (crucifixe, strane, îngeri, diavoli etc.) pentru a le transforma în tunuri. În timpul terorii, cimitirele au fost despuiate de orice simbol religios. Pentru a dovedi că vechiul regim și vechiul timp au fost abolite
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
și experiența istorică. Evoluția moravurilor își va desăvîrși opera. Obiceiul creștin care cerea femeilor să își acopere capul cu o pălărie, un văl sau o mantilă în biserică a dispărut fără ca vreo regulă să acționeze. Revoluționarii francezi au interzis veșmântul ecleziastic, iar preoții au reînceput să îl poarte când libertatea religioasă a fost reinstaurată. Au sfârșit prin a abandona sutana fără ca cineva să îi fi obligat în vreun fel. Șoferii sikh conduc autobuzele londoneze purtând turban, fără ca cineva să obiecteze. Ar
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
le prezintă instituirea regimurilor parlamentare și, în final, contribuția notabilă pe care acestea o aduc la dezvoltarea parlamentarismului internațional. A. Marea Britanie. În anul 1248 termenul "parliament" este folosit în Anglia pentru a desemna o adunare formată din două ramuri, una ecleziastică (episcopi și preoți cu rangul de baron) și una laică (baroni direcți ai Coroanei 31). Acestei adunări îi este asigurată începând cu anul 1254 o structură stabilă, bazată pe principiul potrivit căruia orice contribuție putea fi impusă numai cu acordul
Parlamentarismul în societatea internațională by Gabriel-Liviu Ispas () [Corola-publishinghouse/Science/1020_a_2528]
-
liberal-democrați; doi membri ai partidului național scoțian și un speaker: Betty Boothroyd, Partidul Laburist)32. Dominantă în toate partidele este clasa mijlocie. Nu există interdicții pentru a fi ales în Camera comunelor, cu excepția funcționarilor publici, judecătorilor și reprezentanților forțelor armate, ecleziasticii romano-catolici și anglicani. Funcția legislativă și cea de control a activităților guvernului sunt cele mai importante funcții deținute de Camera Comunelor. În ambele domenii, rolul opoziției este neînsemnat. Partidul aflat la guvernare controlează cea mai mare parte a ordinii de
Parlamentarismul în societatea internațională by Gabriel-Liviu Ispas () [Corola-publishinghouse/Science/1020_a_2528]
-
un statut paradigmatic, în sensul kuhnian al termenului (ansamblu de exemple împărtășite de o comunitate științifică în exercițiul științei normale). În afară de Parsons în perioada evoluționistă, autorii care au propus această paradigmă sunt primii sociologi ai religiilor universitari emancipați de sub tutelele ecleziastice: B. Wilson, P. Berger, T. Luckmann, D. Martin, R. Fenn, K. Dobbelaere, precum și doi discipoli ai lui Parsons: Bellah și Luhmann. Elementele principale ale acestei paradigme pot fi sistematizate în jurul a trei elemente centrale diferențierea, raționalizarea și mondializarea -, găsim o
Religiozitatea și instituțiile sociale în România by Ion Petrică () [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
de manifestare a religiei, spre diminuarea rolului clerului și spre apariția unor forme integrative de organizare. În opinia lui Willaime (2001), trăsătura caracteristică a situației religioase contemporane este disiparea credinței, perpetuarea unui nivel relativ ridicat de credință în comparație cu diminuarea apartenenței ecleziastice. "Slăbirea organizărilor instituționale ale religiei este urmată de o înflorire a formelor de religiozitate. În societățile occidentale asistăm la o individualizare și o subiectivizare a sentimentului religios" (Willaime, 2001, p. 137). În acest context, fenomenul religios tinde să devină mai
Psihosociologia comunităților virtuale religioase by Zenobia Niculiţă () [Corola-publishinghouse/Science/1024_a_2532]
-
creștin-democrate, chiar dacă nu e descrisă și nu e definită ca atare, a fost totuși prezentă în ambele mari partide, precum și în grupări oarecum mai marginale. De exemplu, toată mișcarea de emancipare a afro-americanilor a fost de fapt condusă de figuri ecleziastice și a mers pe linia aceasta, a intrat în matca religioasă până chiar și în ziua de azi. S. A.: Această dimensiune e audibilă la nivelul retoricii publice, deși îi alienează pe posibilii parteneri "liberali", adică tradus în clar atei de
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
cu limba latină și în domeniul Dreptului canonic. Chiar și în această etapă, Dreptul canonic apusean continuă să rămână tributar Dreptului canonic răsăritean, de limbă greacă. Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxă răsăriteană reprezenta atât leagănul creștinismului, cât și al Dreptului eclesiastic. Legislația canonică a primelor veacuri a fost redactată în limba greacă, pentru că, inițial, nucleul primelor comunități creștine era constituit din elemente etnice orientale. În primele două-trei veacuri, „comunitățile italice, galeze și africane s-au recrutat, în mare parte, dintre orientali
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
unui gânditor care scria sub alte zodii spirituale decât cele franceze. III.6. Ignacio de Luzán În 1737 când Ignacio de Luzán își scria tratatul său de poetică, Spania se afla într-un decalaj imens față de restul Europei din cauza despotismului ecleziastic și politic care făcuseră, prin numeroase constrângeri ca starea generală a științelor și a literelor să fie una deplorabilă. Ecourile capodoperelor baroce ale lui Lope de Vega sau Calderon de la Barca se stinseseră deja, lăsând loc unei atmosfere oarecum nebuloase
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
creștin-democrată, Berlusconi a dus o abilă activitate de convingere. La Roma, se coalizează cu Uniunea Democratică Creștină, ce reprezintă curentul conservator al vechii DCI cu doar 6% din locurile Parlamentului. A invocat numele lui Sturzo, a cultivat legături cu ierarhia ecleziastică italiană dar și cu Aznar sau Kohl și a trecut cu bine, în iunie 1998, examenul de intrare în grupul parlamentar al Partidului Popular European. După germani și înaintea italienilor, spaniolilor sau francezilor, englezii sunt cei mai numeroși parlamentari europeni
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Alcide De Gasperi îi plăcea să citeze lucrarea lui Bergson Les deux sources de la morale et de la religion (1932): "Democrația este de esență evanghelică". Dorindu-se fideli mesajului lui Cristos și doctrinei pontificale, creștin-democrații nu se identifică cu funcționarea instituției ecleziastice și își susțin cu fermitate caracterul non-confesional, sursă, adesea, de dispute cu Biserica. Se pune astfel problema majoră a relației dintre credință și activitatea politică, de vreme ce apare problema fidelității față de credință în acțiuni, a îmbinării dintre valorile evanghelice și acțiunea
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
dublu jurămînt de supunere se pot naște conflicte de obligație, istoria contemporană oferind numeroase exemple de interferențe între politică și religie 7. De aceea, a urmări istoria democrației creștine înseamnă a pune întrebări privind istoria raporturilor cu papii, cu ierarhiile ecleziastice, cu organizațiile catolice sau protestante; înseamnă de asemenea a evoca itinerariul spiritual și militant al cadrelor sale, recrutate, în cazul cel mai general, din nenumărate acțiuni și asociații de la sfîrșitul secolului al XIX-lea, apoi din Acțiunea Catolică: se poate
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
a catolicismului liberal, ceea ce presupunea o anumită complexitate. Odată cu trecerea de la tradiția liberală, atașată formelor reprezentative ale democrației, la tradiția intransigentă, se trece de la noțiunea de mișcare (adică ansamblul de activități și organizații plasate sub autoritatea și sub controlul ierarhiei ecleziastice, formînd o populație de laici militantă în opoziție fermă cu liberalismul și socialismul) la aceea de partid autonom și non-confesional. Imediat după primul război mondial și mai ales după al doilea, era necesară formarea unei concepții politice vaste, care să
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
suferit aceeași evoluție ca și Lamennais, i-a tradus pe primii doi10. Între 1830-1833, el s-a desprins de mediile Restaurației, fiind convins că experiența belgiană nu contracara nici adevărul catolicismului, nici Biserica și nici nu punea în discuție disciplina ecleziastică. Cuvîntarea funebră a lui O'Connell din iunie 1847 era o laudă la adresa democrației pe care el o voia "botezată", adică creștinată. Irlandezul reprezenta pentru el tipul model de creștin și de cetățean. În 27 noiembrie 1848 el a ținut
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]