1,310 matches
-
îl dublează, în inima pădurii sonore și mentale și în toiul unei adevărate vijelii fizice, imagine încărcată de stranii reminiscențe venite dinspre Shakespeare, dar și dinspre no? În spatele războinicului se profilează figura dublului; actorul dă, așadar, formă unei umbre, unei „efigii spectrale” pe care, așa cum spune Artaud în „Un atletism efectiv”, teatrul o modelează, o învestește cu un sens material. Într-adevăr, acest spectru al sufletului are o anumită consistență, o anumită materialitate: „Credința într-o materialitate fluidă a sufletului este
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
este indispensabilă meseriei de actor”. Actorul trebuie „să vadă ființa umană ca pe un Dublu, ca pe acel Kha al Îmbălsămaților din Egipt, ca pe un spectru etern dinăuntrul căruia răsună forțele afectivității”. „Asupra acestui dublu acționează teatrul, asupra acestei efigii spectrale pe care o construiește și o modelează și care, ca toate spectrele, are o memorie veșnic vie și o existență nepieritoare.” Corpuri redevenite capabile să provoace apariția dublului, să reintre în contact cu invizibilul, să primească în ele, ca
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cu disperare de cei dintâi, se cațără pe ei, se ghemuiesc ori se târăsc la picioarele lor, „excrescențe” simbolice, figurări ale unei copilării și ale unei adolescențe rămase de mult în urmă, dar cu neputință de uitat. Corpuri-obiecte, fantome devenite efigii, simboluri ale trecutului mort, ale trecutului absent/prezent, manechinele sunt, alături de actorii cu mișcări mecanice, de robot, cheia creării iluziei: tensiunea dintre inanimat și animat văzută ca trecere de la starea de moarte la starea de viață. Comentând în însemnările sale
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
care - așa cum cred deopotrivă Craig și Genet - doar moartea te poate ajuta să-l numești. Ca și oglinda-cutie („oglindă, imagine aurită, împodobită ca o cutie de trabucuri mexicane”, spune Episcopul din Balconul), costumul gândit de Genet transformă actorul în acea efigie îmbrăcată frumos și „ornată” cu grijă, care evocă inevitabil corpul fără viață, nemișcat, expus în hainele lui „de gală” înainte de a fi înmormântat. Actor înțepenit într-o ultimă și perfectă imagine, cea de dinaintea dispariției definitive. În Paravanele, costumul Wardei este
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dintre prezență și absență, imobilitate și mișcare, tensiune la exprimarea căreia sunt chemate să participe, așa cum se întâmplă în cazul Wardei, costumul, imaginea reflectată în oglindă și manechinul. Uneori, acestora li se asociază cadavrul - aranjat după datină și expus ca efigie. În tabloul al cincisprezecelea din Paravanele, de pildă, trupul neînsuflețit al Wardei devine, conform didascaliilor, obiectul unui veritabil ritual de toaletă mortuară, oficiat în spatele unui paravan transparent. Corpul îmbrăcat și gătit așa cum se cuvine este apoi ridicat în picioare, iar
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
trupul neînsuflețit al Wardei devine, conform didascaliilor, obiectul unui veritabil ritual de toaletă mortuară, oficiat în spatele unui paravan transparent. Corpul îmbrăcat și gătit așa cum se cuvine este apoi ridicat în picioare, iar Genet ne descrie în amănunt somptuozitatea podoabelor acestei efigii, rochia ei aurie, obrazul fardat cu alb, bijuteriile, florile care o înconjoară... O autentică statuie costumată și pictată, pe care femeile din preajmă o vor face să meargă, pășind rar... Cine este această statuie? Warda înaintând spre moarte sau Warda
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
face ca acea imagine să reapară și să retrăiască și că fantomele trecutului, ca și fantomele celor morți pot reveni oricând printre noi? Dacă, în această modernă Poveste de iarnă, fotografia a înlocuit statuia, s-a păstrat, în schimb, ideea efigiei inerte realizate după chipul și asemănarea modelului viu, efigie capabilă să se însuflețească la apariția fantomei. Fantomele se întorc pentru a da viață efigiilor - despre asta e vorba și despre credința că așa ceva e posibil. Iată de ce în filmul lui
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și că fantomele trecutului, ca și fantomele celor morți pot reveni oricând printre noi? Dacă, în această modernă Poveste de iarnă, fotografia a înlocuit statuia, s-a păstrat, în schimb, ideea efigiei inerte realizate după chipul și asemănarea modelului viu, efigie capabilă să se însuflețească la apariția fantomei. Fantomele se întorc pentru a da viață efigiilor - despre asta e vorba și despre credința că așa ceva e posibil. Iată de ce în filmul lui Rohmer momentul spectacolului teatral este un moment-cheie, iată de ce
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în această modernă Poveste de iarnă, fotografia a înlocuit statuia, s-a păstrat, în schimb, ideea efigiei inerte realizate după chipul și asemănarea modelului viu, efigie capabilă să se însuflețească la apariția fantomei. Fantomele se întorc pentru a da viață efigiilor - despre asta e vorba și despre credința că așa ceva e posibil. Iată de ce în filmul lui Rohmer momentul spectacolului teatral este un moment-cheie, iată de ce fragmentul din Shakespeare devine esențial ca argument menit să întărească, să sporească încrederea tinerei femei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
-ntr-atât conștiința morții și eterna încercare de a înfrânge moartea sunt legate una de cealaltă în credința plină de fervoare, dar și de neliniște a teatrului. Cuprinstc " Cuprins" Prolog sau confruntarea cu fantoma 7 Fantoma sau mizele reprezentației 7 Efigiile interstițiului: de la eidolon-ul și de la colossos-ul Greciei Antice la zeul-obiect african 12 Cadavrul ca dublu și statuile 17 Teatrul ca dialog cu cei morți 20 I Tragedia greacă sau prezența morților și forța amăgirilor Fantoma, apariția supranaturală și imaginea din
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
151 Moartea aparentă, moartea adevărată și „efectul de fantomă” 160 Privirea iubirii și privirea morții 168 Fantomalul și jocurile dublului 175 Indeterminabilul vis/realitate și parodierea lui 179 Methought sau fantoma, cheie a iluziei teatrale 184 IV Umbre moderne și efigii de ceară Maeterlinck sau invizibilul din spatele ușii 195 Ibsen sau multiplele chipuri ale strigoilor 206 Strindberg, dominația umbrelor și puterea dublului 221 Pirandello sau camera aparițiilor și marionetele ei 237 V Teatrul între piatră și dublu Craig sau fantoma shakespeariană
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
retragă articolul ( În urma atacurilor lui Mihai Beniuc din romanul Pe muchie de cuțit și din prefața la volumul Versuri de Tudor Arghezi). Amenințat și În viața de familie, Blaga acceptă până la urmă să colaboreze În 1960 la Contemporanul 14. Manipularea efigiilor pune În evidență o cursă a Înarmării simbolice prin care elita politică consolidată tinde să pună capăt represiunilor și să Își aproprieze valorile culturale printr-un program mult mai eficient de „valorificare a moștenirii culturale”. Cu toate acestea, teroarea persistă
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
etc. Ceea ce mă interesează, evident, nu este valoarea lor estetică, ci retorica mesajului pe care Încearcă să-l transmită 2. E vorba despre „videologie”: prin aceasta Înțeleg ideologia ce tinde, gradual, dar inexorabil, să se rezume la exhibarea unei singure efigii, la etalarea unui singur portret. Vom vedea, conținutul ideologic al reprezentărilor omagiale se rezumă la o efigie Înconjurată de câteva clișee plastice. Conducătorul și portretistul său nevăzut: cazul pictorului Eugen Paladetc "Conducătorul Și portretistul său nevăzut \: cazul pictorului Eugen Palade
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
-l transmită 2. E vorba despre „videologie”: prin aceasta Înțeleg ideologia ce tinde, gradual, dar inexorabil, să se rezume la exhibarea unei singure efigii, la etalarea unui singur portret. Vom vedea, conținutul ideologic al reprezentărilor omagiale se rezumă la o efigie Înconjurată de câteva clișee plastice. Conducătorul și portretistul său nevăzut: cazul pictorului Eugen Paladetc "Conducătorul Și portretistul său nevăzut \: cazul pictorului Eugen Palade" În domeniul artelor plastice omagiale - sau al discursului vizual encomiastic -, pictorul Eugen Palade ocupă un loc privilegiat
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
de o viețuitoare pământească, supusă "vânării", este Cerbul, considerat un simbol al fecundității, al ritmurilor creșterii, al renașterilor. Mediator între cer și pământ, simbol al soarelui ce răsare și urcă spre zenit, cerbul este o imagine arhaică a reînnoirii ciclice. Efigia sacră a Zeului Soare, prezent la indienii hopis din Arizona, era crestată pe o piele de cerb lopătar. Primăvara, la sărbătoarea Soarelui, indienii din Florida ridicau un stâlp în vârful căruia era atârnată pielea unui cerb, prins după un anumit
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de dragoste", Editura Tineretului,1967; "Altair", E. P. L., 1967; Dacă treci râul Selenei", Editura Tineretului, 1967; "Filigran", E. P. L., 1968; "Poezii de dragoste", Editura Albatros, 1970; "Misterul clepsidrei", Editura Eminescu, 1971; "Atlantis", Editura Albatros, 1971; "Tanit", Editura Cartea Românească, 1972; "Efigii", Editura Eminescu, 1972; "Muzeul ploii", Editura Cartea Românească,1973; "La lumina zăpezii", Editura Cartea Românească, 1973. Gh. Tomozei a publicat cincisprezece volume de versuri prin care încearcă să intre în tradiția poeziei românești. Astfel, el cântă orașul Târgoviște în maniera
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
eroilor Ardealului cu o anume nostalgie a trecutului, exprimată în "simetrii" imagistice, în lumini de cristal: "Departe zilele precare/ Ca regii dacilor s-au stins/ Un veac izbește, altul doare,/ În trupu-mi subțiat și nins" ("Departe"). Un întreg univers de efigii se desprinde din "Oraș": statuile, muzeele, cronicile, bijuteriile, medaliile, toate însă întinate și: Nu a rămas pur decât sângele de pe ziduri", adică ideea luptei; ea aparține trecutului și viitorului, și totuși: "curg pe lespezi de calcar/ din timp izvoarele de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
referirile la trecut vibrează în reprezentări în care trecutul nu se constituie decât ca punct de plecare, imaginea fiind construită din perspectiva prezentului; ea se întreține cu eternul și universalul. "Cupa etruscă" a lui Tiberiu Utan este și ea o efigie a trecutului în dialog cu valorile umane perene: vitejia, visul, cântecul, iubirea sau ura: " Își amintiră golindu-și nectarul, Măcar odată dorul?" Evocarea se convertește în creație: "De ce taci trecutule orb/ Te umple cu vin să te sorb." La "Voroneț
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
-n moarte merg alături de străbuni/ Va trebui să fiu ca dânșii domn,/ Ei pleacă eu rămân în zestrea lumii" ("Scrisoare neterminată a lui Ion Vodă la Rășcani"). Istoria este fructul experiențelor umane, căreia poeții, măcar ocazional, îi poartă mesajele. O efigie, turnuri vechi, mănăstirile sunt contemplate și evocate cu demnitatea omului care le-a creat și care continuă să le însuflețească. Poeții se adaugă ei înșiși, se raportează analitic, separând elementele constitutive ale unei lumi dispărute și încercând să modeleze un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
RAICU, Lucian: "A gândi și a scrie" Marin Sorescu, România literară nr. 5, 1974. CRISTEA, Dan: "Regăsirea bucuriei"Ioan Alexandru, România literară nr. 29 1974. IORGULESCU, Mircea: "O viziune a satului" M. Sorescu, România literară nr. 20, 1974. În colecția Efigii au apărut: Maria Chețan, Ștefan Aug. Doinaș. Ipostaze ale operei: evocări, proză, teatru, aforisme Theodor Codreanu în imaginarul criticii, ediție îngrijită de Lina Codreanu In honorem Elvira Sorohan, coordonatori: Bogdan Crețu, Lăcrămioara Petrescu 1 Se cântă momente ale revoluției urmărite
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
un înger, sensibil ca violoncelui lui Pablo Casals, Carmen Galin (Mona), pentru profunzimea și rafinamentul trăirilor scenice, care nu exclud misterul, "jocul", poezia, Cerasela Stan (Domnișoara Cucu), împletire de umor zglobiu și de bine ascunsă tristețe, Raluca Penu (o elevă) efigie a ingenuității amenințată însă de platitudinea din jur, Valentin Uritescu (profesorul Udrea), impresionant și el, alături de Miroiu, ca un "Don Quijote", în puterea de a visa și a auzi ceea ce oamenii din jur nu mai știu de mult să viseze și
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
din cărțile de copii, nici din desene animate. Dimpotrivă! Viața lor era tot ce poate fi mai ne-educativ pe lume. Deși Pîcă avea o prestanță nativă, un păr alb, lins, curat, demonstra o sobrietate derutantă, care te trimitea la efigiile sacerdoților din Sadoveanu și nu la bețivanii monahi ai prozelor lui Damian Stănoiu! Ei bine, în esență, castul Pîcă era un machitor de primă clasă, care de la un număr de sticle încolo (nu folosea paharul, fiind jenant de neîncăpător!) devenea
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
fostei logodne, proiectat prin transparența lui actuală și purificat de elemente ostile, se confundă cu dulceața ce se desprindea din vecinătatea Elenei." Mărturiile sînt, de altfel, concordante în privința treptatei transfigurări a personajului. La înmormîntarea Siei, pictorul Greg are viziunea unei efigii încremenite: "...se apropie și vorbea lui Drăgănescu despre prințul Maxențiu. Un adevărat studiu în ivoriu, bietul prinț, înainte de plecare. Amintea o plachetă pe care o văzuse în muzeul din Fribourg: Tête de martyr sans nom." Se adaugă imaginii serenității (ca
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
o "ruptură" în țesătura materială a spațiului ființei, o dislocare, exprimată consecvent în termenii metaforei spațiului și a obiectului: "Sperau oare cei ce-l trimiteau în vindecarea lui? Sau un egoism inconștient îi îndruma să înlăture din decorul lor acea efigie melancolică, care, fără nici o rezonanță acum către înconjur, se putea mai lesne dizolva în izolare? Moartea fiind operație repugnantă, era salutar gestul lor de a transporta pe condamnat într-un azil anume pregătit." Din aceeași materie (egoismul rareori "inconștient") este
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
degajă din paremiologie. Nu amintește ea oricui, în mai toate limbile, de noblețea metalului inalterabil? Replica istoriei nu poate fi nici ea pusă definitiv în paranteză. "Foarte adevărat că tăcerea e de aur, dar ca să meargă în lume, trebuie o efigie pe dânsa și pentru aceea trebuie să vorbești", spunea N. Iorga, atent și el la substanța reală a tăcerii, care nu-și împlinește rolul și nu devine elocventă decât în anumite condiții. Pentru noi, ca neam, tăcerea a putut fi
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]