962 matches
-
în fir de ață a scaiurilor de umbră dinlăuntrul lor", considera Arghezi din înaltul unui foișor -, iată probe că scrisul e "ceva cu totul grav, peste toate sensurile de vocabular". Înaintare în necunoscut, aventură centrată pe vis, nu simplă "jucărie". Elegiacul său De-a v-ați ascuns (din Cuvinte potrivite) e, în realitate, "un joc viclean" cu moartea: "Joc de slugi și joc de stăpâni/ Joc de păsări, de flori, de câni,/ Și toți îl joacă bine". Printr-un fenomen de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
prioritar spre abstract și generalizare filozofică, spre un ritm universal. Deși acceptă teza logocentrică mallarméană potrivit căreia un cuvânt cheamă imprevizibil pe altul (dictând asupra fluxului poematic), Doinaș supraveghează lucid devenirea textului punându-l în serviciul ideii. Fie încordat, fie elegiac ori senin, masca sa, precum fața statuilor antice tăiate în marmură, pare de o fixitate definitivă. Impersonalismul său e al unui cugetător care își ia (programatic) distanțe de lucruri pentru a le estima în lumina proporțiilor drepte. Admirator al unui
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
crezut păstorul din Miorița și Manole, Dosoftei și Eminescu, Coșbuc și cronicarii" își redesenează profilul pe măsură ce contemplă mări imaginare și se lovește de "valurile vremii". La un an după întâia plachetă, în Viața deocamdată prioritatea revine notațiilor grave pe fundal elegiac autumnal, când pământul trudit "atârnă de păsări", când "copacul uscat nu mai speră", când zburătoarele cântă "în limba lor minoră". Relicve dintr-o copilărie uimită amintesc de bivolițe, de lupi în păduri transilvane; brazii munților, doborâți, respiră tristețe: "Un dor
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
aici o împăcare horațiană, solară. E, totodată, un preafrumos epitaf. CEZAR IVĂNESCU NELINIȘTI ȘI MITOLOGII Ce răsuciri interioare (și nu numai) în biografia poetului de la "Baaad"! Impulsuri din toate zările: ecouri de clasicitate elină și reverie romantică, un tempo rememorativ elegiac și răbufniri tonale dure, insule de pax magna și accente de "blues" american, toate vorbind despre un posedat de miraje. Poet în tot ce atinge! Eros și Thanatos, iluminări de gânditor nesistematic și aleanuri afective în frazare folclorică, antinomii întemeind
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
-ncărcate..." O altă structură ardentă, în perpetuă combustie, fusese Magda Isanos, în necontenită percepție senzorială. Ar mai fi de menționat la Ana Blandiana din perioada debutului, analogii cu Maria Banuș din Țara fetelor. Eros și Trecere Un fel de jurnal elegiac, Octombrie, noiembrie, decembrie (1972), unifică interludii erotice, în introspecție lină, și premoniții thanatice. Cel iubit, mai degrabă miraj ("născut din cuvânt") decât ființă în carne și oase, devine pretext de fantazare suplă: "Te îndepărtai alergând / Înspre mare / Și-mi strigai
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cristal de cuvinte, / Res intensissima, Forma formarum / și care e totuși numai formulă, / spre dezlegarea formulelor". Concluzie entropică, jelitoare; însinguratul din "mahalaua Țicău" scrie dezabuzat în "limba melancolică" accesibilă numai celor "care pricep de la sine această limbă". Din "cetatea Mâhnire" elegiacul transmite mesaje parodic-solemne de genul: "Noi, Padișahul / întregii Melancolii / Împărat al Singurătății de sus și de mijloc (...) / dăm de știre la toți..." Altă dată, în ipostaza de "Mikado al pădurii", instituie printr-un Edict "ordinul sacru al crizantemei de aur
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
sadovenismul lui Labiș e un principiu activ, necanonic, un potențial stimulator cu urmări notabile orientând spre arhei și istorie, favorizând o mitologie a pădurii și introducând într-un bestiarium propriu. Consonant cu Sadoveanu, în autorul Primelor iubiri acționează un filon elegiac, gingaș generator de priveliști interioare fluide. Moartea căprioarei devine motiv de meditație cu suport patetic: "Seceta a ucis orice boare de vânt, / Soarele s-a topit și a curs în pământ..." Un pușcaș împreună cu fiul (cu poetul adică) pleacă la
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Balans perpetuu! Privindu-se ritmic în oglinzi interioare, narcisistul se melancolizează; revenindu-și, tinde să reziste stărilor alienante, compătimind bunăoară "tristele orgolii" ale damnatului Laforgue. "Eu-l" și "Tu-ul" se vor afla pe aceeași baricadă; un Romanescu tandru, spășit, elegiac aspiră să se întregească prin Celălalt: "Eu, tu cel care am murit, / ascultă sunt eu mai departe acolo" (Șirul lui Fibonacci). Tentații bipolare în căutarea unui sens implică înșelări și inadvertențe. Moartea, "fată în casă a lunii, ciută plângând / trece
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
vocație, stilist de constantă limpezime, Ioanid Romanescu și-a identificat viața cu poezia. La cincizeci și nouă de ani, când părăsea această lume, cutezătorul marcat de "un complex al singurătății mândre" (Eugen Simion) câștigase prinsoarea cu Metafora. EMIL BRUMARU UN ELEGIAC "GIOCOSO" Cu originalul Emil Brumaru intra în literatură (în 1970) un nonconformist structural. Nu primele lui Versuri în partitură neoromantică îl reprezentau; practicant al răsturnărilor, tentat de grotesc și fantastic, de substituiri și caricatură, poetul ieșean se lăsa condus de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Deși se-aude gângurind prin vis. O erotică mai mult aluzivă, ca aspirație discretă ori ca sentiment (pathe), la fel de discret, se proiectează pe ample fundaluri naturiste; nimic tumultuos ori dramatic; nimic declarativ. Eșantioane precum Petunii, Lăcrămioare sau Emoții, în notă elegiacă, pun surdină dezvăluirilor limpezi; termenii reprezentabili, plastici ai discursului se diafanizează, devenind aerieni, transgresând în fluid. Eșecurile, pe de altă parte, se pulverizează, cenușa lor depunându-se în amintiri. "Să plângi din dragoste și să se vadă!" Îndoială și iluzie
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
pe o rădăcină: însângerați, ne semețim... iar și iar... că de după perdeaua de fum, afară, o să ne scuipe un leu... Eul auctorial discută (obișnuit) cu un alt Eu, secund, ori cu o Ea. În fapt, poetul e un insular, un elegiac agresat de singurătate, stresat de complicațiile citadine; în "intimitatea orașului / copacii / plini de bube, cu coroanele lor de mir" veghează "tembelizați"; absurdul dezechilibrează inevitabil: "Îmi ies din fire și iar mă sui deasupra mea"; bacovian parcă grotescul bate spre delir
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
fulminante, combustii izbitoare; menționatul Eu se sprijină mai degrabă pe gingășii, pe idealități, blândețea fiind la el o dispoziție naturală generatoare de empatie, răspânditoare de ingenitate. De îndată ce intră în joc Ceilalți, unda lirică fermă, energică se suprapune apăsat conotațiilor melancolice, elegiace. Rostirea lină, sensibilizatoare, cedează pasul unui rezonator, unui rostitor oracular respirând credință și eticism. Într-o ipostază, lucrurile se scaldă în fantezie, în legendă și mit, în cea de a doua figurația limpede, sobră, directă, lăsând jelirea în urmă, punctează
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Ploi inverse ori de Memoria copacilor, ori privind spre Profetul mut. Bineînțeles, a și publicat cărți pentru copii: Povești de când Păsărel era mic și Alte povești de când Păsărel era mic... Efuziunile, exteriorizările nu exclud spectrul dispariției; însă privind în sine elegiacul contrapune aprehensiunilor inerente un surplus de elan vital: O beznă flămândă mă caută, sire, și mările toate-s de ceață. Și-am să mor de prea multă iubire Și-am să mor de prea multă iubire Și-am să mor
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
metaforelor esențializate. Constantă e preocuparea de a imprima reveriilor intelectuale, fluidului, priveliștilor astrale și marine, semnificații grave. Expansiune și introspecție, oscilații între pământesc și aerian, foc și amintiri stinse toate par a se echilibra sugerând o stare de veghe relevantă, elegiacă. În căutarea marilor certitudini, gânditorul crede a le găsi, fie și relativ, în zona de siguranță interioară (relativă și ea) a creației. "Poezia scria el în deschiderea la Corabia de sunete se refuză, din unghiul care o exprimă, actului de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
BLANDIANATRANSPARENȚE ȘI MISTER 109 "IRONIA ONTOLOGICĂ" SAU DESPRE MIHAI URSACHI 121 DINCOLO DE TRISTEȚE ILEANA MĂLĂNCIOIU 140 LEONID DIMOV JOCUL DE-A VISUL CONTROLAT 152 FASCINAȚIA CERBULUI SIMBOL NICOLAE LABIȘ 164 IOANID ROMANESCU ÎNTRE ORGOLIU ȘI SCEPTICISM 172 EMIL BRUMARU UN ELEGIAC "GIOCOSO" 180 PASIONALITATE ȘI FRANCHEȚE CAROLINA ILICA 188 LIVIU IOAN STOICIU EUL CA UNDUIRE PERPETUĂ 201 "CEL CARE SUNT" SAU DESPRE GRIGORE VIERU 211 NICOLAE DABIJA O CONȘTIINȚĂ VIZIONAR PATETICĂ 219 IMPRESIONISM SONOR VASILE NICOLESCU 230 CĂUTÂND CUVÂNTUL MAGIC: GEORGE
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
De visați la ochii vineți, Ce luciră pentru mine Vara-ntreagă". Ce frumos era în crînguri, Cînd cu ea m-am prins tovarăș! O poveste încîntată, Care azi e-ntunecată... De unde ești, revino iarăși, Să fim singuri..." Cu același timbru elegiac, poetul continua tot atunci, în alte versuri, din poezia Ce șoptești atît de tainic (tu, izvor): ..................................... Numai colo, unde teiul Lasă floarea-i la pămînt, Eu încep să mișc din buze Și trimit cuvinte-n vînt. Vis nebun, deșarte vorbe
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
al III-lea î.Hr. Filosofia materialistă și hedonistă găsește adepți și la vârful ierarhiei statale: anturajul lui Cicero, Cezar însuși, precum și unii ofițeri din garda lui - dar și Cassius, unul dintre asasinii săi; la o anumită distanță, de asemenea, poeții elegiaci; în păturile de jos, oameni de rând, neînsemnați. Epicurismul a pătruns în toate mediile. 4 Elogiul vieții filosofice. Nimic din ceea ce intră în alcătuirea acestei case filosofice nu se sustrage proiectului unei exprimări și întrupări a epicurismului. Forma arhitectuală obligă
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
în detrimentul celuilalt. Dacă sirianul acționează în consecință, poemele lui pot aduce informații și mărturii de bună-credință. Biblioteca acestei vile funcționează ca un creier, o inimă și o inteligență a locului. În ea se găsesc textele canonice și fondatoare, gândirile esențiale. Elegiacii, retorii, filosofii se odihnesc aici, așteptând o consultare, o lectură. Oaspeții intră, citesc, meditează, iau notițe, reflectează, își confruntă punctele de vedere, își compară propriile viziuni asupra lumii cu cele ale marilor gânditori ai Antichității. Teoria epicuriană este decorticată aici
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
interior, să-ți reduci nevoile la elementar, să frecventezi o Venus care să nu te înstrăineze de tine însuți. Autobiografia poetică a lui Catul, în sfârșit, este presărată cu locuri comune epicuriene ale momentului. Filosofia iese din cadrul ei, invadează poezia elegiacă și contaminează viața cotidiană. Epicurismul ascetic al Magistrului atenian cunoaște o nouă viață sub trăsăturile unui epicurism hedonist roman. Philodem, sirianul educat la Atena și stabilit în Italia, devine autorul și actorul acestei transformări. Vila Papirusurilor funcționează în geografia acestei
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
emancipeze față de critica epicuriană originară vizând artele, cultura, cunoașterea marginală sau exterioară în raport cu efortul de asceză filosofică. Nici poezia nu prezintă un interes esențial pentru a ajunge la ataraxie. În schimb, ea oferă ocazia unor forme frumoase pentru idei frumoase: elegiacii romani își vor aminti de acest lucru - Horațiu, Catul, Tibul, Properțiu -, dar și Philodem, care scrie pentru protectorul său Piso un text politic în versuri, Despre foloasele pe care le poți obține de pe urma regelui după Homer, precum și Epigrame, sau Lucrețiu
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
lui. Pentru o prezentare generală a lui Epicur și a epicurismului: Geneviève Rodis-Lewis, Epicure et son école, Idées Gallimard, Paris, 1975 (prima mea întâlnire cu Epicur...), și Jean-François Duvernoy, L’Epicurisme et sa tradition antique, Bordas, Paris, 1990. Despre poeții elegiaci - Catul, Tibul, Properțiu -, dar și despre Vergiliu, Ovidiu și formulele lor epicuriene, a se vedea Paul Veyne, L’Elégie érotique romaine. L’amour, la poésie et l’Occident, Seuil, Paris, 1983. Demontare inteligentă și strălucită a procedeului elegiac: femeia ca
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Despre poeții elegiaci - Catul, Tibul, Properțiu -, dar și despre Vergiliu, Ovidiu și formulele lor epicuriene, a se vedea Paul Veyne, L’Elégie érotique romaine. L’amour, la poésie et l’Occident, Seuil, Paris, 1983. Demontare inteligentă și strălucită a procedeului elegiac: femeia ca pretext al textului... Foarte puține lucruri despre Philodem din Gadara! Nimic despre Metrodoros... Nicio traducere franceză din unul sau din celălalt... Textele primului sunt editate în germană, italiană, dar nu și în franceză... A se vedea Marcello Gigante
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
268-269, 280-281, 283-284, 313; mitul lui Orfeu 242; și Philodem 240-242, 244, 311; și plăcere 241-242, 204, 282-283; și simțuri 107 pictură 107, 202, 285-286 poezie - aulică 228; Catul (și epicurismul roman 233-234, 242, 311; și sexualitatea 196; bibliografie 311); elegiacă 225, 229, 234, 242, 311; și Epicur 202, 261-262, 285-286; Homer 22, 44, 56, 109, 202, 221, 240, 248; Horațiu (bibliografie 310; și carpe diem 236; și viața la țară 213-214; și epicurismul roman 233-234, 310; hedonist 27; și Mecena
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
posibilitate de sinteză, bine înțeles. În fiecare clipă, cineva protestează și se tânguie în mine, așteptând să iasă învingător” (I, 353). Altundeva: „Nu sunt nici gânditor, nici om de acțiune (!), nici, nici, nici, nici, nici nimic altceva Ă sunt un elegiac al sfârșitului lumii” (III, 17). Și dacă este convins de adevărul caducității universale (efectiv „bolnav” de ea), Cioran nu poate trage de aici decât concluzii contrare: „o imensă consolare și o deznădejde nespusă” (III, 17). Dincolo, însă, de fundamentarea oximoronică
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
care se îndoiește de sine. Târziu de tot, prin 1972, exclamă Cioran: „Câte josnicii, câte mojicii, câte acte inumane voi fi comis din timiditate!” (III, 380). Oricum, îi reproșează țării ceea ce își reproșează sie însuși. Iată: „Când ai un suflet elegiac, e cu neputință să trăiești în Istorie și să faci impresie bună. Cum să te desfășori în ea, când știi, când simți că fiecare zi care trece te îndepărtează și mai mult de Paradis?” (I, 167). Vitalitatea și frenezia tinereții
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]