964 matches
-
autorul Neoiobăgiei. După argumentele global-sociologice, urmează cele tematice. În viziunea lui, două sunt, din această perspectivă, traseele pe care înaintează poezia lui Eminescu: cel al pesimismului și cel erotic. Aplecându-se asupra celui dintâi, Grama schițează o antologie a poeziei elegiace (enumerând Ecleziastul, Sfinții Părinți, pe Pindar, apoi tragicii greci și tot așa până la Leopardi) pentru a arăta, caz după caz, că Eminescu nu se „califică” în această serie nobilă. Pesimismul său ar fi „gândit cu mintea, nu simțit cu inima
Paiul și bârna by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2405_a_3730]
-
cu asupra de măsură, versurile lui Șerban Foarță fiind, practic, exemplificări obligatorii în dicționarele de figuri de stil la rubricile despre gama eufoniilor, aliterație, omofonie și tautofonie. (Mai puțin participativ decît Brumaru, Foarță este, mai degrabă, un contemplativ și un elegiac mai prețios. Tautofonia, acel perpetuum mobile sonor cînd aerul dintre cuvinte devine el însuși sunet, este un trop pasiv.) De unde, însă, inegalabila vervă asociativă, exhibiționismul lexical, jongleria lingvistică cu care explorează posibilitățile lirice ale țesăturii de cuvinte ce acoperă lumea
Ceci n'est pas une poésie! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11316_a_12641]
-
fericire totală, pînă la emoțiile provocate de amintirile vechi ale copilăriei. Citită cu un ochi estetic, și nu cu reaua-voință a celui care vrea să caricaturizeze detalii ale intimității dezvăluite în carte, Scrisori către fiul meu pare scrisă cu calmul elegiac al unei nostalgii așezate. Tonul amintește de detașarea din Tratat despre lupta zadarnică a Margueritei Yourcenar. Poate cele mai consistente pagini ale cărții aparțin capitolului " Intră în scenă celălalt. Contratimpul - ce ne facem cu calul negru?" Aici Gabriel Liiceanu ne
Vastele încăperi ale inimii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7677_a_9002]
-
tristețe, umed, Verlaine, vis... Elemente recurente în poezia lui Emil Brumaru, pe care o impregnează cu un parfum persistent și inconfundabil. De la debutul editorial și până la Submarinul erotic cel mai recent, autorul nu face "decât" să se repovestească, ludic și elegiac, concupiscent și îngândurat, cu o invenție limitată la un univers de mici dimensiuni și de proprie folosință. E foarte original acest balans între o realitate fragmentată minuțios în componente domestice și planul oniric în care sintaxa poetică se poate răsuci
Îngerul jongler by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10617_a_11942]
-
fel dau o importanță providențială unor lucruri de care muribundului puțin îi pasă. Căci tot ceea ce pentru el nu mai înseamnă nimic, decît poate tresăririle dureroase ale încheierii aventurii, pentru un martor devine prilej de consemnare apologetică. Un întreg tablou elegiac se înfiripă din regretele celor prezenți, iar unora chiar li se poate lăuda arta cu care au știut să dramatizeze finalul muribundului. Iar dacă personajul e fost celebru, reportajul elegiac va trece din om în om, în virtutea lanțului de colportaj
Cartea morților by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8279_a_9604]
-
un martor devine prilej de consemnare apologetică. Un întreg tablou elegiac se înfiripă din regretele celor prezenți, iar unora chiar li se poate lăuda arta cu care au știut să dramatizeze finalul muribundului. Iar dacă personajul e fost celebru, reportajul elegiac va trece din om în om, în virtutea lanțului de colportaj al bîrfei sociale. Numai că actul colportării va duce la deformări, deformările vor duce la multiplicarea versiunilor răspîndite, și la un moment dat ne vom pomeni că una și aceeași
Cartea morților by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8279_a_9604]
-
penumbră, unde vânătoarea diurnă de cuvinte fără suflet n-are nici un rost. "Lauda somnului" arar se mai ivește de-acum, poezia iese de sub toropeala "raiului păduros" și se îndreaptă iarăși spre meditația interogativă și exclamativă, îmblânzită de o mieroasă undă elegiacă. Privirea țintește mai intens spre real, nu atât constatativ, cât invocând și pulsând în căutare de esențe și de sensuri. Tonalitatea înaltă își asociază "vibrări în lumină", percepția scrâșnetelor, pocnetelor, hohotelor, domolite acum de spiritualitatea vederii și de puterile imaginarului
Confesiune continuă by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7136_a_8461]
-
materiale", "privilegii" pe care, oricum, le-a îngurgitat. Nu cumva starea de spirit a celei "torturate" în speță de gîndul că "forurile" nu răspund în mod corespondent iubirii d-sale ardente față de partid e una a sațietății melancolice, a sastisirii elegiace, generate de existența cu mult mai confortabilă din toate punctele de vedere decît a numeroși confrați, unii de prim rang literar? Nu cumva "tortura morală de diverse grade" ține mai mult de o pornire bovarică decît de realitatea unei vieți
La scara 1/1 by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/10328_a_11653]
-
cea de a XV-a arcană vine vorba despre " O viață într-o clipă în zarul unui zâmbet". Poet ermetic, între Apollo și Hermes, cărora le dă târcoale Dionysos, botezat în apele Jocului secund și trecut prin confesionalul lui Mallarmé, elegiac în fond și, cum afirmă Eugen Negrici în prefața sa, Dăruit Luminii, George Virgil Stoenescu invelează cele două suflete ce i se zbat în piept - după formula goetheană -, între carnalitate și spiritualitate, între fast și rigoare, între Lidia și Simonie
Un sapiențial vitalist by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/16698_a_18023]
-
înduioșat de propria-i soartă, Inorogul vedea în nefericirea sa un cataclism cosmic, compus din „sunete jealnice, eleghii căialnice și traghicești ca acestea prin poticile a tuturor munților...”, autorul cîntă pe coarda tragică; inventînd discursurile mincinoase ale Hameleonului, impune varianta elegiacă; numeroase pasaje melancolice se bazează pe meditații asupra soartei omului și a insignifianței experienței umane. Cantemir face apel la singurul gînditor-artist care l-a precedat în literatura noastră și parafrazează poemul Viața lumii al lui Miron Costin. „A lumii cînt
Barocul pe malul Bosforului: DIMITRIE CANTEMIR by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4073_a_5398]
-
alegere s-a pus în evidență - dacă mai era nevoie - calitatea acestei renumite orchestre. Solistul serii, violoncelistul brazilian Antonio Menses , nu a fost ales întâmplător, stilul său sobru fiind unul cât se poate de potrivit pentru aerul predominant contemplativ și elegiac care traversează lucrarea, Concertul pentru violoncel op.85 (1919) . La vremea când Antonio Menses intra în activitatea competițională exigențele erau altele decât astăzi; erau concursuri puține și un Premiu I la „Ceaikovski” însemna deja o carieră „garantată” ca să o numim
Pe marginea unui itinerar violonistic by Corina BURA [Corola-journal/Journalistic/84000_a_85325]
-
Actantul stă „lungit șerpește sub clipe / mestecînd neuitări", cu grija de-a nu dezlănțui conflicte formale ce-ar putea fi evitate. Dezolările se petrec în surdină. Întru liniștirea spiritului sînt introduce densificări ale materiei expresive, conturînd pe alocuri un barochism elegiac: „tu fiind acum îngerul meu / preacurat/ coapsă rotundă a pămîntului // din care se nasc mările / lîngă țărmuri / și toate apele lumii" (2). Dar obsesia trecutului blocat nu poate fi înlăturată. Ca urmare poetul face uz de cîteva soluții ale defensivei
O ipostază a iluziei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6065_a_7390]
-
determinism propriu ci și unul legat de contextualizarea sa. Nu e aci demagogie precum în prestațiile triumfalismului național-ceaușist, ci manifestarea unei umori dintre cele mai onorabile, într-un limbaj încă plin de sevă. Sunetul de trompetă e adus la modulații elegiace. Nu numai poetul sfințește locul, ci și locul sfințește poezia: "Doamne nu pot să impart / trupu-acesta în trei țări / că e mult prea mic și slab / pentru-asemenea-ncercări // cum să-mpart, Doamne, strămoșii / și copiii ce îi am, / cum să-mpart
Patria în variante by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8235_a_9560]
-
care-i face onoarea cîtorva rînduri în Istorie (ceea ce se cuvine remarcat ca mare galanterie, căci, după D. Micu bunăoară, Ada e doar una din „semnăturile inexpresive” dintro mare grămadă),2 zice că are o „sensibilitate feminină, delicată, vaporoasă, ușor elegiacă, impresionabilă la toate variațiile naturii.”3 Asta-i numaidecît, doar că - aș zice - de elegiacă nu-i deloc „ușor elegiacă”, ci chiar drastic elegiacă. Nu văd cum s-ar putea ceva mai adînc și mai definitiv elegiac decît asemenea invocație
Fete pierdute - Năpăstuita din Coștilă (Ada Umbră) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2432_a_3757]
-
căci, după D. Micu bunăoară, Ada e doar una din „semnăturile inexpresive” dintro mare grămadă),2 zice că are o „sensibilitate feminină, delicată, vaporoasă, ușor elegiacă, impresionabilă la toate variațiile naturii.”3 Asta-i numaidecît, doar că - aș zice - de elegiacă nu-i deloc „ușor elegiacă”, ci chiar drastic elegiacă. Nu văd cum s-ar putea ceva mai adînc și mai definitiv elegiac decît asemenea invocație funebră cum e această Mi-e dor a Adei: „Mi-e dor de strîmta groapă
Fete pierdute - Năpăstuita din Coștilă (Ada Umbră) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2432_a_3757]
-
Ada e doar una din „semnăturile inexpresive” dintro mare grămadă),2 zice că are o „sensibilitate feminină, delicată, vaporoasă, ușor elegiacă, impresionabilă la toate variațiile naturii.”3 Asta-i numaidecît, doar că - aș zice - de elegiacă nu-i deloc „ușor elegiacă”, ci chiar drastic elegiacă. Nu văd cum s-ar putea ceva mai adînc și mai definitiv elegiac decît asemenea invocație funebră cum e această Mi-e dor a Adei: „Mi-e dor de strîmta groapă a liniștei de veci,/ Mie
Fete pierdute - Năpăstuita din Coștilă (Ada Umbră) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2432_a_3757]
-
din „semnăturile inexpresive” dintro mare grămadă),2 zice că are o „sensibilitate feminină, delicată, vaporoasă, ușor elegiacă, impresionabilă la toate variațiile naturii.”3 Asta-i numaidecît, doar că - aș zice - de elegiacă nu-i deloc „ușor elegiacă”, ci chiar drastic elegiacă. Nu văd cum s-ar putea ceva mai adînc și mai definitiv elegiac decît asemenea invocație funebră cum e această Mi-e dor a Adei: „Mi-e dor de strîmta groapă a liniștei de veci,/ Mie dor de nepăsarea dintre
Fete pierdute - Năpăstuita din Coștilă (Ada Umbră) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2432_a_3757]
-
delicată, vaporoasă, ușor elegiacă, impresionabilă la toate variațiile naturii.”3 Asta-i numaidecît, doar că - aș zice - de elegiacă nu-i deloc „ușor elegiacă”, ci chiar drastic elegiacă. Nu văd cum s-ar putea ceva mai adînc și mai definitiv elegiac decît asemenea invocație funebră cum e această Mi-e dor a Adei: „Mi-e dor de strîmta groapă a liniștei de veci,/ Mie dor de nepăsarea dintre pereții reci,/ Și-aș vrea să dorm departe, în colț împădurit./ Ascunsă sub
Fete pierdute - Năpăstuita din Coștilă (Ada Umbră) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2432_a_3757]
-
traducător cu vastă experiență, ce reușește să redea cu fidelitate mișcările infinitezimale ale memoriei precum și nuanțele sentimentale, de la cele mai acute la cele mai vagi. Pentru că este o carte complexă, nu doar un volum de memorii, ci și un poem elegiac și o meditație pe tema morții și a istoriei. Meditațiile scriitoarei sunt adesea extreme, vehiculând rațiuni fine, concluzii generale extrase dintr-o realitate bolnavă, monstruoasă, cu totul particulară: „Năruirea tuturor reprezentărilor înseamnă tot sfârșitul lumii.“ Fără speranță este un document
Memoria obligatorie by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Journalistic/13338_a_14663]
-
inadaptabil ce nu plonjează totuși în abisul incompatibilităților, în infernul sfîșierilor maxime. Postură ce l-ar putea conduce, paradoxal, la o egolatrie cabrată, violent revendicativă. Dramatismul moderat, cehovian, pune în surdină decepția, păstrează o deschidere, fie și cu o marcă elegiacă, spre lume. Nutrind, în ciuda endemicelor dezamăgiri, încredințarea că "totuși viața merită să fie trăită", Tudorel Urian e doritor de modele, dar și de comunicare empatică, de o "dragoste" proteguitoare. De unde aprecierile total pozitive, de o curată, deplină aderență afectivă, ca
Fondul existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8048_a_9373]
-
Pesemne că mi-e dat să mor/ Aici, la țărmul mărilor.../ Și ce păcat! Eram tenor,/ Cîntam frumos, cîntam la cor,/ O, frații mei din Labrador,/ O, frații mei din Labrador! etc." (Jelania lui Apolodor la Capul Nord, § 7). Tînguirea elegiacă ce răzbate la răstimpuri de sub țesătura alertă a scenariului epic este singura expresie autentică a personajului suspendat între prea-tîrziu și nu-încă. Ea trădează amestecul ambiguu de disperare și tenacitate ce face posibilă o administrare senină a agoniei. Ispita iubirii poartă
Apolodor și drumul spre Ithaka - Motive homerice la Gellu Naum by Cătălin Enache () [Corola-journal/Journalistic/11588_a_12913]
-
un fel drumul în sens contrar. El caută tensiunea existențială chiar și în sinesteziile (cuvinte, imagini, acorduri muzicale) cele mai excentrice, asociate la voia întâmplării, în disprețul logicii elementare. În pomele sale sentimentele iau, de fiecare dată, fața imaginilor, tonul elegiac, grav, uneori melancolic, al poetului din fundal, acoperă fără drept de apel jocurile textuale, inteligența și micile probe de rafinată erudiție ale poetului din planul secund. ,Ceci est une pipe véritable" este concluzia la care ajunge Petre Stoica pentru că realitatea
Un suprarealist elegiac by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11110_a_12435]
-
menține în dezbatere a rebours, iar notele din Puncte albe disting pe lângă vidul făcut câmpul literaturii române și niște tonuri deschise în critica neagră a copilului teribil. Luciditatea și o clară sfioșenie se întâlnesc în aceeași ființă: "Poeziile îl arată elegiac și timid. Eseurile îl relevă agresiv și anarhic". Când Eugen Ionescu scrie - defavorabil, firește - despre o carte a lui Pericle Martinescu, Sebastian nu-i de acord cu tonul "prea absolutist": Ceea ce ne arată că un critic trebuie să coboare de pe
Eugen Ionescu și Mihail Sebastian by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/6667_a_7992]
-
ci absența pe care o va constata și comemora de îndată ce va sosi. Poate că o asemenea prezentare e prea abstractă și paradoxală ca să fie explicită. Aciman e un virtuos al paradoxalului, scrisul lui se află mereu la limita periculoasă dintre elegiac discret, reflecție subtilă și manierism de suprafață, sau chiar kitsch. Nu știu exact în ce măsură limita aceasta e căutată, pentru că Aciman mizează aproape total pe efectele stilistice și retorice ale nostalgiei, topos atît de generos și riscant deopotrivă, prin caducitate. Născut
Viitorul amintirilor by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16723_a_18048]
-
francez mi-a împrospătat memoria, ci mai curînd cadența frazei lui Aciman. Însă dulcegăria de care l-am acuzat la San Francisco mi s-a părut a fi de astă dată elegantă cursivitate, ritmicitate poetică, chiar o infuzie suavă de elegiac, rezultată nu din selecția lexicală ori din figuralul discursului, ci datorită unui anumit mod de gîndire. Un mod de gîndire pe care mă aventurez să-l numesc nostalgic. Aciman însuși îl numește "palintropic", marcă a eternei reîntoarceri. Aciman e un
Viitorul amintirilor by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16723_a_18048]