KorAP: Find »[drukola/base=elenistic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...28 29 30 >

750 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

față de diferitele experiențe ale popoarelor cu care trebuie să se măsoare acum mai direct, fie chiar și În interiorul comunității cetățenești, fie - În persoana soldaților, negustorilor, a emigranților În general - În vasta oikoumène a statelor elenistice. Două tendințe fundamentale străbat cultura elenistică, definindu-i la toate nivelele consistența istorică specifică: deschiderea cosmopolită și primatul individului - adică depășirea barierelor particularizării, fie cele restrânse ale polisului, fie cele ale unui agregat național mai amplu, și inițiativa individului, care, făcând noi alegeri de viață, evadează

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
participa, În manieră autonomă, la numeroasele activități oferite de o panoramă supranațională. Cele două fenomene, conexe din punct de vedere structural, sunt considerate, de obicei, o consecință a evenimentelor politico-militare amintite mai sus, acolo unde „imperiul” lui Alexandru și regatele elenistice care au urmat, prin faptul că au distrus autonomia cetăților grecești și a fiecărei etnii din teritoriile cucerite, au determinat un amplu transfer de indivizi dintr-o regiune În alta a Mediteranei orientale, iar prin deschiderea tuturor frontierelor naționale, le-

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ci În legătură cu evenimentele sociopolitice, ca factori simultani ai acestora din urmă și, Într-o anumită măsură, ca sursă de inspirație ale acestora sau, În orice caz, ca suport și motivație culturală a Însăși realităților istorice. Tendința cosmopolită ce caracterizează civilizația elenistică și Îi determină, fără nici o soluție de continuitate, dezvoltările În scenariul Încă și mai vast al Imperiului Romei, Își găsește expresia În marile curente filozofice ale timpului, Înainte de toate În stoicism care, prin Însuși fondatorul său, Zenon din Cition (336

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În ciuda tonului ei anecdotic, este oglinda fidelă a unei situații reale care, specifică acestui moment al veacului al IV-lea Î.Hr., va rămâne - chiar și cu transformările, unele importante, ale condițiilor istorice - neschimbată În substanță pe tot parcursul perioadei elenistice și imperiale romane, până la prăbușirea definitivă a civilizației „păgâne”. Ne referim la primatul pe care tradiția filozofică greacă și În special centrul ei propulsor, Atenaxe "Atena", Îl dețin pe tot parcursul istoriei antice, chiar și În Împletirea profundă cu alte

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
reprezintă o componentă importantă a experienței coloniale Îndreptată spre Orient și Occident, unde ei duc cu sine zeii proprii și Învață să Îi cunoască pe cei ai populațiilor băștinașe. Așadar, acest fenomen capătă o importanță cu totul particulară În epoca elenistică și apoi sub Imperiul Roman. Pentru o Înțelegere adecvată a fenomenului, pentru care cercetarea istorică va trebui să evalueze de la caz la caz modalitățile concrete de dezvoltare și diferitele manifestări, este necesară mai Întâi o analiză a consistenței specifice a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
la fel de clară și În cazul strămutării În Orient a unor grupuri de greci care Își duc acolo proprii zei și propriile culte și care, În același timp, Își cinstesc divinitățile locale. Ea apare și mai decisivă În Întemeierea noilor cetăți elenistice, ca Alexandria În Egipt, Seleucia, Antiohia și celelalte mari centre orășenești create În Siria și În Asia Mică de către dinastiile greco-macedonene care implantează acolo Întregul panteon al patriei-mamă, nu fără să lase un spațiu larg tradițiilor religioase ale popoarelor supuse

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
profunde, se desfășoară istoria religioasă a grecilor luată aici În considerare, impune câteva distincții preliminare și, Înainte de toate, o selecție a fenomenelor ce trebuie examinate, care, În mod inevitabil, limitează și este Încredințată evaluării personale a cercetătorului. De la Începuturile epocii elenistice la edictul lui Teodosius din 392 d.Hr., care interzice practicarea cultului păgân, istoria religiei grecești, deși Își menține fizionomia individuală, se intersectează În largă măsură sau măcar merge În paralel, din motivele enunțate mai sus, cu istoria religioasă a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
stimuli și de conținuturi Împrumutate din acea cultură. Un prim factor de o importanță indubitabilă pentru evoluția istoriei religioase a grecilor și a Întregii lumi religioase și imperiale romane este reprezentat de echilibrul În diferite grade care, de la Începutul epocii elenistice și În diverse proporții pe tot parcursul acelei istorii, se instaurează Între persistența tradițiilor și cultelor locale și transmigrația acestora În afara granițelor naționale, concomitent cu mișcările frecvente ale unor indivizi, ale unor grupuri Întregi sau ale unor adevărate comunități. Acest

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de intensificare a schimburilor comerciale În tot spațiul Mediteranei, cu fenomenele deplasărilor de armate dintr-o regiune În alta, cu o ședere câteodată foarte lungă În ținuturile cucerite sau de formare a unor adevărate „colonii”, așa cum este cazul marilor cetăți elenistice constituite În vechime sau mai noi, populate de coloni greco-macedoneni și, mai târziu, de acei romani care, fiind comercianți activi la Delos Încă de la sfârșitul secolului al II-lea Î.Hr., apar adesea În ofrandele onorifice ale atâtor cetăți asiatice

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În omogenitatea fundamentală a structurilor politeiste ale lumii din jurul bazinului mediteranean, iar apoi au câștigat treptat interesul și devoțiunea populației locale, asumând acea fizionomie cosmopolită și totodată individualistă pe care am indicat-o deja ca trăsătură distinctivă a experienței religioase elenistice. Și În legătură cu acest lucru este nimerit să distingem Între evenimentele din epoca elenistică și cele din epoca imperială romană, din moment ce, neexistând o soluție clară de continuitate, asistăm la o schimbare importantă de perspectivă, odată ce Roma, focus al Întregii perspective sociopolitice

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
au câștigat treptat interesul și devoțiunea populației locale, asumând acea fizionomie cosmopolită și totodată individualistă pe care am indicat-o deja ca trăsătură distinctivă a experienței religioase elenistice. Și În legătură cu acest lucru este nimerit să distingem Între evenimentele din epoca elenistică și cele din epoca imperială romană, din moment ce, neexistând o soluție clară de continuitate, asistăm la o schimbare importantă de perspectivă, odată ce Roma, focus al Întregii perspective sociopolitice și economice, devine obiectivul principal de cucerit de către diferitele mișcări religioase; la rândul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de ani Înainte, În 315 Î.Hr., Îl arată ca pe obiectul unui cult orgiastic căruia, pentru a-l denigra pe Eschine, Îi subliniază aspectele reprobabile (Despre coroană, 259-260). xe "Marea"Situația se schimbă, fie și treptat, la Începuturile epocii elenistice, când, din fenomen episodic și legat de medii marginale, pătrunderea cultelor străine ajunge să antreneze straturi mai largi de cetățeni și duce, În diferite perioade, la recunoașterea oficială a acestora. Totuși, Într-o anumită măsură, asemenea culte se integrează În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
timp, și-au și menținut, În componenta mistico-orgiastică ce le era cunoscută autorilor din veacul al V-lea, niște trăsături distinctive ale rădăcinilor lor orientale. Pe de altă parte, ivirea treptată a acestora este percepută mai clar la Începuturile epocii elenistice, când o serie de izvoare, literare, monumentale și epigrafice, dezvăluie cu o frecvență din ce În ce mai mare prezența, alături de Marea Mamă, a unui personaj tânăr, Attisxe "Attis", care, deși În poziție subordonată față de ea, apare ca obiect de cult. Metodele acestui cult

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
perioada imperială este atestată practica unor misterii În care Attisxe "Attis" deține o parte importantă În cazul În care credinciosul, la capătul unui iter inițiatic, se proclamă „myst al lui Attis” (Firmicus Maternus, De errore profanarum religiorrum, 18). În epoca elenistică, În lumea greacă sursele Îi atribuie un caracter de rezervă Însuși „discursului sacru” despre personaj, rezervă tipică pentru miturile legate de cultele misterice. În același timp, sunt documentate niște practici rituale rezervate unor comunități particulare, ca, de pildă, Attideia, celebrate

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
rituală (Istorii, II, 171, 1), Isis este asimilată, tot În Herodot, cu Demetraxe "Demetra" (II, 59, 2 și 156, 5). Totuși o astfel de asimilare nu acoperă decât unul dintre aspectele personalității zeiței, cel legat de sfera fertilității. În epoca elenistică, paralel cu o răspândire tot mai largă a cultului ei, atestat În marile centre din Asia Mică, din insulele Mării Egee, din Grecia continentală și, În Occident, În Sicilia și Italia meridională, unde Herculanum și Pompei au dat ample mărturii pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
acele imnuri sau „litanii”, În legătură cu care s-a convenit În general să fie denumite ca aretalogii. În ele zeița Însăși Își afirmă propriile puteri (dynàmeis) și Înșiruie binefacerile oferite omenirii, profilându-se ca figură tipică de „eroină culturală” În conformitate cu modelul elenistic al lui euretès, inventatorul principalelor instituții umane, și totodată binefăcător (euergètes), amândouă atribute fie ale unor zei ca Dionysosxe "Dionysos", fie ale unor eroi ca Herakles, fie ale unor conducători și suverani care, tocmai În virtutea unor astfel de prerogative se

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
epigrafic În mai multe localități din lumea greacă și În documente literare, aretalogiile isiace par să derive dintr-un model unic (Festugière, 1972, pp. 138-163; Grandjean, 1975). Deți partea concepțiilor egiptene oglindite În aceste documente este importantă, e indubitabilă originea elenistică a genului În chestiune, finalizat În răspândirea cultului lui Isis la popoare de cultură și de limbă greacă. Schema aretalogică isiacă, după o evocare rapidă a genealogiei zeiței și a principalelor ei lăcașe de cult, contemplă menționarea acțiunilor ei cosmogonice

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
frecvent de Tyhe sau Fortunaxe "Fortuna", cu care o invocă numeroși credincioși și care Își află o ilustrare vie În Întâmplările lui Luciusxe "Lucius", povestite În Metamorfozele lui Apuleius, În timp ce, pe de o parte, dă Întreaga măsură a dimensiunii tipic elenistice a fizionomiei zeiței, de cealaltă parte, motivează simpatia excepțională de care s-a bucurat cultul ei În această perioadă. Cu alte cuvinte, figura zeiței Isis, În bogăția și varietatea atributelor amintite și mai ales În calitatea ei de putere dominatoare

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
egiptean evocate ritual În ceremoniile de la Sais (Istorii, II, 170, 1-171, 1), Întreaga documentație exclude legitimitatea unei asemenea definiții pentru riturile osiriene, Întrucât ele nu prevedeau componenta inițiatică și ezoterică. O atare componentă este asumată de cultul isiac În epoca elenistică târzie, iar dacă, În textul citat, Plutarh face, probabil, aluzie la ea, Apuleius, În cartea a XI-a a Metamorfozelor, ne oferă cea mai completă și mai expresivă mărturie a ei. Fără să o putem analiza În amănunt, e suficient

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
alegeri personale, participarea la acestea din urmă nu implica adeziunea la o comunitate și nici asumarea unor speciale exigențe de conduită, Întrucât experiența de familiaritate cu zeii titulari ai misteriilor rămânea circumscrisă ambientului de cult. c) Serapisxe "Serapis": o creație elenistică O tradiție credibilă În substanță, transmisă de Plutarh (Despre Isisxe "Isis" și Osirisxe "Osiris", 28-29) și de Tacit (Historiae, IV, 83-84; cf. Clement din Alexandria, Protrepticos, IV, 48, 1-6), Îi atribuie lui Ptolomeu I Soter „inventarea” unui personaj divin, nou

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
surse, reflectă o matrice unică și, În vivacitatea trăsăturilor ei, se dovedește a fi un document exemplar al „stilului” și al intereselor religioase ale unei epoci. În ea există, Înainte de toate, tema visului revelator, printre cele mai tipice ale religiozității elenistice, activă În nenumăratele culte iatromantice, care, legate de cele mai variate figuri de zei, eroi și profeți taumaturgi, Își găsesc În Serapisxe "Serapis", dincolo de grecul Asclepiosxe "Asclepios", unul dintre titularii principali. Suveranului Îi apare În vis statuia lui Plutonxe "Pluton

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
direct acest scenariu, arătând că și credincioșii simpli erau pe deplin conștienți de valențele cosmozofice ale acestuia. Departe de a fi patrimoniul exclusiv al unor cercuri restrânse de indivizi culți, noțiunea de „zeu cosmic” pătrunsese În straturile largi ale societății elenistice. Aristodicos, fiul lui Demaratos, și Artemone, fiul lui Phytios, „din porunca lui Osirisxe "Osiris"”, primită probabil În somn, la fel ca În nenumăratele cazuri În care revine această formulă, pun dedicația „lui Zeusxe "Zeus" care stăpânește totul și Marii Mamexe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
fel ca În nenumăratele cazuri În care revine această formulă, pun dedicația „lui Zeusxe "Zeus" care stăpânește totul și Marii Mamexe "Mame" a tuturor lucrurilor” (Roussel, 1915-1916, no 50, pp. 111 sq.). În această pereche divină, evocată În termeni tipic elenistici, trebuie să o recunoaștem pe cea a zeilor titulari ai templului, tocmai Serapisxe "Serapis" și Isisxe "Isis", a căror putere cosmică universală este proslăvită. Introducerea la Delos a cultului lui Serapisxe "Serapis" și a celorlalți zei din mediul egiptean, Isisxe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
religionum, 22, Turchi, no 269). Formula În cauză este recitată În greacă, ea confirmând astfel, În această rămășiță din secolul al IV-lea d.Hr., faptul că limba sacră a atâtor culte cu misterii a rămas cea a originilor lor elenistice. Situația este valabilă și pentru acel cult misteric ce a marcat În profunzime viața religioasă a lumii antice târzii și care, deși Într-o continuitate de netăgăduit, arată mai limpede diferențele de conținut și de structură față de propriul context național

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
bărbați, lipsit de o dimensiune publică, consumat În Întregime În cercul inițiaților, celebrat În interiorul Întunecoaselor spèlea („grote”) care sunt totuși un simbol al vastului cosmos, mitraismul se dovedește, În chiar structura sa misterică, rod unic al unei originale creații religioase elenistice, În stare să contopească În unitate elemente ale străvechii tradiții iranice și aporturi anatoliene și grecești, propunând o ideologie complexă de inspirație cosmozofică și, totodată, o etică severă de angajament activ În viața socială, după exemplul „zeului neînvins” titular al

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]