726 matches
-
trei având sensul „Cum să nu!”) Aceasta secțiune prezintă principalele caracterictici ale sintaxei limbii sârbe în comparație cu cele ale romanei, privitor la tipurile de propoziții, părțile de propoziție, topica în această și câteva propoziții subordonate. Propoziția interogativa se obține din propoziție enunțiativa cu două construcții prin care se realizează o intrebare totală: Propoziția negativă se obține prin negarea predicatului cu particulă negativă "ne" antepusa. Această formează un singur cuvânt cu verbele "imati" „a avea”, "biți" „a fi” și "hteti" „a vrea” la
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
concretă poate corespunde mai multora dintre diferitele criterii. Dacă se consideră propozițiile în sine, ele pot fi clasificate după scopul comunicării, după afectivitate, după conținutul exprimat, după aspectul lor pozitiv sau negativ și după structură. După acest criteriu, propozițiile sunt enunțiative (care dau o informație, de exemplu "El locuiește în București") și interogative (care cer o informație). Acest tip de propoziție, care formulează o întrebare, se subîmparte în mai multe tipuri. Din punctul de vedere al autonomiei sintactice, interogativa poate fi
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
de partea de propoziție vizată, de unele caracteristici ale acesteia, de întrebarea concretă. Construcțiile diferă numai prin registrul de limbă în care se folosesc. Exemplu pentru întrebarea corespunzătoare lui „Unde locuiește (el)?”, cu procedeele prin care se realizează în raport cu propoziția enunțiativă corespunzătoare: În limba sârbă, de exemplu, întrebarea totală directă conține obligatoriu o particulă interogativă, "li" sau "da li": "Spavaju li deca?" sau "Da li deca spavaju?" (ambele însemnând „Dorm copiii?”). Acest criteriu se referă la atitudinea vorbitorului față de ceea ce exprimă
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
vorbitorul acțiunea. Conținutul și modalitatea se redau mai ales prin modul verbal al predicatului. Astfel există următoarele tipuri de propoziții: Propoziția reală, numită și asertivă, expozitivă sau narativă, prezintă acțiunea sau starea ca reală, modul predicatului fiind indicativul. Poate fi enunțiativă ("Sunt bucuros") sau interogativă: "Vii?" Propoziția optativă exprimă o dorință, având predicatul de obicei la condițional-optativ: Aș mânca o înghețată" (enunțiativă), "Ai mânca o înghețată?" (interogativă). Propoziția potențială exprimă posibilitatea unei acțiuni sau stări realizabile în prezent sau în viitor
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
reală, numită și asertivă, expozitivă sau narativă, prezintă acțiunea sau starea ca reală, modul predicatului fiind indicativul. Poate fi enunțiativă ("Sunt bucuros") sau interogativă: "Vii?" Propoziția optativă exprimă o dorință, având predicatul de obicei la condițional-optativ: Aș mânca o înghețată" (enunțiativă), "Ai mânca o înghețată?" (interogativă). Propoziția potențială exprimă posibilitatea unei acțiuni sau stări realizabile în prezent sau în viitor, ireale în trecut. Modul predicatului enunțiativei potențiale este condițional-optativul ("N-aș crede așa ceva"), indicativul la imperfect ("Mai bine plecam atunci") sau
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
Propoziția optativă exprimă o dorință, având predicatul de obicei la condițional-optativ: Aș mânca o înghețată" (enunțiativă), "Ai mânca o înghețată?" (interogativă). Propoziția potențială exprimă posibilitatea unei acțiuni sau stări realizabile în prezent sau în viitor, ireale în trecut. Modul predicatului enunțiativei potențiale este condițional-optativul ("N-aș crede așa ceva"), indicativul la imperfect ("Mai bine plecam atunci") sau conjunctivul ("N-am pe nimeni care să mă ajute"). Exemple de interogative potențiale: "Ai crede așa ceva?", "Ce să fac?" Propoziția dubitativă exprimă o îndoială, o
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
potențiale: "Ai crede așa ceva?", "Ce să fac?" Propoziția dubitativă exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranță, o ezitare sau o bănuială, și se construiește de regulă cu modul prezumtiv sau conjunctiv: "Va fi știind ceva", "Să fi fost prin 1940" (enunțiative), " Unde or fi plecat?", "Cine să fie?" (interogative). Propoziția imperativă este o enunțiativă care exprimă un ordin, un îndemn, un sfat, o rugăminte, o recomandare. Predicatul ei este mai ales la imperativ ("Du-te imediat acolo!"), dar poate fi și
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
nehotărâre, o nesiguranță, o ezitare sau o bănuială, și se construiește de regulă cu modul prezumtiv sau conjunctiv: "Va fi știind ceva", "Să fi fost prin 1940" (enunțiative), " Unde or fi plecat?", "Cine să fie?" (interogative). Propoziția imperativă este o enunțiativă care exprimă un ordin, un îndemn, un sfat, o rugăminte, o recomandare. Predicatul ei este mai ales la imperativ ("Du-te imediat acolo!"), dar poate fi și la conjunctiv prezent ("Să pleci de aici!"), la indicativ viitor ("Te vei duce
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
fi pozitivă prin înțeles, de exemplu o propoziție interogativă totală. Astfel, "Nu vii mâine?" înseamnă de fapt "Vii mâine?" Invers, o propoziție formal pozitivă poate avea înțeles negativ, bunăoară o întrebare retorică precum " Cine ar fi crezut așa ceva?", sau una enunțiativă exclamativă ca "Tu mai lipseai de acolo!" După acest criteriu, propozițiile sunt analizabile sau neanalizabile. Propozițiile analizabile au o structură internă în care se identifică funcțiile sintactice ale componentelor lor. Ele pot fi clasificate după mai multe criterii. După natura
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
poate distinge o organizare internă. Sunt date de părți de vorbire neflexibile și de forme de vocativ ale unor părți de vorbire flexibile. Și propozițiile neanalizabile pot fi incluse în tipuri definite după unele criterii de mai sus. Propoziții neexclamative enunțiative, pozitive sau negative sunt răspunsurile date de cuvintele de afirmație și negație absolută "Da", "Nu", "Ba da". Primul poate fi interogativ ("Da?"). Propoziții exclamative sunt date de interjecții și substantive la vocativ: "Ah!", "Mamă!" Din punctul de vedere al statutului
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
tradițională articolul este o parte de vorbire care determină o altă parte de vorbire (de obicei un substantiv) și marchează diverse funcții gramaticale și stilistice ale acesteia. Gramatica limbii române, ediția 2005, definește articolul ca „modalitate (gramaticală) afixală de integrare enunțiativă”, punându-se accent pe statutul său de afix. Așadar, articolul nu mai este interpretat ca o clasă lexico-gramaticală. Lipsa unui articol acolo unde în alte construcții similare el este în mod normal folosit se numește articol zero. De exemplu, în
Articol (gramatică) () [Corola-website/Science/303433_a_304762]
-
fi prevăzut la momentul încheierii contractului și care face imposibilă executarea și, respectiv, îndeplinirea contractului, sunt considerate asemenea evenimente: războaie, revoluții, incendii, inundații sau orice alte catastrofe naturale, restricții apărute ca urmare a unei carantine, embargo, enumerarea nefiind exhaustivă, ci enunțiativă. Nu este considerat forță majoră un eveniment asemenea celor de mai sus, care, fără a crea o imposibilitate de executare, face extrem de costisitoare executarea obligațiilor uneia dintre părți; Zi - zi calendaristică; an - 365 de zile; Spațiul incubatorului de afaceri - clădirea
PROCEDURĂ din 28 iulie 2015 (*actualizat*) de implementare a schemei transparente de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului naţional multianual de înfiinţare şi dezvoltare de incubatoare tehnologice şi de afaceri - PO-IP.05 Revizia 1 *). In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/265765_a_267094]
-
limba vorbită și cea scrisă sunt standardizate și uniformizate. Ordinea cuvintelor în propoziție se face, ca și în majoritatea limbilor germanice, după principiul verbului pe locul al doilea, ceea ce presupune faptul că verbul finit apare pe poziția secundară în propozițiile enunțiative principale. Morfologia limbii suedeze este asemănătoare cu cea a limbii engleze, în sensul că în limbă cuvintele au relativ puține flexiuni. Există două genuri, dar niciun caz gramatical, și se face distincție între plural și singular. Analize mai vechi indică
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
ordinea lor este liberă. Topica joacă un rol în tipologia lingvistică sintactică a limbilor din mai multe puncte de vedere, dintre care unul este locul subiectului, al predicatului și al complementului direct al predicatului unele față de altele într-o propoziție enunțiativă, independentă sau principală, cu subiectul și complementul direct exprimate prin substantiv, care conține numai aceste trei părți, în care nu se acordă rolul de temă, respectiv de remă niciuneia dintre acestea și nu se scoate în evidență niciuna din ele
Topică () [Corola-website/Science/317846_a_319175]
-
alt punct de vedere, propoziția analizabilă poate fi completă sau incompletă. Aceste tipuri de propoziții se caracterizează prin structura sintactică și intonativă, prin anumite tipuri de cuvinte pe care le conțin și prin modul predicatului. Sunt cinci tipuri de propoziții: enunțiative, optative, imperative, interogative și exclamative, fiecare cu subdiviziuni. Propoziția enunțiativă poate fi: Propoziția optativă are două subtipuri, delimitate după modul predicatului și particulele pe care le pot conține propozițiile. Astfel sunt: Propoziția imperativă are ca subiect destinatarul căruia i se
Propoziția în limba maghiară () [Corola-website/Science/316278_a_317607]
-
incompletă. Aceste tipuri de propoziții se caracterizează prin structura sintactică și intonativă, prin anumite tipuri de cuvinte pe care le conțin și prin modul predicatului. Sunt cinci tipuri de propoziții: enunțiative, optative, imperative, interogative și exclamative, fiecare cu subdiviziuni. Propoziția enunțiativă poate fi: Propoziția optativă are două subtipuri, delimitate după modul predicatului și particulele pe care le pot conține propozițiile. Astfel sunt: Propoziția imperativă are ca subiect destinatarul căruia i se adresează, iar predicatul său poate fi un verb activ, factitiv
Propoziția în limba maghiară () [Corola-website/Science/316278_a_317607]
-
o propoziție neanalizabilă având ca termen principal un substantiv sau un infinitiv care exprimă o injoncțiune: "Futás!" „Fuga!”, "Felállni!" „În picioare!” Propoziția interogativă este de mai multe feluri: O categorie aparte de propoziție interogativă este cea care completează o propoziție enunțiativă, fiind constituită dintr-un cuvânt propoziție, de exemplu un cuvânt de negație, dintr-o particulă sau, eventual, un adverb sau un adjectiv: "Jó a leves,ugye / igaz / mi / nem?" „E bună supa, așa-i / ai / nu?”; "Moziba megyünk, jó?" „Mergem
Propoziția în limba maghiară () [Corola-website/Science/316278_a_317607]
-
De păstrat la răcoare". Indicativul exprimă o acțiune, o întâmplare sau o stare prezentată de vorbitor ca un fapt realizat în trecut, care se realizează în momentul vorbirii sau care se va realiza în viitor, dacă apare într-o propoziție enunțiativă. Dacă este folosit într-o propoziție interogativă, exprimă un fapt a cărui realizare rămâne de verificat. Verbul la indicativ poate fi și negat. Exemplu cu verb la indicativ: "Cântă într-un cor". Conjunctivul exprimă în general o acțiune virtuală, adică
Mod (gramatică) () [Corola-website/Science/316432_a_317761]
-
verbal personal și predicativ care exprimă o acțiune, o întâmplare sau o stare prezentată de vorbitor ca un fapt realizat în trecut, care se realizează în momentul vorbirii sau care se va realiza în viitor, dacă apare într-o propoziție enunțiativă. Dacă este folosit într-o propoziție interogativă, exprimă un fapt a cărui realizare rămâne de verificat. Verbul la indicativ poate fi și negat. ul poate fi definit și negativ, ca modul care în general nu exprimă o acțiune dorită, poruncită
Indicativ () [Corola-website/Science/316433_a_317762]
-
are încă o formă, mai puțin folosită: "oi, ăi, o, om, ăți, or". Verbul la modul indicativ poate fi predicatul multor tipuri de propoziții. Considerându-se propozițiile în sine, indicativul se poate găsi cu valoarea sa specifică în propozițiile reale enunțiative sau interogative, exclamative sau neexclamative, pozitive sau negative: "Vin", "Vii?", "Nu vin", "Nu vii?", "Nu vin!" În mod nespecific, luând valoarea altor moduri, indicativul poate fi predicat în propoziții enunțiative potențiale ("Mai bine plecam atunci" = "Mai bine aș fi plecat
Indicativ () [Corola-website/Science/316433_a_317762]
-
se poate găsi cu valoarea sa specifică în propozițiile reale enunțiative sau interogative, exclamative sau neexclamative, pozitive sau negative: "Vin", "Vii?", "Nu vin", "Nu vii?", "Nu vin!" În mod nespecific, luând valoarea altor moduri, indicativul poate fi predicat în propoziții enunțiative potențiale ("Mai bine plecam atunci" = "Mai bine aș fi plecat atunci") și enunțiative imperative: "Te duci / Ai să te duci imediat!" = "Du-te imediat!" Avându-se în vedere frazei, indicativul se poate găsi în propoziție principală și în orice tip
Indicativ () [Corola-website/Science/316433_a_317762]
-
exclamative sau neexclamative, pozitive sau negative: "Vin", "Vii?", "Nu vin", "Nu vii?", "Nu vin!" În mod nespecific, luând valoarea altor moduri, indicativul poate fi predicat în propoziții enunțiative potențiale ("Mai bine plecam atunci" = "Mai bine aș fi plecat atunci") și enunțiative imperative: "Te duci / Ai să te duci imediat!" = "Du-te imediat!" Avându-se în vedere frazei, indicativul se poate găsi în propoziție principală și în orice tip de propoziție subordonată necircumstanțială. Prezintă resticții de folosire numai în cazul unor subordonate
Indicativ () [Corola-website/Science/316433_a_317762]
-
informație deja cunoscută de participanții la comunicare, ceea ce ține de informația implicit admisă sau presupusă, punctul de pornire al comunicării, iar rema - partea din propoziție ce reprezintă ceea ce se spune despre temă, informație nouă despre aceasta, . Propoziția canonică este una enunțiativă, neexclamativă, reală, pozitivă și completă, în care nu se face niciun efort pentru a atribui rolurile de temă și de remă, și care nu are nicio parte scoasă în evidență. Cel puțin în anumite limbi, într-o astfel de propoziție
Temă și remă () [Corola-website/Science/335021_a_336350]
-
în a doua jumătate a secolului următor. Dacă până atunci negarea simplă a verbului se făcea în principal numai cu negația "ne", în franceza clasică se generalizează folosirea în acest caz a două cuvinte negative, "ne ... pas". În sintaxa propoziției enunțiative, în secolul al XVII-lea se generalizează complet exprimarea subiectului printr-un cuvânt aparte și ordinea subiect + predicat + complement. Mai persistă plasarea pronumelui personal aton cu funcție de complement al unui verb la infinitiv înaintea verbului regent al acestuia: "je te
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
ca perfect în locul celui trecut. În cazul folosirii acestor timpuri, exemplele 3 și 4 de mai sus ar arăta astfel: "J’étais content qu’elle fût là", respectiv "J’étais content qu’elle eût été là". În vorbirea indirectă, propoziția enunțiativa și cea interogativa devin completive directe. Propoziția enunțiativa indirectă este totdeauna introdusă prin conjuncția "que": "Îl déclare qu’îl l’aidera" „(El) declară că îl va ajuta”. Specific în franceză standard pentru propoziția interogativa indirectă este faptul că este corectă
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]