1,343 matches
-
1 iunie 1939) de activitate muzicală, publicistică și culturală. Glasuri de pretutindeni pentru „Izvorașul”, Bistrița - Mehedinți, 1939; Sabina Stroescu, Gheorghe Ciobanu, Un neobosit folclorist, REF, 1957, 2; Gh. N. Dumitrescu-Bistrița (1895-1995), Drobeta-Turnu Severin, 1995; Datcu, Dicț. etnolog., I, 245-246; Tezaur epistolar „Izvorașul”, I, îngr. Nicolae Chipurici, Drobeta-Turnu Severin, 2001. I.D.
DUMITRESCU-BISTRIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286911_a_288240]
-
în 1938, este mult amplificată prin introducerea unei noi părți, constituită din scrisorile eroinei. Caracterul și eșecul tragic al arivistului (modelul Julien Sorel este menționat în text), care sacrifică iubirea pentru a parveni, sunt potențate prin contrapunerea confesiunilor personajului feminin. Epistolarul protagonistei, diferit net ca atitudine și stil de relatările eroului, dezvăluie o fermecătoare personalitate feminină. Spre final, narațiunea deviază către un romanesc ieftin și precipitat, cu exagerări ale ficțiunii ancorate în senzațional. Două părți inegale are și Elevul Dima dintr-
DRUMES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286883_a_288212]
-
1997; Trei tipare, pref. Al. Paleologu, București, 1998; Antumele, București, 1998; Îngerul poverii, București, 1998; Sfânt îndârjit, București, 1999; Scrisori către părintele Niculae, București, 2000; Capul și pajura, Botoșani, 2001; Maranatha, București, 2001; Ghiaurele, București, 2002; Îngerii îndepărtați, București, 2002; Epistolar târziu, București, 2003; Puntea suspinelor și închisoarea, Slatina, 2003; Viața la zi. Cronologia unui amalgam, București, 2003. Antologii: Limbă, literatură, stil, București, 2001. Repere bibliografice: Nichita Stănescu, De Aurelian, de Titu și de Dumitrescu, LCF, 1981, 30; Nichita Stănescu, Stare
DUMITRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286914_a_288243]
-
al cronicarilor Dionisie Eclesiarhul și Naum Râmniceanu), aflat în grația domnitorului Mihail Suțu, F. ajunge, la 23 septembrie 1792, mitropolit al Țării Românești. Aduce cu sine tipografia episcopiei pentru a o întări pe cea mitropolitană. Întreține viața pastorală și relații epistolare cu vârfurile ecleziastice din Balcani și Asia Mică. Își investește averea în acte filantropice, în ctitorirea de școli, biserici sau în ridicarea unui foișor și a cișmelei din dealul Filaretului. Încolțit de boală, dar și de intrigile boierilor ce-i
FILARET DE RAMNIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286989_a_288318]
-
lui Calistrat Hogaș, A. I. Odobescu, I. Creangă, Anton Bacalbașa, G. Coșbuc, N. Filimon, I. Slavici, dar, mai ales ale lui Titu Maiorescu. Mentorului Junimii i-a îngrijit ediții din Critice, traducerea Aforismelor lui Schopenhauer, apoi, împreună cu Georgeta Rădulescu-Dulgheru, Jurnalul și Epistolarul și, în sfârșit, seria Opere (I-IV, 1978-1988). Rod al cunoașterii perfecte a biografiei lui Maiorescu, dublată de familiarizarea cu însemnările zilnice și corespondența, lucrarea Tânărul Maiorescu (1974) dovedește aptitudine de analiză critică, psihologică, sociologică. Autoarea reușește să contureze aici
FILIMON-STOICESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286993_a_288322]
-
1970, Ciocoii vechi și noi. Nenorocirile unui slujnicar, introd. Șerban Cioculescu, București, 1970; Titu Maiorescu, Critice, I-II, pref. Paul Georgescu, București, 1967, Din „Critice”, introd. Liviu Rusu, București, 1967, Critice, I-II, introd. Eugen Todoran, București, 1973, Jurnal și Epistolar, I-IX, introd. Liviu Rusu, București, 1975-1989 (în colaborare cu Georgeta Rădulescu-Dulgheru), Opere, I-IV, introd. Eugen Todoran, București, 1978-1988 (în colaborare cu Georgeta Rădulescu-Dulgheru); Richard Wagner, Olandezul zburător, tr. St. O. Iosif, pref. George Bălan, postfața edit., București, 1968
FILIMON-STOICESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286993_a_288322]
-
Manolescu, „Tânărul Maiorescu”, RL, 1974, 26; Șerban Cioculescu, „Tânărul Maiorescu”, RL, 1974, 32; Al. Călinescu, „Tânărul Maiorescu”, CL, 1974, 8; Al. Săndulescu, „Tânărul Maiorescu”, VR, 1974, 10; Corina Popescu, „Tânărul Maiorescu”, RITL, 1974, 4; Marin Bucur, Titu Maiorescu, „Jurnal și Epistolar”, RITL, 1979, 3; Dan Mănucă, Maiorescu în ediție critică, CL, 1980, 4; Sorescu, Ușor cu pianul, 156-169; Dicț. scriit. rom., II, 265-266. A.N.
FILIMON-STOICESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286993_a_288322]
-
proprii sau unele din poeziile eminesciene ce i-ar fi fost dedicate, însoțindu-le de comentarii. Substanțiala corespondență purtată cu Eminescu atestă bogate resurse autoscopice, accentuate cu deosebire în prezența erosului, precum și o apreciabilă diversificare, în aceeași direcție, a literaturii epistolare. M. debutează în 1872, la „Noul curier român”, cu două schițe de factură romanțioasă. Și-a publicat versurile în „Columna lui Traian” (1874), iar din anul următor în „Convorbiri literare”, revistă care i-a tipărit cele mai izbutite poezii. A
MICLE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288102_a_289431]
-
veac, reputați creatori și o sumedenie de aspiranți, esențială fiind însă contribuția la modernizarea literaturii române. Imaginea criticului în posteritate îndreptățește convingerea lui Eugen Simion că după Titu Maiorescu L. este „cel mai important critic român”. Mărturii autobiografice diverse, pagini epistolare și memorialistice vorbesc despre un L. înclinat spre autoscopie, solitar, sceptic, dar mai ales contemplativ; tentat să se afirme ca prozator, s-a stins îndoindu-se de sine, torturat de o adevărată dramă a nerealizării: „Când mă gândesc la mine
LOVINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
literare, adesea nefuncțională, este și de-a dreptul inutilă cel puțin pentru o bună parte a vieții lui Augustin care ne-a lăsat o biografie scrisă de mâna lui, poate opera cea mai cunoscută a vechii literaturi creștine, iar prin intermediul epistolarului și al prefețelor la diversele sale scrieri ne permite să-l urmăm pas cu pas datorită neobișnuitei abundențe de date biografice. Dacă autobiografiile în general trebuie să fie examinate cu precauție în privința reconstrucției obiective a faptelor, nu trebuie să uităm
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a trăit: mediul îngust și închis din Thagaste, școala prea puțin folositoare, risipirea în viața libertină la Cartagina. Mulți prieteni de altădată, atât vii, cât și morți, sunt amintiți și foarte prezenți. Augustin a prețuit mult prietenia, așa cum confirmă și epistolarul său, bogat în personalități de toate genurile. Narațiunea e ritmată de etapele vieții omenești, dar e greu de stabilit dacă fiecăreia dintre ele îi corespunde un grup de cărți, așa cum cred unii (câte trei cărți pentru copilărie, tinerețe și maturitate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
devine tot mai faimos și mai important. O dovedește și rostirea unui foarte mare număr de Predici: cele cu adevărat autentice sunt peste cinci sute, unele cu conținut exegetic, altele mai ales pe teme morale; o dovedește și bogatul său Epistolar, compus din 279 de scrisori, din care 54 provin de la corespondenții săi (printre ei Paulinus din Nola și Ieronim, ca și personaje influente din Africa romană). Augustin scrie oamenilor politici și funcționarilor statului; dar compune și lungi scrisori cu conținut
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Augustin. Subiectele sunt foarte variate și chiar cu caracter practic; interesantă este și atitudinea ostilă pe care o adoptă Augustin față de priscilienii∗ din Spania. Această descoperire recentă a unui număr de scrisori până acum necunoscute se explică prin faptul că epistolarul lui Augustin circula în Evul Mediu în culegeri antologice cum probabil se întâmpla și cu Sermones. Într-adevăr, și corpus-ul predicilor autentice ale lui Augustin, care fusese alcătuit de benedictinii din congregația San Mauro prin combinarea unor culegeri precedente
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în mănăstirile din Marsilia și Lérins. În 428, Augustin a trebuit să răspundă prin scrierea Despre predestinarea sfinților (De praedestinatione sanctorum) lui Prosperus și Ilarie, doi laici din Galia meridională, care îi trimiseseră două scrisori (nn. 225 și 226 din epistolarul lui Augustin), în care criticau, împreună cu alții, operele trimise călugărilor din Adrumeto. Tot lui Prosperus și Ilarie, un an mai târziu, Augustin trimite o a doua carte intitulată Despre darul perseverenței (De dono perseverantiae), în care explică faptul că și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din secolele al cincilea și al șaselea. Quodvultdeus, născut probabil la Cartagina prin 380-390, apoi diacon al Bisericii cartagineze, intră în contact cu Augustin. Ne-au mai rămas două scrisori expediate de Quodvultdeus lui Augustin în 428-429 și păstrate în epistolarul acestuia: în prima (nr. 221), el îl îndeamnă pe vestitul episcop să alcătuiască un mic compendiu al ereziilor care să fie de folos atât pentru învățați, cât și pentru ignoranți, astfel încât toți să poată urma dreapta credință și să evite
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
PL 51; SChr 101-102, 1964 (R. Braun); CChr.Lat 60, 1976 (R. Braun); CTP 82, 1989 (A.V. Nazzaro). 4. Tyron Prosperus Prosperus și Ilarie l-au informat pe Augustin în 428-429 prin două scrisori (nn. 225 și 226 din epistolarul lui Augustin) despre reținerea cu care era întâmpinată doctrina harului și a predestinării în Galia meridională; lor le-a dedicat Augustin Predestinarea sfinților și Darul perseverenței. Ilarie nu mai e cunoscut ulterior decât ca prieten personal al lui Augustin și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Cimiez (Cemenelum), lângă Marsilia, mort în jurul anului 460; Valerian a fost confundat cu un anume Valeriu care fusese monah la Lérin și a devenit apoi episcop la Nisa. Știm foarte puține lucruri despre Valerian, găsite în actele sinodale și în epistolarul papei Leon. S-au păstrat douăzeci de omilii cu conținut ascetic și o Epistolă către călugări privitoare la virtuțile și întocmirea doctrinei apostolice. Și el pare să fi fost adeptul unor doctrine semipelagiene pe care le-a dispus cu claritate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
di scritti, ed. îngrijită de M.G. Bianco, P. Janni, A. Nestori, Viella, Roma, 1989). Printre prietenii lui Faustus se numără și Ruricius din Limoges căruia Faustus i-a trimis câteva scrisori; activitatea literară a lui Ruricius se limitează la un epistolar destul de bogat, în două cărți, prima formată din optsprezece și a doua din șaizeci și patru de epistole. Aceste scrisori nu prezintă mare interes; Ruricius nu era capabil de speculație teologică; cele mai multe scrisori au fost trimise unor episcopi prieteni și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
atingere seriozității omului Bisericii [clericus]”). De aceea, n-a mai cultivat-o începând cu 470-471, și s-a dedicat epistolografiei în proză și a produs nouă cărți de epistole, scrise între 469 și 492. Așa cum se întâmpla de obicei cu epistolarele din epoca imperială, de la Pliniu cel Tânăr până la Symmachus, conținutul acestor scrisori este destul de variat: sunt scrisori de recomandare, de afaceri, de felicitare; așadar suntem departe de consistentele epistolare creștine datorate lui Ciprian, lui Ambrozie sau lui Ieronim. Ultimele par
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
scrise între 469 și 492. Așa cum se întâmpla de obicei cu epistolarele din epoca imperială, de la Pliniu cel Tânăr până la Symmachus, conținutul acestor scrisori este destul de variat: sunt scrisori de recomandare, de afaceri, de felicitare; așadar suntem departe de consistentele epistolare creștine datorate lui Ciprian, lui Ambrozie sau lui Ieronim. Ultimele par mai animate de un suflu creștin: cele douăsprezece scrisori din cartea a șasea sunt toate adresate unor episcopi și în ele sunt dezbătute sporadic chestiuni cu caracter spiritual; în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ne dă informații despre activitatea sa literară: ne spune că ar dori să compună imnuri în cinstea martirilor, între care episcopul și martirul Saturnin din Toulouse, dar acest proiect n-a mai fost dus la bun sfârșit. Totuși, și în Epistolar, poezia este oarecum prezentă pentru că Sidonius inserează în scrisorile sale și scurte compoziții în versuri (de exemplu acolo unde - IV, 18 - compune o epigramă în cinstea Sfântului Martin, la cererea lui Perpetuus, episcop de Tours: aceasta trimite la cultul Sfântului
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
compoziții în versuri (de exemplu acolo unde - IV, 18 - compune o epigramă în cinstea Sfântului Martin, la cererea lui Perpetuus, episcop de Tours: aceasta trimite la cultul Sfântului Martin și la poezia lui Paulin din Périgueux). Deși sărac în conținut, Epistolarul lui Sidonius este bogat în date istorice care pot servi la cunoașterea Galiei din acea vreme și mai puțin a dezbaterilor ori a problemelor arzătoare ale momentului. Sidonius a aparținut aristocrației galice și a încercat, atât cât a putut, să
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
invazia hunilor lui Attila în Italia, și, dacă n-a putut să împiedice distrugerea Romei de către vandali în 455, a procedat astfel încât Biserica, așa cum se întâmplase în acele vremuri tulburi, să înlocuiască autoritatea civilă. Leon a murit în 461. a) Epistolarul Această politică energică își găsește expresia și în numeroase scrisori care alcătuiesc cel mai bogat Epistolar papal din toate cele compuse până atunci (sunt în total 173 de epistole, din care 143 scrise chiar de papă iar celelalte de corespondenții
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
vandali în 455, a procedat astfel încât Biserica, așa cum se întâmplase în acele vremuri tulburi, să înlocuiască autoritatea civilă. Leon a murit în 461. a) Epistolarul Această politică energică își găsește expresia și în numeroase scrisori care alcătuiesc cel mai bogat Epistolar papal din toate cele compuse până atunci (sunt în total 173 de epistole, din care 143 scrise chiar de papă iar celelalte de corespondenții săi, între 442 și 460). Epistolele cele mai vechi se ocupă mai ales de ereziile priscilianistă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
19642 (introd. D.J. Leclercq; traduction et notes de D.R. Dolle); 49 bis, 19692 (D.R. Dolle); 200, 1973 (A. Dolle); Omilie. Lettere di San Leone Magno, a cura di T. Mariucci, UTE, Torino, 1969; CTP 109, 1993 (Lettere dogmatiche: G. Trettel). Epistolarul lui Leon cel Mare este, așa cum am spus, cea mai însemnată mostră de proză folosită în documentele oficiale întocmite în cancelaria episcopiei din Roma; firește, și alți papi au trimis epistole dogmatice, însă activitatea lor privește mai mult istoria Bisericii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]