1,648 matches
-
în timp ce o avea pe ea la cârmă. Cum ar mai putea da ochii cu tatăl ei dacă avea să fie responsabilă de distrugerea prețioasei lui creații? Dincolo de ușa biroului domnea o tăcere mormântală. Toți redactorii, până și Stevie, plecaseră acasă. Epuizată, Fran își luă geanta și le urmă exemplul. Exista ceva simbolic în atmosfera tăcută, pustie a locului. I se ivi în minte o imagine încă și mai pustie, după ce ziarul o să dea faliment și angajații o să fie concediați. Doamne, răsună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
i se ducea firul de la ciorap, o îmbia cu cafea și cuvinte pline de înțelepciune și se dovedea, ca-ntotdeauna, comisia perfectă de evaluare a noilor idei. — Există două opțiuni pentru un proiect îndrăzneț ca Fair Exchange, reflectă Fran, prea epuizată ca să mai poată lua o decizie de una singură. Unu: cititorii plătesc pentru ziar și anunțurile sunt gratuite. Sau Doi: ziarul e gratuit, dar oamenii trebuie să plătească pentru publicarea anunțurilor. — E ușor. Stevie se ridică pentru o clipă și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
uriaș lipit pe cel mai mare panou din Woodbury, POT FI O COMOARĂ PENTRU ALTCINEVA. OFERĂ-LE LA SCHIMB PE GRATIS ÎN PRIMUL NUMĂR DIN FAIR EXCHANGE, ZIARUL LOCAL CARE ÎȚI POATE ADUCE PROFIT. Fran aștepta la semafor, exaltată și epuizată, sperând din tot sufletul că riscul pe care și-l asumase cumpărând acel spațiu publicitar și, mai mult chiar, hotărând, în pofida sfaturilor tuturor, să ofere anunțuri gratuite în primul număr, avea să dea roade. Oamenii cu finanțele spuseseră că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
din prima fază a curentului decadentist, estetismul românesc va cunoaște un prim moment revoluționar în 1908, odată cu apariția volumului de debut al lui Ion Minulescu (ilustrat, ca și următoarele, de Iosif Iser). Succesul său în mediile boeme (două ediții rapid epuizate), lansarea Revistei celor l’alți a aceluiași (trei numere, 20 martie-10 aprilie) și, nu în ultimul rînd, pregătirea expoziției din 1909 a impresioniștilor francezi Derain, Forain și Galanis (aduși la București de către Iser, apropiatul lor, pentru a pune într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
slab în raport cu plăcerea decorativismului imagist. Ceea ce unifică, în mod esențial, producția poetică din epocă a lui Adrian Maniu, Ion Vinea și Tristan Tzara este o acută conștiință a convenției literarului, o sațietate - ea însăși calofilă - de literatura calofilă, resimțită ca epuizată. De aici, caracterul metatextual sau metaliterar al multor compoziții, ironia dezabuzată, cinică, pervers-iconoclastă la adresa retoricilor înalte, eroice, idealizant-sentimentale sau sublime, „prozaismele” căutate, denudarea ostentativă a procedeelor și deliricizarea prin insertul de banal cotidian, de jurnal și de real reportericesc, improvizația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
umanitatea tradițională. A avea 20 de ani în 1914 corespunde unei cotituri”. Și în România, generația Primului Război Mondial a fost ultima formată - în perioada studiilor liceale - de „umanismul” și „umanitatea” tradiționale: o generație scindată între un Vechi Regim liberal-conservator, estetizat și epuizat („La Belle Epoque”), și un Nou Regim, marcat de „revolta maselor”, de cultul corpului, de eliberarea instinctelor și de revoluția tehnică. Thibaudet atribuie acestor tineri aflați între două lumi o „conștiință a exploziei” care „se exprimă în literatură prin diverse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
excelență”). Ambii eroi moderni „luptă” și „corectează viața”, refuză sentimentalismul și visează la o schimbare (în sens poetic) a vieții utilitariste americane. Autorul face o distincție tranșantă între romantismul „activist”, „optimist”, „progresist” al american way of life și cel „feminin”, epuizat al culturii europene: „Activismul și optimismul care se degajează din efortul artistic al lui Douglas sînt rezultate ale unei vieți în care civilizația și progresul contează în primul rînd. De aceea spre deosebire de romantismul celălalt sentimental și dulceag, neoromantismul actual (și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
întors capul. — De azi încolo, cîine-san prietenul vostru. Ca mine, prietenul vostru, declară Gaston, privind de la unul la altul, cu un zâmbet fericit. În seara aceea, după ce Gaston s-a retras în camera lui, Tomoe oftă dezgustată. Se simțea complet epuizată, fizic și psihic. — Sper că ești mulțumit acum... l-ai adus pe imbecilul ăsta în casa noastră, îi spuse ea lui Takamori profund indignată. El a dat din cap și-a zis: — E prea devreme să-ți dai seama dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
nu devină subiect de bârfă pentru întreg satul. Când Takamori și Tomoe au trecut pe la Hoshioka, au fost dezamăgiți. Se afla într-adevăr un străin acolo, dar era profesor la universitatea din Sendai. Se făcuse seară când s-au întors, epuizați și amărâți. Proprietarul hotelului Araki Mataemon era la intrare când au coborât din taxi. — Am impresia că nu l-ați găsit. Și-a dat seama de rezultatul investigațiilor lor înainte ca Takamori să înceapă să-i explice. — Tocmai am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
la budă, dar nu e nici urmă de singe. Nimic. Așa că plec și, În timp ce Încerc cu disperare să opresc un taxi pe Marylebone High Street (știu, e de tot rîsul, avînd În vedere că e ora de vîrf, dar sînt epuizată și nu pot face față unei călătorii cu metroul În seara asta), mi se năzare că parcă ar fi trecut secole de cînd mi-a venit ultima oară ciclul. De fapt, cînd s-a Întîmplat asta mai exact? Un taxi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
dormit cam o oră și jumătate În loc de cele trei cu care e obișnuit, ceea ce Înseamnă că, pînă la ora cinci, va deveni de nesuportat. Mersi mult, Linda. O să ai tu grijă de el În după-amiaza asta cînd o să fie complet epuizat și va urla? — Da, sare ea plină de entuziasm, bineînțeles. O să-mi facă mare plăcere. Mă mulțumesc să-mi dau ochii peste cap și plec, călcînd apăsat În direcția piscinei. — Nu pot să cred ce face maică-ta. Stau În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
strîng cu putere, să găsesc o cale ca trupurile noastre să se unească, dar Îl las În pace, mîngîindu-l doar pe spate ușurel, grijulie să nu-l trezesc, iar În cele din urmă, plec din camera lui și mă prăbușesc, epuizată, În propriul meu pat. Chiar dorm. Stau Întinsă, cu fața spre partea lui Dan, ceea ce n-am mai făcut de luni Întregi, căci nu mă puteam uita la el, și Îmi golesc mintea de gînduri pînă ce, În final, cad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
stat aproape o lună - cea mai lungă perioadă petrecută în afara țării. Cartierul Bucovina din Detroit este locuit aproape numai de români. Aici, în casa lui Achile, de pe strada Carpați, Zogru a putut să supraviețuiască. Ce-i drept, era slăbit, aproape epuizat, și n-a putut să se îndepărteze de cartier, dar a rezistat. Credea până atunci că viața lui depinde doar de pământul din care se născuse, dar în Detroit și-a dat seama că era cumva vorba și despre oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
de plânși de fantasme întunecate, mângâia fără să vrea urma de pași întipărită pe veci în nisipul fin, altădată izvor tămăduitor al iubirii. Un colț al gurii i-a zvâcnit în sus, întipărindu-i pe chip un zâmbet de om epuizat și bolnav. Va trebui să accepte. S-a ridicat încet, nesigură pe picioare, ca o nălucă dezorientată. Deși o pânză deasă de întuneric o înconjura, a început să meargă înainte, căutând cu disperare o urmă de lumină. Moga Alina-Iuliana, clasa
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
nuntă. Doar Zilpa vedea pofte oriunde se uita. Pentru ea, parcă toată lumea se umpluse de dorințe. Lea se foia toată noaptea, iar Zilpa îl văzuse pe Iacob pe câmp, rezemat de un copac, lucrându-și sexul cu mâinile până când căzuse epuizat. Cu o lună înainte de nuntă, Iacob încetase să mai aibă coșmaruri cu lupta dintre el și părinții și fratele lui, ci își petrecea nopțile visând la fiecare dintre cele patru surori. Bea din apa unui izvor și se trezea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
în căsuța Innei și când au murit și ea, și copilul, a acuzat-o pe moașă și a blestemat-o. Inna, care încercase din răsputeri timp de trei zile s-o salveze pe mamă, nu și-a putut ține gura. Epuizată și plină de amărăciune, l-a făcut pe bărbat monstru și l-a acuzat că ar fi de fapt tatăl denaturat al femeii. Și l-a scuipat în față. În culmea furiei, omul s-a repezit la gâtul ei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pe alții și râdeam împreună. A fost cea mai frumoasă perioadă a vieții mele. A fost ca un vis. Cel mai des cântam seara, chiar înainte de culcare sau dimineața devreme, când încă mai eram plini de viață. După-amiaza, toată lumea era epuizată din cauza mersului și înfometată. Femeile se obișnuiau greu cu sandalele, pentru că acasă stăteam de obicei desculțe, atât în corturi, cât și în afara lor. Inna ne oblojea bătăturile și bășicile dureroase cu ulei de mirt. Nu duceam lipsă de poftă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
dar unul mai degrabă răutăcios. - Prea bine, Lea, mamă a atâția fii, prea bine. Cu un gest al mâinii, mamei i s-a arătat că era timpul să plece. S-a dus repede la așternutul ei și a adormit imediat, epuizată. În următoarele două zile, mătușile mele au fost chemate una câte una la Bunica, în camera ei interioară. Rahela a fost gratulată cu sărutări și drăgălășenii. În după-amiaza pe care au petrecut-o împreună s-au auzit râsete și chicoteli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
eram în stare. Am făcut tot ce am putut să nu plâng pentru ca fața mea să fie proaspătă când avea să se trezească, dar cu cât trecea ziua, cu atât lacrimile îmi veneau în ciuda oricăror eforturi. La căderea nopții, eram epuizată și am adormit lângă bărbatul meu, înfășurată în pături din cauza frisoanelor înghețate de frică, deși Shalem dormea gol în acea căldură. Noaptea, m-am trezit la un moment dat, iar Shalem mă mângâia pe obraz. Când a văzut că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
urlând, animale behăind, căruțe care trozneau sub greutatea lucrurilor furate. Simon și Levi strigau și dădeau ordine cu asprime. Vocea lui Iacob nu se auzea de nicăieri. Ar fi trebuit să fiu învinsă de durere. Ar fi trebuit să fiu epuizată și să nu mai văd nimic. Dar ura mi-a întărit spinarea. Călătoria înapoi la munte, legată ca un animal de sacrificiu, mă aruncase într-o furie care se hrănea din ea însăși cum stăteam întinsă pe pătură, rigidă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
fără viață în aerul nemișcat al dimineții. Casa lui Ruddedit era exact de cealaltă parte a templului, așa că am ajuns într-o clipă în camera unde Hatnuf zăcea tânguindu-se pe jos, înconjurată de servitorii casei, și ei aproape la fel de epuizați ca mama în travaliu. Moartea se simțea în cameră. I-am văzut fața în umbra de sub statuia lui Bes, păzitorul prietenos-grotesc al copiilor, care părea să se strâmbe de propria neputință. Ruddedit mi-a făcut cunoștință cu fiica ei, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
păsări mici care zbura la răsărit, țipând „Salem” cu o voce familiară pe care nu puteam s-o numesc. Pasărea Re-nefer încerca să ridice de la pământ oameni și obiecte, dar nu avea putere și bătea din aripi în neputința ei, epuizată și furioasă. În fiecare noapte, dispărea în soare, țipând. Părea că sufletul ei neliniștit nu-și va găsi niciodată pacea. După șapte nopți în compania acestei viziuni, n-am mai simțit decât milă pentru ea. Nakht-re a murit și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
vrut ca tu să le vezi nepoatele. La urma urmelor, tu ai fost singura lor fiică, singura pe care au iubit-o. Fratele meu putea vorbi la nesfârșit și a vorbit până a răsărit soarele, iar eu și Benia eram epuizați. Deși nu zisesem da, lui Zafenat Paneh-ah, vizirul regelui nu i se putea spune nu. La fel cum nu i se putea spune nu lui Iosif, fiul Rahelei, nepotul Rebecăi. Am plecat cu el dimineața. La fluviu, am găsit o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
despre tine. Dina e uitată în casa lui Iacob. Vorbele lui ar fi trebuit să mă întristeze, dar n-au făcut-o. L-am lăsat pe Iosif acolo și m-am târât înapoi de una singură. Dintr-odată mă simțeam epuizată și fiecare pas era un efort, dar ochii îmi erau uscați. După venirea lui Iosif, Iacob n-a mai băut și n-a mai mâncat. Moartea avea să vină în câteva ore, cel mult zile. Așa că am rămas să așteptăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Stéphane, cu o mutră veselă. Fersen Îl privi cu milă. - Am murit de rîs. Ar fi trebuit să te faci comic. - Ați văzut cît e ceasul? Primirea pe care le-o oferi Gwen se dovedi frigorifică și lapidară. Yvonne dormea, epuizată. Întrebările lor trebuiau să mai aștepte pînă a doua zi. Nici nu-și termină bine fraza că le trîntise deja ușa-n nas. Marie Își trecu mîna peste obraz. De lehamite, dar și de descurajare: pînă atunci Gwenaëlle n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]