881 matches
-
restaurării principiului ipostatic în om. Aceasta implică integrarea ființei noastre în liturghia cosmică a Bisericii. Sensul vieții umane se descoperă numai în relația constitutivă de iubire față de aproapele și departele - iar aceasta se petrece într-o dimensiune temporală cu extensie eshatologică. Împăcarea omului cu Dumnezeu este un act de reconciliere a omului cu sine și de restaurare a trupului Bisericii. Mărturisirea, în tradiția ortodoxă, este condiționată de acceptarea Crezului ortodox, care exprimă iconomia mântuirii noastre în Iisus Hristos. Mărturisirea reînnoiește promisiunile
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Communion (1984). Totuși, spre deosebire de Berdiaev, Lossky sau Zizioulas, arhimandritul Sofronie nu opune într-un stil existențialist „natura umană” vs „persoana”. Pentru Sofronie Saharov, natura umană restaurată prin har nu mai trăiește sub dictatura necesității, ci a pășit deja în sfera eshatologică a libertății. În excelentul rezumat al ieromonahului Zaharia aflăm că principiul ipostatic este „darul lui Dumnezeu către făptura rațională prin care aceasta își înstăpânește firea”2, ajungând astfel la „libera determinare de sine (eleutheros autoprosdiorismos)”. Primirea acestui dar poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
două „stihuri” (sau versuri) extrase din Vechiul Testament (în general din cartea Psalmilor), plus un triplu „aliluia” (în traducere: „lăudat să fie Domnul”)2. Această relație între „tip” - care exprimă o speranță și deschide un orizont - și realizarea sa istorică sau eshatologică reprezintă principala cheie hermeneutică oferită de lecționar. Exercițiul lecturii tipologice (în care cititorul convertește retrospectiv totul la Hristos, în lumina Patimii și a Învierii Sale) ar fi, deci, primul merit al publicării lecționarului într-un apendice al Bibliei. Valoarea lecționarului
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fără limite) coordonează două atitudini fundamental contrare: (a) poziția adoptată - de la Origen, Grigorie de Nyssa și Evagrie Ponticul până la Maxim Mărturistitorul - de către ucenicii alegoriei și ai lecturii duhovnicești, bazată pe efortul ascetic al minții de a decela înțelesul originar și eshatologic al Scripturii; (b) poziția asumată de autorii moderni care justifică delirul subiectivist al interpretării, favorizat de conflictul deschis între limitele textualității scripturistice și imaginația necenzurată a interpretului 1. În primul caz, tâlcuitorul se lasă „născut prin Cuvântul adevărului” (Iacov 1
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
metafizice care sfârșește prin a introduce categoria necesității „înăuntrul” lui Dumnezeu. Or, Sfânta Treime nu se poate decât conforma definiției libertății, ceea ce indică orizontul final al condiției umane. Dumnezeu este dincolo de orice constrângere ontologică, iar această condiție definește și statura eshatologică a omului îndumnezeit. Misterul apofatic al Sfintei Treimi ne interzice să definim libertatea ca pe o „necesitate înțeleasă” (Spinoza). Mitropolitul Ioan de Pergamon crede, împreună cu Yannaras și Marion, că ființa lui Dumnezeu „se identifică cu un fapt de comuniune” înăuntrul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
depășirii viziunii metafizice a omului ca „animal rațional” ori „substanță cugetătoare”; nici o determinare empirică nu poate epuiza dimensiunea iconică și vocația teologică a persoanei umane. Urmând intuițiile Sf. Maxim Mărturisitorul, Zizioulas afirmă tensiunea dintre „ipostasul biologic” (al morții) și „ipostasul eshatologic” (al Învierii). Aceste două borne jalonează drumul umanității dintre momentul pierderii „asemănării” și cel al infinitei și permanentei redescoperiri a „chipului” divin. Dacă „ipostasul biologic” este dominat de contradicții interne și evocă o condiție tragică, „ipostasul eclezial” își atinge plenitudinea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
energeia) separat al naturii oarbe, ci un mod de a fi (tropos hyparxeos) fundamental al persoanei restaurate întru Hristos. Iubirea, ca principiu de individuare, operează atât recentrarea teopatică a persoanei individuale, cât și unificarea comunității de oameni într-un orizont eshatologic.1 Numai viața ascetică, liturgică și euharistică poate zădărnici negativitatea entropică a „ipostasului biologic”. Revelația modului de existență catolic (universal) și apofatic (unic) este Hristos. El ne descoperă iubirea ca vehicul de realizare a comuniunii intratrinitare a Dumnezeirii. Trupul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
care descoperea importanța dialogului ideatic, cultural în genere, al tuturor europenilor. „Cantemir” - scrie unul dintre editorii și exegeții operei sale - „se încadrează în limitele unei ortodoxii formale, capabilă să combată purgatoriul catolic (cum face în Divanul...), dar despărțită de idealurile eshatologice ale doctrinei tradiționale. Această atitudine nu este ostentativă. Poate că însuși Cantemir nu și-a dat seama de consecințele ei, tocmai pentru că ignora scrierile lui Dionisie Areopagitul, Grigore de Nissa, Grigorie Palama sau ale celorlalți reprezentanți ai ortodoxiei în expresia
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
Isus n-a lăsat nici o literă scrisă, doar câteva semne pe nisip: ne amintim de celebrul episod al femeii adultere, care, de fapt, nu aparține evangheliei, ci a fost inserat ulterior de către un scrib. Apoi, mesajul lui Isus este unul eshatologic, de sfârșit de lume: la ce bun, În acest context, să lași moștenire o Carte generațiilor care, În principiu, nu vor mai exista? Redactarea textelor creștine Începe, așa cum știm, cu deceniul 6 al primului secol, odată cu Pavel, și se Întinde
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
nu pot să apară decât după trăirea și consumarea unui eveniment, nu Înainte. „Memoriile apostolilor”, adică textele evanghelice, sunt mărturii posterioare despre viața, Învățătura, moartea și Învierea lui Isus, redactate la peste treizeci de ani de la consumarea faptelor, când tensiunea eshatologică Începe ușor ușor să scadă, iar Biserica pământească Începe să se pregătească de o așteptare cu termen imprecis, așteptarea celei de-a doua Veniri. A spune că religia creștină nu este o religie a Cărții nu Înseamnă a impieta În
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
sau Introducere În studiul liturgicii, București, 1940 (curs litografiat). The Eucharist: sacrament of the Kingdom, Crestwood, 1988 (traducere din limba rusă). „The Orthodox Dogmatic Theology of Dumitru Stăniloae”, În Tradition and Modernity, op. cit., pp. 53-71. Ibid., pp. 62-63. În ceea ce privește concepția eshatologică a lui Stăniloae, a se vedea excelenta precizare a lui Petru Guran, „The Fathers’s Political Eschatology - out of fashion?”, În C. Badilita/Ch. Kannengiesser, Les Pères de l’Eglise dans le monde d’aujourd’hui, Paris/București, 2006, pp.
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
câtuși de puțin aluzie la numeroasele mișcări politice și profetisme sociale, a căror structură mitologică este ușor de ghicit, ca să nu mai vorbim de fanatismul religios. Ajunge să dăm un singur exemplu, amintind structura mitologică a comunismului și sensul său eshatologic. Marx preia și prelungește unul din marile mituri eshatologice ale lumii asiatico-mediteraneene, și anume rolul izbăvitor al celui Drept ("alesul", "unsul", "neîntinatul", "trimisul"; în zilele noastre, proletariatul), ale cărui suferințe sânt chemate să schimbe statutul ontologic al lumii. Societatea fără
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
profetisme sociale, a căror structură mitologică este ușor de ghicit, ca să nu mai vorbim de fanatismul religios. Ajunge să dăm un singur exemplu, amintind structura mitologică a comunismului și sensul său eshatologic. Marx preia și prelungește unul din marile mituri eshatologice ale lumii asiatico-mediteraneene, și anume rolul izbăvitor al celui Drept ("alesul", "unsul", "neîntinatul", "trimisul"; în zilele noastre, proletariatul), ale cărui suferințe sânt chemate să schimbe statutul ontologic al lumii. Societatea fără clase despre care vorbea Marx și dispariția tensiunilor istorice
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
altă parte, lupta finală dintre Bine și Rău, care ar putea fi asemuită fără greutate cu înfruntarea apocaliptică dintre Cristos și Anticrist, urmată de izbânda hotărâtoare a celui dintâi. Nu este deloc lipsit de importanță faptul că Marx preia speranța eshatologică iudeo-creștină într-un sfârșit absolut al Istoriei, ceea ce îl deosebește de alți filozofi istoriciști (de pildă, Croce și Ortega y Gasset), pentru care tensiunile Istoriei sânt consubstanțiale condiției umane și nu pot fi niciodată abolite în întregime. Comportamentele religioase camuflate
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
V-a lăsat pur și simplu să fiți un fel de filosof? — Dacă asta e ceea ce sunt. Sunt familiarizat cu multe explicații ale lucrurilor. Ca să spun adevărul, m-am săturat de marea majoritate. — A, atunci aveți un punct de vedere eshatologic. Ce interesant. Sammler, neagreând cuvântul „eshatologic“, ridică din umeri. Credeți că ar trebui să mergem În spațiu, doctore Lal? — Sunteți foarte trist În legătură cu nepotul dumneavoastră. Poate ați prefera să nu discutăm. — Odată ce Începi să vorbești, odată ce mintea se obișnuiește cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
să fiți un fel de filosof? — Dacă asta e ceea ce sunt. Sunt familiarizat cu multe explicații ale lucrurilor. Ca să spun adevărul, m-am săturat de marea majoritate. — A, atunci aveți un punct de vedere eshatologic. Ce interesant. Sammler, neagreând cuvântul „eshatologic“, ridică din umeri. Credeți că ar trebui să mergem În spațiu, doctore Lal? — Sunteți foarte trist În legătură cu nepotul dumneavoastră. Poate ați prefera să nu discutăm. — Odată ce Începi să vorbești, odată ce mintea se obișnuiește cu asemenea Întorsătură, continuă să se Întoarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
un soi de amețeală și beție a materialului (potum materialis alluvionis); din contră, dacă se îndreaptă spre ceea ce îi este asemănător, adică spre pur, imobil, nemuritor primește starea de non-schimbare, gândirea (79c). Această opoziție între suflete distinge, într-un mit eshatologic, pe de o parte destinul fericit perpetuu pentru sufletele inițiate, purificate, pe de alta, nefericirea sufletelor care și-au petrecut întreaga viață în limitele corporalului, impure, murdare, îngreunate de materia vizibilă și terestră (gravata); acestea nu se pot înălța sau
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
de naștere al unui obiect prelungește cosmogonia, model exemplar pentru toate tipurile de creație. Orice întoarcere in illo tempore presupune o reînnoire a lumii. Scenariul mitic al genezei poate apărea în poezia ceremonialului de la Anul Nou, cu motive cosmogonice sau eshatologice, orice distrugere fiind urmată, în mod necesar de o nouă creație. Tiparul eshatologic se bazează pe trecerea de la apocatastază purificatoare prin elementele primordiale (apă-foc) spre o lume renăscută. Despre timpul sacru sau mitic s-a mai spus ca este un
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
creație. Orice întoarcere in illo tempore presupune o reînnoire a lumii. Scenariul mitic al genezei poate apărea în poezia ceremonialului de la Anul Nou, cu motive cosmogonice sau eshatologice, orice distrugere fiind urmată, în mod necesar de o nouă creație. Tiparul eshatologic se bazează pe trecerea de la apocatastază purificatoare prin elementele primordiale (apă-foc) spre o lume renăscută. Despre timpul sacru sau mitic s-a mai spus ca este un timp semnificativ. Prin aderența sa la realitate și adevăr, timpul mitic se deosebește
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
lui Deucalion, asemănătoare cu cea biblică <victor37>: în urmă potopului au scăpat doi oameni: Deucalion și nevasta lui <maya>: nu știam ca si grecii au un mit al Potopului <victor37>: o să ramii uimită, dar aproape toate popoarele au mituri eshatologice, despre sfîrșitul lumii. Nu întotdeauna prin Potop <maya>: și? <victor37>: ok. Cei doi erau f batrini și nu puteau avea copii. Zeii le-au zis să arunce pietre peste umăr <victor37>: din pietrele aruncate de Deucalion au ieșit bărbați, din
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
al ascultării de Cuvântul Tatălui; contemporană - prin atotprezenta inspirație a Duhului care face din cuvintele Scripturii „prescuri pentru cuminecături”3; în sfârșit, teologia este profetică, petrecând în conversația verticală cu Dumnezeu și dialogând oblic cu umanitatea, în așteptarea făgăduitei prezențe eshatologice a lui Hristos 4. Cu aceasta, ne întoarcem la întrebarea care ne-a condus, până aici, cercetarea: de unde provine, în primă și ultimă instanță, specificul creștin al teologiei? În viziunea ortodoxă asupra relațiilor de nonseparabilitate între Biserică, tradiție și Scriptură
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pe care nu o poți poseda. Ontologia participației contrazice atât de masiv economia posesiei, până în punctul în care refuză identificarea Ortodoxiei cu lichidități verbale (i.e. enunțul unor „parole” dogmatice)2. Ortodoxia primește confirmarea într-un mod de existență eclezial și eshatologic. Pentru a participa la adevărul Ortodoxiei nu este suficientă nici măcar o entuziastă aderență - publică, prin definiție - la expresiile livrești ale binecinstitei „tradiții răsăritene”. A fi membru al tradiției apostolice nu reprezintă deloc un privilegiu al celor care îmbrățișează canonul literar
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
cărturar vom vorbi - nu ratează deloc sensul profund al actualității. Rostirea sa palpită sub acolada începutului (alpha) și a sfârșitului (omega), fiind dictată de vocația înțelegerii perenității revelației lui Dumnezeu. Timpul prezent al acestei teologii este cel al unei prezențe eshatologice, sub semnul explorării care - prin forța paradoxului - crucifică „înțelesurile cele slabe ale lumii”, eliberând astfel mintea de orice captivitate idolatră. Pentru cei care îl cunosc, Andrew Louth este mai ales un verb și o voce. Pentru cei care îl citesc
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de reflecție culturală 4. Recuzarea temelor tradiției creștine este exemplificată de numeroase atitudini care descriu tabloul clinic al modernității. În arta picturală, bunăoară, asistăm la tranziția de la icoană la tabloul religios (e.g. înlocuirea perspectivei inverse cu perspectiva naturală, refuzul transparenței eshatologice a corporalității, inserția senzualismului în locul figurației hieratice, dispariția anonimatului și revendicările auctorialității), care pregătește iconoclasmul postmedieval. Cunoașterea filozofică se rescrie din perspectiva autofondării metafizice a subiectului (Descartes), prin conferirea atributelor tari cunoașterii tehnice și „gândirii calculatorii” (Heidegger), prin ancorarea certitudinii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
funcționalității biologice. „Verbul” a fi trebuie să prevaleze asupra „verbului” a avea, așa cum iubirea trebuie să înfrângă dorința (sau „pofta”, în limbaj filocalic). Astfel, în locul unei prezențe inerte se câștigă o subtilă disponibilitate, împotriva înstrăinării familiaritatea, în schimbul pesimismului existențial, optimismul eshatologic, în loc de refuz, dăruirea ș.a.m.d. Viața nu este o problemă (deci o ecuație), ci un mister (deci un apolog). În orizontul oricărei prezențe atente a omului în lume se ivește taina unei chemări spre transcendență. Captarea misterului vieții determină
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]