2,011 matches
-
partea inavuabilă și abominabilă". Claude Girard 476 reamintește că Jones a raportat la caracterul anal compulsia și plăcerea atașată de interesul pentru fața ascunsă a lucrurilor, pentru explorarea reversului, plăcerea răsturnării, gustul secretului pentru secret și elucidarea enigmelor 477. Reamintind etimologiile și conotațiile cuvântului secret (cameră secretă pentru a desemna locul de ușurare, înrudirea între secret și excrement, asocierea cu mirosurile (o știre care transpiră) etc., el subliniază legătura secretului cu analitatea și chiar prin aceasta cu problemele darului, ale datoriei
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
numelui său propriu: "Ich sehe meinen Namen nicht gern geschrieben und nehme unwillkurlich von jemanden, dem ich mich nah fuhle, das gleiche an. Was im Namen steckt, ist diesem menschen gegenuber selbstverstandlich" (Kafka către Grete Bloch, 3 martie 1914). Cunoaștem etimologiile sugerate de către numele tuturor personajelor operei sale. Combinațiile studiate de către cabaliști pentru a descoperi ființa ascunsă îndărătul suprafaței nu scapă preocupărilor lui Kafka: "Georg are un număr mai mic de litere decât Franz. În Bendemann, "mann" nu este decât o
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
sunteți dintr-un neam de rând, ci păreți fii de crai cu toiagul domniei". 48 *Pentru versiunea românească, ediția deja citată, p. 110, I (nota trad.). 49 Să adăugăm vorbirea ciudată a celui care vine din altă parte. Barbarii continuând etimologia acestui cuvânt construit prin onomatopee vorbesc un "blablabla", adică sunt străini și lingvistic și cultural, cu o aparență uimitoare, cu accent ciudat. 50 Hans-Dieter Bahr, Die Sprache des Gates. Eine Metaethik, Reclam Verlag Leipzig, 1994. 51 *Pentru versiunea românească, ediția
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
acum, aducând în discuție Și supunând analizei, scenariul filmului numit valoare. Și ce poate fi mai interesant Și mai captivant decât prezentarea pe scena contabilității a actorilor - preț, bogăție, adevăr în lumina reflectoarelor - utilitate Și piață, sub bagheta regizorului - evaluare. Etimologia Și istoria cuvântului valoare explică ambiguitatea sa. Termenul de valoare descinde etimologic din verbul latin valere, al cărui sens primitiv era de a putea, a fi puternic, a procura satisfacție. Valoarea desemnează calitățile stabile, perene, constatabile empiric ale lucrurilor. Este
Evaluarea în contabilitate : teorie Și metodă by Ionel Jianu () [Corola-publishinghouse/Science/226_a_179]
-
ajuta pe cei trecuți dincolo să-și continue activitățile normale, în timp ce noi trebuie să le întrerupem pe ale noastre ca să vizităm mausoleele. Întrerupere târzie a preocupării absolut practice pentru supraviețuire pe care am botezat-o Estetică. După album, dicționarul. Dacă etimologia nu dovedește, ea indică. Mai întâi latina. Simulacrum? Spectrul. Imago? Mulajul în ceară al chipului celor morți, pe care magistratul îl purta la funeralii și pe care-l așeza, acasă la el, în nișele atriumului, la adăpost, pe poliță. O
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
creștină la adunările liturgice. Își găsește ecou la alt iconomah, Calvin, în Învățătura religiei creștine: Omul nu începe să adore imaginile dacă nu și-a făcut despre ele vreo fantezie carnală și murdară". Nu că Materia ar veni de la Mater etimologie fantezistă -, dar există într-adevăr feminitate în imaginea materială. Madonele catolice suprapun cele două mistere. "Icoana, precum Maica Domnului, servește drept mijlocitor vizibil între divin și omenesc, între Cuvânt și trupul lui, între privirea lui Dumnezeu și vederea oamenilor"23
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
fiindcă e limpede pentru oricine observă condițiile unei transmiteri simbolice că inferiorul "salvează" superiorul, iar materia, spiritul. Lipsit de suporturi, n-ar fi acesta condamnat la volatilitatea clipei, la localitatea netransmisibilă a vocii și a gestului? "Religios", fiindcă simbolicul, prin etimologie și funcție, este ceea ce leagă omul de om. Imposibil așadar să înțelegem imaginile fără a amesteca registrele sufletului și trupului. (E simptomatic faptul că un marxist declarat ca Walter Benjamin a trebuit să recurgă la un vocabular "spiritualist" pentru a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
nu de mult drept variația decisivă a invariantei "eficacitate". Ceea ce înseamnă că actul simbolic presupune o operație tehnică. Articulație sonoră, secvență de gesturi, inscripție vizibilă, toate mijloace de publicare care implică o muncă materială asupra unei materii. Religio are două etimologii nedemonstrabile. Religare, a lega din nou, și relegere, a aduna. Nu le-am putea reconcilia, admițând că legătura simbolică stabilită între membrii unei societăți variază odată cu sistemul material de adunare a urmelor ei? Cultură orală, manuscrisă, tipărită, audiovizuală, informatică: tot
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
a te bucura de o bogăție interioară, de un flux neîntrerupt și spontan de imagini. Dar spontaneitatea nu însemnă doar invenție arbitrară. Etimologic, "imaginație" este solidar cu imago, "reprezentare, imitare" și cu imitor, "a imita, a reproduce". De data aceasta etimologia trimite atât la realități psihologice, cât și la adevărul spiritual. Imaginile imită modele exemplare (...) A avea imaginație însemnă a vedea lumea în totalitatea ei; căci puterea și menirea imaginilor constau în faptul că arată tot ce rămâne refractar conceptului"5
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
Șerban Cioculescu 1) unde Pavel Anicet trăiește drama disoluției, captiv (și obsedat de teama fracturării) între două iubiri la fel de puternice, Una și Ghighi - unica și mica/terestra; semnificația numelui lui Ghighi a fost analizată de Sabina Fânaru, care, pornind de la etimologie (gr. Gé = pământ) îi atribuie "conotații demetrice"2. George Călinescu 3 are în vedere două lucruri în ceea ce privește onomastica personajelor. Primul este în legătură cu sonoritatea numelor din seria de proze care încep cu Întoarcerea din rai; acestea "nu sunt românești, n-au
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
interpretează cele două fețe ale sărbătorii ca suprapuse, dar distincte: pe de o parte, cea creștină care marchează nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (derivarea etimologică nesigură din latină, Sanctus Johannis) și cea păgână care o are în vedere pe zeița Diana (etimologie considerată incertă, dar sugestivă: Sânziana=Sancta Diana). De asemenea, referindu-se la Noaptea de Sânziene, vedea ca pe un exemplu clar de coincidentia oppositorum, simbolismul (împins până la alegorie) al celor două atracții simultane ale lui Ștefan Viziru, după cum indică numele
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
solstițiul de iarnă este pentru Matei Călinescu un detaliu însemnat în înțelegerea importanței mitologiei solstițiale în proza lui Eliade: "Scenele-cheie din roman sunt, în termenii ciclului solar, legate direct de solstiții (noaptea Sfântului Ioan, Crăciunul, Sfântul Ștefan, Anul Nou). Însăși etimologia solstițiului poate fi relevantă aici: la solstițiu, soarele pare să "stea nemișcat" vreme de câteva zile. Solstițiul reprezintă, prin urmare, o calitate diferită a timpului, un timp privilegiat, o pauză în fluxul ineluctabil al lui Cronos. Tema majoră a romanului
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
calități expresive"30, iar pe de altă parte, din relația pe care o construiesc cu textul. Capitolul 2 Numele ficționale. Itinerare teoretice 2.1. Numele ficționale sau despre remotivarea semnului lingvistic Interpretarea prozei mitice a lui Eliade prin grila unei etimologii arhetpale este posibilă atât prin apelul la semantica lumilor posibile 1, cât și prin relaționarea cu opera de istoric al religiilor. Pentru Eliade toate gesturile umane reprezintă repetarea actelor arhetipale din illo tempore, prin care omul participă la sacru; creatorul
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
lumi posibile). Problema justeței numelor proprii, "cea mai delicată condiție a denumirii", trebuie delimitată de aceea mai ușoară, chiar artificială, a numelor eroilor literari, "care se impune oricărui autor și trebuie reclamată oricând de cititor"17. La Eliade atenția acordată etimologiei este o constantă de-a lungul operei. Încă din copilărie își manifestă înclinația pentru tot felul de ipoteze fantastice, mai ales în perioada aflată sub semnul influenței lui Hasdeu. În Memorii mărturisește cum a încercat să explice misteriosul nume Basarab
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
prin termenul grecesc bássaros, identic cu bassaréus, unul dintre numele lui Dionysos și derivat din bassára (vulpe), punând la originea Basarabilor un "cult secret tragic, avînd ca animal sacru vulpea, așa cum capridele fuseseră la obârșia curentului dionisiac"18. Preocuparea pentru etimologie se regăsește în toată opera sa de istoric al religiilor (v. explicarea numelor divinităților diverselor triburi, a numelor de unelte, schimbarea numelui după nașteri inițiatice etc. în Istoria credințelor și ideilor religioase, dar și explicații ale etimologiilor numelor comune, de
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
18. Preocuparea pentru etimologie se regăsește în toată opera sa de istoric al religiilor (v. explicarea numelor divinităților diverselor triburi, a numelor de unelte, schimbarea numelui după nașteri inițiatice etc. în Istoria credințelor și ideilor religioase, dar și explicații ale etimologiilor numelor comune, de ex., cuvântul șaman, în concluziile studiului Șamanismul și tehnicile arhaice ale extazului. În Comentarii la legenda Meșterului Manole găsim corporații de metalurgiști, fierari și făuritori de arme, purtând numele sau revendicându-se de la prototipuri mitice; de asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
început el exprimă o calitate, apoi datorită funcției sale, devine o marcă a obiectului (de ex., pentru vorbitor, numele Andrei nu mai actualizează calitatea de "bărbat"). Într-un pertinent studiu, Despre geneza și funcția numelor proprii, Ecaterina Mihăilă distinge între etimologia și geneza numelor proprii, vizând doar acest din urmă proces, fiind interesată de modul de selectare a elementelor și a regulilor adecvate funcției de identificare, pe care orice nume propriu trebuie să o îndeplinească. Dacă pentru logicieni, problema numelor nu
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
lucrurile"56). În Pe strada Mântuleasa apare de mai multe ori, în legătură cu varii personaje structura "avea și el istoria lui"; legat de faptul că "fiecare nume de persoană își are istoria proprie"57, că fiecare nume este un mit (despre etimologiile platoniciene C. Noica 58 spunea că fiecare dintre ele poate fi considerată un mit al cuvântului respectiv, ele fiind înzestrate cu aceeași funcție pe care o au miturile, de a răspunde "acolo unde rațiunea n-ar mai putea triumfa nici măcar
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
cu armura ei dialectică") concentrat 59. Aceste etimo-mitologii60 sunt definite ca soluții de ars combinatoria, de temura (Temura, în esoterismul iudaic, știința permutațiilor și a combinațiilor de litere), destinate a elibera numele de balastul derivării lor. Departe de a considera etimologiile platoniciene drept un simplu joc lingvistic, așa cum fac cei mai mulți comentatori (și aceasta din cauza "rupturii de nivel" dintre înțelegerea platoniciană a limbii și gândirea lingvistică de azi), Andrei Pleșu pornește de la însuși semantismul numelor lui Cratylos și al lui Socrate (krátos
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
transparent că ne aflăm în fața unei vorbiri în care cuvintele sunt tatonate nu atât pe linia semnificației lor curente, ci pe linia "puterii" lor intime, a forței, complex stratificate, pe care ele o conțin, chiar dacă au uitat-o. Nu cu "etimologii" ne întâlnim aici, ci cu încercarea lui Platon de a contempla limba ca pe o kratophanie (...) Limba originară e kratophanie, după cum numele "originar" (ónoma) e ființă (ón), înainte de a fi "sens" (nóema)"61. 2.2. Din nou despre nume proprii
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
a se întreba asupra locului pe care îl ocupă numele propriu în istoria tradiției cratiliste, Rigolot amintește câteva elemente esențiale. Pornind de la definiția onomasticii - prin extensie, "orice observație asupra originii apelative a numelor proprii" (tr. m.)66 - de la clasificarea în etimologie savantă, fondată pe fapte recunoscute și etimologie populară (care permite o lectură poetică a numelor proprii), de la clasificarea enunțurilor lingvistice ca obiect al unei duble relații de denotație (relația cuvântului cu obiectul) și de semnificație (relația dintre cuvânt și obiect
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
îl ocupă numele propriu în istoria tradiției cratiliste, Rigolot amintește câteva elemente esențiale. Pornind de la definiția onomasticii - prin extensie, "orice observație asupra originii apelative a numelor proprii" (tr. m.)66 - de la clasificarea în etimologie savantă, fondată pe fapte recunoscute și etimologie populară (care permite o lectură poetică a numelor proprii), de la clasificarea enunțurilor lingvistice ca obiect al unei duble relații de denotație (relația cuvântului cu obiectul) și de semnificație (relația dintre cuvânt și obiect), Rigolot amintește concepția semanticii clasice care nu
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
propriu în trei etape 79: 1) numele propriu este în afara enunțului un semn prevăzut cu un semnificant normal și cu un semnificat disponibil sau, dacă se preferă o formulare mai puțin saussuriană, un nume lipsit de semnificație. De ex., Arthur, etimologie aparte, constituie un asemantem; 2) trecerea la enunț sau actualizarea, în alți termeni (Bally), se asociază numele propriu unui referent și i se elaborează un nucleu semantic primar: Arthur = x numit Arthur; 3). în enunț, numele propriu dobândește sensuri secundare
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Ștefan Badea ("Contextul poate conferi numelui propriu valori pe care acesta nu le are în uzul comun al limbii"176); de asemenea, menționează punctul de vedere al lui Augustin Pop177 pentru care, ceea ce aduce contextul devine mult mai important decât etimologia și acustica numelui. În acest sens, relația (con)text-onomastică devine extrem de importantă și pentru "aproximarea valorii estetice a respectivei opere"178. În ciuda unui posibil semantism (și, în acest sens, dă ca exemplu numele Bălosu), conotațiile numelui propriu apar ca rezultat
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
nu sunt porecle și care au un sens denotativ perceput în contextul operei drept motivat, întrucât desemnează fie o însușire a actantului, fie vreo semnificație a operei" (Apostol Bologa, Acvila Baldovin). În ceea ce privește intepretarea numelui propriu din textul literar din perspectiva etimologiei sale, pertinența demersului se justifică prin intenționalitatea operei, "dacă discursul sugerează, din vreo perspectivă anume, necesitatea explorării etimologice"181. De aceea, nu se poate pune semnul egalității între etimologia unui nume și conotațiile lui care reprezintă "fie ceea ce aduce numele
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]