5,886 matches
-
Întoarseră, ținîndu-se mereu de mînă, În salonaș. — Măcar să ne Încălzim, spuse Rowe deschizînd radiatorul electric. E frig ca iarna, iar lupii ne dau tîrcoale. Anna Hilfe Își smulse mîna dintr-a lui și Îngenunche lîngă radiator. — Nu s-a aprins! exclamă ea. Ai vîrÎt În contor o piesă de șase pence? — Ba am pus chiar un șiling. În Încăpere era frig și Întuneric. Același gînd Încolți În mintea amîndurora. — Încearcă lumina, zise ea În clipa cînd mîna lui răsucea comutatorul: lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
tot au să facă vreo greșeală, zise Rowe. Întunericul Îi despărțea acum. Undeva, departe, Începuseră să bubuie tunurile. — Vor aștepta să sune sirenele, spuse ea. Cred că n-au să facă nimic pînă nu coboară toată lumea În adăpost. — Ai auzit?! exclamă Rowe, simțind cum Îi piere tot calmul. — Ce? — Mi se pare c-a Încercat cineva clanța. — Îi simt din ce În ce mai aproape. — Dar n-o să ne dăm bătuți atît de ușor! rosti el. Ajută-mă, te rog, să mut divanul. Împinseră amîndoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Înflăcăra vorbind despre ceea ce numea „martirajul doctorului“. Avusese loc, pare-se, o anchetă. Metodele doctorului erau prea avansate pentru epoca lui; la un moment dat, fusese amenințat - pe cîte Înțelegea Digby - cu pierderea dreptului de practică medicală. „L-au crucificat! exclamase Într-o bună zi Johns, răsturnînd cu un gest patetic glastra cu narcise. PÎnă la urmă Însă, binele a triumfat asupra răului“ (Digby simțea că Johns se includea și pe sine În noțiunea de „bine“), iar doctorul, scîrbit de colegii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cît se poate de normal, căci Își amintea, dintr-o perioadă Încă vie În memoria lui, că o asemenea amenințare planase asupra Parisului; dar faptul că Anglia se afla În război cu Italia Îl zguduise ca o inexplicabilă catastrofă. „Italia?!“ exclamase el. Două dintre mătușile lui - amîndouă fete bătrîne - se duceau În fiecare an În Italia să picteze. Digby Își amintea și de pînzele primitivilor de la National Gallery, precum și de Caporetto și Garibaldi (numele acestuia din urmă servea drept marcă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
că sînt ridicol, dar parcă m-a apucat un leșin. — E firesc, Încă nu te-ai Înzdrăvenit Îndeajuns. Și deschizînd un dulăpior, doctorul scoase o sticlă de sherry și un pahar. Băutura asta o să te Întărească, zise el. — „Tio Pepe“, exclamă Digby sorbind din pahar. — Vezi? Amintirile Încep să-ți revină. Mai vrei un păhărel? — Nu, mulțumesc. E un sacrilegiu să bei sherry ca medicament. Vestea adusă de doctor Îl tulburase rău pe Digby. Nu-și dădea bine seama dacă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
sentimentul că politețea e deplasată, se ridică, neștiind ce să facă: să-i strîngă mîna, sau s-o sărute? Nu făcu nici una, nici alta. Se uita la ea de la distanță și inima Îi bătea cu putere. — Cum te-ai schimbat! exclamă ea. — Mi se spune totuși mereu că arăt ca Înainte. — Părul ți-e mult mai cărunt. Și-apoi, cicatricea asta... Și totuși, pari mult mai tînăr... mai fericit... — Duc o viață foarte plăcută și ușoară. — S-au purtat bine cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
se pare, a făcut să curgă mult sînge... — Da, dar ei nu sînt materialiști. Pentru ei, e vorba doar de statistici. — Dar doctorul Forester? E și el un idealist, pe cît se pare. — A, e un om dintr-o bucată! exclamă Johns patetic. A scris pentru Ministerul Informațiilor un pamflet intitulat Psihanaliza nazismului. Dar a fost o vreme cînd au circulat pe seama lui unele zvonuri. În timp de război, vînătoarea de vrăjitoare e inevitabilă. Și-apoi, sînt și invidioșii... Vezi dumneata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
urmei, adăugă Digby, singurii oameni pe care ei n-ar putea să-i șantajeze ar trebui să fie niște sfinți, sau niște paria care nu mai au nimic de pierdut. — N-ai fost detectiv, ci doar autor de romane polițiste! exclamă Johns. — Mă simt cam obosit, zise Digby. Cum fac un mic efort mintal, mă cuprinde o oboseală grozavă - Îmi vine să mă Întind și să dorm. Chiar aș face bine să mă culc. Digby Închise ochii, dar Îi redeschise peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ce-a fost. N-are rost să stăm așa. Hai, șezi aici. Să Închidem amîndoi ochii și să ne prefacem că trăim În zilele de dinaintea exploziei acelei bombe. Despre ce-mi vorbeai atunci? Anna se așeză, tăcînd stînjenită. — Nu plînge! exclamă el, uimit. — Era vorba să Închidem, amîndoi, ochii... — I-am Închis. Salonul luminos și artificial, unde se simțea atît de străin, nu se mai vedea; dispăruseră și revistele cu coperte lucioase, și scrumierele de sticlă. Întunericul era deplin. Digby Întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
răspunse el cu convingere, căci era una din puținele sale certitudini. Anna Îl privea cu luare-aminte, ca și cum ar fi vrut să ia o hotărîre. Dac-aș putea să-mi amintesc măcar de dumneata, de felul cum Îți vorbeam... A, nu! exclamă ea, și avea un fel de Înverșunare În glas, pe tonul unei declarații de război: Dragul meu! — Așa ne vorbeam! izbucni el, triumfător. Anna dădu din cap, fără să-l slăbească din ochi. — Draga mea... spuse el. Glasul ei, cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
sună clopoțelul. Era ora la care i se aduceau de obicei hainele, dar femeia de serviciu care răspunse la chemarea lui Îi spuse că nu primise nici o dispoziție În acest sens. — Dar n-ai nevoie de nici un fel de dispoziție, exclamă el. Doar faci treaba asta În fiecare dimineață! — Fără dispoziție nu fac nimic. — Spune-i domnului Johns c-aș dori să-l văd. — Bine, domnule. Johns, Însă, nu veni, iar Digby avea impresia că În jurul camerei sale fusese creat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
fost Îndepărtat... — Spre binele lui, spuse Johns, cu glas rugător. Doctorul Forester știe ce face. E un om excepțional, crede-mă, Digby! — Pe dracu spre binele lui. Am fost la „Pavilionul special“ și-am vorbit cu Stone... — Ai intrat acolo? exclamă Johns. — Dumneata n-ai fost niciodată? — E interzis! Dumneata faci totdeauna ce-ți poruncește doctorul Forester? — E un medic eminent, Digby! Nu poți să-ți dai seama... creierul e un mecanism dintre cele mai delicate. Echilibrul i se poate strica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
pe urmă Îi ieșiseră din minte: „E de datoria mea, Arthur“... Ducîndu-și mîna la bărbie, Își acoperi barba; nasul lung și cam strîmb și ochii destul de triști pe care-i văzu În oglindă Îi spuseră adevărul. „Da, sînt Arthur Rowe! exclamă el rezemîndu-se cu mîinile de masă. Dar eu nu sînt Conway! Nu mă voi sinucide!“ Redevenise Arthur Rowe, Însă cu o deosebire: se afla În pragul propriei sale tinereți, de unde urma să-și reînceapă viața. „În curînd, bezna se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
o zi grea, și-a ieșit din fire, dar n-a vorbit serios, crede-mă. Nu vin. Controlorul se apropie, pentru a demonstra că e gata să dea o mînă de ajutor, la nevoie. — N-aveți nici o dovadă Împotriva mea! exclamă Rowe, furios. Nu aveți nici un drept să mă scoateți din tren. Controlorul Îi șopti lui Johns la ureche: — Domnul n-are bilet. Și deodată, În mod surprinzător, Johns spuse: — Bine-bine, e-n regulă! Și aplecîndu-se spre Rowe Îi șopti: Noroc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
pierdut interesul. Nu mai erau decît vreo cîteva pagini, cînd deodată Rowe descoperi o figură familiară: o frunte lată, un costum negru... O dată cu ea, prin poarta subconștientului dădură năvală o sumedenie de alte figuri, luîndu-i cu asalt memoria. — Ăsta e! exclamă Rowe, rezemîndu-se de spătarul scaunului ca să nu cadă, căci simțea cum se Învîrte lumea cu el. — Absurd! spuse detectivul, cu o voce aspră, dar pe care Rowe abia o auzi. O clipă, m-am Întrebat dacă nu cumva... ești un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
detectivul. Omul acela n-a fost ucis, e la fel de viu ca și dumneata. 2 — E viu? — Firește că-i viu! Nu pricep ce ți-a venit să-l alegi tocmai pe el! — Dar În cazul acesta, nu sînt un criminal! exclamă Rowe, simțind că-i piere toată oboseala și observînd chiar că afară era frumos. A fost rănit grav?... — Vorbești serios? Îl Întrebă detectivul, perplex, și adăugă: Nu pricep nimic din ce-mi spui. Unde s-a Întîmplat povestea asta? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ai asistat? Beavis Încetase să mai scrie. Tot privind fotografia, Rowe ajunse să-și amintească limpede Întreaga scenă. — Uluitoarea doamnă... Bellairs... În casa ei s-a petrecut... La o ședință de spiritism... Deodată, Își aminti de o mînă Însîngerată și exclamă: Bine, dar era și Doctorul Forester acolo! El ne-a spus că individul a murit. Atunci au chemat poliția. — E vorba de același doctor Forester? — Același. — Și te-au lăsat să pleci? — Nu, am fugit. — Te-a ajutat cineva? — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Lui Rowe nu-i păsa că era escortat de cei doi: continua să se simtă un om liber și se bucura că nu săvîrșise nici o crimă și că memoria Îi revenea la fiecare pas. Voia să pună mîna pe cozonac! exclamă el deodată, izbucnind În rîs. — Păstrează-ți cozonacul pentru Prentice! Îi răspunse omulețul, pe un ton acru. El e suprarealistul nostru! Intrară Într-o cameră aproape identică, dintr-o altă clădire, unde dădură peste un individ Într-un costum de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
pluti peste masă, pînă la nările lui Rowe. Ai o părere bună despre sanatoriul doctorului? — E un sanatoriu bun, atîta vreme cît nu te cerți cu doctorul... — Ha, ha... exact. Și apoi? Apoi, te pomenești În pavilionul rezervat furioșilor. — Uluitor! exclamă domnul Prentice, mîngîindu-și mustața pleoștită. Orice s-ar spune, e ceva ieșit din comun... N-ai nici un temei să te plîngi? — M-au tratat foarte bine. Da, firește, mă așteptam la asta. Vezi dumneata, dacă s-ar plînge măcar vreunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
privind-o. — Care era, după părerea dumitale, profesia acestui om? Creionul din buzunarul de la piept; costumul mototolit; expresia aceea caracteristică unui om obișnuit să i se dea peste nas; cutele din jurul ochilor blazați - toate astea Îi risipiră Îndoielile. — Detectiv particular, exclamă el. — Ai ghicit de la prima vedere. Totuși, omulețul ăsta anonim avea un nume... — Jones, presupun, zise Rowe zîmbind. — Orice-ai spune, domnule Rowe, Între dumneata și omul acesta - să-i zicem Jones - există o asemănare. Amîndoi ați dispărut. Numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Încăpere, cu pașii lui uriași, urmat de un individ În negru, care ținea cu amîndouă mîinile un melon, de parcă ar fi purtat un lighean cu apă. Se opri gîfÎind În pragul ușii și se zgîi la Rowe. — Ăsta-i ticălosul! exclamă el. N-am nici o Îndoială, În ciuda bărbii lui. E o mască... — Excelent! chicoti domnul Prentice. Piesele Încep să se potrivească. — A intrat În hotel cu valiza, zicînd că vrea doar s-o lase acolo, urmă individul cu melon. Eu, Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
pericol. Se Înțelege că există un pericol, dacă sîntem pe pista cea bună - e normal, nu-i așa? Miza este, credeți-mă foarte mare: cam o mie de vieți, pentru ei! De-aș putea să vă fiu de vreun folos! exclamă Rowe. Totul mi se pare atît de ciudat! Nu-mi Închipuiam că războiul poate fi astfel. Și Rowe contemplă Încă o dată dezolanta priveliște: cam așa trebuie să i se fi arătat Ierusalimul lui Isus cînd i s-au umplut ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Se uită bănuitor la Davis, care parcă Încremenise acolo, deși un tremur nervos al obrazului Îi trăda agitația lăuntrică. — Numeri pînă la o sută și vii după mine, Îi răspunse Rowe. Înțelegi? PÎnă la o sută! — Ce-i comedia asta? exclamă Davis, furios. SÎnt om cinstit! — Astea au fost dispozițiile domnului Prentice. — Cine-i el să-mi dea mie dispoziții? Rowe nu mai avea timp să discute, așa că plecă. Croitorii fuseseră greu loviți de război. Pe tejgheaua magazinului se vedeau doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Davis intra cu o dezinvoltură silită. — Desigur, domnule, urmă el. Cred că umerii au să se așeze după ce-o să purtați puțin costumul... Complicatul plan al domnului Prentice părea să eșueze În fașa calmului imperturbabil al domnului Ford. — Domnul Travers! exclamă Davis, uluit. — Ați spus ceva, domnule? Întrebă domnul Ford, avînd grijă să acopere cu palma pîlnia receptorului. — Ești domnul Travers, nu-i așa? rosti cu șovăială În glas Davis, Înfruntînd privirea senină a celuilalt. — Vă Înșelați, domnule. — Credeam că... — Domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cămașă. — Ce se Întîmplă? Întrebă el, dar Rowe ajunsese deja la cealaltă cabină și se căznea să-i deschidă ușa. Peste umărul lui, putu vedea fața uluită a domnului Bridges și ochii holbați ai lui Davis. — Repede, dă-mi pălăria! exclamă Rowe apucînd melonul lui Davis și spărgînd geamul ușii. Printre cioburile de sticlă Îl zări pe Cost-Travers-Ford: ședea pe scaunul rezervat clienților, aplecat Înainte, În fața oglinzii triple, cu beregata tăiată de foarfecele pe care-l ținea Încă Între genunchi. Murise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]