2,256 matches
-
cât și Cioran păreau a face parte dintr-un univers compact, destinat a fi "pentru totdeauna", aparținând veșniciei: patul, părinții, casa, copacii din curte, prieteniile, toate făceau parte din siguranță "lor sălbateca și de neînvins", cum spune Cătănia, unul din exegeții lui Sábato. Este absolutul lor, iar despărțirea de acesta înseamnă conștientizarea că există universul, inaccesibil pentru ei, ca fiind două entități diferite el și celălalt sursă a melancoliei pe care o acuza toată viața. Se considera trădați și începe neliniștea
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
reflexive, Cioran ajunge să vadă, iritat, lucrurile într-un mod unilateral, căci, în realitate, evocați în legătură cu sine, Schopenhauer, Nietzsche sau oricine altcineva nu rămân doar precursori, ci, la rândul lor, se transformă ei înșiși, "fiindcă se cioranizează"12. Filosoful și exegetul spaniol al lui Cioran, Fernando Savater, recunoaște că, numindu-l într-una din conversațiile lor "nihilist", Cioran îi răspunde, ușor iritat: "nu sunt sigur că sunt nihilist, ci mai degrabă un sceptic încercat din când în când și de altceva
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
că ea este în totalitate o greșeală, celebra fărădelege făptuita de om înfățișându-se că versiunea minoră a unei fărădelegi cu mult mai grave. De ce altceva suntem vinovați, daca nu de a fi urmat exemplul Creatorului? se întreabă el, retoric. Exegeții au intuit în Cioran un spirit religios de o originalitate aparte, văzând în negația să, de fapt, o credință. El nu crede în nici o morală care îl poate transforma pe om în acea ființă perfectă din ecuația Creatorului. Pentru Elenă
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
fi așa, am fi cu toții niște sinucigași), ea ieșind mereu învingătoare în lupta cu deznădejdea, și dacă aceste sentimente au valoare ontologica, trebuie sa înclinam să credem că mai degrabă există "Ceva" decât "Nimic""58. Sábato își exprimă recunoștința față de exegeții operei sale, care văd dincolo de aparenta problemă a râului, centrala în românele sale, credința lui în acele fragmente de absolut, "adevărate particule de dumnezeire din om". Iată ce-i scrie Sábato lui Paul Alexandru Georgescu în una din scrisorile ce
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
ce alcătuiesc corespondență de peste două decenii pe care aceștia au purtat-o și pe care hispanistul român o reda în ultima sa carte dedicată unor 33 de barbati iluștri văzuți de aproape și altfel 59: "Cea mai mare parte a exegeților operei mele se opresc, într-adevăr, la oroare și nu iau în seamă micile, dar foarte importante acte de eroism și speranța, uneori sub formele cele mai modeste, din sufletul servitoarei Hortensia Paz, al analfabetului Carluccho, vânzător de ziare de
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Cioran, suntem de acord cu William Kluback și Michael Finkenthal 1, când afirmă că "prin Cioran, proza a întâlnit poezia, iar poezia a întâlnit formele, Cioran este un poet al prozei, creator de imagini și impresii"? Sau, mai departe, aceiași exegeți: "Ce este Cioran? Poet, filosof, moralist sau un ideolog dezamăgit? Un sfânt fără voie sau un impostor intelectual?"2. Credem că aparțin deopotrivă celor două lumi, fie ea literară sau filosofica, fapt pentru care obiectivul acestei lucrări a fost sa
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Sartre, Camus. Cu Kafka are în comun coșmarul și metamorfozarea monstruoasa, dar Sábato trece dincolo de scriitorul din Praga, ducând oroarea până la o viziune generală, apocaliptica, buclă absurdului fiind compensata de buclă speranței, inexistentă la Kafka. Angela B. Dellepiane, unul din exegeții sabatieni, spune: "Similitudinea cu Kafka este evidentă. Că și protagonistul din Metamorfoza, Pablo (este vorba despre Pablo Castel, personajul central din Tunelul) declară: "eu nu sunt ființă umană, sunt altfel, în mine sunt două persoane, nimeni nu mă înțelege""67
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Exterminatorul abundă în semne de interogație anxioasa, iar în tonul relatării se face simțită satiră implacabila, ce ia locul ironiei din românele anterioare, în timp ce figurile se transformă în caricaturi, iar faptele, în parodii. În fața acestei coborâri incomensurabile în malefic, există exegeți care își opresc interpretarea la demonologia lui Sábato, uitând că în opera să oroarea se opune, dar se și completează dialectic cu speranță. Forță germinativa a vietii transpare de dincolo de iadul în care coboară personajele sabatiene, dar viața se hrănește
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
argentina y realidad política, Ed. Sudamericana, Buenos Aires, 1995, p. 34. 51 În 1987 i s-a decernat lui Sábato Premiul Cervantes, iar cu această ocazie s-a editat un volum de articole, comentarii, interviuri, dialoguri ale scriitorului cu unii dintre exegeții operei sale: Marină Gálvez Acero, de la Universitatea Complutense din Madrid, Arnaldo Liberman, scriitor și poet, Mónica Lieberman și Luis García Martín, licențiați în filologie hispanica, si Trinidad Barrera, de la Universitatea din Sevilla. Volumul se numește Ernesto Sábato. Premio Miguel de
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
culturi, ci și «hermeneuții».“ „Nu ești istoric al religiilor pentru că stăpânești un număr de filologii diverse, ci pentru că ești capabil să ordonezi faptele religioase într-o perspectivă generală. Istoricul religiilor nu se com portă ca un filolog, ci ca un exeget, ca un interpret.“ Multitudinea perspectivelor presupune, în viziunea lui Eliade, inclusiv integrarea unor dimensiuni culturale care nu țin neapărat de registrul academic. O atenție privilegiată este acordată, de exemplu, fenomenului artistic. Hermeneutul va găsi moduri noi de expresie pentru mesaje
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
cu legea rațiunii, dar declară în repetate rânduri că rațiunea este caracteristica distinctivă a naturii umane și că legea naturală este în armonie cu natura rațională. Wolfgang von Leyden, editorul Eseurilor despre legea naturală și unul dintre cei mai reputați exegeți ai lui Locke consideră că filosoful englez ar fi amestecat, din dorința de a justifica legea naturală, patru categorii de fapte: sensibile, raționale, logice și dogmatice (legea naturală este legea divină care îi obligă în egală măsură pe toți oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
dreptului natural era necesară și pentru că o serie de elemente din filosofia lui Hobbes fuseseră incorporate în ideologia tory, iar ceea ce făcuse posibil acest lucru era ideea lui Hobbes că suveranul nu este parte a contractului original. O serie de exegeți importanți ai filosofiei lui Locke (Peter Laslett, în primul rând) au considerat, în schimb, că adversarul direct din Al doilea tratat este tot Filmer, chiar dacă se fac anumite aluzii și la doctrina lui Hobbes. Conform altor exegeți, Locke produce în
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
O serie de exegeți importanți ai filosofiei lui Locke (Peter Laslett, în primul rând) au considerat, în schimb, că adversarul direct din Al doilea tratat este tot Filmer, chiar dacă se fac anumite aluzii și la doctrina lui Hobbes. Conform altor exegeți, Locke produce în Al doilea tratat o teorie științifică a societății, întemeiată pe ontologia din Eseu asupra intelectului omenesc; prin urmare, tratatul nu trebuie neapărat considerat ca fiind o polemică. Peter Laslett a argumentat că tratatul îl viza pe Filmer
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
la urmă. Va fi interesant de văzut ce soluție va alege Clarendon Press pentru a găsi un echivalent prestigioasei ediții Laslett a celor Două tratate despre guvernare, de la Cambridge University Press. Peter Laslett a fost unul dintre cei mai importanți exegeți ai filosofiei politice a lui Locke. El a arătat că cele Două tratate au fost scrise între 1679 și 1683 (în timpul Crizei Excluderii) și, prin urmare, că nu constituie manifestul Revoluției Glorioase. De asemenea, Laslett a argumentat că Al doilea
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
Oxford, 1963. Strauss, Leo, Natural Right and History, The University of Chicago Press, Chicago, 1953. Yolton, John, Locke and the Way of Ideas, Oxford University Press, Oxford, 1956. Între anii '80 și '90 ai secolului trecut, o generație nouă de exegeți și interpreți și-a făcut apariția, producând lucrări remarcabile, cei mai importanți fiind: Richard Ashcraft, Mark Goldie, Ian Harris, John Marshall, James Tully, Carole Pateman, John A. Simmons, Jeremy Waldron, David Wootton. Lucrările mai importante ale acestor autori figurează în
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
1979) - se definesc prin originalitatea discursului, rezultată dintr-o articulare fericită a solidității și rigorii germane cu subtilitatea și rafinamentul francez, cele două spații culturale care coexistă în formația sa intelectuală. Spirit enciclopedic și exigent, P. este cel mai avizat exeget român al operei lui Raymond Queneau și un specialist de prim rang în domeniul studiilor despre umor. În 2003 publică lucrarea Humorul, o „sinteză istorico-literară” esențială, o veritabilă opera magna consacrată unui domeniu ce a reprezentat preocuparea majoră de-a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288651_a_289980]
-
pogorîți din cer, l-au luat în brațe pe pruncul Ilie și l-au ,,învelit cu foc,,. Apoi au început ,,să-i bage văpaie de foc în gură, ca să mănânce,,. Interpretarea clasică dată de preoții timpului și asumată astăzi de exegeții creștini a fost aceea că Ilie va fi ,,locaș al luminii darului lui Dumnezeu,,. Cuvântul său va fi ,, ca focul de puternic,,. Acest episod hagiografic mie îmi amintește de fascinanta mitologie a zeiței Demeter, patroana spirituală a Misterelor din Eleusis
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
comic minor, meritând o dezbatere amănunțită cu precădere în ceea ce privește etimologia sa și o prezentare detaliată a practicilor orale, discursive și prin urmare apropiate de retorică a căror haină a îmbrăcat-o de multe ori. Cel puțin asupra acestui detaliu toți exegeții de azi și de ieri par să fi ajuns la un consens: spiritul parodic atribuia, odinioară, un rol aparte rostirii parodia antică se naște o dată cu actul spunerii, al exagerării prin și de dragul limbajului. Destinul primilor parodiști este legat de anumite
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
tematici, precum epopeea sau romanul pastoral). Oricum, nici mediile erudite în care își făceau simțită prezența primii teoreticieni nu erau străine de discursul parodic. Cât privește etimologia termenului, se impune să remarcăm ca pe un minus graba fie a unor exegeți, fie a unor instituții lexicografice de tipul dicționarelor de terminologie literară de a aplica ad litteram unele premise ale demersului lor întregului corpus de texte literare pe care le consideră parodice și pe care le vor fi analizat ca atare
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
în bătaie de joc, să mănânce o pisică... sau Despre marea încercare ce a făcut la Napoli bufonul Gonella). Distanțarea (mai bine zis anularea distanței) dintre persoana reală și personajul literar a generat, iată, un fenomen specific renascentist. Căruia unii exegeți îi atribuie totuși o descendență medievală clară, întrucât în Evul Mediu târziu prezența măscăricilor și a nebunilor parodia diverse momente ale ritualului serios. Contextul îi favorizează pe bufoni, cei ce stârnesc râsul atunci când își scutură tichia sau când simbolizează nebunia
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
toată,/ să fie-nvins de-o fată ne-narmată!"), suita curtenilor trăiește și ea aceeași dramă. Totuși, aglomerarea unor secvențe succedată de abandonarea anumitor personaje, ale căror destine rămân, în final, la fel de necunoscute ca și în debutul operei, dau dreptate acelor exegeți care consideră că anumite cânturi sunt prea elaborate, uneori chiar stufoase. Intenția, chiar vanitatea lui Boiardo, este de a-i uimi pe ascultători prin bogăția și felurimea intrigilor, atrăgându-i în aventurile cele mai ciudate. Dar concepțiile cele mai originale
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
suportul epic popular și să-l reconstruiască erudit, introducând noi episoade, noi stiluri și limbaje și totodată denunțându-și, cu umor, țintele favorite, pe care le-a expus în toată "goliciunea" lor spirituală unor cititori avizi de scrieri necenzurate. Mulți exegeți ai operei lui François Rabelais susțin ipoteza izvoarelor folclorice ale romanului său, fie prin trimiterea la modelul direct, cum face Genette, fie prin discutarea detaliată a cronotopului specific rezultat din îmbinarea influențelor, cum face Bahtin atât în studiile "Bazele folclorice
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Girolamo Teofilo Folengo și anumite episoade, cum ar fi coborârea în Infern a suitei conduse de Baldus, cavalerul rătăcitor, care i-a oferit ideea să-l parodieze pe Dante însuși în cunoscutul capitol XXX al Cărții a doua, căruia unii exegeți îi atribuie și alte surse, cum ar fi dialogul intitulat Menipp sau evocarea morților al lui Lucian din Samosata 266. Asemănările decurg din modul de imaginare propriu-zisă a situației: ca și cinicul Menipp căruia i se permite să asiste la
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
același timp, de a putea fi luat drept original. Aici trebuie identificată cea de-a doua trăsătură fundamentală a scriiturii sale, vocația ironică. Paginile sale nu sînt bizare gratuit, doar de dragul absurdului care nu i-a lăsat indiferenți pe atâția exegeți. Ciudățeniile stilistice reinventează, de fapt, limbajul golit de conținut sau, în termenii altui secol, formele fără fond, literatura ușor de scris "când nimic nu ai a spune". Pâlnia și Stamate e subintitulat strategic Roman în patru părți, pentru a-i
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
o trecere în revistă a bibliografiei problemei, pe cât de stufoasă pe atât de generatoare de controverse, oglindă fidelă, din acest punct de vedere, a fenomenului însuși. "Avatarurile postmodernismului fac aproape imposibilă o definiție larg prizată, acceptată fără obiecțiuni de armata exegeților", considera Adrian Dinu Rachieru în cartea sa Elitism și postmodernism. Postmodernismul românesc și circulația elitelor. Și totuși, încercând o definiție exhaustivă, Mircea Cărtărescu îl numește: "[...] epifenomenul cultural, artistic și, în cele din urmă, literar al postmodernității, calitate în care el
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]