2,253 matches
-
-l oferă și care contează ca o performanță în sine (așa cum regia modernă își îngăduie a trata în maniera cea mai lejeră textele clasice). Indiferent dacă autorul a fost sau nu la curent cu sursele la care face speculativă trimitere exegetul (frecvent, bunul simț ne dă un răspuns negativ), credem că ele pot fi invocate în virtutea unei concepții de autonomizare a operei față de creatorul său, opera depșășindu-i informațiile, intenționalitatea, conștiința operațională. Ea e compusă din straturi "la vedere" și din straturi
Caragiale între oglinzi paralele (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10884_a_12209]
-
studiu nu e Mihail Dragomirescu, ci evoluția unor concepte și fragilitatea (fragilizarea?) unor idei" (p. 5). Totuși, Adrian Tudurachi are în vedere prioritar critica lui Mihail Dragomirescu și ambiția acestuia de a întemeia o "știință a literaturii". Vedem bine că exegetul, dovedind apetență teoretică și disponibilitate analitică, este un teoretician înzestrat al actului critic și că, deocamdată, istoria literară, nici cea de modă veche, nici cea de modă nouă, nu-l preocupă semnificativ, altfel decât tangențial. Așa încât nu trebuie să-i
Impasul lui Mihail Dragomirescu by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10136_a_11461]
-
-l preocupă semnificativ, altfel decât tangențial. Așa încât nu trebuie să-i pretindem situarea lui Mihail Dragomirescu printre contemporanii săi și în istoria criticii românești, operațiune care, de altminteri, a mai fost făcută cu mijloace tradiționale. Dar nu-l tentează pe exeget nici să repete experiența de a se așeza pe poziția unui "Dragomirescu-estetician" sau a unui "Dragomirescu-filosof", din simplul motiv că "înainte de a fi filosof sau chiar estetician, Mihail Dragomirescu era critic" (p. 15 în teză). Nu se va ocupa de
Impasul lui Mihail Dragomirescu by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10136_a_11461]
-
perspectiva critică adoptată și în modul de a gândi. De cercetătorii anteriori ai criticii și ai sistemului estetic dragomirescian se delimitează aproape întotdeauna categoric (în teză) și nici nu-i invocă prea des (în volum lipsesc toate trimiterile la ceilalți exegeți ai subiectului), căci Adrian Tudurachi își asumă un cu totul alt mod de abordare, perfect conștient că înțelegerea proiectului dragomirescian "trebuia să înceapă, înaintea unei filosofii și a unei estetici, cu o poetică". Întreprinderea sa exegetică e cu atât mai
Impasul lui Mihail Dragomirescu by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10136_a_11461]
-
M. Dragomirescu nu se poate debarasa de un concept psihologic al creativității, persistând în acest tip de viziune de la tinerețea din Critica știențifică și Eminescu (1894) până la ultima fază a maturității, care încoronează sistemul în Integralismul (1929): "Mihail Dragomirescu - notează exegetul său de astăzi - nu a fost niciodată în stare să-și depășească eroarea. Chiar dacă, în timp, categoriile psihologiei au fost denunțate și substituite de conceptele psihanalizei, fenomenologiei sau lingvisticii, proiectul criticului nu a evoluat spre un nou orizont referențial" (p.
Impasul lui Mihail Dragomirescu by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10136_a_11461]
-
alegere perdantă pentru descifrarea proiectului dragomirescian" (p. 14 în teză). Gustul criticului, judecățile lui pot da o altă imagine asupra activității sale, sortită altfel unor clișee în aprecierea de ansamblu a unui dogmatism estetic, doctrinar (dacă nu mă înșel, tânărul exeget nu folosește niciodată această sintagmă de "dogmatism estetic"). Una din țintele metacriticii lui Adrian Tudurachi este conceptualizarea în sistemul integralist dragomirescian. O alta este felul în care conceptele sunt relativizate sau ambiguizate de o ofensivă imprevizibilă a metaforei critice, spre
Impasul lui Mihail Dragomirescu by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10136_a_11461]
-
referințe. n-ar vrea să devină și impasul său, schimbând ceea ce e de schimbat. Observă disponibilitățile lui Dragomirescu, dar remarcă modificarea de orizont. Între știința dragomiresciană a literaturii și "conceptualizarea contemporană" diferențele sunt enorme: Deși temele gândirii poststructuraliste - ne spune exegetul - diferă, ca și modalitățile de rezolvare, întrebarea e aproape aceeași: cum textul semnifică simultan prin toate dimensiunile sale, oricât de eterogene și diferite ar fi ele, fără să le reducă la uniformitate; cum opera se constituie nu numai în ciuda compoziției
Impasul lui Mihail Dragomirescu by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10136_a_11461]
-
numai în ciuda compoziției eterogene, ci, uneori, parcă tocmai datorită ei. În anii noștri, toate modalitățile de abordare a textului literar au cunoscut această nevoie de a înțelege participarea incongruentă la sens" (p. 146-147). Prin astfel de reflecții, nu puține, tânărul exeget își apără și își arată independența de gândire, căci el nu este un umil scutier al unui Hidalgo dominator. Scriind despre M. Dragomirescu, Adrian Tudurachi visează la propria teorie a literaturii, la propria insulă pe care o va guverna. Sintetizez
Impasul lui Mihail Dragomirescu by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10136_a_11461]
-
într-o teorie mai amplă și mai încăpătoare. Soluția lui este, deocamdată, o metacritică emancipată. Cred că Adrian Tudurachi se dovedește un foarte bun teoretician al actului critic, analizat în cele mai mici detalii prin exemplul lui Mihail Dragomirescu. Pe exeget nu îl interesează sistemul estetic, ci articulațiile lui genuine. Nu ideologia critică normativă, ci producția conceptuală, adecvarea, vulnerabilitățile, instabilitățile, glisările spre echivalările metaforice ale discursului critic teoretizant. Domeniile în care se înscriu explorările lui metodice sunt subsumabile în principal esteticii
Impasul lui Mihail Dragomirescu by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10136_a_11461]
-
se înscriu explorările lui metodice sunt subsumabile în principal esteticii și teoriei literare, dar își adjudecă și spațiile complementare din comparatism și critica ideilor literare. Aștept cu încredere ca Adrian Tudurachi să devină, în cărțile lui viitoare, și altceva decât exeget al lui Mihail Dragomirescu, și altceva decât un specialist doct al metacriticii.
Impasul lui Mihail Dragomirescu by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10136_a_11461]
-
părăsească țara decît în 1955. Dar nu atît puținătatea biografiei atrage aici atenția, căci lucrarea lui Ianoși e o descriere a operei și nu a vieții lui Noica, cît mai curînd o problemă de fond, o încercare prin care orice exeget noician trece mai devreme sau mai tîrziu: cum să înțelegi opera lui Noica făcînd abstracție de viața pe care a avut-o? Și oare o filozofie poate fi înțeleasă în ea însăși precum un univers de sine stătător ce nu
Dorința lui Noica by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10160_a_11485]
-
dă celor de față, uimiți - o explicație ce vine abia mult după act și nu e foarte clară! -, este că gestul arată, presimte, o mare suferință ulterioară prin care va trece nepăsătorul ofițer! Interpretarea care se dă de obicei de exegeți acestei scene este că prosternarea lui Zosima e profetică, în sensul că, intuind suferința prin care va trece năbădăiosul Mitia, aceasta chiar îi va deschide o cale, o șansă spre mântuire. Noi știm, apoi, citind romanul, că Mitia va fi
Vinovati fara vina by Nicolae Breban () [Corola-journal/Journalistic/10161_a_11486]
-
spus de atâtea ori, încât el însuși cred că a ajuns s-o creadă; cu pleoapele grele, cu gura mereu chinuită de un rictus, mergând cu pași mici și ușori, cu zâmbetul rar, dar încântător. Spre deosebire de alte mărturii, îi apare exegetului său devotat ca "un om de o extraordinară delicatețe", ca "un om bun și generos". La bătrânețe nu-și mai scria piesele, realizându-le prin dictare, inspirându-se din viața sa onirică: "Mereu nemulțumit, tăia și schimba. Uneori izbucnea: ŤDe
Tablou de epocă (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10218_a_11543]
-
valorică avea momentul acela, în care chiar un semidoct ca Păunescu putea numi mari scriitori pe un Bogza, pe un Jebeleanu sau chiar un Preda...)". Opinia însușită rapid de oportunistul conducător al prestigioasei edituri care-i întinde condescendent mâna tânărului exeget, cu cuvintele: "Monșer, Ionescu ne cam înjură și nu prea mai vrea să știe de țara lui...". Prin urmare, conchide Gelu Ionescu, poziția anticomunistă a autorului Scaunelor era asimilată unor "înjurături" la adresa... "noastră". Ce însemna "noi"? Că Păunescu era Ťnoiť
Tablou de epocă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10238_a_11563]
-
hélas, Titu Maiorescu și Lucian Blaga. În final, cuvîntul lui Aragon, să zicem: ,atunci schimb cărțile etalate sub ochii voștri, pentru că vă știu refractari pentru totdeauna poeților". Sînt, știți bine, și ,sceptici" din ăștia. Ce le spuneți? Există cu adevărat exegeți ,sceptici" față de poezia pentru care nu au ,organ". Aidoma unor daltoniști care s-ar ocupa de pictură ori a unor inși fără auz muzical care s-ar ocupa de muzică. Unii teoreticieni literari plini de morgă se recrutează din această
Interviurile româniei literare cu Gheorghe Grigurcu by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10725_a_12050]
-
în poetica sa. Din acest punct de vedere, selecția este impecabilă, reunind, alături de poeme celebre ca Așteptând-i pe barbari, Voluptății, În fața statuii lui Endymion, Eu am adus în Artă sau Zile din 1903 și creații mai puțin frecventate de exegeți, ca Ferestrele, Voci sau Într-o cetate din Osroëne. Antologia oglindește, pe rând, un Kavafis „clasic”, demult fixat pe retina cititorului, și un altul „baroc”, neliniștit, înfiorat de adierea tragicului, fruct al unei lecturi mai proaspete. Editorii nu se lasă
Kavafis plurilingv by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4120_a_5445]
-
ce îi este necesar pentru lucrul pe text. Studiul introductiv semnat de Liviu Franga, de pildă, este alcătuit din două părți. Prima, intitulată Kavafis: istoria și „umbrele iubirii”, este dedicată universului poetic atât de particular al poetului alexandrin, pe care exegetul îl proiectează între obsesiile fundamentale ale discursului său poetic: timpul, iubirea și creația. Teme care fac, de fapt, un adevărat arc peste timp, reunind Antichitatea și modernitatea, într-o alchimie al cărei secret reprezintă, în fond, esența artei lui Konstantinos
Kavafis plurilingv by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4120_a_5445]
-
și oceanul de exegeză din jurul lor. Interpreții - filosofi sau critici - scriu inadmisibil de mult, dînd naștere unei babilonii documentare, în care ți-e tot mai greu să te descurci. Tocmai de aceea principala exigență pe care autorul o pune în fața exegeților e simplitatea. „În această lucrare mă va interesa, în primul rînd, aplicarea principiului simplității în interpretarea textelor. În hermeneutică, adepții risipei și excesului sînt legiune. Voi dovedi această tragedie. Dimpotrivă: adepții simplității sînt rari.“ (p. 11) Cu alte cuvinte, de
Cauda pavonis by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4142_a_5467]
-
formator "Semănătorul", "Viața românescă", "Gândirea", "Sburătorul" conchizând că literatura atinge în perioada interbelică "la sua rigoliosa maturita". Maturitatea sa viguroasă. Arghezi, Maniu și-au "schimbat maniera, s-au înnoit radical, uneori în aceeași revistă" Semn de depășire a crizei spune exegetul. La fel Crainic, Minulescu, sau Ion Barbu. Sunt judecăți cuprinzătoare, de sinteză a evoluției lirismului românesc, dar și portrete ale unor autori. Arghezi, în ediția din 1969, figurează cu "Un grande poeta d'oggi", eseu din 1946; "L'ultimo salmo
Mircea Popescu, exilatul din Via Chiabrera by Adrian Popescu () [Corola-journal/Memoirs/9819_a_11144]
-
ignori contextul; 2) interpretarea alegorică, cînd găsirea unei analogii intuitive oferă o cheie care elimină orice discuție ulterioară („După ce comunici cititorului că, în cazul «Făcliei sub obroc», făclia e Hristos, obrocul - legea veterotestamentară, iar sfeșnicul - Biserica drept-credincioșilor, nici cititorul, nici exegetul nu mai au nimic de făcut. Rien ne va plus!“ - p. 284). În plus, chiar dacă din principiu putem spune că hermeneutica pildelor este inepuizabilă, posibilitățile de înțelegere alegorică s-au încheiat. Secolele de acribie catolică și protestantă au săpat șantierul
Receptivitatea pericopelor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4095_a_5420]
-
cărui ținut misterios. Și, mai mult decât atât, pentru că finalul cărții ne rezervă o surpriză de proporții, datorită căreia cartea se rotunjește asupră-și - dar decât să vă stric plăcerea lecturii, prefer să analizez mai puțin, lăsând interpretările suplimentare unor exegeți, cum se spune acum, mai „determinați”. Istorie a unei familii pe fundalul unui secol și jumătate, poveste căreia i se adaugă mereu și mereu alte nuanțe și alte planuri, amestec de real și fabulos, literatură și în același timp poveste
Femei povestind by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/4162_a_5487]
-
Cioculescu, să găsească în literatura dramaturgului veritabile noi piste de abordare; și, evident, una amatoristică (practicată nu neapărat de amatori), pentru care numele lui Caragiale funcționa ca simplu indiciu pentru declanșarea unei senzații de alertă. Din prima categorie fac parte exegeți de felul lui Florin Manolescu sau al lui Ștefan Cazimir însuși; a doua îl are ca principal exponent pe Mircea Iorgulescu (a cărui broșură, Marea trăncăneală, bine primită în epocă pentru ce spunea despre epocă, nu tulbura de fapt mai
Caragiale față cu actualitatea by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4205_a_5530]
-
intermitent dar constant de-a lungul întregii sale cariere. Criticii au căutat să lege austeritatea cromatică de anume circumstanțe ale biografiei sale cum ar fi epoca sumbră și tragică de la sfârșitul anilor ’30. David Sylvester, unul dintre cei mai importanți exegeți ai artelor plastice din secolul al XXlea, a susținut în culegerea de studii intitulată Despre arta modernă că există o relație între lipsa culorii și lucrări „ambițioase și complexe, cu multe personaje”, dând ca exemplu patru tablouri - Atelierul modistei(1926
Picasso în alb și negru by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/3969_a_5294]
-
observă că ea a relevat și, implicit sau explicit, a cultivat, cu o consecvență frapantă, imaginea unui scriitor exponent. "începând de la Maiorescu - constată Mircea Scarlat - privirea lui Creangă ca exponent s-a impus ca un loc comun, reluat de toți exegeții ulteriori. Pare paradoxal, dar criticul care nu i-a dedicat humuleșteanului nici un studiu special, ci doar unele epitete și citări elogioase, a impus clișeul cel mai viabil în exegeza lui Creangă". într-adevăr, argumentează eseistul, Maiorescu îl citează pe creatorul
Mircea Scarlat și posteritatea lui Creangă by Constantin Coroiu () [Corola-journal/Imaginative/10224_a_11549]
-
acel critic care va releva, poate chiar împotriva exponențialității, tocmai unicitatea lui Ion Creangă. Unicitate simțită, cel puțin de către acei intelectuali adevărați, cu gust rafinat, de care vorbeau Ibrăileanu și Călinescu, dar care mai trebuie și rostită critic. Un asemenea exeget putea fi însuși Mircea Scarlat, iar din generația care o preceda pe a lui - Valeriu Cristea, autorul unui volum intitulat Despre Creangă și al unui Dicționar al personajelor lui Creangă. Dar ar putea fi - e cu atât mai mult de
Mircea Scarlat și posteritatea lui Creangă by Constantin Coroiu () [Corola-journal/Imaginative/10224_a_11549]