767 matches
-
O altă variantă a "locuirii în oglinda neagră" este nemoartea, ilustrată prin poemul Gemenii, unde Brigbel "se divide în două, devenind umbra umbrei sale, iar cele două entități ectoplas matice se luptă între ele pe viață și pe moarte". Discursul exegetic, urmărind imagologia oglinzii în creația eminesciană, se oprește asupra ironiei ca mască strategică, pentru ca în capitolul Universuri recentrate Lumea regăsită să detalieze reflexia, "icoana" din oglindă, "cântarea" oglindită, oglinda onirică, iar în capitolul Universuri recentrate Lumea reinterpretată să vorbească despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
având la bază o teză de doctorat, susținută la Universitatea din București, sub îndrumarea profesorului George Gană). Avem de-a face cu o propunere de anvergură, căci Receptarea critică a lui Eminescu până la 1930 însumează un impresionant corpus de intervenții exegetice, de diferite tipuri, regăsit în Bibliografia menționată mai înainte în peste 14.500 de titluri, foarte multe dintre ele aproape de neevitat într-o asemenea cuprindere critică de sinteză, de evaluare în ansamblu a unei epoci, de fapt, ce s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
un studiu temeinic, realizat cu o bună metodă critică de cercetare, cu probitate științifică și nu mai puțin cu o disciplină didactică bine susținută în analiză, ceea ce înlesnește o lectură atractivă, ușoară și chiar pasionantă. Domnia sa beneficiază de un limbaj exegetic format și de un compas larg de cuprindere, orientare și selectare în vastul mate rial bibliografic existent, mizând întotdeauna pe ideile-forță ce-i slujesc demonstrației. UN DOSAR AL RECEPTĂRII (Iulian Costache) O panoramare a eminescologiei, până în preajma războiului, a întreprins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
privind imensul corpus de articole și studii ce i s-au consacrat de-a lungul vremii (o primă încercare, cu totul remarcabilă, a fost aceea a lui D. Popovici, în anii de imediat după război; o editare a vastului corpus exegetic a inițiat, mai anii trecuți, I. Oprișan la editura pe care o conduce, ajungând în prezent la volumul al 25-lea (și, probabil, până la sfârșit vor mai fi necesare încă de trei ori pe-atâtea), în fine, există un prim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
mereu amenințată, constrânsă prin deromânizare să-și uite limba și obârșiile. Era implicat dar netranzacțional și vădea "dârzenie ideologică"". Adrian Dinu Rachieru, constatând că, mai ales în ultimii ani, "asaltul detractorilor" lui Eminescu s-a întețit, aducând după sine "delirul exegetic" al adulatorilor, datorat mai ales faptului că "instituționalizarea studiilor eminesciene întârzie nepermis" (are toată îndreptățirea, dacă luăm seama, bunăoară, ce mașinărie științifică de proporții au pus în mișcare germanii pentru realizarea unei monumentale serii de Opere Goethe; sau rușii cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
noastră intelectuală și morală". Adrian Dinu Rachieru contextualizează toate momentele angajamentului politic și național al lui Eminescu, mereu atent însă la receptarea lui actuală și ca atare la ceea ce rămâne valabil și viabil azi din acel angajament, modul în care exegetica de după '89, în primul rând, este dispusă a-l recupera, a-l înțelege, a-l tălmăci pentru cititorul nostru de acum. De aici și nervul polemic ce guvernează întregul demers analitic al lui Adrian Dinu Rachieru. Eminescu după Eminescu este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
obediente; este acela al iluminării din interior a principalelor campanii antiemines ciene, din alte vremuri până la noi, demontând cu acribie resorturile atâtor ambiții mistificatoare. "Detractorii se ițesc în momentele tulburi și fără să vedem că antieminescianismul ar fi o linie exegetică în cultura noastră, beneficiind de continuitate, trebuie să observăm sub presiunea faptelor o îndesire a atacurilor în vremea din urmă [...]. Mitizând istoria și identificându-se cu neamul său, Eminescu displace profund "cominterniștilor mutanți", azi purtători ai steagului "corectitudinii politice"". Încheierea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
trebuie evaluată în întregimea ei, rotundă și unitară ("nu îmbrățișăm ideea sciziunii, poetul și gazetarul locuind în aceeași ființă pasională, bolnavă de romantism"), pentru că, oricum am lua-o, Eminescu "invită la o pluralitate a lecturilor", apreciind astfel că "noile rute exegetice" pot dezvălui destule sensuri ascunse încă ale acestei opere. În consecință, este partizanul lecturii contextuale, pentru a putea descifra în acest mod epoca în care a trăit și a scris ("care i-a hrănit îmbelșugat opera ziaristică") și tocmai de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
acea, scrierile sale trebuie citite cu un ochi critic, având oarecare înțelegere față de zelul celor care, răscolind arhive și colecții de jurnale din epocă, încearcă a impune o altă imagine a gazetarului. Totuși, "e puțin probabil că pe această linie exegetică, viitorul ne va oferi documente noi (precum șocul epistolar din 2000), mobilizând condeie și influențând judecata urmașilor, destrămând, adică, supoziții, risipind colecția imaginilor prefabricate și a reflexelor "leneșe", recalibrând opinii etc. Totuși, în biografia ultimilor ani eminescienii, ne încredința testamentar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
ale unor G. Călinescu (care detecta în poezia Cu mâne zilele-ți adaugi "un umor de idei") sau Tudor Vianu, dar nuanțează totul și aprofundează formele satirice din poezia eminesciană, formulând judecăți de valoare ce merită toată atenția în planul exegetic, vast de-acum, pe care se exersează sumedenie de cercetători. Demersul este unul analitic și explicativ, mereu dispus la diagnosticări concluzive, autorul aplecându-se asupra câtorva texte pe care le consideră reprezentative pentru diversele aspete de utilizare a recuzitei comicului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
istoriei contemporane, interlocutori conjuncturali într-o polemică "agonală" dintr-un război cu mult mai mare". Orizontul publicisticii îi oferă exegetului posibilitatea urmăririi unui mare număr de procedee ale comicului, pe care Eminescu le utilizează cu dezinvoltură și programat. Întregul demers exegetic întreprins de Sebastian Drăgulănescu este, în fapt, o nouă lectură atentă, dintr-un alt unghi de interpretare estetică a scrierilor eminesciene, aducând argumente demne de luat în seamă, pentru cercetarea actuală (și viitoare, de ce nu?), în favoarea deschiderii înțelesului acestei literaturi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
sine ("observația mea", "ideea mea", "unghiul meu de vedere", "demonstrația mea", "după părerea mea", "spuneam în altă parte","interpretarea mea", "după accepția mea", "am făcut și eu" etc., ceea ce poate echivala, într-un anume sens, cu un soi de narcisism exegetic, bine venit însă aici, atâta vreme cât autoarea însăși trebuie să se propună atenției publice, atenție în general puțin receptivă la noutățile ce pot schimba, și schimbă, opinii de rutină). Ideea poemului ce-și subordonează variantele la vedere, chiar dacă nu complet nouă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
strofe, pentru a nu mai vorbi de imagini (ce se dovedesc a fi adevărate "giuvaere"), cu nimic "inferioare splendorii" din forma "șlefuită", "perfectă" a variantei finale. Pledoariile pentru metoda de investigare propusă, mereu punctuale, mereu analitice și demonstrative, constituie substanța exegetică reală a acestei serii de intervenții, cu toate gravitând pe același ax al studiului semantic al Luceafărului. Sunt luate în discuție opinii datorate unor ilustre personalități ale eminescologiei, de la Maiorescu și Călinescu la Tudor Vianu (pentru care "retragerea hyperionică nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
retoricii gazetarului Eminescu demonstrează calitatea elevată, literară, a discursului gazetăresc al acestuia, potențialul persuasiv și strategiile retorice de care se folosește, fapte ce-l individualizează net și-i marchează personalitatea artistică. Acest studiu analitic deschide astfel, cu brio, un drum exegetic în stilistica exprimării jurnalistice eminesciene, impunând un alt unghi de perspectivă în privința artei gazetarului, aceeași, în esență cu arta poetului Eminescu. BIBLIOGRAFIE. EDIȚII Eugen Simion * Nicolae Georgescu O LECTURĂ NOUĂ (Eugen Simion) În ultimele decenii, tot mai multe voci, reverberând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
entropică a eminescologiei. Fie și pentru o (necesară) revigorare a întregii acestei opere prin reaprinderea nucleului care-i dă și-i întreține viața; altfel, lumina pare difuză, împărțită egal peste tot și nu se mai observă diferențele de căldură". Întreprinderea exegetică asupra editologiei eminesciene, având în centrul atenției monumentala construcție a lui Perpessicius, impune în Nicolae Georgescu un temeinic cunoscător al fenomenului, un posibil nou editor (cu o concepție mai nouă) care să continue începuturile perpessiciene și adaosul de fidelitate (totuși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
ar putea să apară ca un fel de mură-n gură pentru profesor și pentru elevi, căci domnia sa zice: profesorul spune asta, elevul întreabă așa, profesorul răspunde astfel etc., din aceste explicitări rezultând de fapt analiza poeziilor, comentariile asupra lor, exegetica propriu-zisă. Aici însă, lucrurile nu mai sunt chiar atât de la înălțime, căci dragostea prea mare pentru opera lui Eminescu îl duce adesea pe Mihai Rusu la o exaltare a discursului, la o ambalare într-un stil bombastic, oarecum metaforic, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
pământ ca un dat, ca un făcut cuibărit în liniștea din preajma fiecărei clipe trăite pe altarul timpului" (?!). Exemplele ar putea fi înmulțite. E o analiză punctuală dar... diletantă, nu atât în înțelegerea critică a poeziilor cât în exprimarea, în comentariul exegetic pe care-l face, aflat într-o suferință de rigoare a judecății. Căci apelul la un limbaj pedestru, ca să nu spun de o uzualitate... stradală, duce judecata de valoare în marginea kitschului: "... poezia rămâne o ochire adâncă...", "...pornirile nuizabile ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
de angoasă ale cărei semnale, în Cântăreața cheală de pildă, deci în prima piesă, se insinuează progresiv după primele replici. Este aprehensiunea vidului, a vacuității existențiale, nu e nevoie să insistăm, lucrul acesta a devenit la rândul său un clișeu exegetic. Obsesia vidului în teatrul lui Eugen Ionescu merge dilatându-se până la apoteoza ei din Scaunele. Dar apoi se comprimă în altă obsesie, decurgând din prima, dar mai directă, mai umană, aș îndrăzni să zic ; mai concretă, anume obsesia morții, ce
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Teologie din perioada românească, pentru anul de studiu 1920/1921. În această perioadă, prin activitatea profesorilor, decanilor, și bineînțeles prin implicarea lui Cotlarciuc, din funcția de decan, facultatea cunoaște o febrilă activitate didactică și pastoral misionară. Existau patru secții: teologie exegetică, istorică, sistematică și practică. Dintre profesorii colegi pe care i-a avut Nectarie și care au contribuit la dezvoltarea acestei facultăți amintim pe Valeriu Șesan (1878 - 1940), profesor de Drept bisericesc, Romulus Cândea (1886 - 1973), profesor de Istoria Bisericească Universală
Nectarie Cotlarciuc, Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei by Marius Vasile Ţibulcă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91906_a_107347]
-
toate mărturisesc o atenție specială acordată refacerii imaginii lor publice și a relației dintre ele, necesare, dar, cum se știe, în continuare dificile. Iconoclasmul bizantin și, mai târziu, reforma spirituală isihastă se dovedesc așadar a fi fost ghidate în abordarea exegeticii biblice și a surselor evanghelice nu doar de spiritul purist al unor elite. Ascunse de interfața polemicii de ordin dogmatic, s-au confruntat în fundal și programe politice, și nu întâmplător, pentru că ambele mișcări teologice au fost provocate de fapt
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
medieval, completată de un alt nivel, cel al "imaginarului imaginat", pur ficțional, la care acționează predominant, ca resort creator, fantezia. Imaginarul medieval românesc menține pentru transferul de mesaj, ca unități minimale funcționale, imaginea, simbolul și semnul. Discursul oficial (iconografia religioasă, exegetica religioasă, în timp chiar și istoriografia ca historiae) recuperează atât o tradiție sacră, cât și trecutul comunității și servește nu neapărat prozelitismului religios, ci mai ales "prozelitismului" militar și programelor politice creștine. Atât în ce privește sistemele de putere, cât și planul
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
medievală a dublat-o, așa cum demonstrează studiile de specialitate, pe cea urmată de puterea laică, de guvernare în spirit creștin; în acest fel, i-a întărit ideile politice, forțate în mare parte de circumstanțe să rămână constante. Cultura teologică și exegetica religioasă românească au dat de aceea rareori răspunsuri originale în raport cu tradiția, concentrându-se mai mult asupra soluțiilor de moment în fața presiunilor istorice și mai puțin sau deloc asupra chestiunilor teoretice sau interpretative. Moștenirea pe linie sârbească a Hilandarului, spre exemplu
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
făcut totuși într-un mod nu lipsit de interes, pentru că opțiunea pentru isihasm a dus la o deschidere mult mai mare față de mediul intelectual bizantin, cu toate "distanțele" de înțeles. Pe lângă texte juridice majore (precum Sintagma lui Vlastaris) sau de exegetică generală, teologia isihastă a dus și la integrarea prin citare (dacă nu chiar citire), cu numirea sau nu, a fundamentelor ei: filosofia platoniciană, iudeo-creștinismul, patristica și scrierile iconodule din secolele VIII-XI. Studierea filosofiei însemna pentru cărturarii români din secolele XIV-XVI
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
apocrife, gen cărți populare, Frumoasa Magelona și Prințesa Melusina, publicate în culegerea Povestiri germane (1942). T. își însoțește traducerile cu prezentări ale autorilor și operelor, iar în cazul Nibelungilor (versiunea în proză este publicată în 1977) face o interesantă încercare exegetică, în care propune și un posibil autor al epopeii. Acestor versiuni din literatura medievală li s-au adăugat și transpuneri din germana modernă: Novalis, Imnuri către noapte (1914) și Cântări religioase (1930), Goethe, Iphigenia în Taurida (1925, jucată la Teatrul
TEMPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290131_a_291460]
-
între aspirație și realizare, vocație și succes, spirit genuin raționalist și lirism al creației. Cercetarea aplicată, bazată pe despuieri de periodice și documentări în arhive, își găsește o nouă ilustrare în volumul Caragiale în presa vremii (2002), contribuție documentară și exegetică pe care caragealogia nu o va putea ocoli. G. studiază atent „Telegraful român”, „Evenimentul” din Iași, „Conservatorul” și „Dimineața” din București, „Vocea Prahovei”, materialul identificat aici corectând și nuanțând sensibil teme supuse multă vreme controversei sau încă aflate pe rol
GRASOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287344_a_288673]