3,476 matches
-
lacrimi în ochi. De ce n-avem și noi călugări precum aceștia, cardinale Damiani? — Sanctissime - răspunse Damiani - din câte știu, arta vorbirii la ei în Răsărit a ajuns la un asemenea rafinament pentru că nu au Senat, unde să aștepți rândul să exersezi limba. La noi Senatul, unde subiectul era mai marele, ca subiect unic, a diminuat astfel frumusețea și complexitatea retoricii. — Să-nțeleg că retorica înflorește mai ales sub presiuni de tot felul? - întrebă Grigorie al XV-lea. — O, da, sanctissime - răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-mi prea plăceau, iar el a scos tot de acolo un fir de margaretă. „O, dumneavoastră sunteți florar?“ - l-am întrebat eu emoționată. „Nu. Scamator“ - mi-a spus el. „Și dacă v-aș cere orhidee?“ „Cu ele mai trebuie să exersez.“ „Asta înseamnă că liliacul și margareta nici nu erau adevărate?“ - l-am mai întrebat, deja disperată, pentru că mă și vedeam săpând după Bálint și spălându-l de râme. „Alea nu, dar trandafirul ăsta e adevărat și vă aparține.“ Apoi a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
vin să-l vadă de câte două, trei ori, așa că trăiește, slavă Domnului, modest, dar bine. „Ai putea să ieși chiar și de zece ori?“ - l-am întrebat eu. „Poate“ - mi-a răspuns. „Dar pentru asta ar mai trebui să exersez.“ Apoi am vrut să vizităm camerele, dar nu am ajuns decât în prima. Acolo era numai un pat, uriaș, plin cu orhidee. Nu în sticlă, ci numai așa, răsfirate peste tot, chiar și pe jos, iar el m-a luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
are răbdare. Alege cu isterie. Și poate s-o facă, asta e înspăimântător la el, cu toate că are un talent de duzină. Dar teama lui de moarte e de invidiat. Își clădește cu grijă lumile din care apoi moare, ca să-și exerseze efemeritatea. Tablourile lui nu sunt altceva decât locuri de veci. Ai să-ți dai seama de asta când ai să vezi tablourile lui Bódog Artúr. — Și dacă s-ar face lăcătuș? — Dacă s-ar face lăcătuș, după ce ar pleca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
în imaginara mea pădure plină de mister. Mi se părea că văd sufletele animalelor ucise rătăcind pe aici și pe acolo, în drum spre lumea cealaltă, cu contururi albastre în jurul corpurilor supte parcă de o nouă stare. Cavalerii care își exersaseră arta războiului o viață întreagă sfârșiseră prin a cădea în somnul de veci pe spatele cailor, ca într-un mormânt vertical. Era pace în lume, dar în același timp război. Asta pentru că purtam aceste duble trăiri în mine? Avea trecutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
cu îngerul de piatră de la catedrala din Reims. Mă țineam dreaptă ca atunci când locuiam într-o cameră cu chirie pe strada Aviatorilor, privind fereastra mansardei, desenând cel puțin zece coli mari de hârtie în fiecare zi. Exact ca și azi, exersându-mă în arta de a face să apară realitatea prin simplul fapt de a trage cu subtilitate linii într-un spațiu vid. Mâinile mele povestesc mereu lucruri diferite. Mâna dreaptă povestește despre tot ce se întâmplă omului exterior: despre război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
jegos? La miezul nopții au venit în vizită alte gânduri și mai triste: „Sunt un mare păcătos, de aceea mi-e greu să fac fapte bune! Sau, mai exact, demonii mă împiedică să fac binele! Dar dacă am să mă exersez făcând binele, atunci poate o să mă schimb. Trebuie să mă obișnuiesc cu binele, asta cere timp. Trebuie să tânjesc mereu după ce e bine și poateă până la urmă ceva din stropii mării bunătăți mă vor atinge și pe mine“. Toată noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Înainte de „nebunia cu sulul“, Noah fusese un pasionat colecționar de cărți rare. Cumpăra cărți rare numai pentru plăcerea de a se pierde în ele, privindu-le. Acum simțea că Judit se înfuriase prea mult. Ședea disperat la masa de lucru, exersând cu mare răbdare, ca un copil conștiincios. - Alef, bet, Atotputernice Dumnezeu, ghimel, dalet, o, Milostive! Cerneala neagră lucea puternic ca lumina. Către miezul nopții, când începuse să moțăie, i se păru că aude pașii soției sale. Înainte de a urca scările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Lângă el avea o nemțoaică, o cântăreață nouă, Blanca. Era lungă și subțire ca un sparanghel și capul ei blond semăna cu un nod. Oleg își neteza barba și-și sugea buzele roșii. Uneori mâna fină de evreu rus ce exersa muzica de generații cobora pe caftanul negru și apoi pe borurile pălăriei de catifea. Erau gesturi de om îngrijorat de faptul că Blanca, îmbrăcată în roșu, cu o blană de vizon pe umeri, băuse, ca să se încălzească, nepermis de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Flandra, la fiecare carnaval, cu pene pe cap și pe umeri, prezentând mulțimii, ca pe un memento magic, misticul dans al păsării-om. Cu timpul, dansul soțului meu se schimbase puțin, din cauză că Sucki zbura peste tot în sufrageria lungă. Poate exersa pentru a atinge perfecțiunea, pentru a se pregăti să iasă din timpul și spațiul nostru. Soțul meu începuse să semene din ce în ce mai mult cu un împărat chinez, unul din cei despre care vorbește alchimia - un împărat chinez dansând ca păsările pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Sucki, glumea el. Seara mi-a prezentat o nouă coregrafie a „dansului păsării“, înainte de a ne așeza la masa cu douăsprezece lumânări aprinse și o sticlă cu vin. Îl numea „dansul medicinei“ - în țara copilăriei lui, Flandra, acest dans se exersa pentru a vindeca melancolia oamenilor și pentru a readuce spiritul ludic. Ca de obicei, răsfoiam din nou prin albumul cu gravurile lui Piranesi, mâzgălind pe o foaie separată fața soțului meu. Era din nou concentrat în labirintul cifrelor. Totul părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
mai aproape de mine, Matilda“. Au fost ultimele lui cuvinte. Moartea a fost toată noaptea cu noi, urmându-ne în somn - apoi luase din pat pe unul din noi; ușor, așa cum ridici un fir de păr de pe haina cuiva. Corpul dansatorului exersat mă privea străin și singur. Eram convinsă că aș fi putut să împiedic ce se întâmplase. Dacă aș fi vegheat măcar o oră. Mă înăbușea un aer plin de somn din Ghetsemani. Totul se prăbușea în mine și în jurul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
În cercurile academice, fiindcă În viața asta singurul lucru care dă lecții este prejudecata. Motivat a-l salva pe Tomás de la o viață de penurii și de lipsă de Înțelegere, Fermín hotărîse că era necesar să-l facă să-și exerseze oratoria latentă și sociabilitatea. — Omul, ca o bună maimuță ce se află, e un animal social: de o mare trecere se bucură, În cazul său, clientelismul, nepotismul, bișnița și bîrfa ca jalon intrinsec de conduită etică, argumenta el. E pură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
al înțelegerii și compătimirii. Este o calitate de-a dreptul fermecătoare, dar adeseori cei care sunt conștienți că o au abuzează de ea. Căci există ceva diabolic în aviditatea cu care se năpustesc asupra nenorocirii prietenilor lor pentru a-și exersa dexteritatea. E o facultate care țâșnește din pământ ca petrolul dintr-un puț și cei plini de compătimire îi copleșește pe ceilalți cu o generozitate care adeseori le face pe victime să se simtă prost. Există piepturi la care s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cu mine, că nu degeaba v-am ales. Și-apoi, nimic nu e de nepovestit, trebuie să știi numai cum să povestești, așa-mi zice bărbatul meu, Maestrul. Întrecerea aia pare un lucru mic și simplu, urât, poate, dar eu exersam mereu, în secret, pișatul ăla, să fiu prima. Mă ascundeam să nu mă vadă nimeni, erau ore la care nu prea treceau copii pe acolo, că erau la grădiniță, la școală; prin spatele blocului, ziua, nu prea ieșeau oameni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
în secret, pișatul ăla, să fiu prima. Mă ascundeam să nu mă vadă nimeni, erau ore la care nu prea treceau copii pe acolo, că erau la grădiniță, la școală; prin spatele blocului, ziua, nu prea ieșeau oameni și puteam exersa. Vezi cât era de important, vroiam eu să fiu prima?! Ne pregăteam cum știam noi mai bine pentru joc, pentru întrecerea asta copilărească pentru unii, vitală atunci pentru mine, eu mă făceam frumoasă, îmi puneam în păr clame aurii, asortate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
o scălda, a lăsat-o deliberat să cadă pe jos. Mâinile li s-au atins ușor, dar nici unul n-a vorbit. Tăcerile deveneau tot mai frecvente și mai delicioase. Afară, o altă pereche desprinsă din grup urcase la etaj și exersa la pian În camera vecină. După preliminariile obișnuite, „Valsul măgarilor“, unul dintre ei a atacat melodia Copii În pădure și o voce ușoară, de tenor, a făcut să se audă cuvintele și În alcovul lor: „Dă-mi mîna ta - Voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
însă asta numai pentru că nu știu să danseze și nu suportă să fie vreodată mai prejos ca alții. Tinerilor le vine adesea greu să renunțe la ceva, celor în vârstă le e mai ușor, fiindcă au avut tot timpul să exerseze renunțarea. Rainer spune că și pe un om ți‑l poți însuși. În primul rând, trebuie să știi mai multe decât el, iar atunci el o să‑ți recunoască autoritatea de specialist. De pildă, Hans, tânărul muncitor pe care‑l cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
nu‑i încă sigur. Vii, Anni, sau nu vii? Nu vine încă deoarece - dându‑și seama de această șansă unică - tocmai execută, degajată, la pian, într‑o succesiune limpede și curgătoare, Studiul pentru clape negre de Chopin; degajată, dar a exersat mult acasă până să iasă așa ceva și tocmai se pregătește să înceapă Clavecinul bine temperat când se apropie pianistul de jazz (student la medicină): Da’ ești cam paralelă, fetițo, du‑te frumușel acasă la mămica și mai exersează, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
dar a exersat mult acasă până să iasă așa ceva și tocmai se pregătește să înceapă Clavecinul bine temperat când se apropie pianistul de jazz (student la medicină): Da’ ești cam paralelă, fetițo, du‑te frumușel acasă la mămica și mai exersează, dar nu aici unde treaba‑i hot. Asta nu‑i școală de muzică, aici se vine după ce‑ai absolvit cu succes școala de muzică sau după ce te‑ai instruit singur. Dar dacă pot să te instruiesc în alte domenii, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
trebuie unui bărbat sportiv care‑și descoperă totodată și calitățile spirituale. Nu vrei să‑nveți și tu să joci tenis? Cred că ai simțuri destul de bune, ca să‑ți dezvolți în plus și un anume simț al mingii. Nu, prefer să exersez sonata lui Alban Berg - o provocare pentru orice tânăr pianist. Mai bine te‑ai urca pe munte, decât să exersezi sonata muntelui, ha‑ha. Ca să nu devii prea încrezută. Slavă Domnului că părinții nu‑s acasă. Trebuie să fii recunoscător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Cred că ai simțuri destul de bune, ca să‑ți dezvolți în plus și un anume simț al mingii. Nu, prefer să exersez sonata lui Alban Berg - o provocare pentru orice tânăr pianist. Mai bine te‑ai urca pe munte, decât să exersezi sonata muntelui, ha‑ha. Ca să nu devii prea încrezută. Slavă Domnului că părinții nu‑s acasă. Trebuie să fii recunoscător și pentru astfel de lucruri mărunte. Anna îl descheie pe Hans la cămașă ca să vadă ce are dedesubt. Nu‑i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
și? Oricum e prea laș. Așa că mama, fără să fie protejată de copii, se grăbește la bucătărie - așa plină de vânătăi și părăduită, cum este - ca să prepare un mic dejun de duminică, din cale‑afară de hrănitor. Astăzi Anni vrea să exerseze copios la pian, iar apoi să facă o plimbare cu Hans; Rainer, în schimb, trebuie să‑l ducă pe tata la Zwettl, unde acesta are mare chef să meargă, fiindcă vrea să‑și potolească poftele trupești. O să încerce să‑și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
că înlocuirea se va petrece la timpul potrivit, iar tânărul se va desprinde de casa părintească fără traume. Dezbracă‑te, vreau să te am imediat (Anna). Mai încolo vreau să ascult și discul cel nou (Hans). Până acum au mai exersat de câteva ori și merge deja mai bine decât la început. Mai întâi faci un soi de preludiu, apoi intri în Anna și cotrobăi pe acolo, de parcă ai căuta într‑un sertar cu ciorapi vechi perechea unei șosete, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
și‑o să fie tot mai bine, dacă te gândești cât am așteptat momentul ăsta; acuși o să țipi de plăcere și‑o să faci ca trenul. Distrat, Rainer se studiază, la rândul lui, în oglinda pătată de pe perete; ca de atâtea ori, exersează și astăzi o lipsă totală de mimică. Încearcă să atingă o imobilitate absolută a feței, pentru ca schimbările produse în starea lui de spirit să nu i se citească pe fațadă, iar ceilalți să nu se poată adapta, eventual, acestor schimbări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]