735 matches
-
Printre cauzele apariției depresiei la adolescenți putem enumera consecințele depresiei materne, pierderea unui părinte (chiar dacă decesul a avut loc cu mulți ani în urmă), divorțul sau separarea părinților, dar și relațiile cu aceștia. La vârsta adultă, indivizii suferă o criză existențialistă, în momentul în care s-au acumulat frustrările și dezamăgirile vieții, ei fiind foarte conștienți de oportunitățile pe care le-au ratat; acceptarea limitelor și a realității este dureroasă ducând la depresie. Sunt întâmpinate dificultăți în diagnosticarea cu depresie a
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
încearcă să dea un sens traumei într-un anumit fel (Lehman, Wortman & Williams, 1987296; Silver, Boon & Stones, 1983297). Ei încearcă să găsească anumite motive sau scopuri ale traumei, pentru a înțelege ce înseamnă aceasta în viețile lor. Teoriile psihodinamice și existențialiste argumentează că această căutare a semnificației traumei este un proces sănătos, care îi poate conduce pe oameni la descoperirea unui sens al stăpânirii asupra traumei și la a integra această experiență în procesul de autocunoaștere. S-a arătat că oamenii
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
desuet și tenta mai degrabă politica și carierismul bazat pe asumarea rolurilor politice 10. Pentru tânăra generație, factorul privilegiat a constat însă în modificările la nivelul structurii spirituale. Sensibilitatea melancolică și pesimistă, ca moștenire a romantismului, în tandem cu trăirile existențialiste s-au metamorfozat pentru mulți în program politic 11. În spațiul românesc, alți factorii interni și individuali, dar și contextul extern amplificat de criza economică din anii '30, oferă o perspectivă coerentă de analiză a ralierii unei părți importante din
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
se proiectează personaje istorice cunoscute - C. A. Rosetti, M. Kogălniceanu, I. C. Brătianu, Barbu Catargiu, D. Bolintineanu, dar mai ales Al. I. Cuza - cărora li se atribuie psihologii moderne, deduse din operă, ca și din informațiile de „petite histoire”. Așa cum romanele existențialiste scrise de D. erau polemice latent față de bovarism, romanul ei istoric este polemic - aproape fățiș - față de falsa atribuire de virtuți eroice, frecventă în epocă. Evenimentul istoric demitizat este Unirea Principatelor, figura istorică redusă la modeste dimensiuni umane - este cea a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286916_a_288245]
-
al lumii la care aderă, cum a fost cazul, spre exemplu, al Elenei Văcărescu / Hélène Vacaresco și a poeziei sale cu adînci influențe parnasiene, sau al lui Cioran, în adoptarea formelor scurte, aforistice, sau al lui Eliade, cu povestirile sale existențialiste gidiene etc. Dar astăzi, producția romanescă se înscrie tot mai mult în ceea ce se numește deja "tradiția francofonă" și putem vorbi despre o formulă hibridă, care conciliază universuri simbolice distincte, aspirînd la o sinteză ce garantează bogăția interacțiunii culturilor. Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
autor modern care „participă ori asistă nu la întâmplări, ci la povestirea întâmplărilor”, „un ins care «ascultă» ce se spune, care colecționează variantele unor istorii, dar nu înseși istoriile”. Mara lui Slavici nu ar fi romanul Marei, ci romanul procesului „existențialist” prin care Persida și Națl se sustrag normei și modelului determinat de aceasta. În secțiunea clasicilor figurează și Marin Preda, autor mult prețuit de critic chiar și atunci când o carte (Intrusul) nu îl convinge. Cea mai consistentă, din punct de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289872_a_291201]
-
fel legătura dintre roman și opera memorialistică. Pe de altă parte, succesiunea autor-narator-personaj nu generează decât la începutul lui Bizu o delimitare corespunzătoare, în cadrul primelor trei capitole. În rest, ordinea e aleatorie. 35 Moldovenismul se vede răstălmăcit aici în grilă existențialistă, așa încât personajul lovinescian nu mai lasă impresia unui "inadaptat" oarecare, erou "de nuvelă veche". Ion Negoițescu e primul critic care face trimitere la romanul lui Robert Musil, afirmând: "Bizu e un om fără calități" și "e de mirare cum critica
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
un eșec pentru Daniel Petric, artistul care, recunoscându-și mediocritatea, este de două ori condamnat să nu aibă liniște: o dată pentru că nu are talent, a doua oară pentru că își dă seama de acest lucru. O parabolă complexă, aglomerată de simboluri existențialiste și morale sumbre (poate fi comparată, din acest punct de vedere, cu Biserica Neagră, scrierea lui A.E. Baconsky), o dezbatere de idei incitantă. Romanul din parabolă trăiește, ca și în cazul anterior, prin fervoarea speculației. Confesiune și dialog: acestea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
poate împiedica să-ți satisfaci nevoile. Pe lângă această condiție umană generală, există perioade din viață, cum ar fi copilăria, bătrânețea sau boala, când pentru satisfacerea nevoilor proprii, depinzi în cea mai mare măsură de ceilalți. „Infernul sunt ceilalți”ne spun existențialiștii (Sartre, 1964). Când celălalt refuză să-ți recunoască nevoile sau în cunoștință de cauză le tratează cu violență, prin comportamente ce se înscriu într-un registru mergând de la ignorare, manipulare, până la atac fizic, celălalt este infernul. Pe de altă parte
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
despre posibilitatea lu]rii deciziilor de c]tre indivizi: sunt acestea un rezultat al cunoașterii sau țin de sentimente și obiceiuri? De pe o poziție în mod straniu asem]n]toare, scriitorii europeni care, precum Jean-Paul Sartre (1905-1980), au dezvoltat curentul existențialist au preluat ideile lui Nietzsche pentru a susține c] morală nu se bazeaz] pe altceva decât pe decizia liber] și complet autonom] a fiec]rui individ. Nu se pot face afirmațiii generale despre moral], a susținut Goethe, deoarece fiecare persoan
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
face afirmațiii generale despre moral], a susținut Goethe, deoarece fiecare persoan] trebuie s] ia o decizie absolut personal] în leg]tur] cu acest fapt și s] tr]iasc] apoi în concordant] cu aceasta. Nu e foarte surprinz]tor faptul c] existențialiștii au preferat s] își exprime principiile morale prin intermediul literaturii în locul studiilor formale de etic]. Filosofii interesați de metaetic] au revenit la studiul principiilor morale, uneori prin intermediul argumentelor legate de efectul moralei asupra tipului propriu de raționalitate neștiințific] și c] morală
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
nu înseamn] c] deții controlul. Punând accentul pe explicația rațional], măi degrab] decât pe cea cauzal] a deciziilor și a acțiunilor, libertarienii contracauzali pot evita aceast] obiecție frecvent]. Nu același lucru poate fi spus despre un alt grup de libertarieni, existențialiștii. Existențialiștii, de la Kierkegaard pan] la Sartre au proclamat c] a fi pe deplin uman înseamn] a face alegeri radicale; aceasta înseamn] alegeri care nu numai c] nu sunt determinate, dar alegeri pentru care nu se poate oferi vreun sprijin rațional
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
înseamn] c] deții controlul. Punând accentul pe explicația rațional], măi degrab] decât pe cea cauzal] a deciziilor și a acțiunilor, libertarienii contracauzali pot evita aceast] obiecție frecvent]. Nu același lucru poate fi spus despre un alt grup de libertarieni, existențialiștii. Existențialiștii, de la Kierkegaard pan] la Sartre au proclamat c] a fi pe deplin uman înseamn] a face alegeri radicale; aceasta înseamn] alegeri care nu numai c] nu sunt determinate, dar alegeri pentru care nu se poate oferi vreun sprijin rațional conving
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de angoase, în transa unor frenezii halucinante, face obiectul unui comentariu ce dă măsura aptitudinilor de critic de poezie ale lui D. Apropiindu-se și de dramaturgie, criticul detectează în „temele-obsesii” din unele piese ale lui Horia Lovinescu o sursă existențialistă. Cea mai surprinzătoare imagine este aceea desprinsă din scrisorile lui V. Alecsandri, mirceșteanul fiind înfățișat nu ca un epicureic, răsfățându-se într-un regim de confortabilă luminozitate, ci ca o fire încercată de neliniști și exasperări ascunse, un poet trăind
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286920_a_288249]
-
au încercat să-l citească, nu sunt atât problematizările sale de sorginte teoretic-istorică, nu sunt problemele pe care Foucault le analizează și le ridică pe un fond de cunoaștere istorică, ci însăși maniera sa de a filosofa dintr-o perspectivă existențialistă și fenomenologică, dandysmul său filosofic. În același timp, dandysmul scriptic foucauldian operează cu răspunsuri la propriile sale întrebări, dar și la întrebările altora, ale diverșilor autori contemporani, de la prieteni, persoane mai puțin cunoscute, până la gânditori precum Heidegger (1889-1976), Dumézil (1898-1986
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
politice dictatoriale, practic, au susținut posibilitatea crimelor comise de acele regimuri și a diverselor abuzuri de putere. Cele mai sinistre efecte ale ideii de elită din secolul XX sunt Holocaustul și crimele regimurilor comuniste postbelice. De exemplu, Heidegger, pe lângă filosoful existențialist de reputație mondială, reprezintă și un simbol al elitei ticăloase, fiind un membru marcant al aparatului de propagandă nazist, pe care l-a susținut prin discursuri și scrieri. Nu întâmplător K.R. Popper spunea: "Eu sunt un adversar al tuturor elitelor
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
drept scopuri instrumentalizarea și dominația. Gândirea și cunoașterea foucauldiană sunt marcate de discontinuități, disparități, tehnici clar-obscure de figurare a spusului său. De ce această discontinuitate în analizele foucauldiene? Pentru că filosoful francez gândea în secvențe, în imediaturi, dintr-o perspectivă istorică și existențialistă, iar pe de altă parte, considera importantă analiza discontinuităților. În viziunea sa semiologică, "analiza discontinuităților caută să scoată în evidență mai curând coerența internă a diferitelor sisteme semnificante, specificitatea ansamblurilor de reguli și caracterul decisiv pe care acestea îl dobândesc
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
este adevăratul fals sau adevărul adevărat este falsul fals. Și astfel, contrariul se conjugă, quod erat demonstrandum"3. În planul mai larg al teoriei cunoașterii ori al metafizicii, absurdul este echivalent cu antiraționalul. În general, reprezentanții iraționalismului Schopenhauer, Kierkegaard, Nietzsche, existențialiștii Heidegger și Jaspers accentuează existența indemonstrabilului, descoperă în intimitatea lucrurilor o entitate ireductibilă la explicarea rațională, proiectează o viziune pesimistă derivată din neîncrederea în existența ordinii schematice a universului, ajungând să conteste însăși ideea universului rațional. În esență, așa cum rezultă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
entitate ireductibilă la explicarea rațională, proiectează o viziune pesimistă derivată din neîncrederea în existența ordinii schematice a universului, ajungând să conteste însăși ideea universului rațional. În esență, așa cum rezultă din cele mai sistematice teoretizări consacrate absurdului, realizate din perspectiva filosofiei existențialiste la Jean-Paul Sartre (L'Être et le Néant, 1943) și eseistic la Albert Camus (Le Mythe de Sisyphe, 1942, L'Homme révolté, 1951), absurdul se instalează în prăpastia dintre rațiune și realitate, dintre conștiință și lume, manifestându-se "ca un
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
postbelice. În mod firesc, noțiuni relaționate absurdului precum: moarte, angoasă, culpabilitate, responsabilitate, trăire autentică/neautentică, angajare/neangajare, alienare, reificare, noncomunicare etc. au constituit spații comune în care literatura s-a întâlnit, prin multe coincidențe de viziune, nu doar cu filosofia existențialiștilor, cu fenomenologia lui Husserl și cu eseistica lui Camus, dar și cu sociologia, prin lucrările prestigioase ale lui Richard F. Behrendt (L'homme à la lumière de la sociologie,1964), Herbert Marcuse (L'homme unidimensionnel,1964) sau Henri Lefebvre (La vie
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
expresivă interogație retorică în studiul lui Liviu Papadima, Caragiale, firește:" Caragiale satiricul, maestru al "realismului critic"; Caragiale precursor al "literaturii absurdului"; Caragiale "textualist", promotor al "deconstrucției" convențiilor literare; Caragiale pe post de "placă turnantă" a literaturii române; Caragiale "duplicitar"; Caragiale "existențialist"; Caragiale "cel negru" al unui univers coșmaresc; Caragiale al "veșnicei reîntoarceri"; Caragiale în calea istoriei celei mari; Caragiale "retro"; Caragiale "glissando"; Caragiale c'est moi; și câte feluri de Caragiale mai sunt, dom'le?" (Liviu Papadima, Caragiale, firește, Editura Fundației
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
o tot mai bună cunoaștere lirică de sine. Lucid și exigent, așa cum îl arată și cele două selecții personale, Tabloul singuraticului (1979) și Coridorul (1989), poetul știe să-și delimiteze temele obsesive, să rămână fidel, adâncindu-le numai, unei atitudini existențialiste și unei voci care ajunge să fie, dacă nu puternică, oricum limpede și recognoscibilă. Tonalitatea poeziei devine acum esențialmente elegiacă. Un plâns subteran, discret, cu sporadice irumperi exclamative, răzbate din adâncul poemelor, care încep uneori cu versuri dătătoare de ton
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287571_a_288900]
-
comunism. Urme ale polemicii cu Breton se regăsesc în lucrări precum Rimbaud le voyou (1933), în care F. refuză imaginea devenită dogmă a poetului-vizionar, sau în Faux traité d’esthétique (1938), unde sunt prezentate critic experimentele suprarealiste. Întâlnirea cu filosoful existențialist Lev Șestov îl va marca profund. „Jurnalul” conversațiilor dintre ei, Rencontres avec Léon Chestov, tipărit postum, în 1982, constituie totodată un document revelator pentru viața intelectuală pariziană din anii ’30, F. având relații strânse cu mari spirite ale epocii: Bachelard
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287114_a_288443]
-
de urzici sub picioarele voastre.// Ei bine, atunci să știți că aveam și eu un obraz/ ca al vostru. O gură care se ruga, ca și voi”). Scriitor de vastă anvergură, filosof, „poet al absurdului și unul din rarii poeți existențialiști, evadând din frontierele mentale printr-un lirism liber în care apare lumea modernă sub semnul contradicțiilor ei” (Robert Sabatier), cu destinul frânt de deportarea nazistă, F. e de recuperat atât în cultura română, cât și în cultura franceză contemporană, restituire
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287114_a_288443]
-
departe”. Se fac evidente semnele textualizării moderne. Participant activ la renașterea basarabeană, a îmbrățișat și formula mesianică, a scris și poezii sociologizante pe temele zilei, dar în Ambasadorul Atlantidei (1996), unde domină umoarea neagră, sarcastică, lirica sa adoptă o turnură existențialistă, valorificând strategiile mitopoetice postmoderniste. SCRIERI: Zilele, pref. Mihai Cimpoi, Chișinău, 1977; Baciul mieilor chirilici, Chișinău, 1981; Lut ars, Chișinău, 1984; Darul vorbirii, Chișinău, 1985; Noițele, Chișinău, 1985; Ambasadorul Atlantidei, Iași, 1996; Două imperii, Chișinău, 1998; Helenice, Chișinău, 1998; Cetățile Albe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287395_a_288724]