1,154 matches
-
regional, oral, simbolic etc. tipologia poeziei tradiționaliste: - cultivarea speciilor cu relevanță tradițională: lirica religioasă, poezia bucolică și panteistă, poezia chtoniană (elogiul energiilor germinative ale pământului); poezia de inspi rație mitică și de sensibilitate metafizică (cu puncte de tangență cu poezia expresionistă) - construirea viziunii poetice pe repere ale unui univers existențial rustic, bucolic (plai natal, natură umanizată/sacralizată, spațiu originar/spațiu matrice al românismului etc.) - idealizarea modelului uman rustic - țăranul, păstorul, homo religiosus, apostolul, rapsodul - tonalitatea afectivă dominantă: fiorul religios, de sensibilitate
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
poate vorbi despre personajul clasic (tipologic, „plat“, static) sau despre eroul romantic (atipic, complex, dinamic), despre personajul realist (tipologic, „rotund“, dinamic) ori despre cel modern (individualizat, dilematic, contradictoriu, relativizat) etc. În literatura secolului XX tipurile predominante sunt: personaje realiste, moderniste, expresioniste, absurde, postmoderniste etc. Funcțiile pe care personajul le îndeplinește în textul narativ determină o altă clasificare: - Protagonistul este plasat în centrul seriei de evenimente, implicat în toate momentele subiectului. Este definit prin funcția actanțială, căreia i se adaugă cel puțin
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
și-a creat cea mai bogată paradigmă tematică și estetică, de la drama religioasă a Evului Mediu la cea istorică sau morală, de la drama de idei la drama mitică ori poetică, de la drama romantică, la cea realistă (burgheză) sau modernă - simbolistă, expresionistă, existenția listă, absurdă etc. - În literatura română, primele drame sunt istorice și au fost scrise de B.P. Hasdeu (Răzvan și Vidra, prima dramă românească, publicată în 1867), V. Alecsandri, B. Șt. Delavrancea, Al. Davila, N. Iorga). În perioada interbelică se
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
română, primele drame sunt istorice și au fost scrise de B.P. Hasdeu (Răzvan și Vidra, prima dramă românească, publicată în 1867), V. Alecsandri, B. Șt. Delavrancea, Al. Davila, N. Iorga). În perioada interbelică se dezvoltă drama poetică și mitică, drama expresionistă și drama de idei sau drama psihologică, aducând teatrul românesc în sincronie cu cel european, reprezentat de Ibsen, Dürrenmatt, Cehov. Dramaturgii români cei mai cunoscuți sunt Lucian Blaga, Camil Petrescu, Mihail Sorbul, G.M. Zamfirescu, Al. Kirițescu, Victor Ion Popa. Dramaturgia
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
plumbului este construită prin aglomerarea simbolurilor thanatice (cavou, sicriu, funerar veșmânt etc.). Mai mult chiar, ființa însăși, luată în stăpânire de un frig lăuntric - substitut al neantului -, încearcă zadarnic să opună morții solilocviul, cuvântul, Logosul, care eșuează însă în strigăt (expresionist), în zbor invers. ÎNCHEIERE Rezultă, așadar, un topos poetic ce există sub teroarea realului „concret“, a limitelor, a spaimei de neant și necuvânt. O lume ființând numai în limbaj ce anunță depoetizarea discursului liric: limbajul bacovian. „Influența lui asupra poeziei
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
cred eu, este atât de dificil să încadrăm marii scriitori întro anumită paradigmă. Lucian Blaga, de pildă, a fost „revendicat“ atât de Gândirea tradiționalistă, cât și de moderniștii de la Contimporanul. Dar în poezia și dramaturgia lui apar pregnant și elemente expresioniste, așa încât nicio ideologie este tică nul circumscrie deplin. În concluzie, ideologiile literare sunt un prețios instrument teoretic cu ajutorul căruia putem înțelege „spiritul veacului“, preferințele tematice și stilistice ale majorității scriitorilor, dar și măsura în care un artist al cuvântului se
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
semn artistic, comparăm secvențele ocurente, identificăm câmpuri semantice, sensuri conotative, analogii și opoziții, imagini artis tice și figuri de stil. Numai așa avem, de pildă, revelația că poezia este și o artă poetică, fiindcă pornind de la strigătul eului liric (țipătul expresionist? angoasa, nevroza simboliștilor?) ajungem la cuvântul poetic, amorul ce dormea întors în șpalturisicrie, cu florile de plumb ale literelor inversate, cu aripile de plumb ale conștiinței că, odată tipărită, opera încremenește pe veci în cavoul literaturii. Mai mult chiar, este
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
din Veneția). Orice cuvânt, notează într-un aforism poetul "Luminii", nu e "decât o rană a tăcerii": tăcere amintind de începuturile fără cuvânt, primordiale, dar și de Cuvintele originare (obiect de eseu în Isvoade) -, "cuvinte de vrajă și de putere". Expresionistul Alfred Klabund regreta și el, concomitent, destrămarea înțelesurilor primare, motiv de panică, de melancolie și singurătate: Noi am uitat/ Întâiul cuvânt/ Ce ne unea./ Am pierdut:/ Sensul,/ Am negoțat:/ Ființa,/ Am blestemat sufletul./ Să tăcem împreună,/ Omule,/ Poate ne-om
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în vîrf un fel de frunze în formă de spini cu care înțepa cerul. Crengile laterale erau mai sfioase și semănau cu două babe despletite, sau împletite, după gust. În jur mai erau niște copăcei, dar mai necăjiți. Un peisaj expresionist, dezolant, doar mîl și nisip cît vedeai cu ochii. Bate Strigătul lui Munch de departe. Atunci m-am scărpinat adînc în buric cu un țîbric (un obicei de la naștere) și mi-am adus aminte cine sunt. M-am cățărat pe
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
astfel de fundal, Labiș mișcă un univers tematic existent în tradiția poeziei noastre de la 1848 încoace, de aceea critica literară va fixa opera poetului ca moment de "resurecție" a poeziei de după 1944. "Simbolist, impresionist" (P. Poantă) sau mai degrabă un expresionist izvorât din impresionism prin dimensionarea cosmică a impresiei atunci când va trăi imaginile războiului prin sentimentul de sfârșit de lume, proiectat într-un peisaj cutremurat de spaimă și păcat. O natură dantescă, secătuit de viciu, o natură negativă se întinde: "Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
exprimarea unei sensibilități de substanță romantică. Doinaș se identifică cu eroii cântați, adoptă bunăoară, ipostaza lui Alexandru "refuzând apa", a voievodului, a cavalerului, a prințului din Levant care "a văzut idei". Peisajul fizic și spiritual variază; universul realizat în imagini expresioniste dă sentimentul sfârșitului în "Alexandru refuzând apa: "Un soare imens, fioros policandru/ rănea alburiul zenitului fiert." Poetul cosmicizează o arșiță interioară, menită să purifice lumea; soarele parcă a topit văzduhul, zămislind o nouă geografie care poartă pecetea păcatului. Dar Alexandru
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Editura Tineretului,1968; "Umbra paradisului", 1970; "Cartea pentru copilărie", Editura Junimea, 1974. Fără să fie ardelean, Horia Zilieru vine cu universul satului altfel decât Ion Horea sau Gh. Pituț, în sensul că nici timpul, ca la Ion Horea, nici tehnica expresionistă, ca la Pituț, nu aduc imaginea copilăriei, ci poetul prin spărturi de flaut întruchipează cu nostalgii bacoviene chemările trecutului. "La un geam, bolnavă de suvenire/ o fată prin feriga de aur/ gingașă mă căta". Horia Zilieru plătește tribut proletcultismului, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sau romantic sumbru, se întoarce spre vechimea autohtonă dacică. Gheorghe Pituț "Poarta cetății",Editura Tineretului, 1966; Cine mă apără", Editura Tineretului, 1968; "Ochiul neantului", E. P. L., 1969; "Sunetul originar", Editura Tineretului, 1969; "Fum", Editura Eminescu, 1971. Poet ardelean, în descendență expresionistă în ceea ce privește tehnica imaginii, viguros, se confesează întrupat într-o viziune alambicată sau într-un comentariu deschis. Atmosfera rămâne stranie, compusă din ritmuri discontinue; când faustic și elegiac, răvășit de iluzii, când tumultuos și echilibrat cum se vrea însăși poezia lui
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
aibă timp de sprijin, de suport moral, de aici nesiguranța și căutarea permanentă a echilibrului. Poezia lui Pituț este o poezie a cuminției triste, în care atitudinea față de civilizația urbană, de rezistență în fața ei, rămâne concretizată într-o formulă îngroșat expresionistă. George Alboiu "Câmpia eternă", E. P. L., 1968; "Cel pierdut", 1969; "Drumul sufletelor", Editura Albatros, 1970; "Edenul de piatră", C,R., 1970; "Joc în patru", 1970; '"Gloria lacrimii", Cartea Românească, 1971; "Cumplita apoteoză", 1973; "Stâlpii", Cartea Românească, 1974; "Poeme", Editura Eminescu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sedimenteze un spațiu liric pe care să-l subordoneze în final puterii creatoare a omului: "Omul duce/ la spinare/ roata lui". Volumul "Câmpia eternă" (1968) aduce cu sine un univers vizionar în contextul căruia poetul face gesturi enorme. Formula este expresionistă, imaginile sunt extinse cosmic. Imaginile sunt proiectate de un vis tulbure sugerând câteva obsesii: femeia ca simbol al fertilității confundată cu pământul, satul cu ulițele lui, câmpia ca vatră strămoșească, zilele babelor: "când e tăcere undeva în seară/ și-ți
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pământului și încă nu au plecat". În 1974, publică "Stâlpii", volum în care sentimentul iubirii apare frecvent,ca și cel al morții. Ciclul "Stâlpii" se afundă în folclor, deși problematica rămâne aceeași: moartea, nostalgia depărtării, soarta, iubirea. Formula estetică este expresionistă. George Alboiu nu este un poet expresionist propriu-zis, dar imaginile lui creează relații cu cosmicul. "Iată-ne întinși, unul de altul/ Nu ne putem ascunde: țâțele tale două gemene turnuri, genunchiul meu ridicat/ Stâlpul de lacrimi de care se reazimă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
1974, publică "Stâlpii", volum în care sentimentul iubirii apare frecvent,ca și cel al morții. Ciclul "Stâlpii" se afundă în folclor, deși problematica rămâne aceeași: moartea, nostalgia depărtării, soarta, iubirea. Formula estetică este expresionistă. George Alboiu nu este un poet expresionist propriu-zis, dar imaginile lui creează relații cu cosmicul. "Iată-ne întinși, unul de altul/ Nu ne putem ascunde: țâțele tale două gemene turnuri, genunchiul meu ridicat/ Stâlpul de lacrimi de care se reazimă/ învingătorul, acela care-și termină sufletul/ luminând
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a lui Lucian Blaga, cauza refugiului este "cimitirul de mașini" (invazia tehnicii): "O mie nouă sute și nu știu cât/ Rodea ca-n înserare, tulbure un monstru,/ gheare de foc, avea coapse de foc, subțiri". Fuga din fața civilizației ne trimite mai degrabă la expresioniștii germani, pentru că un râs-plâns cuprinde universul, un timp fără timp, un oraș letargic, căzut în somn, se dezvăluie fără posibilitatea de-a ieși din impas. A. I. Zăinescu este un poet nostalgic și cu cât înaintăm în volume este tot mai
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
A. E. Baconsky, din poezia oratorică și discursivă caracteristică generației de poeți de după Eliberare 2. Cu cât ne apropiem de perioada 1960-75, se încearcă virtuțile cuvintelor, așa cum Petre Stoica 3 a învățat să construiască lumi nostalgice (ce ne trimit la expresioniști, dar și la tradiționaliștii care cântă: casa, copilăria și satul, abordate de el, altădată, într-o formulă voit prozaică), încât tot ce ne spune despre iubire, durere, stări nevrotice bacoviene coboară balanța spre cotidian și spre o permanentă putere de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
inșii mei câte un flaut pentru fiecare/ câte un flaut/ câte o fântâna." Parabola focului supune simbolului toate trăirile, cunoașterea, iubirea, moartea. Unele versuri aduc pe lângă stări de reverie și spaime, desene macabre, care descind dintr-un Rollinat trecut prin expresioniști: "Morții râd, ascultați-i: unii ies din morminte/ cu viermii pe buze, dar râzând, râzând./ Ies în cumpăna nopții jucându-se fiecare cu ce poate." În "Cântec de lună", exploziile romantice cu implicații folclorice mai persista. Cerul sună, frunza sună
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Creangă, 1974. Nina Cassian a scris enorm: versuri, dintre care unele pentru copii, dar și proză. În cele aproape 30 de volume, utilizează o gamă largă de tipuri prozodice și procedee care pleacă de la formule abstracte, poezii de notație, suprarealiste, expresioniste, dadaiste până la delir verbal, cu efecte comice realizate prin rimă și ritm. Nina Cassian este un poet autentic. Poetă informată, cu inspirație livrescă ce selectează doar chemările care-i corespund, distilându-le până la esență și până la saturare: "Heraclit și vechii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fie contemplată nostalgic; lucidă, ne mărturisește: "Mi-e frig și urât". De aceea mai încearcă senzația de ardere în contact cu universul la temperaturi pasionale: Totul este eu însămi/ Dați-mi o frunză care să-mi semene". Fără să fie expresionistă în realizarea tehnicii imagistice, este sedusă de stările-limită: răul și binele, frumosul și urâtul, râsul și plânsul, purul și impurul: "Caut începutul răului/ cum căutam în copilărie marginile ploii". Dragostea îmbină atracții senzuale și materne: Numai iubirea dintre părinți și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
infern dantesc este creat pictural în viziuni apocaliptice: "Nu-i Ștefan-vodă cel ce-a ridicat, / Mari, focurile străjii peste creste/ Întregi Carpații s-au învăpăiat." Cozma Răcoare capătă dimensiune prin evocarea lui Ștefan, poetul îl gigantizează; imaginile continuă să fie expresioniste în ciuda temperamentului romantic și a universului creat: "Dar iată-l, s-a înfiripat din foc/ Cozma Răcoare în dreapta cu hangerul./ Îi zornăiesc pistoale la mijloc,/ Privirea-i cenușie cum e fierul./ Călare se înalță-amenințând/ Și umbra lui acoperă tot cerul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
care poetul vorbește de o ciudată pășune a Ardealului cu arbori străvechi, cu scorburi mari, cu viespi și roiuri de furnici care vor năvăli: "să-mi spargă pieptul cu fântâni/ și-n hohote să năvălească-n mine". Tehnica imaginii este expresionistă, vizionarismul lui tinde spre absolut; de aici și permanenta stare faustică, de nemulțumire, de încercare de autodepășire. Poezia satului este scrisă într-un ton elegiac: ținutul este dur sau pustiu, satul își dezvelește existența într-o lumină stranie, în care
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
un ideal, de la material la imaterial, într-o asociație de imagini reale și imposibile, amândouă alimentate de o tensiune lirică, de o vitalitate primară. Ioan Alexandru creează viziuni, nu peisaje. Natura devine personaj sau se extinde cosmic, ca la poeții expresioniști. Poezia lui Ioan Alexandru este o luptă permanentă în perspectiva evoluției, a fertilizării, a desfacerii spre identitatea transcendentală. Se resimte spațiul blagian, dar și cel caracteristic poeziei lui Octavian Goga. Urcarea spre exemplaritate, în mit, cu vibrații duale de pământ
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]