775 matches
-
1996, p. 220). Dincolo de rivalitățile și inamicițiile precipitate de competiția pentru impunerea propriei formule a concepției despre lume, societate și viață în cadrul consensului naționalist, rivalități care au înveninat relațiile dintre artizanii principali ai acestor formule, toate cele patru împărtășeau "credința fanatică" în "ideia națională" (Goga, 1927, p. 26). "Crezul generației" (Marin, 1977) [1937] se împărtășea din fanatismul naționalistic, care constituia pecetea ideologică supremă a doctrinelor de extremă dreapta a interbelicului românesc. Această "credința fanatică în patrimoniul specific al neamului" (Goga, 1927
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
acestor formule, toate cele patru împărtășeau "credința fanatică" în "ideia națională" (Goga, 1927, p. 26). "Crezul generației" (Marin, 1977) [1937] se împărtășea din fanatismul naționalistic, care constituia pecetea ideologică supremă a doctrinelor de extremă dreapta a interbelicului românesc. Această "credința fanatică în patrimoniul specific al neamului" (Goga, 1927, p. 26) era ranforsată de alte trei elemente constitutive: i) anti-pașoptism; ii) antidemocratism; iii) antiraționalism (Ornea, 1996). Este oportun de subliniat că falanga radicală a extremei drepte românești - Legiunea Arhanghelului Mihail, cu al
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
servi decât ca o superfluă "doctrină pentru bătăuși" (p. 9). În pofida contraponderii reprezentate de opțiunile pro-occidentaliste, extrema dreapta a înclinat decisiv balanța eșichierului politic în favoarea sa. Opțiunile pentru totalitarism în detrimentul democrației, pentru colectivismul organicist în dauna individualismului civic, alegerea misticismului fanatic împotriva sobrietății raționale și pentru răsăritul ortodox în defavoarea occidentului secular au fost alegerile care au îmboldit glisarea societății românești înspre epoca dictaturilor, a cărei uvertură politică a fost regimul autoritar al lui Carol al II-lea, inaugurată în 1938. A
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de extremă dreapta a fost "ideia națională", care, desfăcându-se progresiv în conștiința românească, "a cucerit toate mințile și a devenit suprema noastră dogmă" (Goga, 1927, p. 28). Ideea națională - dominanta în jurul căreia pivota întregul sistem de credințe al naționalismului fanatic românesc - își găsea reazem în convingerea blagiană a "fatalității etnice" (Crainic, 1929, p. 6). Această imperioasă pecete etnică definește coordonatele ontologice ale sufletului românesc, imprimându-se implacabil pe fiecare expresie a culturii autohtone. Națiunea etnică este inescapabilă. Născut în marele
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
este convingerea nestrămutată că ortodoxia constituie destinul României întru salvare. Contopirea indisociabilă dintre românism și ortodoxie în conștiința națională românească, promovată intens de Stăniloae, a fost preluată și transpusă asiduu în literatura didactică - cu atât mai zelos evidențiată de către facțiunea fanatică a naționalismului. Constatarea că manualele școlare colportează clișee auto-gratulatorii care îi prezintă pe români în eroica postură jertfelnică de apărători ai civilizațtiei apuse nu trebuie să ne mire, în lumina faptului că cele mai fine și pătrunzătoare spirite ale teologiei
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
după cum o arată datele statistice, la fel ca și numărul de învățători pregătiți să acționeze ca apostoli ai românismului. Totuși, în cadrul concertului naționalist, pot fi distinse două partituri diferite: i) cea a naționalismului patetic, în care ideea națională devine "religia fanatică și intransigentă, cea mai de seamă temelie a vieții noastre de stat" (Goga, 1927, p. 69); și ii) cea a naționalismului critic, care, deși își declară loialitatea națională, nu este totuși dispus să sacrifice necondiționat adevărul în numele crezului național. Accente
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Pe planul programatic, aripa critică a naționalismului interbelic își concretizează intențiile într-o serie de manifeste, care de regulă formează secțiunile introductive ale manualelor scrise în acest spirit. Până și N.A. Constantinescu, cu ale cărui citate am ilustrat pasionalitatea naționalismului fanatic, specifică în prefața la manualul său că "Sarcina de a întreține necontenit viu sentimentul conștiinței naționale, fără a știrbi adevărul și fără a cădea în banalitatea exaltărei patriotice - nu e prea ușoară" (Constantinescu, 1928, p. 3). Manualul său constituie un
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
coloniștilor romani este demontată complet, arătându-se că aceștia proveneau din cele mai exotice părți ale imperiului (Asia, Egipt, Africa, Siria etc.), iar unii dintre ei nici măcar nu erau romanizați. Criticismul istoriografic își permite chiar să pronunțe ceea ce pentru naționaliștii fanatici trebuie să fi fost percepută ca o blasfemie națională, anume că "cucerirea Daciei de Romani a fost oarecum o greșală din punctul de vedere al ușurinței apărării hotarelor lor. Dunărea era cel mai bun hotar, care se putea lesne apăra
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
patosul naționalist a fost substituit cu la fel de înflăcărata doctrină a internaționalismului proletar. Primul ciclu a debutat în epoca postpașoptistă, când memoria națională românească a prins cheag, evoluând pe parcursul unui secol pentru a-și atinge climaxul în interbelicul înstăpânit de crezul fanatic al ideii naționale (Goga, 1927). Al doilea ciclu, culminând cu dubla canonizare a lui Ștefan cel Mare și a lui Constantin Brâncoveanu, s-a încheiat după 1998, când modul de raportare la trecutul românesc s-a transfigurat radical. Invocându-l
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
bifurcație a naționalismului între o variantă radicală, a unui românism xenofob ("fanatism naționalistic") și o variantă moderată, a unui "naționalism critic". Pe fondul acestui "consens naționalist" cu valențe duale s-a consolidat memoria națională în interbelicul românesc, absorbind atât accente fanatice cât și elemente critice auto-reflexive; iv) al Doilea Război Mondial s-a sfârșit prin răsturnarea regimului monarhic ereditar, sămânțat în sistemul politic românesc în 1866, și înlocuirea acestuia cu un regim de "democrație populară" sub conducerea comuniștilor instalat prin presiunea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Sigma" produs de manualul de Istorie publicat de Mitu et al., 1999). Deși statul-națiune, prin exponenții săi umani, continuă să fie defensiv, protejându-și ideologia fundațională care îl legitimează politico-istoric, societatea românească pare să fi intrat sub semnul postnaționalismului. "Crezul fanatic" în dogma "ideii naționale" îmbrățișat cu febrilitate colectivă în interbelic și-a epuizat forța de seducție. Literatura didactică, în special prin discursul emis de manualele de istorie școlară, difuzează acum o emisiune ideologică postnaționalistă, în care identitatea colectivă se condensează
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
-i prezenta o versiune pe care să o poată apoi comenta și revizui, dar el mă presa inexorabil; chiar dacă intervențiile lui erau uneori greșite și exasperante, se putea învăța ceva din acest demers și el transmitea o idee cu privire la preocuparea fanatică a lui Wittgenstein pentru exactitate și stil.“101 Brian McGuiness, unul dintre cei mai cunoscuți cercetători contemporani ai vieții și gândirii lui Wittgenstein, aprecia într-un interviu că acesta ar fi avut două idealuri care se contraziceau: „idealul stăpânirii de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
emoțional, aflată sub amenințarea cardinalului Richelieu, care o vedea ca pe o adversară puternică, ce trebuia eliminată, și temându-se constant să nu fie repudiată deoarece nu dădea naștere la urmași, a devenit din ce în ce mai aplecată spre o formă de misticism fanatic. A mers în pelerinaje pe la mai multe mănăstiri,care, conform folclorului, erau benefice pentru femeile sterile, dar a apelat în același timp și la astrologi, magi sau licori așa zis miraculoase. Aceste eforturi au fost descrise de către Alain Tallon în
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
și care, după ce a notat răspunsurile, îi spune interlocutorului: "Vă felicit, domnule, sunteți omul cel mai de mijloc pe care l-am cunoscut vreodată!" La celălalt capăt al gamei se află cei care au păreri atât de ferme, încât devin fanatici. Adesea, ei nu se mulțumesc doar cu a fi intoleranți, merg atât de departe încât ucid pentru ideile lor, sau își sacrifică viața, asemenea kamikazelor de astăzi. Ne e foarte greu să înțelegem aceste atitudini, deoarece vremea în care martirii
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
de cei deprimați, descriși mai sus. Ei se caracterizează printr-o lipsă de securitate interioară și o lipsă de încredere în ei. Comportamentul lor etic este dominat de scrupule. Pe acest teren se dezvoltă, de regulă, procesele obsesionale. 4) Psihopații fanatici În această categorie sunt incluși cei care-și exagerează meritele personale, supraestimându-și opiniile. Fanaticul este o personalitate de tip expansiv, care se supraestimează, este virulent, conflictual, agresiv, mereu în conflict cu societatea. 5) Psihopații vanitoși Aceștia sunt acele personalități
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
conștiinței identității și comportamentului motor al bolnavului respectiv. Acestea sunt următoarele: - amnezia psihogenă, - fuga psihogenă, - personalitatea multiplă, - somnambulismul, - depersonalizarea. Tulburările disociative atipice trebuie considerate ca „stări de transă” sau de „exaltare mistică” consecutive unei inducții sugestive (ședințe de spiritism, îndoctrinare fanatică, aderarea la secte, detenție, brain washing etc.). La cele de mai de mai sus, E. Régis adaugă tulburările de conștiință de tipul „stărilor crepusculare” descrise și de autorii germani (Ziehn, Kraepelin, Ganser). Stările crepusculare isterice (Dämerzustände) constau în obnubilarea bruscă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sub forma a trei tipuri speciale, veritabile „imagini clinico-sociale”: regicidul (justițiarul tiraniei), anarhistul (distrugătorul ordinii sociale) și utopistul (cel care încearcă să edifice o nouă ordine socială). Să-i analizăm mai pe larg pe fiecare dintre aceștia. Regicizii sunt persoane fanatice care comit atentate asupra unor personaje importante din societate (regi, miniștri, înalți demnitari), în scopul combaterii și anulării injustiției sociale, fiind absolut lipsiți de orice fel de interese personale. Anarhiștii sunt destul de dificil de separat de regicizi. Anarhistul este militantul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
tipurile descrise de E. Kretschmer. În această privință el distinge următoarele: personalitățile de tip combativ, personalitățile submisive și personalitățile senzitive. K. Schneider, la rândul său, descrie următoarele tipuri pe care le încadrează în tipologia generală a personalităților psihopatologice de tip fanatic, și anume: polul stenic, corespunzător personalităților de tip combativ ale lui E. Kretschmer, polul tern, corespunzător, în clasificarea lui E. Kretschmer, tipului submisiv, personalitatea neliniștită, în care sunt incluse tipurile de personalitate senzitivă și obsesională descrise de E. Kretschmer. Redăm
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihopatologice particulare ale tipurilor de personalitate paranoiacă după E. Kretschmer. Personalitatea paranoiacă combativă corespunde tipului de personalitate cverulentă, descrisă anterior de E. Kraepelin și personalității paranoiace din psihiatria franceză. Din punct de vedere psihopatologic acest tip este dominat de aspectul fanatic și cverulent. Personalitatea paranoiacă submisivă corespunde tipului de personalitate fanatică ternă, descrisă de K. Schneider. Trăsăturile sale psihopatologice caracteristice sunt următoarele: originalitate, izolare, lupta pentru un ideal sau pentru o idee. Personalitatea senzitivă diferă de precedentele. Personalitățile senzitive sau sensibile
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Personalitatea paranoiacă combativă corespunde tipului de personalitate cverulentă, descrisă anterior de E. Kraepelin și personalității paranoiace din psihiatria franceză. Din punct de vedere psihopatologic acest tip este dominat de aspectul fanatic și cverulent. Personalitatea paranoiacă submisivă corespunde tipului de personalitate fanatică ternă, descrisă de K. Schneider. Trăsăturile sale psihopatologice caracteristice sunt următoarele: originalitate, izolare, lupta pentru un ideal sau pentru o idee. Personalitatea senzitivă diferă de precedentele. Personalitățile senzitive sau sensibile, sunt „acele naturi care nu numai că sunt profund impresionabile
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
DE EROU? 79 versiune pe care să o poată apoi comenta și revizui, dar el mă presa inexorabil; chiar dacă intervențiile lui erau uneori greșite și exasperante, se putea învăța ceva din acest demers și el transmitea o idee cu privire la preocuparea fanatică a lui Wittgenstein pentru exactitate și stil.“101 Brian McGuiness, unul dintre cei mai cunoscuți cercetători contemporani ai vieții și gândirii lui Wittgenstein, aprecia într-un interviu că acesta ar fi avut două idealuri care se contraziceau: „idealul stăpânirii de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
un capăt (nu există jurnale care să acopere viața scriitorului din prima clipă a nașterii sale), el e predeterminat la celălalt: de faptul brut al morții. În același timp, ar fi o exagerare să vedem lucrurile așa cum le văd Îndeobște fanaticii teoreticieni ai câte unei idei: adică, pretinzând că descoperim pretutindeni corelații și determinări precise. Viața e mult mai complexă - și ea nu poate fi redusă la forma restrictivă a biografiei sau autobiografiei. Viața e și chimie - pe când autobiografia pretinde a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
fraze ale epigrafului. După el nu mai urmează - n-ar mai trebui să urmeze - decât moartea. El e, totodată, un testament fără destinatar, fără conținut, fără scop imediat. Deschis aparent spre exterior, el se Închide În sine, prizonier al voinței fanatice de mărturisire, de consumare a vieții prin scris, de regândire, de refacere și reelaborare. O altă variantă a celor o mie și una de nopți, reluate de câte ori Îngăduie judecata finală. Jurnalul intim apare, de fapt, atunci când conștiința sinelui și experiența
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
rezumativ al sintagmei agitație și propagandă, n.m. D.Ș.) au fost create pentru a conduce campanii de spălare a creierelor, similare celor testate deja în Uniunea Sovietică. Sloganurile propagandistice au inundat toate publicațiile. Coordonarea literaturii a fost încredințată unor comisari fanatici al căror unic obiectiv era eradicarea tuturor formelor de gândire independentă. "Realismul socialist" a fost proclamat drept drumul spre perfecțiunea politică și culturală, iar producția de masă a unui asemenea kitsch utopist a făcut ca auditoriul să fie din ce în ce mai scârbit
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
i-a condus pe iudei între anii 445- 433 î.e.n. reușind să refacă zidurile Ierusalimului și construirea unui templu pentru cultul lor, iar după moartea lui Ezra devine mare rabin, avînd un rol decisiv în reorientarea mozaismului către un cult fanatic și materialist unde bunăvoința lui Iahwe se măsu- ra totdeauna după grosimea pungii! Regii asirieni, babilonieni și persani îi obligau pe cuceriți să le venereze statuile zeilor puse în lăcașele de cult ale învinșilor. Ivriții nu au pomenit niciodată în
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]