5,111 matches
-
răbdare fără margini și, să triumfe prin învierea trupului Său, care învie în același timp și sufletele umilite ale altora. Au trecut de atunci 1905 ani! Omenirea nu și-a găsit busola vieții, e încă dezorientată și fără ideal fixat; fiara instinctelor sălbatice din om stăpânește încă și azi cu putere-nfricoșată, căci Evanghelia lui Iisus este disprețuită și chiar necunoscută multora, iar pacea și înfrățirea dintre oameni propovăduite de El, sunt ocolite cu dibăcie și socotite utopii ridicole. Și să
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
În semn de scuză că lucrurile merseseră prea departe și făcu din cap un gest spre ușă, ca să nu paradească taverna lui Caridad Lebrijana, care părea sincer preocupată de starea mobilierului ei. — La dispoziția domniilor voastre. Ceilalți Își Încinseră și ei fiarele, și toți gătară să iasă În stradă, foarte interesați de mersul evenimentelor, Încercând să nu dea spatele unii altora, nu de alta, dar paza bună trece primejdia rea. Și așa se aflau, cu oțelurile Încă În teci, când În ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
era prea focos și se bloca În propriu-i efort. Între timp, Alatriste auzea din spate clinchetul spadelor italianului și celuilalt englez, gâfâitul și imprecațiile lor. Cu coada ochiului le putea vedea mișcarea umbrelor pe zid. Deodată, prin zăngănitul de fiare se auzi un geamăt și căpitanul Întrezări umbra englezului mai tânăr căzând În genunchi. Părea rănit, apărându-se de jos tot mai greu contra atacurilor italianului. Aceasta păru să-l descurajeze pe adversarul lui Alatriste; brusc, Îl părăsiră atât instinctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
cu ochi răi ca invitații lui străini să asiste la o manifestare spontană a vitejiei supușilor săi, cu care, la urma urmei se Întâlneau cam des pe câmpurile de bătălie. Și adevărul e că omul care se bătea ca o fiară cu cinci deodată, o făcea cu o disperare și cu un curaj nemaivăzut, smulgând cu mulinetele lui turbate aplauzele publicului și țipetele de spaimă ale femeilor când Îl vedeau atât de Încolțit. A șovăit deci regele stăpânul nostru, cum s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
acela era din cele ce rămân Înscrise În anale; Încât nu e de mirare că odăile de sus, rândurile de bănci, locul rezervat femeilor, patio-ul Întreg, după primele clipe de năuceală prilejuită de apariția lui Charles și Buckingham cu fiarele În mâini, se zguduiră imediat de aplauze asurzitoare și de urale entuziaste. Abia atunci regele stăpânul nostru reacționă În sfârșit și, ridicându-se În picioare, se Întoarse spre gentilomii lui, ordonând să Înceteze numaidecât nebunia de dedesubt. Făcând aceasta, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
la Moscova, la Paris, la Beijing sau la Washington, ba poate și pe planeta Venus, dacă pe-acolo ar fi trăit vreo seminție omenească. Păi cine altul, în afară de el, ar fi putut achiziționa cu mai multă clarviziune o grămadă de fiare vechi ca s-o transforme peste noapte, precum un magician, într-o prosperă firmă privată? Scurt și cuprinzător, Vardaru binemerita de la patrie și patria de la el, ajunsese un bun din patrimoniul național era, pur și simplu, un act de impietate
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
yankeu la curtea regelui Arthur Ceasul din perete arăta orele șase și jumătate post meridian. În stradă, unde mai devreme fusese zarvă mare din cauza unui șofer smintit care intrase în centrul orașului cu o mașină de zece tone încărcată cu fiare vechi, acum se așternuse o liniște relativă. Bart își scrisese editorialul pentru jurnalul de a doua zi și se apucase să-l recitească pentru a treia oară, nemulțumit parcă de ceva. Articolul părea în regulă din punctul de vedere al
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
bine. Seara, la berărie, s-a vorbit mult despre asta. Și-apoi, cine era, cu adevărat, cel venit? Nu după multă vreme, s-a aflat: era un vânător de lupi albi! Oamenii s-au privit mirați. Nu văzuseră niciodată asemenea fiare! Sigur, existau lupi albinoși, unul la câteva mii. Dar haite întregi?!! Și, oricum, nu prin locurile acelea. Ce balivernă, asta cu lupii albi! Albi - așa era soiul lor; albinoșii se trăgeau din cei obișnuiți! Cică s-ar putea să năvălească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
crezut că sunt câini, erau departe, dar după un timp au început să urle, ridicând boturile în aer. Sigur erau lupi, i-a văzut și i-a auzit! O femeie a zis că, într-un amurg, zărise o astfel de fiară pe un deal din apropiere. „Da, dinspre miazănoapte vine pericolul!” le-a spus târgoveților vânătorul. „Dinspre pădure. Dar fiarele nu au ajuns încă acolo. Câteva doar. Suntem de-abia în septembrie. La iarnă, când se vor strânge, am să dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
erau lupi, i-a văzut și i-a auzit! O femeie a zis că, într-un amurg, zărise o astfel de fiară pe un deal din apropiere. „Da, dinspre miazănoapte vine pericolul!” le-a spus târgoveților vânătorul. „Dinspre pădure. Dar fiarele nu au ajuns încă acolo. Câteva doar. Suntem de-abia în septembrie. La iarnă, când se vor strânge, am să dau veste. Pot - dacă sunt ajutat - să apăr târgul de lupi! Plata pe urmă: blana fiarelor ucise, indiferent de cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
vânătorul. „Dinspre pădure. Dar fiarele nu au ajuns încă acolo. Câteva doar. Suntem de-abia în septembrie. La iarnă, când se vor strânge, am să dau veste. Pot - dacă sunt ajutat - să apăr târgul de lupi! Plata pe urmă: blana fiarelor ucise, indiferent de cine!” Târgoveții, fără să creadă prea mult în spusele străinului, s-au învoit, zicându-și râzând că o să adune acesta la piei de n-o să mai aibă unde să le pună. „Trebuie să aveți încredere, e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
vorbele lui. Să-l audă numai ar fi vrut. Vânătorul de lupi albi aflase că Donna Iulia își aștepta bărbatul. Mai auzise, poate, și altele. Liniștit, ieșea uneori în marginea târgului și își încerca armele. Dintr-acolo urmau să vină fiarele. Zgomotul împușcăturilor îi încremenea pe locuitori vreme de câteva clipe; se gândeau - cine știe - că era bine că Vânătorul poposise tocmai în așezarea lor, nu în alta. Împușcăturile nu le aduceau siguranță, ci doar o anume încredere. Despre lupii albi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
în pădure nu fusese de neam câinesc. Erau pui de lup alb! Undeva existau și tatăl, și frații, și surorile mai mari, rubedeniile lupoaicei răpuse și ale lupilor cei mititei; alți lupi, și ei cu neamurile lor; haite întregi de fiare albe, ascunse în păduri, după dealuri, în văgăuni, poate că nu așteptau decât vremea potrivită pentru a da buzna! Poate fusese o singură pereche, așa că mai rămăsese doar o sălbăticiune. Să vină în târg! Cu ciomegele o vor căsăpi! Vânătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
împușcături urma să se tragă clopotele, să se afle cu mic, cu mare și să se ferească. Iar bărbații să apuce furci și topoare și să umble în grupuri pe străzi, pentru a nu lăsa loc să se strecoare nici unei fiare. Cei cu puști trebuia să alerge înspre hotar, să-l ajute pe Vânător. Copiii s-au speriat, văzând atâta forfotă; noaptea, unii au visat lupi albi, haite întregi, tot năvăleau. Nici adulții nu au avut somn liniștit; bătrânii mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
fum; un strat gros și leneș parcă înlocuise cerul. Bătrânii dădeau semne de asfixie; au fost duși departe, pe dealuri; unii dintre ei au fost coborâți în pivnițe adânci. Și animalele respirau anevoie. Dar lăcustele nu cunoșteau opreliște. Oamenii, câinii, fiarele, păsările se mai sperie de ceva; gângăniile acelea nu. Aveau, se pare, dezvoltat doar un singur simț: gustul. Tot ce era verde le era pe plac și, mestecând mărunt, devorau și cel mai mic lăstar, încercând să-și astâmpere o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
meleagurile de unde veniseră sau numai în mintea lor. Povesteau despre femei cu două capete, despre rîul care urcă la deal și despre omul care mănâncă fier; despre câini care guiță, despre broaște roșii și despre licurici cât pumnul. Despre iarba fiarelor și despre cântecul păsării-stea, pasăre ce coboară din Ursa Mare odată la o mie de ani... Pâlcuri, pâlcuri, cei veniți de aiurea treceau prin dreptul orologiului; întorcându-și privirile, unii încercau să distingă ceva în atelier, să-l vadă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
sălbăticiuni asemănătoare prin părțile acelea, se apropiaseră și de târg, dar, până la urmă, părăsiseră locul, pierzându-se într-un alt viscol. Într-o urbe nu prea îndepărtată, venise cândva un vânător de lupi albi, cunoscător ca nimeni altul al acestor fiare; încercând, în loc deschis, să țină piept unei haite, fusese răzbit, se povestea. Acum, porniți din cine știe ce codru, poate mereu același, ori din văgăuni de munte, lupii albi au fost, mai mult de o jumătate de ceas, stăpâni peste așezare. Vânătorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
cățăratul pe acoperiș nu era la îndemâna lui. Se pare însă că a știut, măcar în parte, fără ca făptașii să prindă de veste. Nu a făcut nimic pentru a preveni jaful, chiar s-a folosit de prilej. Cât despre chestia cu fiarele, se spune că meșterul l-a cunoscut bine pe vânătorul de lupi albi: de la el a aflat, cândva, despre semnele prevestitoare de invazii... Că în zilele astea de gheață doar nu a văzut nimeni porumbeii zburând... Știi ce se spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
primăvară, într-o dimineață calmă și senină de sfârșit de aprilie, orologiul a bătut iar. De când cu prăpădul făcut de lupii albi, nu se mai petrecuse nimic deosebit în așezare. Lumea, obosită de iarna grea și de prăpădul făcut de fiare, se bucura de soarele molcolm, liniștitor. Ce se va mai întâmpla? s-au întrebat iar târgoveții. Au fost și așa destule! Numai că după aproape trei ore, totul era neschimbat; nimic, de bine sau de rău, nu tulburase, așa cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
și de rafinat, încât cred că și aici am făcut o treabă de maeștri. Socotind că agresivitatea și intoleranța noastră reciprocă nu ar fi fost decât rodul unui instinct primar, renăscut accidental, situația nu ar fi avut nimic alarmant. Niște fiare mici. S-a mai văzut. Violență infantilă. Dar noi gândeam profund; tainici și persuasivi, ne împingeam reciproc în prăpastie. Preocupați până la uitarea de sine. Ignorând intențiile tot mai străvezii ale celorlalți doi. Orice îndemn era urmat cu încredere, doar eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
mai vagi semnale. În compensație, natura m-a dăruit cu senzori aparte. Devin un om tot mai periculos. Mai am să citesc gândurile. Oricum, știu destule despre ticăloșia fraților mei. Aici ne regăsim egali: ne urâm de moarte. Nimic de fiare, așa cum am crezut până acum. Omenește. Starea noastră de incompatibilitate nu este altceva decât o reacție exacerbată în fața succesului. E greu să suporți la nesfârșit harurile altuia. Chiar mai greu decât certitudinea unui sfârșit apropiat. Sigur. L-am auzit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
de miere și ruginișul zării, presărat pe creștete, vibrează a-nviere. în loc de pușcă, sufletul să-l ții în mînă, ca pe-un arc de abur, care cu vîrful sfintei nevinovății rănește totul fără vindecare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . împrospătează-ți arcul în izvor. Cînd fiarele cutează să te-nfrunte, să nu te-ntrebi de unde vin, ce vor: lovește-le cu-o lacrimă în frunte. Apoi, purcede-n sus. Ca un șirag în urma ta, spre rai, prin frunza moartă, te vor conduce cerbii pînă-n prag și
Epistolă către Odobescu (III) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/8073_a_9398]
-
al }ării Bârsei, cu acoperișurile de țiglă țuguiate, - loc mănos, dar zbuciumat... Coborând înaintea mea scara plină de găinaț și de crengi uscate, profesorul Zerbes, - care mă însoțește -, spune că acel deșeu bavarez, clopotul, ar trebui dezgropat și dat la fiare vechi. Apoi profesorul, în costumul lui negru, de pastor parcă, face o piruetă și dispare, lăsându-mă singur în bezna turnului. Și deodată aud răsunând corul de orgă al lui Buxtehude... E o amăgire... Asta a fost alaltăieri și la
Păstrăvii (din reportajele de altădată) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7852_a_9177]
-
Lumpă. Dar la Adrian Lustig, liceenii se poreclesc Chintă, Măcel sau se numerotează spre distingere: Radu First, Radu Bis. Un ilustru spărgător căruia nu-i rezistă nicio încuietoare, protagonist al mai multor romane de Daniel Bănulescu e supranumit admirativ Iarba Fiarelor care se abreviază însă în IF-ul. Oricum ar fi, poreclele sînt un condiment care dă gust vieții, ca și literaturii.
Personajele Porecle și diminutive by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/7864_a_9189]
-
se deduce o valoare net depreciativă a numelui; cel care bea, mănîncă și mai ales muncește prea mult e un personaj ridicol, ,ca Berilă" devenind echivalentul expresiilor ,ca un prost" sau ,ca un bou": ,dacă o să începi să tragi de fiare ca berilă o sa fii imobilizat câteva zile" (menreport.ro). Sînt contexte în care transformarea semantică a expresiei este evidentă, pentru că a dispărut orice referire cantitativă: ,nu să pleci ca Berilă fără să verifici uleiul sau presiunea în roți" (motociclism.ro
"Cît berilă" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7873_a_9198]