2,319 matches
-
în artist, ci în poveste! (D.H. Lawrence, "The Spirit of Place", în Studies in Classic American Literature). Diferențele dintre personajele-narator și personajele-reflector ne permit să tragem cîteva concluzii cu privire la credibilitatea relativă pe care o au acestea în calitate de mediatori ai întîmplărilor ficționale. Această problemă a fost deja întîlnită în descrierea opoziției persoană. În ce măsură poate fi un narator considerat un reporter creditabil? În capitolul care tratează diferențele dintre naratorii la persoana întîi și cei la persoana a treia s-a stabilit că, din cauza
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cărora unul arată o preferință clară pentru personajele-narator și altul pentru personajele-reflector: Galsworthy și Joyce, Thomas Mann și Faulkner 359! Cititorul poate să înțeleagă motivația pe care personajul narator o oferă procesului selecției în narațiune: naratorul garantează pentru "desăvîrșirea" informației ficționale oferite prin intermediul prezenței sale în actul narativ. În cazul personajului-reflector, procesul narativ și motivația pentru selectarea a ceea ce a fost prezentat nu devin subiect al narațiunii și astfel nici o informație explicită despre criteriile pentru selectare nu este reținută de către cititor
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ceea ce a fost prezentat nu devin subiect al narațiunii și astfel nici o informație explicită despre criteriile pentru selectare nu este reținută de către cititor. Selecția rezultă în primul rînd din perspectiva prezentării. Prin intermediul unei perspective intens focalizate a personajului-reflector, selectarea realității ficționale este izolată și pusă în lumină într-un mod în care toate detaliile importante pentru personajul-reflector devin vizibile. În afara acestui sector se află oricum negură și incertitudine, o zonă de indeterminare, pe care cititorul o poate pătrunde doar pe alocuri
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
pe care cititorul o poate pătrunde doar pe alocuri, trăgînd concluzii din sectorul iluminat. Acestui mod de prezentare îi lipsește autoritatea puternică ce l-ar putea informa pe cititor cu privire la existența unor lucruri relevante pentru evenimentele prezentate în afara sectorului realității ficționale iluminate de percepția personajului-reflector. Astfel cititorul este la mila personajului-reflector și a cunoașterii și experienței sale limitate existențial. Indeterminarea nu e aici o problemă de comunicare, așa cum se întîmplă în cazul personajului-narator, ci este experimentată ca o condiție a existenței
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de percepția personajului-reflector. Astfel cititorul este la mila personajului-reflector și a cunoașterii și experienței sale limitate existențial. Indeterminarea nu e aici o problemă de comunicare, așa cum se întîmplă în cazul personajului-narator, ci este experimentată ca o condiție a existenței personajului ficțional. Modul narativ al personajului-narator (telling) tinde spre un rezumat conceptual al evenimentului concret sub forma unei relatări comprimate, suplimentată de comentarii care o explică sau o evaluează. În prezentarea realizată de un personaj-reflector predomină detaliile individuale și concrete, care nu
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
specific al realității reprezentate. Oricum, aceasta nu-i dă cititorului nici o garanție că un lucru sau un eveniment din afara sectorului înregistrat al lumii reprezentate nu ar putea fi important pentru povestire. Prin urmare, zonele de indeterminare de la capătul sectorului realității ficționale iluminate de un personaj-reflector au cîteodată o natură amenințătoare sau cel puțin nefavorabilă: Spațiul din afara sectorului iluminat de conurile de lumină ale conștiinței unui personaj dintr-un roman este un spațiu gol în care pot apărea presupoziții, neliniște, temeri. Nu
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
care nu știe nimic altceva decît de ce sex este, nu-i cauzează nici o dificultate cititorului modern. Este de asemenea surprinzător că pînă acum naratologia abia dacă a sesizat acest fenomen; la urma urmei, acest obicei este o trăsătură a narațiunii ficționale, de neconceput într-un text non-ficțional (sau cel puțin de neconceput fără ajutorul unui tip de indiciu extralingvistic care ar furniza pronumelor antecedentul necesar). Naratologia poate aborda acest fenomen prin intermediul unei distincții între un personaj-narator și un personaj-reflector și prin
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
atragă curiozitatea cititorului... să-l arunce pe cititor în mijlocul evenimentelor ca să îi dea sensul de nemediere sau de implicare... să confere povestirii un caracter verosimil [...] să dea impresia de anonimitate sau ambiguitate"385. De fapt, cititorul nu împarte experiența personajului ficțional particular; în schimb el este transportat pe scena întîmplărilor ficționale ca și cum ar fi un martor sau un observator detașat. În această privință, începuturile narative de acest gen sînt fundamental distincte de cele discutate mai sus. În concluzie, ar trebui menționat
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ca să îi dea sensul de nemediere sau de implicare... să confere povestirii un caracter verosimil [...] să dea impresia de anonimitate sau ambiguitate"385. De fapt, cititorul nu împarte experiența personajului ficțional particular; în schimb el este transportat pe scena întîmplărilor ficționale ca și cum ar fi un martor sau un observator detașat. În această privință, începuturile narative de acest gen sînt fundamental distincte de cele discutate mai sus. În concluzie, ar trebui menționat faptul că există o conexiune structurală între un început narativ
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
că distincția dintre cele două moduri narative (personaj-narator și personaj-reflector) din teoria narativă are un fundament lingvistic. Harweg ajunge, de asemenea, la o altă concluzie interesantă în acest context, care îi permite să facă diferența între texte non-ficționale și cele ficționale sau, așa cum spune el, între "practica non-literarității, mai precis: texte extraliterare", și "practica literarității, sau mai precis textele literare ficționale". El declară că începuturile etice, precum " Se ridică de la masă" (Schwere Stunde) nu sînt "tolerate" în textele neliterare 392. Cu
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
asemenea, la o altă concluzie interesantă în acest context, care îi permite să facă diferența între texte non-ficționale și cele ficționale sau, așa cum spune el, între "practica non-literarității, mai precis: texte extraliterare", și "practica literarității, sau mai precis textele literare ficționale". El declară că începuturile etice, precum " Se ridică de la masă" (Schwere Stunde) nu sînt "tolerate" în textele neliterare 392. Cu alte cuvinte, începuturile narative precum acestea sînt posibile doar în textele ficționale. Această descoperire aduce mai multe dovezi referitoare la
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și "practica literarității, sau mai precis textele literare ficționale". El declară că începuturile etice, precum " Se ridică de la masă" (Schwere Stunde) nu sînt "tolerate" în textele neliterare 392. Cu alte cuvinte, începuturile narative precum acestea sînt posibile doar în textele ficționale. Această descoperire aduce mai multe dovezi referitoare la faptul că modurile narative localizate în vecinătatea polului personajului-narator al cercului tipologic diferă în structura lingvistică și de cele care se găsesc în vecinătatea polului reflector. Începuturile narative conduse de un personaj-narator
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și de cele care se găsesc în vecinătatea polului reflector. Începuturile narative conduse de un personaj-narator nu se disting de începuturile similare ale textelor non-ficționale; pe de altă parte, începuturile narative dominate de un personaj-reflector sînt posibile doar în textele ficționale. Harweg îl citează numai pe Thomas Mann. Se poate obiecta că stilul narativ al lui Thomas Mann nu este, în general, unul personal, ci mai degrabă are trăsături auctoriale foarte pronunțate. Atunci cînd propozițiile introductive izolate mai sus în citat
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
totuși faptul că trebia să stea închis în cameră nu era nici el un lucru bun, nu era bine pentru gîndire, nici pentru circulația sîngelui, din care se năștea gîndirea 393. Chiar și puținele indicații ale percepțiilor și sentimentelor personajului ficțional sînt subordonate situației narative auctoriale din primul paragraf. Domină perspectiva auctorială externă. Această perspectivă externă nu se schimbă pînă în al doilea paragraf, unde apare perspectiva internă personală. Este tipică apariția stilului indirect liber la punctul de tranziție: "Sau era
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
propriile prejudecăți sociale și lipsa de înțelegere, ci mai degrabă ale cuiva care reprezintă membrii familiei Sheridan, în maniera lor de a gîndi și de a simți. Personajul în discuție nu are nume, deoarece el nu face parte din lumea ficțională a povestirii. Acest personaj-reflector anonim trăiește respectivele deliberări ca pe o întîmplare în care sînt reflectate experiențele și observațiile anterioare ale membrilor individuali ai familiei Sheridan. Deicticele aici/acum și perspectiva internă predomină într-o așa măsură, încît pasajul poate
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
asemănătore monologului dramatic. Această lipsă a empatiei sociale este accentuată de faptul că atitudinea familiei Sheridan față de oamenii săraci care trăiesc în condiții mizerabile în fața ușilor conacului lor pare să fie împărtășită de o autoritate care se află în afara lumii ficționale a personajelor și prin urmare are același statut ontologic cu naratorul auctorial. În același timp nu se poate ignora ironia ce apare în discrepanța dintre opiniile naratorului discret, a cărui prezență poate fi presupusă în alte părți ale povestirii și
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și povestirile moderne 402. Această tendință este deosebit de evidentă în opera lui Joyce. În timpul procesului reflectorizării, un narator auctorial își asumă temporar anumite calități caracteristice personajului-reflector, în special atunci cînd încetează să nareze și, în schimb, începe să reflecte realitatea ficțională în conștiința sa, în maniera unui mediu personal. Atitudinea narativă orientată spre cititor se schimbă acum într-o atitudine a reflectării centrate pe subiect. Această schimbare are consecințe care afectează structura narațiunii, selectarea elementelor realității ficționale ce urmează să fie
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
începe să reflecte realitatea ficțională în conștiința sa, în maniera unui mediu personal. Atitudinea narativă orientată spre cititor se schimbă acum într-o atitudine a reflectării centrate pe subiect. Această schimbare are consecințe care afectează structura narațiunii, selectarea elementelor realității ficționale ce urmează să fie prezentate, orientarea spațio-temporală, și, în mod special, manipularea simpatiilor cititorului. În romanul Ulise, o funcție importantă este asumată de segmentare 403, adică de separarea textului în secțiuni cu începuturi și finaluri abrupte. Nu există preliminarii sau
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
atribuită acestor două personaje. Astfel acest model este un principiu structural foarte important în Ulise. Fischer-Seidel notează, de asemenea, că există "tranziții alunecoase între cele două segmente" și o serie de "segmente personale" nu pot fi atribuite unui anumit personaj ficțional 404. Încă o dată modul reflector pare să se fi suprapus naratorului, căruia i-au fost atribuite majoritatea segmentelor extrapersonale ale lui Fischer-Seidel. În acest fel are loc aici și reflectorizarea personajului-narator. Preludiul episodului Sirenele din Ulise poate fi privit ca
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Montajul motivelor de acest gen nu poate fi interpretat ca o muncă a unui personaj-narator care organizează materialul în interesul cititorului, ci mai degrabă ca un produs al unei fantezii dezlănțuite a personajului-narator reflectorizat care se joacă cu elementele realității ficționale. O reflectorizare a personajului-narator este evidentă în alte cîteva pasaje din prima jumătate a romanului Ulise, cu toate că o manieră atît de detaliată și de frapantă precum aceea din preludiul episodului Sirenelor nu poate fi găsită nicăieri 406. Unul dintre aceste
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
atribuit conștiinței părintelui Conmee, ci mai degrabă naratorului reflectorizat. Eroticul sens dublu și calamburul defamiliarizant reprezintă o dovadă în plus a faptului că perspectiva unei metaconștiințe personale, și anume naratorul reflectorizat, este temporar suprapusă aici perspectivei personale interne a personajului ficțional. Aceste schimbări sugerează o subtilă reflectorizare a procesului narativ, în care conștiința unui mediu auctorial se extinde asupra conștiinței unui mediu personal, părintele Conmee. Efectele sînt atît un fel de imitare, cît și o ironizare a situației narative. Atitudinea mediului
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Francis Bulhof a întreprins acest experiment interesant în studiul său asupra romanului Muntele vrăjit 412. Bulhof explică utilizarea atributivă a unor noțiuni, motive, formulări ciudate sau expresii conversaționale stereotipe ca pe o serie de trăsături deosebite ale mai multor personaje ficționale și, probabil, ale naratorului, fără ca o comunicare relevantă să aibă loc între persoanele în discuție. El denumește acest fenomen transpersonalizare. Transpersonalizarea înseamnă participarea unei conștiințe individuale la o conștiință mai cuprinzătoare, supraindividuală sau îndepărtarea granițelor care separă o conștiință individuală
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
conștiințe individuale la o conștiință mai cuprinzătoare, supraindividuală sau îndepărtarea granițelor care separă o conștiință individuală de alta. În acest context, revărsarea noțiunilor și motivelor din conștiința naratorială, adică din cea auctorială, în cea a conștiinței personale a unui personaj ficțional și viceversa este deosebit de importantă, deoarece oferă o paralelă a reflectorizării personajului-narator. Aici, de asemenea, un mediu auctorial și unul personal par să-și împărtășească ceva din conținutul conștiinței lor. Bulhof discută un exemplu al acestui proces din Muntele vrăjit
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ironică a vorbelor domnișoarei Engelhardt de către naratorul auctorial, care în mod obligatoriu își schimbă înțelesul, poate fi găsită o paralelă la denaturarea salutului "Ce mai faci?" spre " Ce a făcut?" prin mediul auctorial din Ulise. În ambele cazuri, vorbele personajelor ficționale sînt smulse de către instanța narativă și reproduse într-o formă ușor alterată. Această variație modifică înțelesul originar și impregnează expresia cu ironie. Cititorul poate vedea și recunoaște acest proces o dată cu cadrul situației narative auctoriale a romanului Muntele vrăjit; în orice
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
din Tristan de Thomas Mann din perspectiva lingvisticii textuale și a naratologiei Descrierea de către Harweg a situației narative din povestirea Tristan a lui Thomas Mann potrivit lingvisticii textuale pornește de la următoarea observație: Situația comunicativă în care este inclus un text ficțional e mai complicată decît cea în care este inclus un text non-fictiv"415. În decursul analizei, această realizare importantă precedă aparent ceva din fundal. Situația narativă din Tristan este, în primul rînd, împotriva modelelor narative ce derivă din situațiile comunicaționale
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]