2,868 matches
-
rupă. Începuse să-i placă noua stare în care se afla. Se simțea împlinit plutind așa, contopit cu întreaga fire. Se hotărâse deja, nu-și mai dorea nimic altceva decât să rămână acolo în contemplare. Era pregătit să rupă legătura firavă care îl ținea captiv. În clipa aceea, întunericul se destrămă dintr-o dată. O lumină orbitoare îl înconjura din toate părțile. Deși nu vedea nimic, din cauza razelor orbitoare, știa că nu mai e singur. Mai multe entități se aflau acolo, lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
era să-și creadă ochilor, ceea ce trebuia să fie trupul muritor al lui Simon Făcătorul de Minuni răzbise pînă-n nori; o pată neagră, pe care pentru o clipă o pierdu din ochi, dar care acum, pe fundalul lăptos al norilor firavi, se contură iar, ca apoi să se mistuie În Încețoșarea alburie. Liniștea mai dură o clipă, după care, din mulțime, răsunară suspine de slăvire, oamenii se lăsară În genunchi făcînd mătănii, ținîndu-se cu mîinile de cap, cuprinși de extaz. PÎnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
poliției, care arestase și hăituise douăzeci de marinari). „Scoate-ți pălăria“, Îi zise Bandura interlocutorului său. Johan sau Jan Valtin (cred că așa se numea), Într-un acces de jelanie, căuta să-și redeștepte chipul Marietei. Își aminti doar trupu-i firav și zîmbetu-i stins. Iar pentru o clipă Îi apăru În minte zîmbetul ei, umbra chipului ei, ca apoi să i se șteargă brusc. „Fii fără grijă“, zicea Bandura, „nici o altă domnișoară de familie bună n-a fost mai duios jelită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
uscate și vlăguite piatra jilavă și Înghețată a grotei, zadarnic Își dilata pupilele, zadarnic se atingea cu degetele, ca sa se Încredințeze dacă era vis sau nălucire liniștea străpunsă de picătura din bolta nevăzută a grotei, negura mistuită de un susur firav, zadarnic Își Încorda auzul să deslușească sunetele muzicii, să audă cîntările pe care le retrăia aievea, pe care și le amintea făptura sa. Nimic, doar ecoul surd al Închipuirilor sale, ca și liniștea stridentă a grotei; sunetul liniștii, tihna timpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
miel, iar izul lînii Îi umplea nările ca și mireasma chiparosului, ca și adierea zilei Însorite și calde, ca și boarea mării. Cum pînă atunci moțăise ca-ntr-un leagăn, scuturat de scîncetul roților, trupul său vlăguit, cu oasele-i firave, cu măruntaiele-i secătuite, cu inima-i tihnită, cu pielea-i veștejită se lăsa acum În voia sfîrșelii, Într-o suflare lină, simțindu-se ca un prunc buimac de somn. Nu, acela nu mai era vis, acea sfîrșeală, acea iluminare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
numele flotei englezești în țări nedescoperite până atunci. Charles Strickland a dus o viață obscură. A izbutit să-și facă mai degrabă dușmani decât prieteni. Așadar, nu este ciudat că cei care au scris despre el și-au împletit amintirile firave cu o fantezie bogată, și este evident că puținul care se știa despre el era destul ca să ofere prilej de afirmare scribului romantic. Multe lucruri din viața lui au fost stranii și teribile, în caracterul său exista ceva scandalos, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
nedumerit, dar în orice caz am înțeles că acum îmi pot lua rămas-bun. Când i-am strâns mâna dnei Strickland i-am spus că m-aș bucura foarte mult dacă aș putea-o ajuta în vreun fel. Mi-a zâmbit firav. — Îți mulțumesc foarte mult. Nu văd cum ar putea să mă ajute cineva. Fiind prea sfios să-mi exprim compătimirea, m-am întors către colonel ca să-mi iau rămas-bun. El nu mi-a strâns mâna pe care i-am întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
privi o clipă dus pe gânduri. Păru să șovăie, iar apoi spuse: — Știi că am fost să-l văd pe Strickland? Eram uluit. Eu credeam că n-ar fi fost în stare să-l mai vadă în ochi. Stroeve zâmbi firav. — Doar știai deja că n-am nici pic de mândrie. — Ce vrei să spui? Îmi relată o poveste foarte ciudată. XXXIX Când l-am părăsit după ce am îngropat-o pe biata Blanche, a intrat cu inima grea în casă. Ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mai pleci, nu? Dacă e plăcerea ta să rămân, așa voi face, biata mea copilă. Ata căzu în genunchi în fața lui și-i apucă picioarele cu brațele și i le sărută. Strickland se uită la Dr. Coutras cu un zâmbet firav: — Până la urmă ele izbutesc să te prindă și ești neputincios în mâinile lor. Albe sau negre, toate-s la fel. Dr. Coutras simți că ar fi fost absurd să-și exprime regretul în fața unui dezastru atât de îngrozitor și-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
spate. - Toulouse... dar vine de la Veneția, repetă poetul ciupindu-și buza. Și ultimul cine e? Arătă spre cel care Îi atrăsese cel dintâi atenția, un bătrân cu păr lung și cenușiu, despărțit În două șuvițe care Îi cădeau peste umerii firavi. Era Înalt și purta veșmintele Întunecate și sobre ale medicilor. Fața sa, luminată de doi ochi senini, apărea Însemnată de o rețea de riduri adânci. Părea că un ger puternic Îi stăpânește mădularele, acoperite până la gât de straie grele. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de mașinăria asta. Poate că e, Într-adevăr, o sferă ce reprezintă mișcarea astrelor, Însă gândită pentru alte ceruri și pentru alte lumi. Dante Încuviință Încetișor. Își ridică apoi privirea spre el, după care Îl fixă pe Amid, În speranța firavă că arabul ar fi avut ceva de adăugat. Dar tânărul tăcea mâlc, vădit suspicios față de mașinărie. În spatele lui, perdeaua după care Își avea patul era trasă. Prin crăpătură, privirea poetului se opri la manuscrisul lui Mi’raj, deschis pe covorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
despre unele ființe fabuloase care au darul de a nu muri? O luă la fugă, pe stradă, ca un animal rănit În căutarea bârlogului. La Priorat Dante Împături nervos foaia pe care scrisese doar câteva rânduri. Își Îndreptă privirea spre firavul teanc de file care zăcea pe masa de scris: În curând avea să se isprăvească și nu știa de unde va mai putea face rost de altul. Din nou, avea să fie nevoit să scrie doar În minte, folosindu-se de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
noi doi ne asemănam și eram la fel de nebuni! Când mă gândesc la cele două mâini lungi și delicate, îngrijite, pline de pete și cu tendoane proeminente ale lui Destinat, când le văd, la sfârșitul unei după-amieze de iarnă, strângând gâtul firav și delicat al lui Belle de jour, în timp ce de pe chipul fetiței dispare zâmbetul și în ochi se naște o mare întrebare, când îmi imaginez această scenă care a avut loc sau care n-a avut loc, îmi spun că Destinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
că ar fi... am ajuns Într-un punct În care ori ne sărutăm... ori... ori nimic. Nu-i ca atunci când refuzi pe temeiuri morale. Ea a șovăit. Zău dacă știu ce să cred despre tine, a Început, făcând o Încercare firavă și perversă de a aplana conflictul. Ești atât de caraghios. — Cum așa? — Păi, te credeam foarte sigur de tine și așa mai departe. Îți amintești ce mi-ai spus cândva - că poți face tot ce vrei, că poți obține tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
soare, surorile pe aripi purtând. Umbra unei porumbițe pică Jos, pe hulubărie; crengile de aripi gemând; Iar jos În vale, prin crângul ce plânge, Zboar-al furtunii mai negre trup fără piept; În aerul nou, răsuflarea mării secate o strânge Și firavul, subțirele tunet... Dar eu aștept. Aștept cețuri și ploaia mai neagră, cerească, Vânturi mai tari, care velele sorții să umfle, Vânturi mai fericite, ce părul să-i Îngrămădească. Și iară Mă rup, mă Învață, aruncă aerul greu Vânturile pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
categoria de mică importanță a secretarilor care, la patruzeci de ani, Își gravează pe cărțile de vizită precizarea „asistent al președintelui“, consacrându-și restul vieții, fără urmă de regret, unor manierisme Împrumutate de la alții. - Mergi departe? s-a interesat cel firav, pe un ton plăcut dezinteresat. - O bucată bună. - Umbli pe jos ca să faci mișcare? - Nu, a răspuns Amory succint. Merg pe jos pentru că n-am bani de mașină. - Oh! Pe urmă a continuat: - Cauți ceva de lucru? Pentru că de lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cel masiv i-a Întins mâna. Amory a Înțeles că faptul că-l cunoscuse pe Jesse cîntărea mult mai mult decât orice iritare provocată de opiniile sale. Ce stafii erau oamenii cu care aveai de-a face! Până și omulețul firav cel a insistat să-i strângă mâna. - La revedere! i-a strigat domnul Ferrenby În timp ce mașina lua colțul și Începea să urce pe alee. Noroc bun dumitale și ghinion pentru teoriile dumitale! - La fel și dumneavoastră, domnule! a răspuns Amory
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Mariana, care purta din nou costumul roșu cu paiete. Nici ei nu i-ar sta rău cu o blană! Nici unei femei nu i-ar sta rău cu blană! Cu atât mai puțin unei femei mult mai frumoase decât Mariana! Ciocănitul firav din ușă nu-l întrerupse pe Mișu din gândurile sale. Mariana în schimb, cu simțurile la pândă, se așteptase la una ca asta. - Mișule! șopti ea. Mișule, nu te mișca! Au venit după tine! - Cine? - Cred că sunt ăia care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Will Smith va fi cu ochii în patru, pe toate pistele cu putință! Mișu, convins că el aruncase halterele și că dacă ar fi vrut, ar fi putut să le arunce chiar și mai departe, se lăsa uns peste pectoralii firavi cu o loțiune autobronzantă. O fată tânără, tremurând de emoție, îi aduse o Coca-Cola. - Cititoarele noastre ar dori să știe cum trebuie să fie o femeie pentru a face din bărbatul ei un erou! Fata asta slăbuță, cu ochelari, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
sunt Napoleon! Ce ziceți de asta? Care e granița între minciună și nebunie? Ăăă? - Ăăă? se ridică șovăielnic nea Ovidiu, urcând pe scenă cu portretul în brațe. - Acesta este nea Ovidiu. Un om pe care nenorociți ca el - un deget firav se propti în Statuia Libertății de pe pieptul lui Mișu - l-au încurajat, prin vânzare, să devină consumator de băuturi... alcoolic, ce mai! - Da! prinse curaj nea Ovidiu. - Nea Ovidiu, povestește-le cum a fost cu halterele! - Nea Ovidiule, te-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
duioșie la un nume potrivit pentru copil. I se părea că și burta a început să-i crească puțin. Din singurătate și din simpatie cu doamna Popa, Mariana aproape că era însărcinată. Dar toată această abnegație ascundea un echilibru interior firav. Uneori stătea ore în șir privind portretul lui Mișu. Era un ideal la fel de îndepărtat ca Brad Pitt. Alteori se simțea mândră în anonimatul ei pustnic. Dacă ar fi vrut musai, ar fi fost acum cu el acolo. Se uita cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
dispune de o singură soluție: să consimtă la ceea ce-l face să fie ceea ce este. Libertatea lui se rezumă la a voi ceea ce se întâmplă sau chiar la a îndrăgi orice epifanie, oricare i-ar fi formula. Epicur, șubred, pipernicit, firav de constituție, teoretizează un hedonism ascetic; Lucrețiu, despre care se crede că avea o sănătate mai robustă, legitimează teoretic un alt raport cu dorințele și cu plăcerile. Pus în fața pasiunii amoroase, de exemplu, poetul roman pare mai apropiat de Diogene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Spre zece vii peceți de semn, Venin și roșu untdelemn Mustesc din funduri de blestem; Că-i greu mult soare să îndure Ciupearcă crudă de pădure, Că sufletul nu e fântână Decât la om, fiară bătrână, Iar la făptură mai firavă Pahar e gândul, cu otravă, Ca la nebunul rigă Crypto, Ce focul inima i-a fript-o, De a rămas să rătăcească Cu altă față, mai crăiască: Cu Laurul-Balaurul, Să toarne-n lume aurul, Să-l toace, gol la drum
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
a simțit-o cum începe să tremure. Aplecat asupra ei, i-a sărutat umerii și gâtul, ușor, ca într-o trecere întâmplătoare, strângând-o cu ambele brațe. Simțind-o cum se încordează și începe să-l împingă cu palmele ei firave, a început să-i șoptească la ureche, străduindu-se să fie blând, mai blând decât credea că poate fi: - Ești tare frumoasă, fetițo! Ești ca o păpușă și îmi place să te strâng în brațe... Să nu-ți fie teamă
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 378 din 13 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361258_a_362587]
-
așteptare a gării să vadă ce mai e pe acolo, căci el era paznic la un depozit de lângă gară. S-a nimerit că o patrulă de milițieni controlau pe cei care dormeau în sala de așteptare. Ajunseseră la un băiețel firav care se freca la ochi și nu știa ce este cu el! Niște clienți mai vechi ai improvizatului dormitor nocturn, încercau să le spună milițienilor cine este firavul personaj. Moș Lică fiind o cunoștință a milițienilor, l-a luat de
BELDIE CIURDARUL de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 380 din 15 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361311_a_362640]