425,743 matches
-
și despre schimbarea ei s-a tot scris - deși, cum am mai spus-o, era mai necesar a schimba țara și mentalitatea, nu ortografia! Dar în 1990-1991, ortografia noastră "cea nouă" a fost adoptată. Scrierea "cu â din a" și formele sunt(em, eți) au fost adoptate, regulile ortografice din 1953 - ulterior, în 1965, modificate - au fost, cu democratică furie anticomunistă, abolite... Pentru ca, azi, după atîția ani, să se constate că normele academice nu-s (integral) respectate și să se simtă
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
menționa, printre cele 28 de slove cirilice, două semne pentru /î/: @ și ). Pînă prin 1841, cînd apare, în concepțiile filologice-literare, ceea ce am putea numi, azi, "atracția italiană" (poate chiar mai tîrziu, prin anii 1850-56), I. Heliade Rădulescu recomanda - și utiliza - formele verbale (ale lui a fi) sînt, sîntem, sînteți (le întîlnim, în Hristianismu la începutul său - 1837, în poeziile din tinerețe, dintre 1830-36). În Paralelismu între limba română și italiană (prima parte) (1840), grafiile trimit la același sînt - ceea ce întîlnim uneori
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
poeziile din tinerețe, dintre 1830-36). În Paralelismu între limba română și italiană (prima parte) (1840), grafiile trimit la același sînt - ceea ce întîlnim uneori și în Biblice, mai tîrziu (1855). Cu toate acestea, în Mihaiada și în Epistolele din 1848, folosește forma sunt. Atunci cînd, în schimb, apare, în concepția lui Heliade, ideea apropierii de italiană ("buna ei sor" - a limbii române) - în Prescurtare de gramatica limbei româno-italiene (1841), trecerea la o grafie latină devenea de rigoare. Heliade, care urma într-un
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
notații grafice precum â, ê (cânt, făcênd, râu, quând ) alături de ó, pentru /ă/, ô, pentru /oa/, ç, pentru /š/ etc. Chiar în această trecere la grafia italo-latină, dubla notare a lui /î/ (prin ê și â) se menține. Bineînțeles, alături de formele sunt(em). În același timp, apariția, în 1847, a Vocabularului de vorbe streine... și trecerea la formele verbale sunt - suntem, precum și alte grafii etimologizante deschid calea către purismul românesc, artificial, dar... latino-italian! Această exclusivitate latinizantă cuprinde, treptat, cultura românească de
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
pentru /š/ etc. Chiar în această trecere la grafia italo-latină, dubla notare a lui /î/ (prin ê și â) se menține. Bineînțeles, alături de formele sunt(em). În același timp, apariția, în 1847, a Vocabularului de vorbe streine... și trecerea la formele verbale sunt - suntem, precum și alte grafii etimologizante deschid calea către purismul românesc, artificial, dar... latino-italian! Această exclusivitate latinizantă cuprinde, treptat, cultura românească de dincolo și de dincoace de Carpați. August Treboniu Laurian, Aron Pumnul, I. C. Massim și alții au cultivat
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
Academiei Române sarcina de a revizui normele ortografice ale limbii române, nu a ezitat de a aplica preceptele transilvane latinizante: între acestea, scrierea fonemului /î/ cu â, dar și cu î (în anumite poziții în cuvînt) și bineînțeles, recomandarea generală a formelor sunt(em, eți) (alături de alte concesii etimologizante). Ortografia preconizată de "îndreptarul" lui Sextil Pușcariu și T. A. Naum (1932) (cel dintîi "îndreptar ortografic") a fost oficializată prin școli ani și ani de-a rîndul, intrînd bine în conștiința publică. În
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
este preferabil lui sunt și de ce trebuie să scriem... "Cum vorbim" (revista lui Al. Graur). Da, am făcut-o (chiar cu interes filologic), fără să ne gîndim prea mult la intențiile subterane, nici la consecințe. În definitiv, sînt era o formă verbală ereditară, cea care apărea în vorbirea țăranilor etc. Cît despre Romîn, Romînia... (Am avut atunci ocazia să auzim pe Emil Petrovici regretînd că pe firme stătea scris "piine" și nu "paine" - cu un argument apropiat de cel folosit de
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
care s-a vrut a fi legată de străvechea instituție desființată în 1948, a luat inițiativa schimbării ortografiei (considerate "comuniste", "slavofile" etc.). Printre cele dintîi măsuri, generalizarea scrierii cu "â" (ca și cum "î" era semnul dușmanilor latinității noastre!) și, bineînțeles, reintroducerea formelor sunt(em) etc. (ca și cum sînt era grafie comunistă!). "Ortografia trebuie schimbată!" - se cerea în primele timpuri ale libertății noastre democratice, recîștigate. Cei ce încercau să reziste interpretării super-politizate a ortografiei deveneau de îndată pro-comuniști (de l'ancien régime!). Printre aceștia
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
el." Nemulțumit e chiar colegul ei de juriu, Jorge Semprún, care a votat împotriva lui Quignard și și-a exprimat public dezacordul: Problema nu constă în faptul că Umbrele rătăcitoare nu e un roman, fiindcă statutul Goncourt îngăduie și alte forme literare, nici în faptul că va avea mai puțini cititori ca de obicei. Problema e că această carte nu deschide nici un drum literar nou. Este destul de convențională și prolixă [...] În sfîrșit, alegerea ei este foarte pariziană, chiar parizianistă, o opțiune
Premiile toamnei franceze by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14611_a_15936]
-
cît viața scriitorului. Cele trei volume (care însumează 800 de pagini) nu sînt romane, ci opere de înțelepciune și meditație alcătuite din capitole scurte și foarte scurte, la rîndul lor divizate în paragrafe independente. Fragmentul, lipsa de structură vizibilă este forma ce convine cel mai bine acestui spirit original, care face literatura pură "din așchii smulse Timpului." Fragmentele conțin mici povești, iluminări din amintiri, vise, halucinații, citate, reflecții aparent discontinue dar legate subteran de timbrul unic al unui artist grav și
Premiile toamnei franceze by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14611_a_15936]
-
viețile noastre rupte în două - viața intrauterină și cea atmosferică, între care nu se poate face o sinteză. Există cronologie, dar nu istorie". În convorbirea cu Nadine Sautel din "Magazine littéraire", Quignard nuanțează: "Există în fundul cerului și al pămîntului o formă de actualitate care se ivește deodată, o lavă în stare lichidă de care încerc să mă apropii cît mai mult. E ceea ce eu numesc cîndva, opunîndu-l trecutului care nu e decît lavă întărită, răcită, simptom al tristeții, al repetiției Istoriei
Premiile toamnei franceze by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14611_a_15936]
-
o specială substanță și, de aceea capabil să concureze natura, cunoscând-o. Literatura fantastică și utopia sunt unite prin funcția evident subversivă a proiectului. În discursul subiacent, ambele exprimă refuzul unei realități pe care, imaginar, o amenință, definindu-se ca forme de insurgență. Numai că, în timp ce utopia își exhibă mesajul, fantasticul îl camuflează. Și se întâmplă astfel cu atât mai mult cu cât literatura fantastică devine un mijloc de opoziție la societățile totalitare, cum au fost cele în care au trăit
Utopia magicianului by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/14625_a_15950]
-
Ana Blandiana, prin câteva rânduri de pe coperta a patra și prefața lui Gheorghe Grigurcu, ambii vechi prieteni ai scriitorului. Citind despre debutul atât de întârziat am înțeles că versul său "nedatat" este bine cizelat de îndelungata experiență de traducător, până la forma sa de astăzi. În Marile jocuri, parte rezervată propriei creații, I. Covaci scrie o poezie de un lirism bine dozat și într-o formulă pe drept numită "pre-șaizecistă" (de Gh. Grigurcu). În același timp se mai poate identifica o pastă
Un "pre-șaizecist" recuperat by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/14645_a_15970]
-
succint Îndreptar în care atrăgea atenția asupra rostirii greșite a unor cuvinte: se spune municipiu, nu muncipíu. Dincolo de aluzia la felul cum rostea cuvîntul Ceaușescu însuși, Graur nu-și făcea iluzia că poate obliga pe tot vorbitorul să folosească prima formă. O diferență între lege și recomandare mai este și aceea că doar legea prevede penalități. E însă absurd să dai amenzi în materie de limbă. Nu sîntem la circulația autovehicolelor. O poliție a limbii (chiar dacă eufemistic botezată Serviciu pentru folosirea
Legea Pruteanu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14640_a_15965]
-
greu să publici o carte. Editorii cumpănesc vreme îndelungată decizia, cer referate specialiștilor din domeniul cărții, propun modificări. Rezultatul este că la apariție, lucrarea este de obicei mai bună, pentru că autorul a perfecționat-o la sugestia evaluatorilor ei. De pildă, forma finală a cărții mele Lumile ficționale, care a apărut în America, este net superioară manuscrisului inițial. Referatele evaluatorilor cărții conțineau o mulțime de observații extrem de utile, care m-au ajutat să îmbunătățesc textul. Sistemul nu este însă perfect... într-adevăr
Toma Pavel: "Nouă ne place lumea asta păcătoasă, cu cărți..." by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14629_a_15954]
-
autorii care nu fac efortul de a fi înțeleși. Vă place bîrfa ? Precizez, pentru cititori, că întrebarea mea e inocentă și are doar tangență cu o frază din conferință. Acum la bătrînețe, nu mai îmi place. Prea adesea e o formă a răutății și invidiei. Dar nu mă pot împiedica să observ că fără bîrfă am ști prea puțin despre oamenii cu care avem de a face și că dacă din bîrfă eliminăm răutatea, un element adevărat și adesea interesant tot
Toma Pavel: "Nouă ne place lumea asta păcătoasă, cu cărți..." by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14629_a_15954]
-
după "Curierul Românesc", Cazul Noica, în două părți, din care partea a II-a reproduce integral textul publicației din exil, dar partea I - fragmentar - cu titlul Despre un vestitor al generației care ne succede. În privința interpelării lui Mihail Sadoveanu în forma unei "scrisori deschise', ea face parte și din volumul Rechizitorii, inserat de Victor Frunză pe lista aparițiilor în România, după 1990. Primul volum stă sub semnul politicului: trei ipostaze ale lui Iuliu Maniu, Textele militantului politic, Scriitorii români și comunismul
Secțiuni în dramele unei epoci by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14655_a_15980]
-
echilibru" (o durere cu degetele-nfipte în ziua de mîine). O purtătoare de vești funeste: "tot mai triste vești/ de la marginile imperiului/ tot mai tîrziu și tot mai triste/ vești de la marginea imperiului" (o spaimă născută în somnul bătrînilor barbari). O formă a demenței obștești: "un mare azil/ prin care trece tremurînd cu o margine/ sub braț nebunul imperiului" (trece tremurînd cu o margine sub braț). Supusă unor margini mutilante, ființa care, consemnînd starea unui imperiu, posedă un indice exponențial, e osîndită
Un imperiu crepuscular by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14650_a_15975]
-
pe care tocmai l-am traversat a fost unul al experimentelor imediate și al suspiciunii absolute. Într-un asemenea context, întreaga artă europeană, de la care nu putea face excepție nici arta românească, nici măcar în perioada realismului socialist - el însuși o formă grotescă de experiment -, a avut o dinamică marcată exclusiv de problemele limbajului, ale mediului și ale materialelor. Cu alte cuvinte, o dinamică marcată de problema mijloacelor. Puțină maieutică Cu toată furia experimentală și cu întregul scepticism al unei lumi disperse
Între mãrturisire și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14660_a_15985]
-
profund al Danielei Chirion, un experiment care nu privește mijloacele neconvenționale și gesticulația șocantă, ci scufundarea în sine pentru a redescoperi valorile uitate ale unei umanități amnezice la rîndu-i, este, simultan, o mărturisire directă și o acțiune maieutică, adică o formă discretă și răbdătoare de a ușura nașterea unui nou orizont al privirii. Acela în care Sinele, al autorului, al picturii și al lumii înseși, cu întregul său halou de magie și de idealitate, poate oferi un răspuns și o soluție
Între mãrturisire și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14660_a_15985]
-
anchetat în cel de-al doilea. Acest irezistibil asalt asupra cititorului - prin care, în fond, acesta este ignorat în contondența și vâltoarea mărturisirii - pare a-și afla justificarea estetică într-o opțiune intimă a autorului: "Eu consider povestirea ca o formă fundamentală de expresie (și recepție) a spiritului uman." Ceea ce nu poate fi, desigur, o premisă suficientă pentru virulența în povestire a lui Nicolae Stroescu-Stînișoară, ci doar o circumstanță. M-aș opri, mai degrabă, la o altă idee a sa (din
Vremurile autorilor by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14646_a_15971]
-
încă solid legat de o fabuloasă Brăilă, precum și relația de caldă și discretă intimitate intelectuală cu Zeletin. Poate că ar fi fost preferabil ca volumul să fie mai mult dedicat unor evocări pur și simplu liniare. El se prezintă, în forma sa de acum, într-o anume dezordine a priorităților, cele analitic-teoretice devansându-le adesea destul de brutal pe cele subordonate epicii afectului. Mi-au plăcut mai mult amintirile în condiția lor pură, decât considerațiile cu ambiții mai abstracte. Oricum ar sta
Vremurile autorilor by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14646_a_15971]
-
din ceea ce deține în prezent. Mi-ar plăcea enorm ca lucrurile să stea astfel, dar teamă mi-e că nici urmă de-o viață politică de-un asemenea idilism! Când grevele se înmulțesc în progresie geometrică iar nemulțumirile populare ating forme de expresie violent-maladivă, când nivelul de trai s-a deteriorat până la limita insuportabilului, numai niște iresponsabili s-ar strădui să machieze o realitate a cărei hidoșenie înspăimântătoare a devenit singura certitudine a României iliesciene. Relația mecanică între suspendarea postului OTV
Prohodul vesel by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14667_a_15992]
-
Mariana Ștefănescu Orice text al lui Milorad Pavic pare un palimpsest pe care încă se ghicesc straturile textelor sale anterioare, deși fiecare carte a sa are o altă formă narativă. În romanul Partea lăuntrică a vîntului sau romanul despre Hero și Leandru (din care publicăm în aceste pagini un fragment, în așteptarea cărții ce întîrzie - de ce? - să apară la Editura Paralela 45), cele două personaje eponime, deși au o
Milorad Pavic - Partea lăuntrică a vîntului by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14635_a_15960]
-
lume pierdută, pe de o parte, și dezabuzare lucidă, pe de alta. Acestea se manifestă la nivelul unor atitudini fundamentale, al unei problematici și tipologii (care cuprinde parvenitul, picaro-ul, înțeleptul, militarul, sau categorii generice de tip homo duplex), în forme de reprezentare literară și modalități estetice specifice: tehnica variațiunilor, cultivarea arabescului lingvistic, procesul de laitmotivare, oximoronul, limbajul aluziv, exprimarea perifrastică "împletită, paradoxal, cu pamfletul vitriolant" ș.a. Definirea balcanismului literar ca asociere de stări contrastante, ca școală de stil valorificînd în
Perspectiva sud-estică by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14669_a_15994]