1,973 matches
-
cu un nume preluat multă vreme și de francezi, the Fashionables, Eleganții, bărbații aflați mereu În prima linie a modei. Pentru unii - simpli filfizoni 1, cu creierul cât nuca; pentru alții - canon al rafinamentului și subtilității. Și, preluând un cuvânt franțuzesc, the Beaux, Frumoșii. Mai radicali Însă decât Eleganții, Împingând excentricitatea În ridicol, sunt the Fops: un alt fel de a le da malițios un nume viitorilor dandy, biete „animale de stofă”, sărmani filfizoni. Între ei, mult prea fardatul Sir Skeffington
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
alte țări”1. Uimiți de vastele cunoștințe botanice ale prozatoarei, dar și de feminismul ei manifest, să mai traducem un paragraf din aceeași schiță de radiografie a specificului englez: „Oricât de mult s-ar strădui să semene instituției noastre, cluburile franțuzești sau rusești vor semăna mereu cu o gogoașă de ristic ce, În loc să crească pe un stejar, ar apărea pe un ulm sau arin. Căci numai națiunea engleză e În stare de atâta necuviință Încât să excludă femeile din societate sub
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
de luptă (pentru ca prețioasele haine să nu fie udate), lasă bouche bée armata imperială a Franței, sufocată de uniformele pompoase și greoaie. Dacă ne mai amintim că un regiment englez făcut prizonier la Verdun recreează, Începând din 1803, pe sol franțuzesc, un Întreg stil de viață, simțindu-se În scurtă vreme ca acasă, dacă Îi pomenim pe fanaticii francezi ai byronismului, În ce are acesta comun cu stilul dandy, dacă urmărim felul În care se țese legenda lui Brummell, exilat definitiv
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Frenezie a unei vieți boeme, trăită prin toți porii, tulburând liniștea străzilor Vaugirard sau Rocherouart, idealism byronian, vis al Republicii Literelor. Tuturor acestora li s-a spus les Frénétiques. Nu atât o școală, cât o tendință În sânul aceluiași romantism franțuzesc. Un byronism supralicitat, un hiper-romantism. O dorință nestrămutată de a fi altfel, unici, refuzând o societate care, la rândul ei, Îi refuză. Au fost numiți „dandy În zdrențe”, o contradicție În termeni, câtă vreme una dintre marile mize ale dandy
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Jean Cocteau, copilul genial și precoce al avangardei franceze, Îndrăgostit neconsolat de strălucitorul Raymond Radiguet, cel dispărut atât de devreme. Sau ofițerii englezi Francis Hall, William Jesse și R. Gronow, Îmbătați la Începutul veacului al XIX-lea de farmecul saloanelor franțuzești, ținându-și jurnale ori simple carnete cu Însemnări despre ce va să Însemne stilul dandy; Thomas-Henry Lister, autorul de romane fashionable, Între care, inspirat de Brummell, cunoscutul Granby; Paul Gaschon de Molènes, ofițer de carieră și prozator minor, citat de
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
și Încheiați cu nasturi la gleznă, pălăriile de castor nu sunt Înalte, iar Întreaga siluetă degajă sveltețe. În redingotele cu talia sus corpurile stau cambrate, ca ale unor cai de rasă. Pentru amatorii de precizie, să mai spunem că numele franțuzesc al redingotei vine din engleză și că ascunde două cuvinte (riding și coat): așadar, un veșmânt pentru mersul călare. Spre finele veacului al XVIII-lea, când apare ca piesă de vestimentație, bărbații o folosesc mai mult pentru călătorii, ca În
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
și discipolii Își Întrecură În curând vechii maeștri și (așa cum a spus-o un scriitor cu o picantă precizie 1) buna lor voie de a fi corupți fu atât de bună, Încât Rochesterii și Shaftsbury-i depășiră cu un secol moravurile franțuzești ale vremii lor și săriră drept În Regență”. Nu se vorbește nici despre Buckingham, nici despre Hamilton, nici chiar despre Carol al II-lea Însuși, nici despre toți cei pentru care amintirile exilului au fost mai puternice decât impresiile trăite
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Încearcă să tranșeze chestiunea printr-o afirmație abruptă: „Pentru Wilde, estetismul n-a fost o credință, ci o problemă” (Ellmann, 1987, p. 310). Ar fi bine ca lucrurile să fi stat atât de simplu. Dacă definim estetismul În linia canonului franțuzesc, văzând În el doar ramificațiile impetuoase ale dogmei, liniile geometrice ale ideologiei, evident că Wilde nu aderă, n-are cum să adere complet la estetism. Nimic mai străin acestei firi ironice decât Înregimentarea În ceea ce s-a numit „estetismul de
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
inserate texte ale unor personalități de rezonanță. Se afirmase și el întrucâtva, nu numai prin spiritul lui de farsă. La Bruxelles prezidează primul congres internațional al studenților socialiști. E prezent, cu puncte de vedere îndrăznețe, într-o seamă de publicații franțuzești de antropologie, sociologie, drept ș.a. Revenit în țară la finele anului 1894 (după ce își luase licența în drept), i se încredințează funcția de prim-redactor al ziarului „Lumea nouă” (1898-1899). Acum se lansează excentricul gazetar într-un gen publicistic inedit
DIAMANDY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286760_a_288089]
-
o epocă târzie, de tranziție între veacuri și mentalități, hazardându-se a da, naiv și fantezist, o viziune europeană asupra evenimentelor istorice. Are la îndemână doar scrieri minore, de propagandă antifranceză, tipărite la Viena, Buda sau Moscova, buletine și „gazeturi” franțuzești și germane, o cronică a slovenilor, cronografe grecești. Surse interne sunt stolnicul Dumitrache, Genealogia Cantacuzinilor a lui Mihai Cantacuzino, scrisori și documente cunoscute de eclesiarh. Mai importantă este latura memorialistică a operei sale, aerul de autenticitate fiind dat de amintirile
DIONISIE ECLESIARHUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286789_a_288118]
-
crunt sub domnia rapacelui Ioan Gheorghe Caragea. Dacă îl bucură faptul că s-au pus bazele învățământului superior, în schimb teatrul („capiștea dumnezeilor elinești”) îi apare lui, suflet evlavios, ca o ispită păcătoasă; tot așa, unele apucături ale femeilor, portul franțuzesc, obiceiurile noi sunt năravuri rele, oploșite acolo unde nu mai există smerenie. În felul lui, e un moralist, presărându-și însemnările cu „învățături”, așa cum face, pentru fiul său, în Cuvânt pentru fiul Toma. Cutremurat de atâta necredință câtă dospește în
DOBRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286799_a_288128]
-
lui Chiriac, tejghetar și sergent în garda civică. Amorul lui Chiriac cu Veta, consoarta lui Jupân Dumitrache, e pigmentat cu suspine și gelozii de suburbie. Zița, sora Vetei, duduița zvăpăiată care devoră foiletoanele la modă și stropșește cu dezinvoltură vocabule franțuzești, e o persoană „emancipată”. Un „raisonneur” șiret este ipistatul Nae Ipingescu, care își cultivă cu sârg relațiile pe care le crede profitabile. În fine, Rică Venturiano, „student în drept și publicist”, cu logosul lui aiuristic, garnisit cu bombastice, incoerente slogane
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
a ambianței creează o aparență de nuvelă istorică. Către un asemenea trecut, epocă a șugubățului Anton Pann, se repliază C. în acești ani, creând narațiuni cu o tentă de străvechime. Lungul nasului (localizare după Aulus Gellius, prin intermediul unui text probabil franțuzesc) e cap de serie pentru poveștile sale orientale, cu agerimi nastratinești, cu irizări de feeric și de fantastic: Pastramă trufanda, Pradă de război (după J. A. Decourdemanche), Calul dracului, pe motivul, clasic, al nefârtatului păcălit de o femeie, Abu-Hasan (după
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
Poveste. Imitație). Printre snoavele pe care le urzește (Norocul și mintea, Fără noroc, Minciună), una, intitulată Mamă, este prelucrată după Anton Pann. În proză, traduce basmul Făt-Frumos cu moț în frunte, după Charles Perrault, și - folosindu-se de o versiune franțuzească - Curiosul pedepsit, după Cervantes. Alte transpuneri sunt Broasca minunată, după Mark Twain, Sistema doctorului Catran și a profesorului Pană, Masca, O balercă de Amontillado, după E. A. Poe, prin intermediul tălmăcirii lui Charles Baudelaire. În scrisori, îndeosebi în cele din anii exilului
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
albumele noastre cu fotografii, chipurile femeilor și să regăsesc licărirea aceea de frumusețe pe unele dintre ele. Căci femeile acelea știau că, pentru a fi frumoase, trebuia, cu câteva clipe înainte ca blițul să le orbească, să pronunțe tainicele silabe franțuzești cărora puține dintre ele le cunoșteau înțelesul: „pe-tite pomme...” Ca prin farmec gura, în loc să li se întindă în semn de mulțumire voioasă sau să se crispeze într-un rictus neliniștit, se rotunjea grațios. Astfel tot chipul le rămânea transfigurat. Sprâncenele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
noastră, arbora, în puținele poze care ne rămăseseră de la ea, acel zâmbet miraculos. Mai era, în fine, un roi de tinere verișoare care-și umflau buzele încercând să țină în loc, preț de câteva interminabile clipe de pozat, acel trecător farmec franțuzesc. Murmurând „petite pomme”, încă mai credeau că viața ce avea să vină va fi urzită numai din asemenea clipe de grație... Perindarea aceea de priviri și de chipuri era curmată din când în când de figura unei femei cu trăsături
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
-mi dau seama că erau funigei. Insesizabilă și confuză, sclipirea aceea avea să-mi devină totuși dragă, căci reușisem să mă conving că era vorba de o reminiscență prenatală. Da, de un ecou pe care mi-l trimitea ascendența mea franțuzească. Asta pentru că într-o istorisire a bunicii regăseam toate elementele acelei amintiri: soarele de toamnă din călătoria ei în Provența, parfumul lanurilor de lavandă și chiar funigeii aceia unduind în văzduhul înmiresmat. N-aveam să îndrăznesc niciodată să-i vorbesc
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
lor. Or, același Gavrilici, când o întâlnea pe bunica, se oprea și, încercând să-și aspire răsuflarea duhnind a vodcă, rostea cu un vizibil respect: - Bună ziua, Charlota Norbertovna! Da, era singurul, din curtea aceea, care o chema pe numele ei franțuzesc, ușor rusificat, e drept. Ba mai mult, ținuse minte, nu se mai știa nici de când, nici cum, prenumele tatălui Charlottei și alcătuia numele acela exotic - „Norbertovna” -, culmea politeței și a curtoaziei în gura lui. Ochii lui tulburi se luminau, trupul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Marcel Proust, „apropo, era văzut jucând tenis la Neuilly, pe Bulevardul Bineau”, ni-l imaginam pe acel dandy cu ochi mari, languroși (bunica ne arătase fotografia lui) printre izbe! Realitatea rusă se întrezărea adesea sub patina delicată a vocabulelor noastre franțuzești. Președintele Republicii nu scăpa de ceva stalinist în portretul pe care i-l schița imaginația noastră. Neuilly se popula cu colhoznici. Iar Parisul care ieșea încet din apă purta în el o emoție foarte rusească - răgazul trecător de după încă un
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
întuneric, apoi, într-un singur glas, am exclamat: - Dar Nicolae? Dar Țarul? El știa despre ce era vorba în cântec? Franța-Atlantida se înfățișa ca o gamă sonoră, colorată, înmiresmată. În funcție de călăuzele noastre, descopeream diferitele tonuri care alcătuiau acea misterioasă esență franțuzească. Palatul Élysée apărea în strălucirea lustrelor și a oglinzilor sale. Opera ne uluia cu goliciunea umerilor femeilor, ne îmbăta cu parfumul răspândit de splendidele coafuri. Notre-Dame a însemnat pentru noi o senzație de piatră rece sub un cer învolburat. Da
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
însemnat pentru noi o senzație de piatră rece sub un cer învolburat. Da, aproape că pipăiam zidurile acelea zgrunțuroase, poroase - o stâncă uriașă, modelată, parcă, de o ingenioasă eroziune a veacurilor... Aceste fațete sensibile trasau contururile încă vagi ale universului franțuzesc. Continentul ivit din apă se umplea de lucruri și de ființe. Împărăteasa îngenunchea pe un enigmatic „prie-Dieu” care nu evoca pentru noi nici o realitate cunoscută. „Este un fel de scaun cu picioarele tăiate”, explica Charlotte, și imaginea mobilei mutilate ne
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
plămânii cu un suflu îmbătător și puțin nebunesc... Mai târziu, aveam să ne dăm seama cât de greoaie și de pompoasă era declarația. Dar pe atunci, emfaza-i de circumstanță nu ne împiedica să descoperim în strofele ei acel „ceva franțuzesc” care rămânea pe moment fără nume. Spiritul francez? Politețea franceză? Încă nu știam să o spunem. Între timp, poetul s-a întors spre Sena și a întins mâna arătând spre malul opus Domul Invalizilor. Discursul său rimat ajungea la un
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
vechi de trei secole și jumătate? Fără să mai vorbim de tătari... Și de ce amintirea cumplitei catastrofe din 1812 nu a pătat reputația francezilor în mințile rusești? Poate tocmai din cauza eleganței verbale a acelui «Turnir fără de ură»”! Dar acel „ceva franțuzesc” s-a dovedit a fi îndeosebi prezența feminină. Alexandra era acolo, concentrând asupra persoanei sale o atenție discretă, salutată în fiecare discurs, mai puțin grandilocvent decât soțul ei, dar cu atât mai curtenitor. Ba chiar și între zidurile Academiei Franceze
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
asupra paginilor deschise. Curios, literele au început să tremure, să dispară - ca în noaptea din tren în care visase strada pariziană unde locuia unchiul ei. De data aceasta nu mai era vorba de vis, ci de lacrimi. Era o carte franțuzească. Bătrâna cu broboadă neagră a intrat și nu a părut să se mire văzând tânăra aceea subțiratică sculându-se de pe lavița ei. Crengile uscate pe care le ducea sub braț lăsau să cadă pe dușumea dâre lungi de zăpadă. Chipul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
băncuță lipită de peretele izbei, cu capul sprijinit de lemnul neted al bârnelor. Ochii îi erau închiși. Probabil că adormise și murise în somn. O adiere ușoară, venind din taiga, ridica paginile cărții deschise de pe genunchii ei. Era același volumaș franțuzesc cu cotorul aurit. S-au căsătorit în primăvara anului următor. El era originar dintr-un sat de pe malul Mării Albe, aflat la zeci de mii de kilometri de orașul siberian în care îl adusese războiul civil. Charlotte a remarcat repede
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]