1,212 matches
-
luminii sau miile de nuanțe ale celor mai înalți copaci. N-ar fi crezut vreodată că va ajunge să știe clipa din zi pe care o trăia după cântecul păsărilor, după parfumul greu al florilor sau după luminozitatea coroanelor de frunziș. — Erau atâtea lucruri pe care nu și le-ar fi imaginat vreodată despre sine. Îi luase ani de zile să le descopere! Se apropie de mal, scotoci în nămol și scoase un vierme gras și alb, pe care îl înfipse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
să-i dăm o mână de ajutor. Grăbiră pasul, uitând de căldură și de cruste. O nouă mlaștină, și încă o oră, și aproape și a treia. În sfârșit, caporalul care mergea în frunte ridică brațul și se opri. Dădu frunzișul în lături și arătă spre câmpia întinsă, spre câmpurile cultivate, spre lanurile de orez din depărtare și spre acoperișurile de paie. Nici un suflet de om. Nici un semn de viață omenească. Doar niște vulturi zburând jos. De câtva timp, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
că și-ar fi găsit norocul ca navigator solitar, făcând înconjurul lumii la bordul unui hodorogit velier de cabotaj. Poate, dar, deși marea îl atrăgea, aceasta nu avea misterul selvei, nici cântatul păsărilor, nici țipetele papagalilor sau mirosul profund al frunzișului umed. Iar pe mare circulau deja prea multe vapoare și la mare se iveau o mulțime de porturi urât mirositoare. În mare ajungeau sute de fluvii împuțite și canale de scurgere infecte, și în mare se aruncau în fiecare an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cosea, Furca torcea, Băbuța mică împletea Covor cu stele argintii Din care se cerneau pe seară Poveștile către copii. B Berzele-au făcut cuibar Cât o roată de la car, Colo sus, lângă un nor, La poarta bunicilor, Între ramuri și frunziș, Cerul li-i acoperiș. Și de-alaltăieri, din zori, Berzele au puișori. Îi întreabă: -Vreți halva? Iar ei dau din cap că “da”! C Casa, când o faci, îi pui Lemne, cărămizi și-un cui... Ba mai multe cuie-mi
Dragul meu abecedar. In: ANTOLOGIE DE POEZIE PENTRU COPII by Lucia - Gabriela Munteanu, Carla - Daniela Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/282_a_520]
-
se întoarce pe călcâie și de a se îndepărta cu pași apăsați. Alice s-a pierdut printre ceilalți nuntași în întunericul înfrigurat al bisericii și s-a așezat lângă părinții ei. În față stătea mătușa Frances. Din când în când, frunzișul roșiatic i se scutura violent în clipele când emoțiile erau pe punctul s-o copleșească. Alice așteptase cu nerăbdare să-l vadă pe Bo, controversatul mire. Dar, contrar așteptărilor, acesta nu stătea în fața bisericii, jucându-se agitat cu verigheta. —E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
pădure. Ei, probabil, m-au somat, dar eu nu i-am auzit și n-am realizat faptul că eram cu spatele complet descoperit. Pocnetul de pistol a făcut să răsune valea. Glonțul a trecut Însă pe lângă mine și a sfâșiat frunzișul arinului, care se afla chiar În fața mea. Tata a văzut că cei doi sunt după mine și a strigat cu disperare: Pe vale, Aspazia! A fost o greșeală. Eram aproape de pădure și nu cred că m-ar fi nimerit, chiar dacă
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
Prima impresie a fost o uluire. Închisoarea domina coama lină, aproape plată, a unei coline, În mijlocul unei grădini cu pomi fructiferi. Iadul ni se prezenta În Înveliș de rai. Pere aurii, mere roșii, lăcuite de lumina apusului, străluceau festiv În frunzișul Încă viu al copacilor. Am intrat pe o alee lungă, străjuită de plopi fremătători și de tufe de liliac, pe care toamna Începuse să-și etaleze paleta de culori. Flori Încă viu colorate păreau că nu se grăbesc să se
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
foarte multe locuri, și din crăpăturile dintre fațada casei și trotuar ieșeau îndrăzneț buruienile. Un grilaj înalt și greoi de fier, ruginit și căzut puțin pe spate, dovedea, pe dreapta, existența unei curți, în care se zărea prin întuneric atâta frunziș și atâtea trunchiuri, încît întinderea ei, deocamdată, nu se putea calcula, impresia trecătorului fiind totuși de pădure fără fund. Grilajul avusese o poartă mare cu două aripi, legată acum cu un lanț. O portiță mai mică numai era deschisă, și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ridicată, pe sub crengile alea. Și atunci poate ai să le atingi fundurile, moi, gâdilicioase, căcălău de puf... Și dacă, mai ales, heruvimea și-a încheiat normele pe ziua aia s-a tolănit cu toții, și care cum i-a venit, prin frunzișuri, boscheți, cornișe, râgâind și gata să-și mai înmoaie urechile în siropul cântecelor regișorului ăsta. Al patrulea, dacă nu mă înșel... Însă pe al cincilea regalist... Și tocmai în acest moment se lăsă în genunchi și Bruță, povestitorul cu șobolan
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
desfășurările, de azi și de ieri, îi păreau izvorând din învățătura pe care Profesorul aspirațiilor și-al neîmplinirilor ei nu înceta să i-o repete în ureche. Încurajînd-o, cu privirile lui fosforescente și atotștiutoare, când cea din urmă mlădiță a frunzișului ei stelar rămânea încîrcită sau încordată. Dojenind-o, când o simțea, cât de puțin, sustrăgîndu-se, de la mișcarea de du-te vino a universului. Mergând, cu sacrificiul său, până dincolo de limanurile cunoașterii, când, pentru a o descătușa și de ultima
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fără locuitori. Binecuvântat să fie omul, care se încrede în Iehova, și a cărui nădejde este Iehova! Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-și întinde rădăcinile către râu; nu se teme de căldură, când vine, și frunzișul lui rămâne verde; în anul secetei, nu se teme, și nu încetează să aducă roadă..." - Unu! rosti cu o voce educată, de doctor, Ho diábolos. - Pe panglica mea o cheamă Ursula, turuia fata. Te-ai încumeta să ghicești și cum
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
gene femeiești, ochii negri, buze cărnoase, dinții rari, bărbiile întoarse, gata în tot ceasul la tot felul de pizme, trufii și bătăi foarte rele. Prin ogrăzile și pădurile Bucureștiului săpa moartea în vitele cele mari și se prăseau dobitoacele sălbatice. Frunzișul, cerealele și pometul rodeau, în rostul lor, fără odihnă. Erau semne că, în toamnă, vin va fi puțin. Nevoi mari și foamete grea între oameni. Alte semne arătau că se furișa, către noi, un an neguros, cu tulburare grozavă în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pus mâna pe Flora, sunt și puțin invidioși însă nicio grijă, ’’are balta pește’’. Au luat-o încetișor spre casa Malvinei și după ce sau despărțit de ea, Flora, respirând adânc i se confesă repede, continuându-și plimbarea, sub crengile cu frunziș întunecos al copacilor și în zgomotele obișnuite ale serii de vară: - Malvina este un copil mare, a venit din Ardeal în vacanță, să câștige o bucată de pâine, aici la niște rude care i-au oferit bani, cazare și masă
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
un târziu, - Mai bine ne sărutăm! Ajung vorbele! Ea repetă încet: - Iubitule! Iubitule îl domină cu intensitate și când totul se împrăștie și se prăbușește asupra lor, el o privește prin perdeaua de întuneric a razelor de lună strecurate prin frunziș și se întreabă nesigur: - Oare este mulțumită de mine ? E atât de frumoasă! Voi vedea dacă mâine mă va lua tot pe mine, în parc ! Zâmbește și se aude spunând forțat, cu vocea răgușită, gâtuită, parcă se transformase în altul
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
și veselă, de râdea repede cu un glas dulce. Tot ținutul acela albăstrui, de viță stropită cu piatră acră, coclise. O rugină ștearsă și găunoasă bolea în frunze. Pădurile aveau un miros putred și soarele leneș de octombrie le bătea frunzișul galben, pierit. Negustorul se așternuse la masă cu cărăușii lui. A cumpărat vinul nou, roz ca petala trandafirului, a plătit, se ușurase. Întinseseră masă, cu pui fripți, perpeliți atunci într-un jar de vreascuri, muiați în mujdei de usturoi, cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fugăreau. Pe malurile sălbatice se iviră 360 copoii. Pungașii văzură uniformele și lucirea stinsă a armelor. Gloanțele șuierau alături. Se înfigeau, fâșâind, în mflul moale. Altele plescăiau în apă, ca niște muște negre. Focurile se încrucișau și se apropiau. Despicară frunzișul. Gheorghe căzu în genunchi. > - Ce-i, Treanță? se miră Paraschiv. El râse numai. Avea o privire limpede, netulburată. . - Mă Gheorghe, ce-ai, mă? Ăl bătrân mai apucă să spună: - Uite, ia tu banii ăștia, și scoase din buzunarele nădragilor largi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-o... Asta nu-i trai, asta-i chin! Dar biata copilă - să fim drepți... ce știe ea că mă chinuiește... " 2286 ș-adesea, în nopțile-namorate ale Italiei or în diminețele pline de aromă, 64r o vedeai pin bolțile nalte de frunziș ale aleelor large pe acea melancolică Venere {EminescuOpVII 146} îmbrăcată bărbătește, și de sub marginele pălăriei nalte de catifea neagră se vedeau, vii și nebuni *, ochii ei cei rotunzi și mari, de un întunecat, un demonic albastru, cu acel zâmbet stereotip
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ridicau deasupra frunții mărețe, ochii străluceau în bolțile lor ca două flori, [ca două] picături de întunerec topit. Ea-l iubi, căci nici n-ar fi știut să facă alta, așa era de frumos. Într-o noapte, printre mreje de frunziș [î ]ntunecat de oliv și laur, suspendea luna ca o pavăză de aur, el sta -ngenuncheat la picioarele ei și, [cu] capul culcat în poalele-i albe, se uita lung și-ntunecat c-o privire de profet în întunecimea cea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sistem de coordonate: „Dincolo de Înregistrările trecute sau prezente, senzația, prinsă stea În cleștele poemului actual, Înviorează, uimește, pătrunde ca o injecție”. Sau: „Poemul țipă, vibrează, dizolvă, cristalizează, Înspăimîntă sau calmează. Imaginile se Îmbulzesc nu În comparații sterpe, ci În asociații-fulgere, frunziș În noapte. // Orice vers e o sumă de noi posibilități, o altă soluție a ecuației primare” - pentru a ajunge la această definiție sintetică a „poeziei noi”, drept: „Limbă nouă, senzație crudă, construcție clasică obiectivă (impusă de o ordine și constrîngere
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
logică”, poezia e funciarmente „ritm”, tradus În termenii unui vitalism exacerbat, pe care fluxul imagistic e chemat să-l Întrețină: „Poemul țipă, vibrează, dizolvă, cristalizează, umbrește, zgîrie, Înspăimîntă sau calmează. Imaginile se Îmbulzesc nu În comparații sterpe, ci În asociații-fulgere, frunziș În noapte. Orice vers e o sumă de noi posibilități, o altă soluție a ecuației primare”. Dacă ne reamintim că În același articol, doar cu cîteva pasaje mai sus, se vorbea despre „notația [care] e Întotdeauna sîngerîndă, crudă, zvîrcolindu-se șopîrlă
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
comunicante”. Primul lucru care frapează la lectura poemelor lui Ilarie Voronca este, desigur, neobișnuita densitate imagistică. Textele poetului sînt suprasaturate de imagini: „ecuatoriala floră” - cum sînt numite În Incantații -, dar și alte numeroase trimiteri la luxurianța vegetației solare, cu liane, frunzișuri, preerii etc. conturează un spațiu al profunzimii imaginative, În care nici o parcelă nu trebuie să rămînă neocupată. Am văzut, pe de altă parte, cît de frecvente sînt metaforele Înseși ale acestei lumi ce Învestește aproape totul În productivitatea imaginației și
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
a devenit un imens cuib În care se pregătește rodul: „Tot ce simte și viază, feară, pasere sau plîntă În căldura primăverii naște, saltă, zboară, cîntă. Omul Își Îndreaptă pasul către desul stejăriș. Unde umbra cu lumina se alungă sub frunziș. El se duce după visuri; inima lui crește plină De o sacră melodie, melanholică, divină, De o tainică vibrare, de-un avînt inspirator Ce-i aduc În pept suspinuri și-n ochi lacrimi de amor. Este timpul renvierii, este timpul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tânguiau din clopotnițe. Erau și dintre cele care se roteau și care, altă dată, cu strigătul lor ascuțit, ca al daltei ce lovește în piatră, ar fi părut amenințătoare. În felul acesta însă, auzindu-se toate laolaltă, erau ca un frunziș care foșnea. Cărarea era netedă și totuși suia în trepte. Mergea fără efort. Timpul nu curgea, era o singură clipă care mergea odată cu el. La picioare, îl însoțea motanul negru pe care-l găsise demult, în copilărie, și pe care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
orașului, în pădurea Băneasa, într-o dimineață pâcloasă. Omul îi aștepta, rezemat de trunchiul unui copac. O surprinse felul în care sărise în picioare, fără să se sprijine în brațe, de parcă ar fi fost împins de un resort ascuns printre frunzișuri. Privindu-l în ochii negri și mistuitori, vedeai în spate o aură argintie ca o maramă de borangic. „Ai iubit vreodată un copac ?“, a întrebat-o. Ea s-a întors după Berti, pentru a-i cere lămuriri în legătură cu acest debut
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Exact O grămadă de lux sfânt Vorbesc păsăreasca Vorbesc totul înapoi în globul cel verde Prin botul spintecat al pământului înapoi în zeama fructului Da (râgâie, scuipă, își eliberează vocea tușind și urlă) Hei Președinte (strigăte tare de la ciocănitori) Preeeeședinte (frunziș și crengi rupte și trosnind sub labele fiarelor) s-a teeeerminat cu tine (se aude căderea unui uriaș copac și apoi un stol care își ia zborul) FEMEIA (de la fereastră): Iar strigi De câte ori strigi te aude un ghinion Ar trebui
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]