1,521 matches
-
gândurile mele deveneau un mai jalnic convoi de înmormântare. Rugăciunea și apa rece a unei fântâni, cu care m-am spălat pe față abia a putut să-mi pună pe chip o mască de indifernță stranie sub care m-am furișat prin sat, printre cunoscuți, până acasă. Acasă, fețe triste, îngândurate, deznădăjduite. O scrisoare a Martei le comunicase că ea nu poate să mă ierte, că eu nu-mi iubesc copilul, că sunt neserios, că am amenințat că mă voi sinucide
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
o lipeală, dar Lucy preferă să stea pe lîngă văduvul Salvatore, care, la rîndul lui, nu-și mai poate lua ochii de pe misterioasa femeie prima doamnă care s-a apropiat vreodată de el. în acest timp, fiul lui, Angelo, se furișează noaptea pînă la culcușul ei ca s-o miroasă în timp ce doarme. Pînă la finalul călătoriei, Lucy îi propune lui Salvatore s-o ia el de soție, iar Salvatore acceptă năucit, dar regizorul scenarist nu dezvoltă relația lor și nici conflictul
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
prima mea novelă, Fluierul lui Ștefan. Când m-am prezentat la "Junimea" cu manuscriptul, parcă eram un vinovat care ascundea în buzunar corpul delictului. Numai Iacob Negruzzi știa că comisesem o novelă. Cum m-a văzut intrând în odaie timid, furișându-mă în dosul unei canapele, a și început a striga: Ia, mă rog, nu te face niznai! Adă manuscriptul încoace. Strâns cu ușa, mă apropiai, dar numai Dumnezeu știe cum mi se bătea inima. Nu știu de ce, dar în timpul cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
pământul pe un umăr să-l râdic Și în dărnicia-mi, viața mi-aș fi dat-o pe nimic. Iată că-ntr-o zi, amice, într-o zi m-am deșteptat Că în inimă un vierme tainic mi s-a furișat, Și cu toată voinicia-mi, mă simții adânc rănit Perdui voia mea cea bună, obiceiul de dormit, Ș-atunci... te-ntâlnii pe tine, călător pe-aceeaș cale, Amândoi în sânul nostru ascundeam aceeași jale, Jale nu, căci era dulce taina care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de ele și îmi dau conștiința că nicăiurea nu voi fi mai bine ca aici ep acest pământ, muncit și aparat de bravii noștri premergători. O! Parcă văd pe multe fețe de-ale tinerilor noștri din școala așa-numită modernă furișându-și zâmbete de compătimire pentru omul care își mărturisește pacatul de a preferi țara sa oricărei alte țări. Acelor întocmitori de sisteme, regeneratori ai omenirei, voi zice că în zadar caută ei să smulgă din inima omului cea mai firească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
răspuns, când îmi dau seama câte simetrii ascunse cumulează secvența aceasta de viață spre sfârșite cu ravagiile produse de boală, nu peste mult timp, asupra celei ce relata episodul bucureștean al despărțirii finale. Plutește în pagină o tainică înfiorare crepusculară furișată în adâncurile făpturii, înainte de a se declanșa la vedere procesul destrămării. Și totuși, unele indicii ar fi putut fi descifrate, dacă cineva privea cu atenție fotografia Georgetei Horodincă de pe coperta a IV-a a volumului. Ochii umbriți de regrete, zâmbetul
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
spus, și știu că după ce l-a judecat, tata zicea: "câtă treabă am Ralucă, și acum trebuie să mă duc la Cernăuți să duc talhariu ista la școală". Și a plecat cu el a doua zi57. La venire, trecuse frontiera furișându-se pe lângă o tarabă cu mărfuri; va lipsi timp de 10 zile de la școală. Drumul înapoi s-a făcut pe 22 mai 186058, spre marea mâhnire a copilului, căci lăsa în urmă Ipoteștii, în luna cea mai atrăgătoare din an
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
plin de timpul acesta, care nu se va mai întoarce niciodată. În 1862, tot în mai, copilul fuge iarăși de la Cernăuți; de data acesta, din motive de prigonire și foame. Simțind că tatăl său era acasă, a încercat să se furișeze înspre Dealul Crucii. Eminovici a poruncit însă la trei oameni călări, Costache Crețu, Vasile Adăscăliței și Toader Rusu, să se ia după dânsul. L-au ajuns pe Șoseaua Națională ce duce la Botoșani. Le era greu și oamenilor văzând cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ca-ntr-o poveste/ Ei își sunt așa de dragi!131". Este una dintre cele mai profunde imagini poetice ale comuniunii cu natura pe care Eminescu a creat-o. Imaginea codrului și senzația copilăriei se întrepătrund, un fluid intim se furișează, scurgîndu-se dinspre codru înspre copilul ipoteștean, care va "traduce" poetic, mai târziu, un posibil dialog, precum: O rămâi, rămâi la mine,/ Te iubesc atât de mult!/ Ale tale doruri toate/ Numai eu știu să le-ascult (s.n.)132. Acolo, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Georgiana și ce inspirată am fost la olimpiadă, dar în aer atârnă o tăcere nefiresc de încor dată și simt un miros străin și apăsător, ca și cum între noi s-ar fi interpus o mortăciune nevăzută și bolovănoasă. Arunc o privire furișată la ceas în timp ce mă aplec să mă descalț de ciz me. Totuși n-am întârziat prea mult, poate doar o oră peste cea la care anunțasem eu că o să ajung! De unde atunci atâta supărare? Mă plâng puțin agasată că nu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
-o de câteva ori, se îndrăgostise de-a binelea de ea. Nu era o dragoste abstractă și platonică, pentru o minte zbuciumată și un roman nescris. Era în primul rând o dragoste trupească. O cercetase cu atenție, cu privirea lui furișată pe sub pleoapele pe jumătate căzute, ca pe un model dintr-un studiu de desen. Clara avea un corp bine proporționat și niște forme armonioase și calme, care ascundeau în fiecare celulă o impetuo zitate anevoie reținută și o extraordinară energie
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
altădată. Căută un moment când nu era nimeni prin preajmă și scoase din buzunar briceagul de care nu se despărțea niciodată. Se opri în fața unui Moskvici răpciugos și meșteri la portiera din dreptul șoferului până reuși să o descuie. Se furișă în mașină și scotoci prin interior, înfrigurat. în cele din urmă, dădu peste ceva. Era un pix negru spart. Mâzgăli apăsat în palmă, mi jindu și ochii. Pixul avea o mină neagră. Deșurubă pixul, scoase mina neagră de doi lei
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
doarme și m-ar ucide dacă i-aș trezi pe copii din somn. Sâmbăta e singura ei dimineață când poate să doarmă mai mult. Înțeleg, spuse Brunetti. La fel e și la mine acasă. Și eu a trebuit să mă furișez afară ca un hoț În dimineața asta. Făcură schimb de zâmbete la gândul acestei tiranii iraționale a femeilor care dorm, după care Brunetti Începu: — Aș vrea să vă Întreb despre fiul dumneavoastră. — Daniel? Întrebă americanul. — Da. — Mă gândeam eu. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
sé se grébeascé Șasa, dacé s-ar fi grébit, dar de ce a vrut sé se grébeascé Bohanțov, ăsta nu Înțelegea Șasa. Dacé s-ar fi grébit Șasa sé termine cît mai repede de sépat ar fi fécut-o că sé se furișeze pe urmé dupé școalé, acolo unde probabil aveau grédinița lor clasa lui Sonia. S-ar fi fécut cé nu are ce face pe-acolo pe urmé ar fi vézut-o pe Sonia care ar fi ținut o méturé sau o greblé
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
albastru și cu toate acestea dezgustați; buzele-ntredeschise arătau o energică durere și numai gâtul se-ndoia cu mândrie, ca și când nu și-ar fi pierdut-o sub greutatea viețeii. - Noaptea era lucie, aerul părea nins de razele lunei, cari se furișau prin întunecoasa verdeață a copacilor. El șezu pe o bancă, cu mînile unite și lăsate preste genunchi, cu fruntea plecată și părul risipit preste ea, gândea lucruri de cari nu-și da seama și numai luna lunicînd pintre nouri împlea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
albastru și cu toate acestea dezgustați; buzele-ntredeschise arătau o energică durere și numai gâtul se-ndoia cu mândrie, ca și când nu și-ar fi pierdut-o sub greutatea vieții. - Noaptea era lucie, aerul părea nins de razele lunei, cari se furișau prin întunecoasa verdeață a copacilor. El șezu pe o bancă, cu mînile unite și lăsate preste genunchi, cu fruntea plecată și părul risipit preste ea, gândea lucruri de care nu-și da sama și numai luna lunicînd printre nouri împlea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
albastru și cu toate acestea dezgustați; buzele-ntredeschise arătau o energică durere și numai gâtul se-ndoia cu mândrie, ca și când nu și-ar fi pierdut-o sub greutatea vieții. - Noaptea era lucie, aerul părea nins de razele lunei, cari se furișau prin întunecoasa verdeață a copacilor. El șezu pe o bancă, cu mînile unite și lăsate preste genunchi, cu fruntea plecată și părul risipit preste ea, gândea lucruri de cari nu-și da sama și numai luna lunicînd pintre nouri împlea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
gură, într-astfel....... ....................................................................................... ["Fondalul acestei scenerii sălbatece"] 2255 Fondalul acestei scenerii sălbatece încărcate de codri și ponoară o forma ruinele unui castel înăsprit în arătare-i de lumina palidă a cornului lunei. Chipuri înfășurate în măntale lungi și negre se furișau pe lângă ziduri și se adunau în grupe. Fețele lor erau mascate. Deodată s-auzi un corn sunând și trezind văile. Unul s-apropie fugind în vârful picioarelor. Princesa e aici... în depărtare s-apropiau câțiva oameni cu făclii de rășină
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mici femei... Vom avea copii... mi-o aduce halatul și papucii dimineața... Ah! doar o dezgustătoare perspectivă de urât și monotonie... " Cezara în haina ei de Hamlet râdea într-un colț al odăiei. D-zeu știe când și cum se furișase-n casă... La vorbele lui vorbite încet, însă destul de clar, ea trase - un hohot ironic și splendid de răceală... - Taci! taci! - Ei bine! iată dar idealul tău... iată viața îngerilor... iată scopul pe care natura voiește a-l împlini prin
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de bătăile ei, apoi a ieșit în același periplu nebunesc pe alte canale, până când a ajuns din nou de unde plecase. A străpuns iarăși vena și-a ieșit puțin lângă locul de intrare, la timp ca să prindă fâșia îngustă ce se furișa fâlfâind. Contactul cu propriul lui corp a fost o nebunie. Nu-și imaginase că prin mișcarea asta circulară poate să atingă un stadiu atât de înalt de fericire. Era acum ca un cerc mototolit, ca un continuum care se mișca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
pe cât îi stătea în putere să nu dea năvală peste Zoe. Într-o zi a intrat în sângele lui Alecu Moruzi, care era soțul ei și principele țării. Sentimentul inițial a fost destul de grețos, s-a simțit ca un escroc, furișat într-un loc în care nu era nevoie de el. Zoe era o femeie care își iubea soțul și trăia lângă el fiecare clipă. Sunt mulți oameni care participă superficial la viață, răspund zâmbind, sunt amabili și doritori de evenimente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
că suferă după Andrei Ionescu. Nici măcar amintirea Zugravului ori a lui Ioniță Eliberatoru nu puteau să-l domolească în privința aceasta. Nu putea totuși să nu admită că aceștia doi semănau cel mai bine cu Andrei Ionescu. Noaptea în care se furișase în Stroe Leurdeanu și-o mai amintea încă și îl înfiora, ca și-atunci, gândul aventurii. Zogru era în trecere, după un șir lung de intrări, și nu și-a dat seama că pe Stroe îl duceau la Snagov, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
fi aflat în misiune. Viața lui Achile nu era cine știe ce, se scula pe la prânz, cobora în Sărindar, stătea cât stătea, se abătea puțin pe la Capșa și, cum dădea seara, colinda grădinile. Nu era nimic special, în afară de nopțile în care se furișa tiptil, întotdeauna în noaptea de joi spre vineri. După ce l-a pierdut în două rânduri, Zogru l-a așteptat într-o trăsură de stradă, chiar în fața casei, ascuns în vizitiu, iar Achile a urcat liniștit: - Du-mă încet până-n capu-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Bogdan Ilie, avea cabinetul la parter, chiar la intrare, unde se fac internările. Zogru l-a văzut prin ușa deschisă, pe care tocmai ieșea o targă cu un accidentat, și, cum nu părea să mai fie nimeni, s-a și furișat înăuntru, iar de-acolo, în sângele lui Bobo. Acesta, cât se făcea Zogru comod, o și luase în primire pe femeia dezorientată, care nu avusese de gând să ajungă la spital, dar, dacă tot ajunsese, oricum avea destule boli și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
păsăroi m-ar zări, s-ar putea să-i trezesc instantaneu pofta. Rândunicile vânează din zbor, dar pe lumea asta există doar rândunici? Vrăbiile sunt niște oportuniste lacome și sângeroase. Niște bestii, ce mai! Nu-mi rămânea decât să mă furișez printre rosturile și detaliile de arhitectură ale fațadei. Numai că era ceva de umblat, de la etajul șase până pe sol. Și aș fi umblat o grămadă cu capul în jos... Mi-am amintit că mă mai plimbasem eu așa și când
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]