1,669 matches
-
tocmai avusesem o criză de tuberculoză. Mă simțeam ca Greta Garbo în Camille. Hawkins era un Robert Taylor și mai puțin credibil. —Draga mea, mi-a zis, punându-mă să stau jos. M-am așezat. —Ești bine, deci? S-a ghemuit în fața mea de parcă eram un copil, strângându-mi mâinile ca să se asigure că sunt bine. Te-a rănit cumva? Expresia feței lui era într-adevăr dulce. — Poți să-mi spui? Îți este prea greu? Știu, te duc la consilierul nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
trecând de partea cealaltă, a dopului. De ce n-aș avea și eu, dopul, împotrivirea mea? Îi dai dreptate și-ți zici: Chiar, de ce nu i-ar plăcea mai mult să stea așa, umflat, în voia lui, decât silit să se ghemuiască în gâtul unei sticle? De ce să vrea să fie din nou dop când, astfel, slobod, rămâne doar o bucată de plută pe care nimic altceva n-o strivește, decât acest Univers care, după cum știi, apasă și pe umerii tăi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fluturele a zburat, dar nu mai dădea din aripi, zbura așa, ca o săgeată cu aripile strânse la piept, cu povestea ta și eu m-am trezit și mi-a părut rău că mi-a luat povestea de la tine. Se ghemuise în brațele mele și-mi șoptea taina lui și spaima lui de marele fluture care îi furase povestea de la mine. — Mai știi ce poveste ți-am spus? — Dacă mi-a luat-o, de unde să știu... Dar tu nu mai știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
privește defilarea Bulevardului, a mașinilor de pe Brezoianu, a schimbării luminilor de la intersecție, absent, cufundat în acea uitare de sine interioară pe care numai un suflet profund meditativ o poate avea în fața nimicniciilor acestei lumi. În unele dimineți vine și se ghemuiește lângă el, pe treptele fostei berării, un orb, și el bătrân, cu o manta veche, soldățească. Bastonul lui alb, agățat de grilajul ușii, pare un ciudat semn de atenționare, de avertisment sau, de ce nu, de îndemn spre a pătrunde într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
știu de unde ne-a venit să ne închipuim că fetișcana aceea tocmai se întorsese din grajd, unde mulsese vaca, și ducea găleata plină cu lapte, prea grea pentru trupul ei fraged, în casă. Era cavoul acela chiar lângă gardul cimitirului. Ghemuiți după cruce, din dosul ierburilor înalte, ne uitam prin plasa de sârmă cum, în gară, lumea se agita, ca în filmele mute, în așteptarea trenulețului local. Elevii nu aveau ce căuta în gară neînsoțiți... Am început să simt cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Voi uita de Ester. Voi intra în acel soi de panică animalică din care nu știi cum să mai ieși. Știi doar că trebuie să fugi cât mai departe, să te ferești din calea Morții, să te ascunzi, să te ghemuiești, să te pitești în tine, uitând, uitând, uitând. Acum, când scriu, mă văd ieșind din restaurantul „Cișmigiu“, privind buimac lumea din stația troleibuzelor și, fără a mai gândi ceva, zorind spre „Gambrinus“. Trec pe lângă mine - cel încă rămas în ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
încă rămas în ușă, ezitând să se ducă la masa sa, cu cei doi orbi lingându-și obrajii - și mă reped pe scărița de lângă tejgheaua cu halbe pline. Sus, în bar, în întunecimea săliței, cu zumzetul crâșmei urcând spre mine, ghemuit la o măsuță cu scaune incomode, un fel de taburete orientale, încerc să mă adun. De parcă aș veni de foarte departe. De parcă aș fi ieșit din mine, aș fi colindat speriat că m-am rătăcit și, într-un târziu, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Craponcia, alias Yvonne, acoperit de insecte. CÎnd văzu gardienii cum se apropiau, se mărgini să ridice din umeri, cu fața stropită de picături de sînge, parcă ciupită de vărsat. Luîndu-se după sughițurile de plîns, gardienii Îl găsită pe Ramón Un-singur-coi ghemuit lîngă un copac, la treizeci de metri mai Încolo, În desiș. Tremura ca un copil și nu era capabil să se facă Înțeles. Locotenentul de la Garda Civilă, după multă bătaie de cap, aprecie că avusese loc un tragic accident și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
era vorba de Jacinta, Însă Îndată pricepu că era doamna Aldaya, care Îi privea fermecată, Într-un raptus de fascinație și repugnanță. Izbuti să bîiguie: „Unde-i Jacinta?“. După care se Întoarse și se Îndepărtă În tăcere, În timp ce Penélope se ghemuia pe dușumea Într-o agonie mută, iar Julián simțea că lumea se prăbușea peste el. — Du-te acum, Julián. Du-te Înainte să vină tata. — Dar... — Du-te. Julián Încuviință. — Orice-ar fi, duminică te aștept În tren. Penélope izbuti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Întunecată și rece, pierdut În vise despre care acum știa că n-aveau să se Împlinească nicicînd. În zorii zilei de duminică, echipat doar cu o geantă conținînd haine și cîteva cărți, o sărută pe frunte pe Sophie, care dormea ghemuită Între pleduri În sufragerie, și plecă. Străzile erau Înveșmîntate Într-o ceață albăstrie și sclipiri arămii tresăreau pe acoperișurile orașului vechi. Păși Încet, luîndu-și rămas-bun de la fiecare portal, de la fiecare colț, Întrebîndu-se dacă nu cumva capcana timpului e adevărată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
beznei. Am pășit pe coridor temîndu-mă, ori poate dorindu-mi, să Întîlnesc un simplu străin, un vagabond care se aventurase Într-o casă ruinată, căutînd adăpost Într-o noapte mohorîtă. Însă nu era nimeni, doar limbile albastre exhalate de ferestre. Ghemuită Într-un ungher al Încăperii, tremurînd, Bea mă chemă În șoaptă. — Nu-i nimeni, am zis eu. Probabil că a fost o rafală de vînt. — VÎntul nu izbește cu pumnii În ușă, Daniel. Să plecăm. M-am Întors În Încăpere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
dintr-un copac. Am luat o pătură de pe comodă și i-am Întins alta lui Fermín. Am stins lumina și m-am dus În sufragerie, unde mă aștepta fotoliul predilect al tatei. M-am Înfășurat În pled și m-am ghemuit cum am putut, convins că n-aveam să Închid un ochi. Imaginea raclelor albe În semiîntuneric Îmi sîngera În minte. Am Închis ochii și m-am străduit din răsputeri să alung acea viziune. În locul ei, am invocat imaginea Beei, goală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de zile cînd simțeam că, În sfîrșit, mă puteam bizui pe el. Am vrut să-l sărut, bolnavă de singurătate, Însă Julián nu avea nici buze și nici piele pe care să mi le ofere. Am adormit În brațele lui, ghemuită În patul din camera lui, un pătuț de copilandru. CÎnd m-am trezit, Julián nu mai era acolo. I-am auzit pașii pe terasă În zori și m-am prefăcut că Încă dormeam. Mai tîrziu, În acea dimineață, am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
un castel ca să trăiești fericit pe vecie, dar să nu asculți de vreun sfat înșelător!...să nu dorești mai mult decât ai și să nu te prindă vreo patimă pământeană că vei pierde totul! - Am să fiu cuminte, zise iepurașul ghemuindu-i-se în brațe! - Să fie gata castelul! a cuvântat vrăjitorul, și a fost gata. Apăru o minunăție cum nu se mai văzuse printre cele lumi. Iepurașul, cum zări o așa locuință pentru el, sări doi metri în sus de
IEPURAŞUL MÂNIOS. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_723]
-
În papuci de casă, În cearșaf și pătură, sfârșind prin a se confunda cu oala de noapte ce se ascundea de el sub pat. Ajuns În această stare, masterandul medită mult la adevărul ultim, care mirosea acum destul de urât. Stând ghemuit sub pat, Lawrence Își dădu seama totuși că adevărul, fie el prim sau ultim, are nevoie de aer și lumină și atunci, Înaintând Încet În patru labe, ieși de sub saltea și se Îndreptă spre fereastra ce da În grădină. Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
a lunii, Oliver simțea cum, În locul spaimei, În sufletul său pătrunde liniștea desăvârșită. În fiecare noapte, sufletul lui Lawrence se curăța de bezna ce Își făcuse sălaș În pieptul său. Golurile erau umplute de adevăr și de lumină... ...Noimann stătea ghemuit pe pat, În „brațele Sfintei Născătoare”, simțindu-se din ce În ce mai mic și mai neputincios. Oare ce ar fi zis Bikinski, care de felul lui era un habotnic, dacă l-ar fi văzut În astfel de postură? „He, he”, surâse el cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
dâră luminoasă. Tot vorbind de unul singur, fără să-și dea seama, Oliver ajunse În salon. Arțarul stătea proțăpit la locul lui. Masterandul Îi luă halatul de pe umeri și-l duse Înapoi În parc, apoi, revenind În salon, se așeză ghemuindu-se pe taburet. În scurtul răgaz scurs de la plecare și venirea sa, În stabiliment avuseseră loc câteva evenimente, care, chiar dacă nu au avut nici un fel de consecințe asupra vieții masterandului, nu trebuie, totuși, trecute cu vederea. Unu: omul de paie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
stau alții, direct pe iarba veștedă care a acoperit cândva terenul de fotbal și de instrucție premilitară al comunei G. și va dispărea În curând sub trotuare, betoane, locuri de trecere, și nici În picioare cum stau cei mai mulți. El stă ghemuit În centrul imaginii. Pare că tocmai a primit un glonte În burtă. Sau că ar vrea să găsească În iarba arsă de brumă un lucru mic și prețios pe care tocmai l-a pierdut. Dar nu, el povestește. Abia când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
o să faceți voi cu atâția colaci? Păi, o să-i mâncăm. Ghiduș, tata intră în atmosfera de sărbătoare și începu să-și colinde copilele, așa cum făcea în fiecare an, de fiecare dată cu un farmec anume, însoțindu-și cântul cu gesturi, ghemuindu-se în mersul piticului, ca să-și micșoreze statura în fața fetelor: „În seara lui Vasile Sfântul Mi-a luat căciula vântul Și mi-a dus-o-ntre copaci Și mi-a umplut-o cu colaci. Moș Vasile, moș Vasile, Ce-ai
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
cât de trează puteam. Am Îmbrățișat-o pe Penelope, m-am prefăcut că-l pup pe Avery, apoi am luat-o În linie dreaptă spre ușă Înainte ca cineva să mai inițieze o partidă de sporovăială. Am văzut o fată ghemuită Într-un colț, plângând Încetișor, dar conștientă și Încântată că ceilalți o privesc și am depășit un cuplu de străini uimitor de stilat, care se sărutau cu furie și cu multe unduiri ale șoldurilor. Apoi am făcut o adevăradă paradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
alături de ele, mișcându-și mâinile pe șolduri, spate și umeri, fără să transpire, având grijă ca niciodată paharul unei fete să nu rămână gol. Nu semăna deloc cu singura mea noapte de rebeliune adolescentină, pe care mi-o petrecusem timorată, ghemuită Într-un colț, Îngrozită de mulțimea fremătătoare de la Limelight. Când am terminat de observat priveliștea, Leo Își alesese deja un tip frumos, brunet. Amândoi dansau cu un cuplu hetero frumos ca În reviste, toți patru mișcându-se perfect pe ritm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
taxi și cum am susținut că vreau să mă duc acasă și cum - spre surpriza mea - Philip nu mă contrazisese, dar deloc. M-am gândit cât de gol mi se păruse apartamentul meu când ajunsesem acasă și cum nici măcar Millington, ghemuită lângă mine, nu mă făcuse să mă simt mult mai bine. Mi-am ridicat privirea spre Penelope și m-am Întrebat când anume ne Îndepărtaserăm atât de mult. — Cred că a fost bine. Speram să stau mai mult cu tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
vestea că Penelope se muta, alternativ. Ambele chestiuni, la care se adăuga realitatea că eram cu totul responsabilă de planificarea unui eveniment care trebuia să aibă loc peste două săptămâni și jumătate, m-au făcut să-mi doresc să mă ghemuiesc lângă Millington și să urmăresc difuzarea În serie a filmului „Când Harry o Întâlnește pe Sally“ pe TNT. Când am ajuns acasă, cantitatea de flecăreală care-mi rămăsese se apropia rapid de zero și mai aveam Încă de traversat tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
scuze, și n-ar fi putut părea mai sincer nici dacă apărea În fața casei mele și-mi cânta serenade În boxerii aceia adorabili Calvin Klein pe care eram sigură că-i purta. Voiam să intru prin telefon și să mă ghemuiesc pe genunchii lui, dar am reușit să-mi mențin oarecum aparența de detașare. —Deloc. Și mie Îmi pare rău că m-am repezit așa la tine. A fost la fel de mult și vina mea, așa că te rog să nu-ți faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
gest rapid și subtil cu dosul mâinii pe față șterse o mare parte din salivă și cu asta am fost cât de pregătită se putea. —Philip, dragule, vino aici! strigă un tip deșirat, cu părul lung, de pe canapea, unde stătea ghemuit deasupra unei oglinzi, cu o bancnotă făcută sul În mână. O fată care părea să fie goală era Încolăcită pe genunchii săi. Îl fixa cu o privire care depășea admirația și se apropia de venerație. Trase pe nas rapid, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]