888 matches
-
deliberat, și formula neoromantică). Cu toată propensiunea lui pentru clasicism (de unde și predilecția pentru „neptunismul” pe care îl vedea în postume), el avea, totuși, o concepție despre lume apropiată de sistemele sincretiste, totalizante, trimițând la Boehme și mai departe la gnostici, concepție mistică ce stă și la baza romantismului (a se vedea eseurile lui din tinerețe, cu osebire Ascensiune, dar și unele mai târzii). Mistica romantică declarată ̀ i părea însă exaltată sau tenebroasă, drept care se distanța de ea cel puțin
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
nici cu sufletul, nici cu duhul, ci cu mintea (nous). Pentru ancheta noastră, să reținem Însă doar trei aspecte legate de Evanghelia Mariei [Magdalena]. În primul rând, rolul central pe care-l joacă ucenica lui Isus În economia acestui text gnostic. Ea face figură de inițiată privilegiată a lui Isus, „cu un cap spiritual” deasupra apostolilor bărbați. Prin intermediul unei viziuni speciale a intrat În posesia unor „taine unice”, pe care nimeni În afară de ea nu le cunoaște, după mărturisirea lui Petru. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
se vede Învestită cu o funcție misionară, ea legitimând astfel răspândirea curentelor gnostice În paralel cu cel ortodox, petrinic. Faptul că o evanghelie Întreagă a fost așezată sub autoritatea numelui său denotă respectul de care personajul se bucura În rândul gnosticilor. Chiar dacă nu ea a redactat apocrifa respectivă, figura sa l-a inspirat de la primul până la ultimul cuvânt, propunând un scenariu soteriologic alternativ scenariului apostolic legitimat de Biserica principală. Cât despre Evanghelia lui Filip, ea notează: „Trei persoane mergeau tot timpul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
cuplu În care fiecare membru are importanța, sensul și rolul său. Gnosticismul presupune dualitatea principiilor, mai bine zis, bipolaritatea principiului divin. Dumnezeu este prin esență androgin. Componenta feminină nu se subordonează principiului masculin, ci-l Îmbogățește, Îl completează, Îl potențează. Gnosticii invocă În acest sens capitolul I al Genezei, care afirmă egalitatea Între crearea bărbatului și a femeii, nu capitolul 2, unde se vorbește despre plăsmuirea Evei din coasta lui Adam (exact, din bucata de carne din dreptul coastelor). În acest
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
montanism. Curentul minoritar s-a lăsat asimilat de „orthodoxie”. Acum, se știe că Evanghelia lui Ioan a ridicat mari probleme Înainte de a fi acceptată În canonul eclezial. Sectele gnostice o foloseau cu aviditate, primul ei comentariu datorându-se, de altminteri, gnosticului Herakleon. Brown susține că pre-evanghelia inițială aparține fazei În care comunitatea ioaneică forma un tot unitar și solidar, În vreme ce faza finală, Evanghelia lui Ioan, ajunsă până la noi, ar fi fost redactată de un reprezentant al curentului ioaneic minoritar absorbit de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
-o Însă pe această ucenică fidelă și smerită la rang de pereche a lui Dumnezeu, gnoza modernă comite, În realitate, un act de lez-divinitate, la adresa lui Isus. Nu ridicarea Magdalenei contează, ci coborârea Mântuitorului. Sau, dacă Într-adevăr se respectă scenariul gnostic până la capăt, atunci Încă nu s-a făcut ultimul pas, radical: includerea Mariei Magdalena printre persoanele divine și transformarea Sfintei Treimi Într-o Sfântă Tetradă. Cine știe până unde se va merge cu speculațiile, provocările și rătăcirile? Cert este că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
demolatoare decât cea preluată În Legenda aurea. Practic, Între Iuda lui Matei și Iuda-Oedip al lui Iacopo da Varazze singurul punct comun pare să fi rămas doar numele. * Antichitatea a cunoscut Însă și un Iuda pozitiv, eroizat. Câteva grupuri de gnostici, despre care vorbesc Irineu și Tertulian, Îl consideră adevăratul mântuitor al omenirii. După Pseudo-Tertulian, „deoarece puterile [vrăjmașe] ale acestei lumi nu doreau ca [Isus] Cristos să pătimească, pentru ca nu cumva moartea Lui să aducă mântuirea neamului omenesc, [Iuda], preocupat de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
grup, mult mai radical, văd În Iuda singurul apostol cu discernământ, care a recunoscut În Isus un pseudo-mântuitor, un impostor. Prin urmare, nu mai avem de-a face cu o trădare, ci pur și simplu cu eliminarea adversarului „bunului Dumnezeu” gnostic. Exegeza gnosticilor utilizează, cum se știe, provocarea și paradoxul. Ea reabilitează principalele personaje negative ale Bibliei, plecând de la principiul axiomatic că versiunea oficială reprezintă, de fapt, o scriere ideologică inspirată de acel Demiurg Rău, creator al lumii sublunare, vrăjmașul Dumnezeului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
mai radical, văd În Iuda singurul apostol cu discernământ, care a recunoscut În Isus un pseudo-mântuitor, un impostor. Prin urmare, nu mai avem de-a face cu o trădare, ci pur și simplu cu eliminarea adversarului „bunului Dumnezeu” gnostic. Exegeza gnosticilor utilizează, cum se știe, provocarea și paradoxul. Ea reabilitează principalele personaje negative ale Bibliei, plecând de la principiul axiomatic că versiunea oficială reprezintă, de fapt, o scriere ideologică inspirată de acel Demiurg Rău, creator al lumii sublunare, vrăjmașul Dumnezeului adevărat, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
paradoxul. Ea reabilitează principalele personaje negative ale Bibliei, plecând de la principiul axiomatic că versiunea oficială reprezintă, de fapt, o scriere ideologică inspirată de acel Demiurg Rău, creator al lumii sublunare, vrăjmașul Dumnezeului adevărat, la care, desigur, se Închină doar ei, gnosticii. Astfel șarpele, Cain, Iuda etc. devin simboluri pozitive, Întrucât sunt opuse Demiurgului „oficial”. Diabolizat de aproape Întreaga tradiție creștină, reabilitat simbolic de câteva grupări grnostice, Iuda este consacrat erou al poporului ales, Într-un text polemic a cărui datare este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
Isus din Evanghelia lui Iuda se opune sacrificiilor, considerându-le vestigii ale unui cult inferior, pe care El a venit din cer să-l abolească. După coborârea lui Isus În lumea substelară jertfele materiale nu-și mai au rostul. Pentru gnosticii creștini, indiferent de tendință, singurul sacrificiu care contează și mântuiește este cel spiritual, interior. Jertfa exterioară și materială trimite la teologia vetero-testamentară, a templului de la Ierusalim. Practicând sacrificiile În numele Său, apostolii se Întorc, de fapt, cu un pas Înapoi, trădând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
un imperativ. Isus i-ar porunci lui Iuda să-i jertfească trupul carnal pentru a declanșa mecanismul mântuirii universale. Or, textul spune simplu: Iuda Îi va depăși În oroare pe toți ceilalți apostoli-preoți, care practică jertfa euharistică (respinsă de Isus gnostic), tocmai pentru că el Îl va jertfi pe Isus Însuși. Într-un context dogmatic antisacrificial, antieuharistic, precum cel al apocrifei noastre, e aberant să se Înțeleagă pasajul altfel. Iuda nu este un erou sau, dacă este, atunci, vorba lui Louis Painchaud
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
de „cei doisprezece apostoli”. Apoi vede o casă cu acoperiș de verdeață, Înconjurată de „lume bună”. Dar lui nu i se permite să intre. Isus Îi explică: steaua l-a Înșelat arătându-i Împărăția veșnică, locuită numai de sfinți, de gnosticii Împliniți. Iuda, ca toate ființele din eonul sublunar, nu va avea niciodată acces În casa contemplată. El va trebui să se mulțumească, spune Isus, cu rolul de al treisprezecelea eon, căpetenie a lumii inferioare (p. 46). Concluzia se desprinde ușor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
Petru. Apocalipsa lui Ioan a stat multă vreme „pe tușă”, din cauza milenarismului presupus din capitolul 20; nici Evanghelia lui Ioan n-a avut o soartă mai favorabilă, dintr-un motiv similar, a patra evanghelie fiind unul din textele preferate de gnostici. Evanghelia lui Petru, multă vreme aflată pe listele canonice, a dispărut din ele din cauza interpolărilor docetiste tardive, așa cum mărturisește Serapion, episcop al Antiohiei, la Începutul secolului al III-lea. Prin urmare, Într-o perioadă când Încă nu exista un canon
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
tendința să minimalizeze ori chiar să anuleze caracterul variat, policrom al scrierilor apocrife. Sub eticheta „apocrife” sunt Înghesuite forțat, cu bune sau rele intenții, texte nu numai de origini culturale diferite, dar și cu mize teologice radical diferite. Un text gnostic precum Evanghelia lui Iuda, elaborat, probabil, În cadrul sectei cainite, nu poate fi pus, În nici un caz, alături de Protoevanghelia lui Iacob sau de Pseudo-Evanghelia lui Matei, două produse ale creștinismului popular, „curate” din punct de vedere dogmatic. Se impune așadar o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
creștinismului popular, „curate” din punct de vedere dogmatic. Se impune așadar o decantare a corpusului apocrif În funcție de procentul de „Învățătură eretică” pe care-l conține fiecare text În parte. Toate mărturiile creștinismului antic, de orice culoare și de orice nuanță (gnostic, iudeo-ebionit, popular) sunt importante, Întrucât toate ajută la conturarea unei lumi altfel inexistentă pentru noi. Legitimitatea științifică nu rimează Însă cu aprobarea teologică. Un creștin Își poate satisface curiozitatea științifică studiind un text gnostic, precum Pistis Sophia, dar, În același
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
orice culoare și de orice nuanță (gnostic, iudeo-ebionit, popular) sunt importante, Întrucât toate ajută la conturarea unei lumi altfel inexistentă pentru noi. Legitimitatea științifică nu rimează Însă cu aprobarea teologică. Un creștin Își poate satisface curiozitatea științifică studiind un text gnostic, precum Pistis Sophia, dar, În același timp, regula fidei, dublată de propriul său angajament spiritual, Îi impune respingerea lui la nivelul doctrinei. Nu la fel stau lucrurile cu apocrifele de origine populară, de pildă. Aceste texte, multe remaniate târziu, după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
fost el condamnat de cele două Sinoade ecumenice, din 543 și 553”, după cartea lui Hans Jonas, Von der Mythologie zur mystichen Philosophie, Göttingen, 1966. Se cunoaște teza, deformantă, a lui Jonas, care ține să facă din Origen un gânditor gnostic al cărui sistem „adevărat” s-ar fi conservat În fragmentele condamnate de Biserică. Potrivit interpretării lui Stăniloae-Jonas, Origen ar fi susținut următoarele teze: Din eternitate, dumnezeirea s-ar fi Înconjurat de o lume de ființe spirituale sau de minți de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
pricep teama unora În fața acestor texte posterioare, ca și cum ele ar putea răsturna datele evanghelilor canonice. Nu, nu, de o sută de ori nu. Evanghelia lui Iuda nu răstoarnă absolut nimic din datele creștinismului. Ea aduce o mărturie importantă despre secta gnosticilor cainiți, probabil din secolul al II-lea sau al III-lea, care practicau o formă a religiei creștine diferită de forma evanghelică. De obicei apocrifele se nasc din dorința de a umple anumite goluri de informație din evangheliile canonice. MG
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
de șoc”. Iuda este al treisprezecelea daimon, cel mai rătăcit dintre apostoli, tocmai pentru că el Îl va preda pe Isus preoților ca să fie sacrificat. Toate curentele gnostice refuză ideea sacrificiului trupesc al lui Isus și, implicit, ideea Învierii trupești. Pentru gnostici, sacrificiul și martiriul sunt rătăciri ale neinițiaților, ale „oamenilor materiali”, ale falșilor creștini. Ei nu cred decât În sacrificiul spiritual și În Învierea sufletească. Așadar, nu numai că Iuda nu poate fi considerat un erou, dar el apare ca ultimul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
nu numai că Iuda nu poate fi considerat un erou, dar el apare ca ultimul apostol pe scara valorică, cel mai pervers, Întrucât crede În eficiența sacrificiului trupesc pentru mântuire, participând, În viziune, la o liturghie preoțească, lucru detestat de gnostici. Nu e locul să dezvolt demonstrația cu toată armătura ei tehnică. Ajunge să spun că analiza profesorului Painchaud și a grupului său de colaboratori, Între care și un român, Alin Suciu, este impecabilă și de necontrazis cu argumente filologice sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
pă tărâmu ălaltu”. Trimiterea în infern este orchestrată de monstrul ofidian, dar acesta trece neofitul mai întâi prin ritualul înghițirii purificatoare și prin spațiul uranian. În felul acesta toate dimensiunile lumii i se deschid eroului, care descrie o traiectorie totalizantă. „Gnosticii socoteau șarpele un animal privilegiat, deținător al tainelor ezoterice și stăpân al inițierii”. El își trage puterea din pântecele teluric și din spațiile sepulcrale, și tocmai această încărcătură este indispensabilă eroului civilizator. Animal primordial, șarpele are în basme o imagine
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
articole polemice sau comentează cărți nou apărute (între altele, volume de Tudor Arghezi, E. Lovinescu, Gala Galaction, Mihail Sadoveanu, Geo Bogza). Un loc aparte îl ocupă trei tineri autori, care vor ajunge personalități de prim rang: Vasile Lovinescu, viitorul gânditor gnostic, publică articolul Socialism și teorie, Constantin Noica este prezent cu eseul Curiozitățile d-lui Teste, iar Eugen Ionescu e semnatarul unui text intitulat Ex-critic. În H. apar puține traduceri, notabile fiind doar acelea ale lui Eugen Jebeleanu (poeziile Îngerii și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287428_a_288757]
-
fi socotit imaginația unui suflet pios, pentru că menirea revelației divine este simțită de fiecare dintre noi. Credința creștină nu a fost destinată unui număr restrâns de inițiați și nu a discriminat între elite și popor, cum au încercat să facă gnosticii, ci a fost proclamată și mărturisită pretutindeni. Mai mult, evenimentele din istoria lui Israel, ca și venirea lui Hristos sunt tot atâtea momente de a naște credința în inima martorilor oculari și nu numai. Credința țintește către viitor, ca promisiune
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
prin grupuri nominale precedate de grupări cvasilocuționale precum cu tot/toată (cf. GALR II: 601) Cu toată propensiunea lui pentru clasicism (...), el avea, totuși, o concepție despre lume apropiată de sistemele sincretiste, totalizante, trimițând la Boehme și mai departe la gnostici, concepție mistică ce stă și la baza romantismului (Al Paleologu, Despre lucrurile cu adevărat importante). c) dacă circumstanțialul concesiv este realizat prin grupuri nominale integrate în grupuri prepoziționale cu locuțiunea în ciuda Muzica începuse să aibă totuși, în ciuda lălăielilor prietenilor lui
[Corola-publishinghouse/Science/85016_a_85802]