12,265 matches
-
recente, iar pe de altă parte, realizează propriile investigații, în special asupra tradiției manuscrise a traducerilor românești anterioare. O altă diferență majoră ține de succesiunea autorilor și a operelor. De exemplu, începând cu primul volum, Stăniloae schimbă ordinea din Filocalia greacă, motivând operațiunea respectivă prin dorința de respectare a criteriului cronologic. Astfel, îl plasează la sfârșitul cărții pe Isaia Pustnicul, iar pe Nil Ascetul (de Ancyra) după Ioan Casian, spre deosebire de Nicodim Aghioritul, care îl așezase, pe de o parte, pe Isaia
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
destul de politicoase, de altfel, teoria lui Gheorghe Drăgulin însuși, conform căreia sub numele de Dionisie Areopagitul s-ar ascunde, în realitate, un alt Dionisie, cunoscut de tradiția creștină ca Dionisie „cel Mic” (Exiguus), prietenul lui Cassiodor, marele traducător al Părinților greci în latină 206. Stăniloae mărturisește în răspunsul său că, sufletește, ar fi înclinat către această ipoteză - din patriotism, fiindcă Dionisie cel Mic era născut pe teritoriul actual al României -, însă „dragostea de adevăr” îl obligă să-l situeze pe Dionisie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cep buboiului de ipocrizie” (col. 1805). El critică mai cu seamă inconsecvența Bisericii ortodoxe. Conform poziției sale, rușii ar fi respins palamismul începând cu secolul al XVIII-lea, în vreme ce, chiar în sânul Bisericii grecești, lucrurile nu sunt întotdeauna clare: Biserica greacă contemporană afișează deschis inconsecvența, nu doar permițând clericilor și teologilor să învețe ceea ce ea anatemizează în slujbele sale, ci și îngăduind răspândirea în rândul credincioșilor a unor cărți de educație și informare religioasă care, unele, învață palamismul, iar altele îl
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a secolului XX240. Coordonatorii sunt doi iezuiți, Henri de Lubac și Jean Daniélou, iar colaboratorii se recrutează în toate mediile ecleziastice și universitare, după criteriul competenței. E vorba despre un proiect deopotrivă intelectual și spiritual: să li se redea Părinților, greci și latini (dar mai ales greci), influența pe care aceștia o cam pierduseră în formarea elitelor creștine, clerici și laici. Proiectul urcă în 1937, când Părintele Fontoynont, excelent elenist, autor al unui manual de greacă veche folosit și astăzi în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
repeta și acum? Biserica actuală, în luptă cu neopăgânismul ambiental, găsește în Biserica veche, ce se lupta cu păgânismul de atunci, un sprijin și un model vrednic de urmat. 2. A-i face cunoscuți pe Sfinții Părinți orientali, de limbă greacă, în Occident înseamnă a juca o carte importantă în procesul reunificării, al ecumenismului, dat fiind că Părinții au furnizat Bisericilor ortodoxe mai ales întreaga „armătură” teologică și spirituală. 3. Revalorizarea patristicii trebuie să permită, de asemenea, „reorganizarea învățământului ecleziastic, mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
et présence. Essai sur la philosophie religieuse de Grégoire de Nysse, a cărui prefață constituie o adevărată „profesiune de credință”. Pledând implicit pentru reasumarea predaniei Părinților, el ține totuși să-și pună în gardă cititorii împotriva „ispitei paseiste”. „Un templu grec”, scrie von Balthasar, „o biserică romană, o catedrală gotică merită întreaga noastră admirație, pentru că ele dau mărturie despre un adevăr și despre o frumusețe încarnate în timp. A le reproduce însă la ora actuală este un anacronism. A pretinde să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Sebastian Maxim: și evreilor impregnați de cultură elenistică, dar și Părinților creștini, LXX li s-a impus ca un text înzestrat cu un sens tare și autonom în el însuși, atât în privința adevărului doctrinar, cât și în nuanțele specifice textului grec. Cu toate acestea, chiar dacă nu cunoaștem toate detaliile textului masoretic sursă, LXX rămâne o traducere. Nefiind un original în sensul strict al cuvântului, care sunt criteriile care definesc astăzi autonomia acestui text? Cristian Bădiliță: Da, Septuaginta este ea însăși, în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
iudaice, adică a Pentateuhului. De ce această nevoie, spuneam, imperioasă de transpunere? Pentru că o bună parte din comunitate nu mai utiliza ebraica. În plus, exista o presiune și o atracție foarte puternică din partea mediului elenistic. Trecerea textului sacru ebraic în limba greacă a fost simțită ca un pas deopotrivă decisiv și primejdios. Vedem chiar astăzi toate discuțiile purtate în jurul traductibilității Coranului. Musulmanii neagă traductibilitatea Cărții lor sfinte, dat fiind că mesajul Profetului și limba aleasă de el, araba, fac, în credința lor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
În mediul iudaic, textul Septuagintei a fost mereu contestat, validat, invalidat, admirat, refuzat etc. După apariția creștinismului, care transformă Septuaginta în Vechiul Testament al creștinilor, evreii s-au lepădat de această versiune. Nu înseamnă că s-au lepădat și de limba greacă, ca vehicul cultural și spiritual. Nu. Trebuie să încercăm să ne punem o clipă în atmosfera secolului I sau al II-lea după Cristos, în Palestina, Siria, Antiohia sau Egipt. Deși limbile vernaculare continuau să fie vorbite, totuși, pentru a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
biserică. Septuaginta are, pentru ei, valoarea unui text perfect autonom, sacru, irefutabil și intangibil. Orice traducere nesupravegheată riscă să fie o profanare. S.M.: și traducerea românească, și introducerile la diferitele cărți ale Pentateuhului redau diferența de stil atestată de textul grec. Literalitatea atribuită traducătorului Deuteronomului nu poate fi comparată cu traducerea Genezei. În ciuda unității de sens a LXX și a unei considerări ca atare de către Părinți, fluctuațiile stilistice rămân importante. Cum ați reușit să țineți cont în traducerea voastră de această
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
totuși suficient pentru a transmite autenticitatea și acuratețea teologică a textului biblic. Noi încercăm să evităm cele două extreme și să îmbinăm firesc și inteligent, pe cât posibil fără să se simtă, „eticul” cu „etnocraticul”, rigoarea cu policromia stilistică, fondul teologico-literar grec cu forma teologico-stilistică românească. S.M.: Nu știu dacă ești de acord cu Rosenzweig, Buber, Benjamin, care consideră că, în cazul traducerii Bibliei, litera, sensul și adevărul textului nu pot fi despărțite. Luther, traducătorul Bibliei care stă la baza limbii germane
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
creștin decât noi toți ceilalți care ne credem creștini. Așa că Luther poate fi liniștit! S.M.: Mă întreb dacă traducerea în limba română a fost în stare să scoată la lumină valențe ascunse sau mărginașe ale originalului, nuanțe tăinuite de textul grec și reîmprospătate de limba română. Crezi că textul biblic poate fi reîmprospătat sau chiar regenerat de o traducere? C.B.: Evident. Fiecare traducere a Bibliei într-o cultură marchează. Traducerea „lui șerban” a marcat prin chiar faptul că a „pus un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
să dezvoltăm capitalul autohton care n-are forță să facă drumuri, poduri, pasaje; de aceea sunt și atâtea accidente. Să creăm mecanismele economiei de piață. Bine că noi suntem dispuși să vindem altora bănci, societăți, în loc să stimulăm capitalul autohton. —Partea greacă și ungară s-au manifestat întotdeauna când a fost vorba de privatizări. Noi ce-am făcut? Ni s-au pus bețe în roate, erau de părere bărbații. Chiar și patronii, în comparație cu țările europene, ai noștri sunt cei mai săraci, era
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
o lumină caldă, o bărbie ușor Istorisiri nesănătoase fericirii 57 despicată, din care se ivea timid o delicată gropiță discretă. Și, ca nimic să nu-i lipsească acestui chip încântător, delicatul ei nas nu era nici drept, nici încovoiat, nici grec, nici armean; nasul ei era nedefinit, adică spiritual și fin, cu linia conturului neregulată - nasul acela care-i necăjește pe sculptori și-i farmecă pe pictori. Avea acea frumusețe răpitoare, turnată toată după tiparele desăvârșirii, pe care poți doar s-
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
mare și chipeș din cale-afară, scotea la iveală doi ochi mici și verzi, pierduți mai tot timpul în zare, și în spatele cărora părea că se află mereu gânduri adânci și tulburi. Avea linia de contur a nasului hotărâtă, în stil grec, care, împreună cu bărbia pronunțată, ofereau vigoare întregului său chip, lăsând parcă impresia că spintecă văzduhul. Iar buzele sale, aprinse și bine conturate, erau suficient de cărnoase și de ispititoare, încât știau să sădească, în oricare femeie, dorința de a-i
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
bărbatul să reflecteze descurajat, din ce în ce mai des. Uneori, femeia spunea că poate să audă glasul blând al lui Dumnezeu, care, deși nu semăna cu niciun alt glas auzit de ea vreodată până atunci, totuși îi era prieten... 1 Personaj din mitologia greacă, ce este înfățișat purtând bolta cerească pe umerii săi. 94 Rareș Tiron Pe când stătea odată la căpătâiul bolnavei, printre bolboroseli gâfâite și alte zgomote de neînțeles, Victor putu să audă, totuși, în vocea ei stinsă, vorbele acestea, ce se distinseseră
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
voyeurism dâmbovițean, filtrată prin ochii unei femei, este pasivă, dar întreaga încărcătură potențial erotică este proiectată în sfera vestimentației, detaliile sartoriale și capilare anulând din start orice tensiune dramatică și, prin aceasta, exilând contemplația de budoar în sfera derizoriului: "Juna greacă simțea o plăcere din cele mai mari a privi dupe fereastră pe toți trecătorii, de la veliții boieri cu bărbile albe și cu căciuli de samur, până la calemgiii și iamacii cei cu ișlice în patru colțuri și rași pe cap chinezește
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
viața mea. Vom lăsa în urmă colinele și ne vom începr ascensiunea. Întrebarea despre sensul individului Nici viața mea nu s-a scurs lin și fără conflicte. Nici un parcurs existențial nu este lipsit de crize. Termenul "criză" derivă de la verbul grec krinein, adică "a separa, a distinge", și desemnează momentul culminant al unei dezvoltări dificile. Cum este cazul și altor cuvinte cheie care pentru mine sunt foarte importante (încredere, curaj civil), și cuvântul "criză" a fost mult timp neglijat de dicționarele
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
noi. Rezultatul: în cele din urmă nu doar fizica invită la a rămâne deschiși marelui mister al cosmosului, de unde își trag originea constantele universale și principiul antropic. Și matematica o face. Infinitul: o dimensiune reală? Din timpul lui Euclide, matematician grec din secolul IV î.C., spațiul fizic este definit ca fiind tridimensional (lungime, lățime și înălțime). Însă de la începutul secolului XX, mai exact de când Albert Einstein a formulat teoria relativității, este înțeles ca timp-spațiu sau spațiu-timp cvadrimensional, unde spațiul și
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
Consider mai important un alt atribut divin, esențial pentru "spiritualitatea" mea, și mă refer tocmai la "spiritualitate". Dumnezeu ca Spirit "Atotputernic" (din lat. omnipotens, "cel care poate tot"; în gr. pantokrátor, "stăpânul tuturor") nu este cuvântul meu preferat. În traducerea greacă a Bibliei ebraice, acest termen este folosit pentru sabaoth (domnul oștirilor) în Noul Testament, în schimb cu excepția Apocalipsei (la Sfântul Pavel) termenul este în mod vădit evitat. Acest predicat al lui Dumnezeu asumă o importanță deosebită începând de la teologia Părinților Bisericii
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
spiritul omului și al lumii sale, care nu este sfânt, și trebuie să fie considerat ca Spirit al unicului Sfânt, Dumnezeu însuși. În mod diferit interpretării lui Dumnezeu ca spirit în cadrul unei viziuni evoluționiste a lumii, multe concepte de origine greacă și scolastică îmi par depășite: Dumnezeu este Spirit, dar nu asemenea unui motor imobil care se manifestă în lume de undeva din afară sau de undeva de sus. Îl înțeleg mai curând ca pe o realitate spirituală dinamică, în stare
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
istoriografia s-a dezvoltat mult mai devreme. Nu aș fi putut desigur să mă identific cu marxismul chinez (de origine occidentală) și cu maoismul. Dar aș fi simpatizat cu umanismul chinez, care a început să se dezvolte din vremea filozofilor greci presocratici, în secolul VI î.C., și avea să marcheze trecerea de la religiozitatea magică a culturii chineze antice la raționalitate: omul și rațiunea sa câștigă primatul asupra spiritelor și divinităților. Se asistă astfel la o trezire intelectuală, la nașterea unui
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
Cristos. Coranul trimite de fapt la modelul originar iudeo-creștin, precum am arătat recent în ultima mea carte Der Islam (Islamul, 2004). Sarcina mesajului Bisericii ar fi de a traduce conceptele fundamentale ale credinței creștine ce au fost exprimate prin vocabularul grec antic târziu, iar după aceea cu cel latin, în lumea gândirii și a limbajului contemporan. Coerență și disponibilitate în dialog Nu doresc să continui vechea polemică a dogmelor, ci să mă las condus de cel care pentru mine reprezintă "calea
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
prezentă în istoria omenirii încă din timpurile cele mai vechi: sub formă de întrebare cu glas puternic sau șoptită, de plângere amară sau obosită, sau chiar de cerere derivată din cinism sau indignare. De ce Dumnezeu nu a evitat suferința? Filozoful grec Epicur, aproximativ în anul 300 î.C., pleca de la această întrebare în critica pe care o făcea religiei. În timpul Iluminismului, filozoful raționalist Pierre Bayle a dat formularea clasică pentru o chestiune ce a rămas neschimbată până în zilele noastre: "De ce Dumnezeu
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
pe cruce are un cap de asin: la picioarele sale, o persoană în genunchi și cuvintele: "Alexamos se roagă la Dumnezeul său". În concluzie, o satiră a Crucifixului. Mărturisesc faptul că în biroul meu am pe perete o frumoasă icoană greacă reprezentându-l pe Cristos, dar nu am un crucifix. De ce? Deoarece împărtășesc reținerea protocreștinilor. În primele trei secole ale erei noastre Isus era reprezentat ca un tânăr imberb, "Păstorul cel Bun". Cele două reprezentări cele mai vechi ale Crucifixului datează
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]