799 matches
-
retrăind stările sufletești ce le avusese atunci. Numai tatăl ei știa câtă amărăciune se grămădea în inima fetei lui. „Pitpalac... pitpalac!“, o prepeliță îi frânse gândurile, ieșind dintr-un ogor, rămase o clipă pe mijlocul drumeagului, și dispăru într-un hățiș, de unde mai dădu glas: „pitpalac... pitpalac“ Din nou liniște... doar tropot de copite, rar, cadențat... Sub apăsarea grea a tăcerii, doar frunzele foșnesc. Prin minte, iar îi trecură imagini de la horă... După o cotitură, un iepure roșcat, dintr-un salt
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
neglijent și mai nesatisfăcător, și în care veac încă nu s-a ivit nici măcar una dintre acele două-trei minți de geniu, care, prin limpezimea gândirii sale, să îl lumineze și să îl aducă pe făgașul potrivit, după cum se cuvine. Ah, hățișurile vieții culturale de astăzi sunt imposibile! Însă toate acestea sunt doar abateri de la subiect (scrise, totuși, cu un rost). Acum, odată sfârșită introducerea, la treabă! F 40 Rareș Tiron Domnul Eugen - a mi se îngădui să-i tăinuiesc numele cel
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
chiar până la atacuri de apoplexie. Iar mintea-i sclipitoare, pe care odinioară toată lumea i-o lăuda cu entuziasm, acum psihiatrii i-o socoteau a fi doar o cauză pierdută... Și astfel, pas cu pas, se adâncea tot mai mult în hățișul suferințelor sale sufletești, uitat de toți, pierzând treptat, punct cu punct, legăturile ce-l uneau cu comunitatea umană, fiindcă, deși trăia în mijlocul ei, aproape că ajunsese să nu mai facă parte din ea! „Pentru fapta mea, atunci când am săvârșit-o
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
tânăr jaguar. În aer plutea miros de frică. Nu era adus de briză, în dimineața liniștită nu se simțea nici o adiere. Era acolo, dens, inconfundabil și pătrunzător, șerpuind la firul ierbii, prinzându-se de trunchiurile copacilor, de liane și de hățișuri. Era o miasmă acră, agresivă, inconfundabilă, amestec de duhoare de țap și putoare de cocină. Era mirosul fricii în selvă, care alunga chiar și jaguarul și anaconda, împingea în apă crocodilul și cățăra în copaci oameni și maimuțe. Erau porcii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pe care îl trecură îi acoperi cu noroi, și acest noroi, acum uscat, devenise o crustă. — Ce loc de căcat! — Liniște! Își continuară marșul cu lovituri de macete, deschizându-și calea unul câte unul, zgâriindu-și mâinile și fețele în hățișuri și în urzici. O mlaștină rău-mirositoare cu palmieri nipa. Apoi alta. Și o a treia, și nici un râu în care să te răcorești și să te despoi de cruste. O oră. Și încă una. Și o a treia, și nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
în colibă și se întoarse cu macetele pe care le promisese ca plată pentru sarbacană. Indianul le luă, le studie tăișul și greutatea, le învârti în aer și afirmă satisfăcut: — Kano place... Se întoarse cu spatele și se îndepărtă printre hățișuri, dispărând dincolo de primii bananieri. Sora lui ridică atunci capul și-l privi drept în față pe bărbat, așteptându-i poruncile. Era mai tânără decât a presupus la început. Sânii de-abia îi mijeau ca niște muguri gata să dea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Se întoarse să o arate cu degetul pe indiancă, dar malul lagunei se vedea pustiu. Rămase cu brațul în sus, uimit, și căută de jur-împrejur. — Unde s-a băgat? întrebă el. Făcu un gest spre o umbră care fugea prin hățișuri, pe malul lagunei. — Acolo. Ați reușit s-o speriați și fuge acum la tabăra yubani. Fratele ei e mare șef de trib, minți el. În curând, o să fie aici cu războinicii lui... Lucas se schimbă la față, rămase fără glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
venea foarte greu să se desprindă de pe pista de iarbă, încărcat până la refuz cu pasageri speriați, baloți cu piei și cuști cu animale. În cele din urmă, solul începu să fie împins în jos de o mână gigantică, arborii deveniră hățișuri, clădirile din Santa Marta nu mai fură decât dreptunghiuri întunecate pe fond verde, iar sinuoasa și strălucitoarea panglică a râului San Pedro rămase în urmă, în vreme ce botul turtit lua înălțime și se îndrepta spre culmile cordilierei Anzilor, zimțată precum dinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
nu erau copiii cei mai curați și mai instruiți din lume, dar se vedea că sunt fericiți și bine hrăniți. Respirau aer curat, se scăldau în bălți, pescuiau în mlaștină, se cățărau în copaci și urmăreau maimuțe sau capibara printre hățișuri. Creșteau puternici și sănătoși, pentru că acela care nu era sănătos și puternic nu ajungea să crească. Dar acolo, în acele suburbii urât mirositoare, între gunoaie și vicii, copiii creșteau înfometați și bolnăvicioși, susținuți doar cât să trăiască în continuare, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
puse marșarierul și începu să dea îndărăt cu graba pe care i-o permiteau copacii. Merse în urma lui până ajunse la primul tronson al șoselei, ceva mai mult decât un luminiș deschis în desișul pădurii; pământul cărămiziu contrasta cu verdele hățișurilor, un verde ce apărea acum murdar de praf, opac și fără viață. Vreo douăzeci de oameni îi ieșiră în întâmpinare. Unii trebuie că erau soldați, deși nu purtau uniforme, doar puști la umăr. — Bună ziua. — Bună ziua. — De unde ați apărut? — De acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
era decât un punct în depărtare pe mijlocul șoselei lungi. Se așeză la umbră, sub un șopron făcut din lemn și prelate. Era o ladă cu bere și destupă una, deși era caldă. Bău încet, privind copacii distruși, plantele strivite, hățișurile călcate în picioare și pământul devenit o mocirlă din pricina trecerii întruna a marilor buldozere. Pământ roșu, pământ amazonian, spălat de mii de ani de ploi neîntrerupte. Pământ sărac, prea cald, puțin populat de toată acea faună măruntă care, în altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pe suprafață se întinde mereu un strat gros ce nu se descompune. Formarea solurilor noi devenea atunci atât de lentă, încât era zadarnică orice încercare de a cultiva. Acolo unde au fost doborâți copacii nu va crește nimic. Nimic, doar hățișuri nefolositoare, pentru că arborii noi vor întârzia decenii ca să atingă mărimea originară. Marele bazin amazonian nu admitea nici silvicultura, nici agricultura și cei care o distrugeau acum știau acest lucru. Vor transforma giganticele păduri în pășuni, vor înlocui copacii cu vacile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
O să mă duc eu. Cunosc mai bine drumul. Te rog, adu-mi aparatul de fotografiat... îl rugă Sierralta. O apucă pe drumul de întoarcere. Niciodată nu i s-a părut atât de mare distanța. Își zgârie brațele și fața în hățișuri și picioarele îi sângerau când ajunse la colibă, dar nu dădu atenție rănilor și nici măcar nu se odihni. Vârî într-un sac tot ce a găsit și putea fi folositor, îl aruncă pe umăr și se întoarse fără să încetinească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
dintre desișuri. Crescuse de necrezut de mult și era deja pe jumătate sat, pe jumătate fortăreață, cu mitraliere amplasate în cazemate ordinare, țintind direct spre locul unde începea selva, la două sute de metri depărtare. Sentinelele nu-și desprindeau ochii din hățișuri, atente la cel mai mic semn de pericol, iar soldații nu-și lăsau nici o clipă armele din mâini. În aer plutea o tăcută senzație de spaimă și își putură da seama că muncitorii - de obicei flecari și scandalagii - formau grupuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cu rame de aur. — Par piloți. Poate că avioneta încă mai e pe aici. Se întoarse spre Kano: Spune-le războinicilor tăi să o caute. Kano turui pe limba lui și într-o clipă șase yubani dispărură în liniște prin hățișuri. În tabără, piloții se îndreptară spre o colibă, cei trei se îndepărtară spre râu, iar Planchart intră din nou în cort, în vreme ce căpitanul înainta să inspecteze mitralierele. Părăsiră postul de observație și se strânseră cu toții într-un mic luminiș. Yubani-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și închizând ochii. José Correcaminos își ridică privirea spre albi. — Meditează la răspuns, fiecare de unul singur... Libertatea yubani-lor cere ca fiecare să ia hotărârea, fără să țină seamă de ce ar putea gândi ceilalți. Așteptară. Timpul se lungi și prin hățișuri se auzi de departe o voce poruncitoare în spaniolă. Kano a fost primul care își ridică brațul înarmat cu sarbacana, apoi rămase în continuare nemișcat și cu ochii închiși. Începură să-și ridice brațele... Doi... Trei... Cinci..., și să rămână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
încolo înainta alt cur... și un al treilea... Yubani-i, credincioși tradiției, începeau atacul cu primele raze de lumină. Privi spre tabără. Nici o lumină, nici o mișcare... Puii ăia de cățea știu ei ce fac...! Se aruncă la pământ, părăsi adăpostul din hățișuri și începu să se târască în urma yubani-lor. Un metru, și doi, și zece... „Ce așteaptă...! Vor să fie siguri că ne au pe toți, că ne ciuruiesc cu gloanțe, ca să nu scape nici unul, ca să sfârșească treaba dintr-un foc...“ Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cu răspunsul. Privi cum, în depărtare, Cáceres vorbea cu părintele Carlos și cu Tomás Sierralta. Își plimbă privirea asupra grupului de jurnaliști care se serveau cu răcoritoare la cantina taberei și, pe urmă, asupra grupului de războinici care apăreau lângă hățișuri, timizi și descumpăniți. Îi arătă cu mâna: — Uitați-vă la ei! le ceru el. Goi și lipsiți de apărare, sunt periculoși exact din acest motiv. Pot pricinui mai multe daune decât o armată, pentru că în mintea multora, ei par mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
coridorul unui transatlantic uriaș, dar În loc de stewarzi și stewardese văzu o femeie În capot și papuci roz, care traversează coridorul, țipînd, iar apoi un omuleț bondoc, cu o pălărie de melon, care, zărindu-i, se grăbi să se afunde În hățișurile imensului imobil. — Ai un ghem de sfoară pe care-l desfășori? Îl Întrebă Rowe pe picolo, gîfÎind sub povara valizei, pe care acesta nu se oferise să i-o poarte, dar simțindu-se neobișnuit de lucid, cum se spune că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
stai! Nu aștepți să se trezească ai tăi? — Nu-i cunosc, doar m-au luat cu autostopul. Lasă-i, că se trezesc ei. Te pup, a spus și, sărind sprintenă peste un trunchi de copac doborât, a dispărut În spatele unui hățiș, acolo unde materia Întunecată dospea. Două-trei secunde, am rămas cu gura căscată, apoi am strigat „Hei!“ pregătindu-mă s-o urmez, când o mână m-a apăsat pe umăr. — Ai Înnebunit? Vrei să te transformi În antimaterie? Nu vezi cum
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
nu a trecut dincolo de patrafirul unsuros și pătat de vin al popii din sat. Scrie acest domn, foarte meșteșugit în apărarea celor sfinte și dacă ești cumva mai slab de spirit și urmezi ideea sa, ești pierdut pe veci în hățișul cuvintelor. Dar cred că ar fi mai bine, dacă aș pune aici măcar vreo două rânduri din comentariul său: „Lucrarea pedepsitoare a Celui Prea înalt din Vechiul Testament se încheie prin Jertfa prin crucificare a Fiului: ,,căci atât de mult a
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
izbucnească din mai multe piepturi odată? S-au auzit pași grei traversând curtea aceea ca un maidan. S-a mai schimbat Încă ceva și În tonul bocetului fetiței, dacă Într-adevăr numai ea era atunci cea care plângea În marginea hățișului, lui i s-a făcut teamă de ceva, nu știe de ce, iar plăcerea ascunzătorii dispăruse În Întregime În momentul În care s-a auzit din nou motorul mașinii. Abia după ce și acest zgomot s-a În depărtat, s-a decis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
trăi pururi, iar peste călăi se va așterne noaptea uitării și întunericul morții veșnice. Morții mei de aur Morții mei luceferi, Singuri, voi, pe lume, Mi-ați rămas doar teferi Vă simt tot mai aproape În nopțile de trudă Prin hățișul zilei, Cea de lacrimi udă. Sărut țărâna sfântă, Fruntea voastră lină Ca o diademă, Arde de lumină. Obosit de toate, Câte-au fost să fie, Aștept săvârșirea Ceasului ce-nvie. Întristarea piară Plânsul din răscruce Legene frăția Și vecia dulce
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
Strânsu-s-au cuțit în oase, Sfredelesc la geam trecutul, De mă doare ca și cnutul Căci nu pot le-afla cuvântul Câte-au fost, au! câte-au fost, Câte și fără de rost! Numai însetatul poate Scormonind prin vremi și fapte Prin hățiș tăind poteci Ca și cei trecuți în veci, Va găsi un strop de apă Pentru suflet, pentru sapă, În lugubra noastră groapă! Nu-mi da plânsul neputinții Ci dă-mi Doamne noi puteri Clipa sfintelor dureri Să o trec precum
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
și înfrângi oțelul; Doar cu o privire stavili pui zâmbirii, Sau cu-n gest îmi spulberi zariștile firii; Dacă am norocul să-mi întinzi un deget, Plin de bucurie, visez fără preget... Singur la o masă, alungând veninul Și printre hățișuri scotocind destinul, Alunec în apa-nvolburată-ntruna Să-mi alin durerea, pentru totdeauna...
DAC? AM NOROC by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83768_a_85093]