931 matches
-
ploaie, toate aceste lucruri atât de familiare, de când?! nu știu dacă îmi vor ajunge banii de tren până la Roma, poate ar trebui să încerc autostopul, e deja târziu, unde voi dormi la noapte? măcar de-ar sta ploaia să pot hoinări pe străzi, dorul de Ana, trupul ei cald, fremătător și șarpele rece ce-mi coboară pe șira spinării, m-a prins ploaia pe străzi și mi-e frig acum, tremur, ar trebui să-mi iau ceva de mâncare, cerul întunecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
cartofi, lasagna cu cartofi... Nu era nici măcar un fruct sau o legumă În căruciorul ei, dar erau șase sticle de câte doi litri de cola dietetică și o prăjitură de ciocolată. Așa că era În regulă. Logan Își lăsă mintea să hoinărească În vreme ce bătrânul acela de 100 de ani Înregistra codurile de bare de pe meniurile gata preparate. Toate magazinele mici - atelierul de reparat Încălțăminte, laboratorul foto, curățătoria și cel care vindea clovni grotești din sticlă și figurine de porțelan - erau cufundate În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Oh, ce naiba, zise Logan. Îi anunț eu. — Ce vrei să fac eu? Logan era un domn și nu-i spuse. Zece minute mai târziu, fiecare mașină de patrulă din Aberdeen știa că trebuie să fie cu ochii după Hoitar, care hoinărea pe străzi. Nu că i-ar fi trebuit lui Logan puteri de medium ca să știe unde avea să se ducă. Se va Îndrepta spre fermă și clădirile sale pline de chestii moarte. Era destul de mers până la Cults din Summerhill, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
sale liniștindu-se pe timpul nopții. Tot ce am de făcut e să găsesc butonul de „Oprit“ pentru propriul meu computer deosebit de personal, m-am gândit eu- doar că, în loc de asta, apăs mereu pe „Repornire“. După ce mi-am lăsat mintea să hoinărească fără țintă printre biți și caractere, RAM și ROM, vreme de câteva minute, probabil că subiectul m-a plictisit atât cât să adorm. În mod surprinzător, nu-mi amintesc să fi visat deloc - în orice caz, nu despre tulburarea emoțională
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
de gresie. Îl fulgeră o ultimă amintire: din umbra ghișeului chipul acela de funcționar tâmp. „Da, domnule, ce te holbezi așa la mine? Așa scrie. Cum ai citit! Pierdut autobiografie, o declar nulă!” Și iese pe Bulevard. Începe să plouă. Hoinărește aiurea. Într-un târziu apasă pe sonerie. I se deschide. Îi trece peste fața ei zâmbitoare de soție, care Îndură viața, crengile de arțar. Picături de ploaie i se așază În părul nearanjat. Pășește În holul Îngust și se așază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
că nu știe bască, i-ar spune că pe oameni limbile și religiile îi separă. Ca și cum Cristos și Buddha nu i-ar fi spus lui Dumnezeu același lucru, doar că în două limbi diferite. Jugo de la Raza al meu ar hoinări gânditor pe strada Citadelei ce urcă de la biserică la castel, operă a lui Vauban, majoritatea caselor de pe ea fiind anterioare Revoluției, case în care au dormit trei veacuri. Pe strada aceea nu pot urca, slavă Domnului, automobilele colecționarilor de kilometri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
despre care vorbise casierul. Apoi se opri În ușa unei prăvălii cu zarzavaturi și fructe. Pe trotuar se Întindeau lăzi cu vinete, ceapă, salată verde, mandarine și portocale. Deasupra lor roiau muștele și două-trei viespi. I-ar fi plăcut să hoinărească pe străduțele astea Însoțit de Dimi. Putea simți căldura degetelor băiețelului În palma lui goală. Și Încercă să-și imagineze ce remarci inteligente ar putea auzi de la micul Challenger, fiindcă el nu fusese binecuvântat cu un spirit de observație atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
om cu orizonturi largi și fără prejudecăți, un om de știință calculat și rațional, poate tocmai el va fi cel care va aprecia la justa lor valoare avantajele pe care le vor avea toate părțile implicate. Dimi nu va mai hoinări toată ziua părăsit, lăsat la mila vecinilor și la Îndemâna răutăților copiilor lor, sau condamnat toată ziua la o singurătate adâncă, În fața ecranul calculatorului. Iar pe Ted Îl va scăpa de povara care Îl apăsa, de nevoia de-a suporta permanent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
tălpile lor de cauciuc și când apărarea civilă cehă, încă insuficient înarmată, ezita să umple acest gol punând mâna pe proprietăți și autoritate. S-a deschis un spațiu de manevră pentru toți aceia care nu mai erau țintuiți la pat. Hoinăream prin zonă, lacomi după pradă. Cu vila noastră și cu grădina ei de liliac se învecina un teren ușor accesibil unde se afla o clădire care, cu turnulețe, foișor, balcon și terasă, semăna și ea cu o vilă. În ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
să citesc viitorul din palmă învățasem, cu toate astea mă aflam la o distanță imposibil de depășit de absolvirea școlii, care mi-ar fi certificat faptul că-s bun de universitate. Atunci m-am întâlnit în fața gării din Göttingen - adeseori hoinăream prin apropierea unor gări aglomerate - cu un fost coleg de școală dintr-o vreme apusă. Nu sunt sigur dacă am stat lângă el, în fața sau în spatele lui la Conradinum, la școala medie Petri sau la Sankt Johann. El a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
să fim una, parcă anume meniți să fim un cuplu, Anna nu mi-a fost decât la dans, cu oricâtă iubire ne-am fi străduit să ne apropiem și în rest. Prea ades ne-am uitat unul pe lângă celălalt, am hoinărit pe aiurea, am căutat ceea ce nu exista deloc sau doar ca fantomă. Iar apoi, când am devenit părinți - legați de îndatoriri - și cu toate astea ne-am pierdut unul de altul, numai copiii ne mai erau aproape, apoi Bruno, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
că încă iubirea își mai găsește în mine sălaș.” Dar o privesc și nu-i spun nimic. Ar rîde cu poftă. Mă îndîrjesc să gîndesc: „Iubesc durerea. Așa că în durerea morții voi deveni veșnic.” Sînt pasăre, V. din spital și hoinăresc pe cerul care acum nici că se mai deosebește de mare. Pîndit la fiecare pas de demoni răzbunători sau, doar răutăcioși, sportivi care vînează la întîmplare pîndind vreo inimă de înghițit. Te văd cum te încordezi presimțind înfiorat de o
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
sărutat umbra desfrunzită a nopților, și-am descoperit în Ea, numai lacrimi vii peste o lume imposibilă. Ți-am sărutat plecările invizibile în dragostea albă, și-n miezul dorului, am descoperit tainele ofilite de vremi. Nici noaptea nu ți-a hoinărit pe trupu-ți de AER, și nici vocile întunericului, nu ți-au ascultat fericirile forțate în deplânsul sarcastic al HAITELOR DE VIS. De ce vrei să dai mâna cu moartea în fiecare zi, Și în fiecare noapte, de ce nu-ți hotărăști o
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
viața. Ea este aceea care-mi deschide și-mi închide rănile. Știi, te iubesc din alt timp și mi-e atât de frică să nu mă găsească moartea stând în amintirile noastre îngenunchiate-n vis. De va veni înnoptarea, am să hoinăresc cu ea așa departe ca să-mi uiți numele. Poate te dor cuvintele și vocea mea!? O, suflete, dă-mi un semn cât de mic din toate puterile tale și vei ști exact cum să exist. Camera mi plânge. Florile se
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
de iubire. 6 oct. 2008 BRAȚELE DURUTE DE TIMP d-lui actor Ovidiu Cuncea Mi-e dor de un aer ploios și plin cu zgomotele aglomerate ale retinei; Mi-e dor de ochii tăi răvășiți peste nesiguranța ferestrelor albe unde hoinăresc nebună să pot prinde în palme toată sălbăticia luminii... Mi-e dor de brațul tău omorât în distanțe de nori și vânturi albite de dragoste; Mi-e dor de o simplă formulă a unui vis din toată teama de a
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
interzis Ca o dorință vie, să-ți moară încet în vis, Și-n terminări de spirit, o voce mă învață Să pot să fiu o cruce albă, peste un destin de gheață Și din fărâme de soare prin dor să hoinăresc Cu brațele de lună, prin timp să te iubesc. Rămâi iubire pură, cu sufletu-ți de ger Și-n nopțile cu stele albe, iubirile se pier, Prin plapuma tăcerii un Ochi este intrus de El, murirea arde, prin AERUL stingher
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
plâng Elena Marin Alexe În noaptea asta streșinile plâng, comori de perle în palme se strâng, tremură-n mine, amintiri ce-s vii, arome de flori , dor de bucurii. Mugurii tresar sub fulgul de nea, visând soarele ce-n zări hoinărea la verdele crud mă gândesc mereu și speranță port în sufletul meu. În noaptea asta streșinile plâng și cu jalea lor inima îmi frâng, adă Doamne iar verde pe câmpii, când stele doinesc nopților târzii.
C?nd stre?inile pl?ng by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83341_a_84666]
-
parte a timpului, retrăgându-se în dormitorul ei sub pretextul unei migrene de care suferea periodic. Și astfel, Godfrey, Mildred și Tabitha, așa cum poate ei înșiși își doreau, au fost lăsați în voia lor, petrecând câteva zile plăcute între ei, hoinărind prin grădini și amuzându-se în vastele saloane, camere de zi, sufragerii și săli de primire de la Winshaw Towers. În după-amiaza în care Godfrey urma să plece la aerodromul din Hucknall în prima etapă a misiunii - despre care soția și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
e din nou un om normal, mai mult sau mai puțin. Mortimer auzi cât de găunos îi sunau vorbele și se detestă pentru asta. Chiar în după-amiaza aceea văzuse dovada că sora lui încă nu era normală, când o surprinsese hoinărind prin cele mai îndepărtate și sălbatice zone ale domeniului. Mortimer ieșise din cimitirul câinilor și tocmai voia să se îndrepte spre peluza de croquet când o zărise pe Tabitha ghemuită într-unul din tufărișurile cele mai dese. În timp ce se apropia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
suprafață mare de nisip nămolos se întindea aproape până la orizont, și pe ea câțiva țânci se încăpățânau să alerge ca niște puișori exploratori, cu câte o plasă de pescuit creveți într-o mână și un părinte potrivnic în cealaltă. Am hoinărit așa cam o jumătate de oră, până când, în sfârșit, am avut voie să mergem la bazin. Nu era foarte aglomerat. Câțiva oameni stăteau întinși sau ședeau pe șezlonguri lângă apă: puținii care preferaseră să înoate o făceau foarte energic, împroșcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de porțelan crăpată, plină cu ceai aburind. Nu era deloc un om rău. Era capabil de sentimente puternice și de o extraordinară loialitate, aș zice. Dar era un om înăcrit, distrus de împrejurările vieții. Nu reușise niciodată să se așeze; hoinărise ani de zile prin țară, lucrase ocazional în diverse fabrici, apropiindu-se tot mai mult de lumea în care ințiativa privată începe să dea în crimă. Se descurca destul de bine printr-o combinație de versalitate și farmec personal. Pentru că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de Sheffield, așteptând să pornească, meditam la acest incident umilitor și îmi blestemam ghinionul - dacă asta era - care mă pecetluise din nou ca pe un om care trăiește în imaginație, și nu un om de acțiune; condamnat, ca Orfeu, să hoinăresc într-o lume subpământeană a fanteziilor, când eroul meu, Iuri, n-ar fi ezitat să se avânte cutezător spre stele. Câteva cuvinte bine alese, atât ar fi trebuit; și totuși ele nu-mi trecuseră prin cap; mie, un scriitor publicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
în ultimii douăzeci și cinci de ani) să-și planifice târguielile cu mai mult de câteva ore înainte, ne ducea la supermarketul local să cumpărăm câteva pachete de mâncare congelată pentru masa de seară. În timp ce își făcea cumpărăturile, coboram din mașină și hoinăream pe High Street, aproape pustie - într-adevăr, singura stradă comercială -, nedumerit să constat că n-aș fi conceput o metropolă mai aglomerată sau mai animată. M-am uitat la filiala Woolworth unde îmi cheltuiam banii de buzunar economisiți multă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
despre misiunea lui Godfrey și de aceea i-au doborât avionul. Sunt aproape sigur. Dar mai era și copilotul, care n-a murit. A fost dus într-un lagăr de prizonieri și după război s-a întors în țară. A hoinărit un pic, și-a împrăștiat sămânța, și-a luat tot soiul de slujbe sub diverse nume. John Farringdon a fost unul din ele, Jim Fenchurch, un altul. — Și ce-i cu el? — Eu sunt fiul lui. Phoebe făcu ochii mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
adânc fumul În piept, iar când am expirat nu am fost prea sigură dacă am scos din mine fum, aer rece sau iritare, dar mi-a făcut al naibii de mare plăcere. Îmi era din ce În ce mai ușor să-i evit pe turiștii care hoinăreau aiurea pe străzi. Pe vremuri mă uitam cu dispreț la trecătorii care vorbeau la celular, dar acum, din cauza programului meu haotic, devenisem o adevărată mașinărie ambulantă de vorbit. Mi-am scos telefonul și l-am sunat pe Alex la școală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]