KorAP: Find »[drukola/base=hun & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...28 29 30 ...58 >

1,441 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

împreună cu barba neîngrijită, o înfățișare sălbatică și neliniștitoare. Purta cămașa de zale a soldaților auxiliari și pantaloni militari, dar singura sa armă era un soi de suliță scurtă, cu o lamă lată și puțin încovoiată, luată probabil de la un războinic hun. Omul se întorcea către ceilalți membri ai grupului și, cu strigăte răgușite, îi incita să-l urmeze. Sebastianus întinse mâna să-l apuce și să-l oprească, însă acela, văzând că el și tovarășii săi erau înarmați, o ținu tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
limpede acum că tentativa de a apăra centrul cetății era sortită eșecului, hotărî să se alăture grupului, împreună cu tovarășii săi; în plus, tocmai atunci, un urlet de groază răsună în piață, în spatele lor, ceea ce-i făcu să se teamă că hunii începuseră deja masacrul. Schimbă, așadar, direcția și se alătură uriașului bărbos. Alergând împreună cu el și cu toți ceilalți spre piață, îl întrebă despre soarta alanilor. — Se baricadează în cazărmile lor, veni răspunsul. Blestemații ăia se gândesc numai cum să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
grup compact de cavaleri, a cărui apariție smulse mulțimii strigăte de spaimă și provocă un du-te-vino tumultuos, fără nici o direcție precisă, căci, pentru cetățenii Aurelianei nu se mai găsea un alt loc unde să se refugieze. — S-a sfârșit. Sunt huni! constată Maliban, scoțând cu iuțeală o săgeată din tolbă și potrivind-o în arc. Soldatul bărbos, pe care tovarășii săi îl strigau Duryodhan, își făcu loc și se duse să privească dindărătul carului. — Blestemații! mârâi, fulgerându-i pe dușmani cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și se duse să privească dindărătul carului. — Blestemații! mârâi, fulgerându-i pe dușmani cu ochii săi negri ca tăciunele. Dar, dacă își închipuie că o să ne biruie așa ușor, atunci se înșeală! Ajunși la o sută de pași de baricadă, hunii își încetiniră caii, iar apoi se opriră. Din rândurile lor, Sebastianus văzu înaintând, pe un frumos cal european, un războinic cu o platoșă magnifică din solzi. Ținându-și animalul la pas, hunul înaintă spre care, urmat la mică distanță de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Ajunși la o sută de pași de baricadă, hunii își încetiniră caii, iar apoi se opriră. Din rândurile lor, Sebastianus văzu înaintând, pe un frumos cal european, un războinic cu o platoșă magnifică din solzi. Ținându-și animalul la pas, hunul înaintă spre care, urmat la mică distanță de ai săi. Chipul său sever, împodobit de mustăți lungi și subțiri, privirea atentă, ațintită asupra baricadei și chiar și ținuta sa nu erau noi pentru Sebastianus. Când însă îi observă brâul verde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
chiar și ținuta sa nu erau noi pentru Sebastianus. Când însă îi observă brâul verde ornat cu aur, ce îi încingea talia, nu mai avu nici o îndoială: Shudian-gun! Așadar, destinul îi împingea spre o nouă confruntare; și de astă dată, hunul era mai puternic. Avându-l acum în bătaia tirului, pentru a nu fi văzut, Maliban se duse până la spațiul strâmt ce se deschidea între două care și încordă arcul. Sebastianus însă întinse brațul să-l oprească: — Așteaptă! Cred că vrea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
vrea să vorbească. într-adevăr, Balamber își oprise calul la nu mai mult de douăzeci de pași de baricadă și scruta mulțimea, printre care. înțelegând că își căuta un interlocutor, Sebastianus coborî în stradă. — Dacă vrei să vorbești, sunt aici. Hunul îl măsură cu atenție, fără grabă. Apoi, dintr-odată, chipul i se lumină. — Prefectul lui Etius! exclamă. Așadar, ne întâlnim din nou. E o plăcere să te văd în viață! Cu toată neliniștea și tensiunea apăsătoare pe care le simțea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
putea salva viața, numai să se supună: piața e înconjurată și, la un semn al meu, la un cuvânt al meu, o să fiți făcuți bucăți cu toții. Tu comanzi aici? Nu, răspunse, va trebui să vorbești cu episcopul. Ochii ageri ai hunului zăriseră deja, prin bariera carelor, mulțimea ce se dădea la o parte dincolo de baricadă și acum urmăreau cu atenție apropierea prelatului. — Bătrânul care vine acum? întrebă cu un vag accent de ironie, arătând într-acolo cu capul. Sebastianus nu avu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
dar cineva, poate însuși Anianus, impuse cu hotărâre tăcerea. Sebastianus înțelese că întreaga piață stătea în ascultare. Când pentru a treia oară sunetul trâmbițelor se făcu auzit limpede și fără echivoc, un vuiet explodă în mulțime. Armata lui Etius sosise. Hunii erau tot acolo, la câțiva pași, însă cetatea - înțeleseră cu toții - era salvată. Firește, Balamber și războinicii săi auziseră și ei, iar în rândurile lor se strecura acum confuzia. Sebastianus văzu sosind un războinic, care se apropie de Balamber, descumpănit, vrând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
acum de cotul larg pe care-l făcea Loira. După repeziciunea cu care se apropiau și după norul de praf pe care-l ridicau, se ghicea ușor că erau trupe de cavalerie. Mutându-și privirea spre miazănoapte, Sebastianus văzu tabăra hunilor cuprinsă de un adevărat haos: mii de siluete micuțe, întunecate, alergau spre corturi ca niște furnici înnebunite, în vreme ce detașamente de călăreți se grupau pentru a da piept cu armata lui Flavius Etius. Cortul lui Atila zăcea pe jos, desfăcut deja

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
atenția către ceea ce se întâmpla dincolo de bastioane. Sub ochii extaziați ai apărătorilor Aurelianei, ajunși la capătul puterilor, cavaleria lui Etius înghițea câmpia. îi veneau împotrivă, dar evident în dezordine și mai degrabă într-o manevră improvizată, contingentele de cavalerie ale hunilor, care, între timp, se adunaseră să protejeze tabăra. Sebastianus și-ar fi dat un braț ca să participe la bătălia care, în scurtă vreme, începu sub ochii săi. O ploaie de proiectile, atât de deasă, încât era vizibilă de pe ziduri, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
corturile erau demontate cu febrilitate, carele erau încărcate în cea mai mare grabă și cu furie și țâșneau imediat, ciocnindu-se unele de atele în toată confuzia aceea, iar animalele fugeau din îngrădituri fără ca cineva să le urmărească; cei mai mulți dintre huni alergau pe cărări noroioase, în direcția opusă dușmanului, care înainta mereu. Forțele ce acopereau retragerea păreau, în mod evident, inferioare ca număr avangărzii armatei lui Etius; și totuși, angajară cu ea, în fața zidurilor Aurelianei, o luptă confuză, al cărei rezultat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
fie pentru că, foarte curând, norul de praf ridicat de combatanți îi ascunse în mare parte vederii spectatorilor. Ochiului încercat al lui Sebastianus nu-i scăpă însă ce se întâmpla, în același timp, pe latura de nord-est a imensei tabere a hunilor: grosul armatelor dușmane se regrupa într-adevăr, în mare viteză, pe drum, iar capătul ei din față dispărea dincolo de linia verzuie a pădurilor. Așadar, în vreme ce sub zidurile Aurelianei, ariergarda sa întârzia înaintarea armatei lui Etius, Atila își punea la adăpost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
să vină în ajutorul celor din armata de întărire. Se gândi chiar să meargă personal și să-l cheme pe Sangiban, dar își dădu seama că era deja prea târziu pentru alani să conducă o acțiune eficace. Bănuia că regele hun fusese anunțat din timp de venirea armatei lui Etius, dar sperase, se vede, până în ultimul moment că va pune stăpânire pe Aureliana și că se va pune chiar la adăpost în cetate; iar acum, obligat să renunțe, tocmai când ajunsese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
strategică, Sebastianus îl fixă cu și mai mare atenție. — Situația era confuză, iar el, pesemne, a considerat că nu avea forțe suficiente, obiectă prudent. Negru la față, legionarul ridică din umeri: Ce tot vorbești! în haosul în care se găseau hunii, ar fi fost de ajuns să iasă doar cu o mie de soldați valoroși. Așa, în schimb, Atila a reușit să se furișeze. Sebastianus privi din nou către câmpie, unde armata romană înainta de-acum în formație compactă, fără să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
prietenul său. Fata sări atunci un pas înainte, mușcând imediat din carne, de teamă că voiau să i-o ia cu forța. Fără să-și ia ochii de la Balamber, mesteca lacomă, smulgând bucăți prea mari, care îi deformau obrajii scobiți. Hunului nu-i păru deloc intimidată de războinicii ce o înconjurau înarmați până în dinți și ale căror fețe, desigur, nu-i păreau nicidecum liniștitoare. Poate că pur și simplu foamea îi învinsese teama. Unii dintre bărbații aceia, de altfel, deja începuseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
privească în jur mai întâi pe sub sprâncene, apoi fără nici o teamă, trecând în revistă chipurile războinicilor hiung-nu cu ochii săi întunecoși și arzători, cărora o ciudată febră interioară le transmitea o lumină tulburătoare. Cu toate că, firește, nu înțelegea nimic din dialectul hun, îi păruse oarecum atrasă de cruzii războinici ce o înconjurau și atentă la fiecare cuvânt al lor, la fiecare gest, cu fiecare clipă tot mai curioasă și mai puțin neîncrezătoare. După cină, pe când se stingeau și ultimele râsete somnoroase ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
încăierare între niște mucoși. Mandzuk îl făcu atent la mal. — Cel care vine încoace nu e Ardarich? — E Utrigúr cu el, îl anunță Odolgan. Urmărindu-le privirea, Balamber văzu ieșind din întuneric cei doi principi, fiecare însoțit de suita sa. Hunul și gepidul erau de rase diferite și totuși, în anumite puncte, se asemănau mult. Amândoi, deși erau trecuți de cincizeci de ani, erau de statură modestă, pe care însă o compensau printr-o înfățișare și o ținută autoritare. în privirile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
afla în armată; în timpul lungilor marșuri ale zilelor trecute totuși, trebuise să rămână alături de Magister și nu avusese ocazia să o întâlnească. După câte îi povestise Chilperic, devenise de acum eroina neamului său, însuflețită de o ură de nestins față de huni și de o sete de răzbunare plină de mândrie. Tocmai datorită carismei sale și a hotărârii sale neclintite, atâția burgunzi consimțiseră să se alăture armatei lui Etius, trecând peste propriile resentimente față de el. principele îl avea în dreapta pe Meroveus, tânăra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
dispusă armata? întrebă Chilperic, care în ciuda relativei sale tinereți, nu părea să manifeste vreo teamă reverențioasă față de Magister. Etius răspunse prompt: — Probabil că Atila va prefera că se lupte în tabăra lui fortificată și, cu siguranță, nu-și va posta hunii prea departe de ea. Oricum, după câte spun iscoadele, gepizii, care au ajuns ultimii, au poposit la dreapta taberei; dacă luăm în considerare că francii lui Meroveus sunt deja în dispozitiv înaintea lor, la o distanță de câteva mile, aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
cu cavaleria latura stângă, iar voi, vizigoții - se întoarse spre Theodoric - ar trebui să vă așezați în schimb, la dreapta, sprijinindu-vă cu alanii. Cavaleria voastră e cea mai puternică din toată armata și a știut deja să țină piept hunilor, de aceea ar trebui să reușească să-i împiedice să ne înconjoare. Dacă, după aceea, Atila va ataca în centru, așa cum cred, o să avem posibilitatea să-l încercuim noi și să ne închidem rândurile spre tabăra lui. în orice caz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
printre ei nu sunt puțini care au ceva experiență de luptă. Sigur, nu am avut decât câteva zile ca să-i reorganizez, iar cohortele pe care le-am alcătuit sunt puțin eterogene, dar nu cred că le-ar fi teamă de huni. Fără să ridice ochii de pe hartă, Etius făcu cu mâna un gest de nerăbdare. — Aaah, tăietori de gâturi și dezertori: uite cine sunt ei! Oameni care fug! Metronius roși ușor, dar își înăbuși iritarea ce i-o stârneau cuvintele acelea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
omul care să dea bir cu fugiții. Sigur că nu, admise Metronius, luând hățurile din mâinile tânărului. Trebuie să recunosc că am găsit printre ei mulți oameni hotărâți și cu inimă mare. De-abia așteaptă să-i scarmene puțin pe huni. Dar, crede-mă, a fost nemaipomenit de greu să-i fac să înțeleagă că e nevoie de un minimum de disciplină. Ceva-ceva am reușit până la urmă și, poate, dacă aș fi avut mai mult timp ca să-i organizez și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
dând pinteni calului. Sebastianus se întoarse spre Iustinus Datianus, cel mai vârstnic dintre comandanții de turma, care îi luase locul lui Mataurus în A Cinsprezecea Aripă Ilirică, și-i ordonă să trimită imediat cercetași pe colină pentru a controla mișcările hunilor. Dădu apoi indicațiile necesare pentru a putea îndeplini ordinul primit și, puțin după aceea, urmată de centuria lui Maliban, schimbă ușor direcția spre dreapta și se îndreptă cu cea mai mare rapiditate spre obiectiv, practic sub ochii întregii armate. Sebastianus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
conștient că acțiunea aceea avea să fie prima fază a unei mari bătălii, însă își domină emoția și își concentră întreaga atenție asupra însărcinării ce o primise: pentru moment, cel mai important era să ajungă pe culmea acelui cocoașe înaintea hunilor. Imediat, folosindu-se de cei care sunau din corn, ordonă unității sale să se desfășoare în linie de atac și să treacă de la trap la galop, căci îl neliniștea faptul că nu putea vedea ce se întâmpla pe celălalt versant

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]