3,043 matches
-
putem pune În legătură identitățile noastre care, vrând-nevrând, se află Într-o spirală continuă, vin și urcă În continuare. Și nu cred că vreo experiență a noastră, indiferent la ce vârstă și indiferent de orizontul de așteptare, e altfel decât identitară, existențială. Suntem educați Într-un discurs academic și trăim cărțile nu Întotdeauna În același discurs academic. Și credem că trebuie să ne exprimăm trăirile, să le traducem În acest discurs În care am fost educați să vorbim și care ni
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
că suntem niște ființe hiperproteice, În continuă redefinire, remodelare, reconfigurare, În funcție și În relație cu alte euri, la fel de pulsatile și de haotice, cum se mai poate vorbi de teatralitate? În raport cu ce definim teatralitatea, dacă nu mai există acel ax identitar tare față de care să poată fi constatat jocul de rol? Față de un model exterior, din afara eului? Sau trebuie să admitem că, În mod paradoxal, proteismul infinit elimină teatralitatea, termenul nemaifiind adecvat la ideea de metamorfoză perpetuă. Mihaela Ursa: Ceea ce spui
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
istorie, nu poate fi altfel). E nevoie Însă, În termeni stănescieni, de Împlinirea lui Într-un trup cerbos, unul În care Întâlnește - În experiența semantică, În experiența estetică - eul. Eu de care este Împlinit și pe care concomitent Îl configurează identitar. E nădejdea cuvântului aici; stănescian spus, e punctul de fugă al cuvântului către eu și, În acest loc dintre timpul scriiturii și timpul vieții, al credinței și al nădejdii, e și fuga (după o perspectivă renascentistă a vederii cu un
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
limitele tradiționale În care este așezată, uneori discursiv, alteori referențial. Interpretarea lucrează, am spus, prin concepte-vedere, prin vârfuri de triunghi. Am definit apoi vederea ca fiind temporalitatea ca existențial al ființei vii, aflată În lume În premergerea către Împlinirea sa identitară. E o vedere-urmă, Însă, pentru că e vederea văzută, nu e vederea prin ochi și nici cea Întoarsă spre el, vederea (de undeva) a ochiului. Repet: e vederea vederii, dar nu felul În care vederea vede, ci felul În care vederea
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
apoi de pătrundere și asumare a energiei pentru experiența estetică și astfel (da, da!) a temporalității e una auratică: prin ea avem și apropiere la harul acesta În care stăm. Experiența estetică este, paginile acestea o știu și o repetă, identitară. Se ascunde În ea drumul nostru ontologic, descoperirea minunată, În toate lumile posibile În care trăim, a accesului brusc și revelator dincolo de toate legile În care ne aflăm. Se trăiește În lege și majoritatea temporalităților În care Înțelegem sunt stabilite
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
mai limitat spus, cel estetic), temporalitatea plină, timpul În care obiectul de artă este perceput și asumat ontologic și nu discursiv și de asemenea timpul iubirii divine ca extaz, ca acces la har. Experiența estetică, precum și cea a iubirii, sunt identitare (și, În zonele lor de adâncime, congruente). Pentru a fi comunicabile, Împărtășite În absență e nevoie de text, de semnificație, de lege. Orice discurs estetic tradițional pierde Însă timpul splendorii pentru că mizează pe concepte intradiscursive; jocul Înțelesurilor e predominant unul
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
bucure de un remarcabil prestigiu și În rândurile acestui alt segment de populație, cel cu instrucție literară. Grație Împrejurării favorabile care a făcut ca Între 1859 și 1918 statul român să se desăvârșească, iar naționalismul românesc să producă un discurs identitar ce privilegia tradițiile populare, țărănismul și creștinismul răsăritean, Miorița a putut părea expresia unui creștinism cosmic, iar ciobanul suspicios, care poza În victimă, a fost interpretat ca un bun creștin (gata să se lase masacrat fără a opune rezistență, după
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
dacă, inevitabil, el influențează. Eu zic că influențează În mod categoric, chiar și atunci când e vorba despre istoricul care mizează numai pe elementele majore. Cred că e profitabilă pentru comunitate și o perspectivă care propune o identitate și o construcție identitară mai relaxată, mai ales că venim după perioada totalitară, când istoria era mereu un apanaj al partidului, care luase În posesie istoria, și În documente, și În textele de propagandă. Mie, pe de altă parte, nu mi s-a părut
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
descrisă, ca proces istoric și cultural. În cele ce urmează mă voi referi la trei aspecte, care mi se par Înrudite, și anume: 1) credință religioasă și Încredere socială; 2) românul generic - o Încercare de definire a unui comportament cultural identitar; 3) un model ipotetic al tranziției continue. Credință religioasă și Încredere socială Rolul acordat credinței religioase În recunoașterea unui model cultural este evident Îndatorat viziunii de la Începutul secolului XX, mai ales operei lui Max Weber, dar și a lui W
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
treptat și parțial, ceea ce a legitimat funcționarea pe mai departe a „pieții negre”, precum și clanizarea monopolului politic. Efectul vacuumului proprietății despre care vorbește Pavel Câmpeanu nu poate fi trecut cu vederea. Românul „generic” - Încercare de definire a unui comportament cultural identitar O Întrebare străbate tranziția: A fost/este oare individul subiect al tranziției 1? Vorbim despre un individ generic, de grupuri de indivizi, posibil de „clase” (deși termenul pare definitiv compromis), ori doar, cum s-a spus cu oarecare frustrare, de
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
de „clase” (deși termenul pare definitiv compromis), ori doar, cum s-a spus cu oarecare frustrare, de o „schimbare de putere”? Tranziția este privită diferit de diferiții ei actori. În ambele cazuri se observă aptitudinea de a fixa un comportament identitar. Pentru cei care au reușit să se impună În tranziție există termenul revoluție, ei considerându-se revoluționari, În sensul unei răsturnări violente care a readus Însă În cele din urmă România În democrație. Pentru alții, momentul care a declanșat tranziția
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
să devină rapid foarte dure, ducând până la o distrugere a individului, a societății, a fibrei Înseși a culturii și civilizației noastre. Marius Jucan, În schimb, se apleacă asupra unei crize istorice complementare, cea a ieșirii din comunism și a reconstrucției identitare, a dificultăților de regenerare a fibrei culturale. Te-aș Întreba dacă vezi aceste două momente ca fiind simetrice. Și asta deoarece prima din cele două crize, cea de intrare În perioada comunistă, a fost o criză cu un fond social
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
cred, atenția diversificată a mai multor câmpuri ale criticii culturale, deși temeiurile ei ar putea fi privite ca relative, conjuncturale, inoportune, și ar provoca pe lângă focurile de artificii critice, serioase rezerve de atitudine. E temerar să pretinzi existența unei structuri identitare culturale sintetice, cum se pretindea a exista, nu doar la noi, În perioada interbelică. Totuși, nevoia unei paradigme identitare culturale proprii se face resimțită, deși difuz, În măsura În care globalizarea redimensionează spațiul localului. Un traseu al explorării localului se poate stabili, În
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
conjuncturale, inoportune, și ar provoca pe lângă focurile de artificii critice, serioase rezerve de atitudine. E temerar să pretinzi existența unei structuri identitare culturale sintetice, cum se pretindea a exista, nu doar la noi, În perioada interbelică. Totuși, nevoia unei paradigme identitare culturale proprii se face resimțită, deși difuz, În măsura În care globalizarea redimensionează spațiul localului. Un traseu al explorării localului se poate stabili, În acest sens, Între studiile culturale și imaginarul cultural. Am Încercat să urmăresc modificarea imaginarului românesc În câteva momente ale
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Sintagma conștiință a crizei e poate ușor demodată. Conștiința trimite la subiect, interioritate, structură, morală, arată un model tare. Aici apare un aspect al crizei, În reprezentarea unui asemenea model, care nu mai poate fi Închegat cu certitudinea unei apartenențe identitare. În același timp, nu poți trăi fără o anumită modelare ori fără să realizezi că o asemenea „modelare” se face. E o criză Între două situații liminare. Pe de o parte, modelele tari, structurale, sunt subminate de criticile antiesențialiste, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
ori mai puțin pregătiți să-și exprime opiniile. În privința acestei conștiințe am dorit să accentuez legătura dintre un comportament cultural bazat pe o credință religioasă și proprietatea privată. E interesant de observat felul În care proprietatea economică și cea simbolică, identitară, este În devenire. La Întrebarea „Cine sunt eu?”, membrii societății civile au dat răspunsuri diferite pe parcursul acestor paisprezece ani. Tipurile de reprezentări ale societății civile, despre care vorbea Sanda, sunt forme de discurs. Ce fel de discurs? În primul rând
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
și faptul că În cultura română s-au cultivat, de-a lungul existenței sale, numeroase complexe, care s-au rafinat pe parcurs, dar nu au dispărut niciodată. Există și o oarecare incapacitate de asumare a identității. În perioada totalitarismului, sintaxa identitară s-a păstrat, Însă elementele ei au fost Înlocuite. În acest moment, În care România visează să adere la Uniunea Europeană, fără o asumare a identității, exercițiul aderării ar putea deveni un act ratat pentru România, din care ar putea să
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
posibilitatea unor multiple interpretări. Grila simbolică ar ajuta și la o înțelegere aprofundată a bivalenței spațiului blecherian. Astfel, spațio-temporalitatea în romanele lui Blecher are un punct comun, în sensul că avem odaia celui care se află într-o continuă criză identitară, completată de spațiile blestemate din copilărie, saloanele din sanatoriul de la Berck, cabina, pivnița, grota, scoica, acvariul, craniul, orbitele goale și corsetele de ghips. Acestea sunt spații locuite în diferite momente ale vieții naratorului, stabilind în acest fel implicarea temporalității în
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
bucurie să fie un clovn, o paiață mecanică într-o vitrină curată și luminată, o figurină de ceară din panopticum, propria sa fotografie, un pom, o statuie, chiar și o ființă a noroiului, orice altceva decât o ființă mutilată, estropiată identitar 219. Discursul literar blecherian poate fi ,,explicat" până într-un anumit punct prin cel kafkian, similitudinile fiind mult mai mari cu filosofia lui Kierkegaard. Adrian Majuru observa, în articolul Eul chinuit din irealitatea imediată, influența filosofiei lui Kierkegaard asupra celor
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
prin culoarea specifică bolii, alb, exprimă clar, în cazul de față, existența unui alt ,,nivel de realitate" care păstrează însă reminiscențele realității din care eul provine. Pentru ca eul să aibă experiența unică a unui ,,subiect transcedental", punctul final al ,,căutării identitare", trebuie să-și ,,deschidă teritoriul interior unei dimensiuni mai vaste și mai stabile în același timp decât ce posedă în prealabil"427. Altfel spus, visul personajului blecherian trebuie să se elibereze de reminiscența socialului. La Blecher, topologia pe care o
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Psihocritica metodă de analiză a romanelor lui Max Blecher", în Metamorfoze. Revistă de studii clasice, nr. 4, ISSN: 2247-3394, Constanța, Societetatea de Sudii Clasice, mai 2014. Peftiți-Dobre (Ciobotaru), Anamaria, ,,Self-searching in Max Blecher's Novels", în Limbă și Literatură Repere identitare în context european, Selected papers of the 11 th International Conference of the Faculty of Letters, nr. 14, indexata în EBSCO, INDEXCOPERNICUS, DOAJ, SCIPIO, Pitești, Universitatea din Pitești, 2014. Peftiți-Dobre (Ciobotaru), Anamaria, ,,The Theme of Death and of the Self
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
masteranzilor și doctoranzilor Text: Organizare, Argumentare, Interpretare, ediția a XII-a, Constanța, Universitatea ,,Ovidius", 15-16 mai, 2015. Peftiți-Dobre (Ciobotaru), Anamaria, ,,Obsessive Metaphors of the Immediate Unreality in Max Blecher's Prose", lucrare susținută în cadrul Conferinței Internaționale Limbă și Literatură Repere identitare în context european, Pitesti, Universitatea din Pitești, 12-14 iunie 2015. Peftiți-Dobre (Ciobotaru), Anamaria, ,,Personajul blecherian sau ipostaza de a fi-întru-moarte", în Caiete Critice, nr. 5 (331) 2015, ISSN: 1220-6350, București, Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2015. Răsuceanu Andreea, ,,Teatru-muzeu
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
creșteri a popularității mișcărilor de dreapta în Europa. Vom încerca să depistăm cauzele menținerii ei în spațiul politic autohton, concentrându-ne asupra Partidului România Mare, Partidului Noua Generație și mișcării Noua Dreaptă. Pornind de la constatări cu caracter cultural-antropologic asupra paradoxurilor identitare ale poporului român, continuăm prin a analiza fiecare dintre aceste entități prin prisma potențialului ei politic. Acesta este influențat pe de o parte de imaginile-simbol ale partidelor (liderii), de cota lor de popularitate și de particularitățile lor, sub forma " bonusurilor
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
dreapta să fie cercetată prin prisma rescrierii din perspectiva luptei de clasă (Fătu, Spălățelu 1971). Ceea ce se anunța interesant pentru aceste mișcări, cauza popularității și a rapidei lor ascensiuni a fost faptul că leagă problemele politice de devenirea istorică și identitară a poporului român, un subiect sensibil datorită paradoxurilor pe care le vom detalia în secțiunea următoare. Perioada de după 1989 a adus sfârșitul cenzurii și libertatea de exprimare, care a atras în consecință manifestări politice de orientări diverse, printre care și
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
adaugă lipsa sau impotența politică a unor ONG-uri suficient de influente, care să militeze pentru multiculturalism și împotriva discriminării. (Mudde 2005, 23-25). După cum am notat în introducere, aceste atitudini își au originea în specificul cultural al celor trei paradoxuri identitare ale românilor. Prin contribuția lor la devenirea și la 'specificul românesc' au o influență reziduală care joacă un rol important în manipularea opiniei publice de către extrema dreaptă. În România, ca și în alte țări din Europa Centrală și Orientală, istoria
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]