1,179 matches
-
autarhic cît se poate de antieuropean: pentru că așa învățase de la Nae... Pot demonstra că ideile lui Sebastian provin, în proporție de măcar 90 la sută, din laboratorul de gîndire politică al lui Nae Ionescu. Nu avem, cu alte cuvinte, un ideolog original în persoana lui Sebastian. Avem numai un popularizator cvasicotidian și foarte talentat al ideilor - de extremă dreaptă - ale lui Nae Ionescu. Adesea, așa cum am arătat mai sus pentru ideea autarhică, cei doi funcționează în duet, basul interpretînd La potecă
Diavolul și ucenicul său: Nae Ionescu-Mihail Sebastian by Marta Petreu () [Corola-journal/Journalistic/8633_a_9958]
-
străin. Prim-miniștrii puteau fi schimbați prin ordin de la Moscova, iar voința Uniunii Sovietice era impusă prin amenințarea cu folosirea trupelor sovietice. Stalinismul a demonstrat că așa cum democrația ideală este de neatins, tot așa este și idealul totalitar al comunismului. Ideologii au recunoscut acest adevăr, vorbind de construirea socialismului mai degrabă decît de înfăptuirea lui, și distingînd între idealul unei societăți comuniste și socialismul real. Regimurile post-totalitare s-au dezvoltat în Europa Centrală și de Est din recunoașterea faptului că idealul
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose, William Mishler, Christian Haerpfer () [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]
-
al unei noi opresiuni" (Fehér, Heller și Markus, 1983: viii). Ipocrizia instituționalizată explică două fenomene acceptarea comunismului timp de patru decenii și prăbușirea bruscă a acestor regimuri atunci cînd și-au pierdut puterea de a forța supunerea. Apariția post-totalitarismului Atașamentul ideologilor față ideile comuniste a fost erodat de experiența a ceea ce Brejnev a numit "socialismul real". Mobilizarea totală în stil militar a devenit mai puțin importantă, pe fondul atenuării Războiului Rece. Creșterea nivelului de educație și nevoia tot mai mare a
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose, William Mishler, Christian Haerpfer () [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]
-
loc. Sau fostul președinte al Consiliului de Miniștri nu era atât de inspirat cum îl scotea inginerul Grosescu și disputele dintre cei doi, comploturile și tentativele reciproce de-asasinat ascundeau doar o luptă intestină, un conflict de Partid, între doi ideologi ratați, cu ambiții nemăsurate? Era și asta o variantă. Poate însă Maurer a vrut să intervină la nivel înalt, să arbitreze o dispută între francezi și ruși, așa cum Ceaușescu visa să arbitreze Campionatul Mondial al Păcii și conflictele dintre arabi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
astfel punctul său maxim și cel mai caracteristic dintre toate. Secolul XIX, scientist și pozitivist până la exces, deschide era marilor reducționisme și definiții unilaterale ale literaturii. Capitolul. III A PIERDE III.1. Reducționism și pulverizare Sub presiunea unor filosofii și ideologii, mai vechi sau mai noi, devenite adevărate modele culturale, ideea de literatură își va schimba radical înfățișarea. Limbajul critic și teoretic-literar se modifică fundamental. Noi teorii și concepte ca scriitură, text, comunicare, semn și multe altele tind să elimine vechile
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
de unitate și coerență - criteriul estetic. Impunerea unor norme care își au originea și justificarea în alte domenii nu își au locul aici, ar însemna o confuzie a valorilor. Împotriva „teoriei angajării” afirmă că „a citi fiind în slujba unei ideologi înseamnă, după părerea mea, a nu citi deloc” Interesele de clasă, sex, rasie, naționalitate nu au ce cuta în fixarea canonicității. După Bloom, esteticul și agonalul sunt unul și același lucru. Introduce conceptul de „anxietate a influenței” care nu poate
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
în vederea atingerii idealului comunist al societății post- naționale. În formulele lor ideologice pure, naționalismul și comunismul sunt mutual exclusive, fiind fundamentate pe principii de viziune și diviziune inerent antitetice. În practica politică însă, compromisurile nu pot fi ocolite, astfel că ideologii pragmatici au fost forțați de împrejurări să împreuneze antinomiile doctrinare. Doctrina patriotismului socialist este rezultatul direct al compromisului ideologic al comunismului principial în fața presiunii exercitate de "chestiunea națională". Fundația patriotismului socialist rezidă în formula marxistă "național în formă, socialist în
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Nae Ionescu a luat ființă și Editura Roza Vânturilor, după numele volumului apărut în 1937 sub acest nume, editat de pupilul său, Mircea Eliade, din publicistica maestrului. De un traseu post-mortem similar s-a bucurat și Nichifor Crainic, celălalt mare ideolog al românismului ortodoxist. Închis 15 ani în închisorile comuniste, apoi grațiat și racolat în redacția revistei Glasul Patriei unde a scris articole de propagandă comunistă, Nichifor Crainic nu a mai fost însă reeditat pe întreaga durată a regimului comunist cu
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
atare, memoria este întotdeauna un compromis între ceea ce a fost, ce ar fi trebuit să fie și ce ar trebui să fie, profund nemulțumitor atât pentru profesioniștii trecutului (istoricii), care văd în memorie o mistificare a trecutului, cât și pentru ideologii prezentului și profeții viitorului, care se zbat împotriva rezistorilor structurali încorporați ai memoriei care îi previn totala subordonare față de interesele pragmatice ale acestora. Nu găsim un mod mai benefic de a sintetiza conclusiv rezultatele cercetării noastre decât recurgând la metaforă
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
privilegiat în care ideologia își manifestă prezența, câtă vreme teoriile contemporane conferă o poziție centrală acestui concept din perspectiva analizei discursului: "Regulile, regularitățile și principiile oricărei ideologii potrivit acestei linii de argumentare contemporane derivă nu atât de mult din intențiile ideologilor (adică din valorile și credințele lor), ci mai curând din normele lingvistice în spiritul cărora ei sunt formați. Este imposibil, așadar, să evaluezi valori, credințe, atitudini și principii independent de vorbire sau de actele de vorbire prin care acestea se
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
dificil de susținut, mai ales în condițiile în care tradiția de gândire marxistă își găsește și astăzi resursele în maniera negativă de înțelegere a ideologiei. Astfel, se susține că examinarea critică extinsă a textelor celor pe care Marx îi numește "ideologi" indică, la modul evident, ceea ce autorul consideră a fi problematic în metodele lor de gândire, concepând ideologia ca pe o practică definită de raționare și aflată într-o clară opoziție cu știința 23. Pe de o parte, ideologia se insinuează
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
Vraiment? * făcu bătrânelul zâmbind. — Dar uneori cred că nu am dreptate să cred așa: sinceritatea e mai importantă decât gesticulația, nu-i așa? Nu-i așa? — Uneori. — Vreau să explic totul, totul, totul! O, da! Credeți cumva că sunt utopist? Ideolog? O, nu, zău, ideile mele sunt foarte simple... Nu mă credeți? Zâmbiți? Să știți că uneori sunt ticălos, deoarece îmi pierd credința; adineaori veneam încoace și mă gândeam: „Cum voi intra în vorbă cu ei? Cu ce cuvânt să încep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
POWER În a doua parte a anilor șaizeci și în prima jumătate a următorului deceniu, Black Power a fost alternativa mai violentă a formelor nonviolente de activism promovate de mișcarea drepturilor civile (vezi CIVIL RIGHTS MOVEMENT). Deși numele acestei importante ideologii în sânul comunității afro-americane din a doua jumătate a anilor șaizeci poate fi legat de titlul unui volum de Richard Wright (vezi WRIGHT, RICHARD), sloganul Black Power a fost promovat de lideri precum Stokely Carmichael, inițial reprezentanți ai unor organizații
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
în locul îngropării și al înțepăturilor de insecte o nesfârșită distracție, după îndemnul Amusez-vous! Paradoxal, efectele sunt aceleași, dar cu mult mai sigure, căci zombificarea/mancurtizarea devine dorință "mântuitoare". "Jocul" poate înlocui memoria tradiției, a istoriei, a familiei. Nu întâmplător noii ideologi declară istoria ca teritoriul minciunii, de care trebuie să ne debarasăm prin postistorie. Un gânditor inteligent, de mare succes în atare privință, este Alain Touraine, autorul cărții de răsunet Critique de la modernité (1992). Touraine constată corect anumite precarități ale modernității
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
prin iluziile postistoriei (adică ale postmodernismului), Francis Fukuyama a scris lucrarea Construcția statală: guvernare și ordine mondială în secolul 21, carte în care-și schimbă doctrina, spre transmodernism, susținând nevoia întăririi statelor naționale și părăsind euforia slăbirii acestora propovăduită de ideologii postmodernității. Într-o lume transparentă, iar nu opacizată, realul are întotdeauna cel puțin două fețe. Națiunea, rasa, religia etc. există întrucât mai există cel puțin o națiune, o rasă, o religie etc. Rasismul e rău fiindcă nu respectă echilibrul antitezelor
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
reintrodus lupul în turma de oi", cum se exprimă Alain Finkielkraut. Nu, lupul în turma de oi îl introduc întotdeauna ideologii, cei care ignoră că antitezele sunt viața. Națiunile nu sunt creații artificiale ale modernității, de la romantism încoace, cum acreditează ideologii postmodernității. Posibilitățile de apariție ale diversităților etno-lingvistice sunt arheale, în planul creator al logosului divin. În duminica cincizecimii, Duhul Sfânt s-a pogorât ca limbi de lumină și apostolii au putut propovădui creștinismul în toate limbile pe care, până atunci
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
e, de altfel, "paradoxul lui Tocqueviile", conform căruia în sânul democrațiilor egalitare se trezește orgoliul elitar al diferenței. Democrația însăși n-a putut să apară decât pe fondul conștiinței naționale. E ceea ce arăta Mihai Ralea între cele două războaie mondiale. Ideologi ca Leon Volovici, Z. Ornea, Gabriel Andreescu, Andrei Cornea susțin că între democrație și naționalism ar exista o incompatibilitate de fond. Dar aceasta e o gândire maniheistă. Nu numai că între democrație și naționalism, argumenta Ralea, nu este nici o antinomie
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
România postdecembristă, cum se vede și din exemplul dat, e că intelighenția s-a dovedit atât de pervertită, iar, pe de altă parte, atât de aservită puterii și ideologiilor de tip political correctness, încât a produs o serie de "teleintelectuali" ideologi ai unei false globalizări, fără sentiment național, acesta fiind lăsat în seama unor "iconoclaști", violenți în vorbe și scatologi, ca Mihail Gălățanu sau, la cealaltă extremă, un Corneliu Vadim Tudor acesta din urmă vulnerabil prin acuza de poet al național-comunismului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
căci revoluția a pecetluit o resurecție a neocominternismului deghizat în deminternism, cum a sesizat omul politic basarabean Mircea Druc155. Așa s-a ajuns ca eticheta "naționalist" să fie o rușine nu numai în defunctul socialism, dar și în regimul postcomunist. Ideologii postmoderniști au produs o falie adâncă în intelighenția românească, foarte apropiată de prigoana împotriva elitelor naționale din "obsedantul deceniu" 1950-1960. Cum ar zice Eminescu: "Ei brațul tău înarmă, ca să lovești în tine / Și pe voi contra voastră la luptă ei
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pentru cel al preoților și al poeților. Optimismul neopragmatic e... romanesc. Eșecul Europei, zicea Kundera, vine de acolo că nu a înțeles "cea mai europeană dintre arte", o artă a râsului divin care destramă ca Penelopa pânza țesută ziua de către ideologi, filosofi, erudiți. În acest sens s-ar fi amuzat Platon pe seama lui Protagoras, Hume pe seama teologiei naturale, Kierkegaard pe seama lui Hegel, Derrida pe seama lui Heidegger: Nevoia de a desface aceste tapiserii poate fi considerată o răzbunare a omului de rând
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
căreia i se poate reproșa meteahna contrarie sincronismului. Însă Mircea Eliade a întâmpinat cu speranță teoria profesorului Papu, întrucât aceasta confirma previziunile sale de salvare prin renaștere națională în fața monstrului sovietic comunist (v. Destinul culturii românești, 1953). Bineînțeles că vechii ideologi cominterniști au simțit imediat primejdiile potențiale din teoria profesorului Papu și au întreținut cu mare abilitate o adversitate destul de gălăgioasă între diverse grupări rivale din viața literară. N-a fost prea greu să-i asmuți pe scriitori împotriva specificului național
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
102, 103 din 2002. În ochii lui Ion Bogdan Lefter (cunoscut pentru radicalismul corectitudinii politice), noul Patapievici apare ca "antidemocrat", incapabil să priceapă "filozofia socială a postmodernității", căzut, de aceea, într-o evidentă involuție. Pentru Gabriel Andreescu, același este un "ideolog reacționar", influențat de "legionarism" și creditor al "teoriei conspirației" mondiale. Adrian Miroiu (filosof de profesie) denunță "confuzia conceptuală", reacționarismul și valoarea cvasi-nulă a discursului filosofic. Liviu Andreescu argumentează că Patapievici nu cunoaște postmodernismul și sesizează că autorul Omului recent cultivă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
exprime stupefacția de a asista la un seminar de la care el se aștepta la contrariul veștii că postmodernismul a murit. Sentimentul stranietății trebuie să fi fost cu atât mai intens, cu cât optzecistul nostru a rămas și azi un împătimit ideolog al postmodernismului 214, ca semn al încremenirii în proiect. Când prezintă lucrările seminarului, autorul face tot posibilul să ateste nu sfârșitul postmodernismului, asigurându-ne că toți debaterii ar fi constatat "dimpotrivă postmodernismul e în plină ebuliție". Singurul care ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
radicalismul lui Zerzan merge pe o altă cale. Modernismul a fost acuzat de obsesia unui viitor nerealizat ("proiect neîncheiat"), pe când pseudotransmodernismul zerzanian întrevede viitorul printr-o întoarcere în precivilizație, utopică recuperare a unui presupus stat edenic nepervertit de civilizația cuvântului. Ideologul american caracterizează esența modernității ca fiind dialogică, pe când el crede într-un holism de tip monologic, preistoric, nu postistoric ("o singură viziune"). Antimodernismul lui Zerzan implică "negația tuturor simbolurilor, a limbilor și culturilor", într-o eshatologie hiperfundamentalistă, care a și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
țările comuniste. Un prieten occidental încearcă să-i dea Sabinei un exemplu de ceea ce el înțelege a fi idealul libertății și al fericirii: imaginea unor copii jucându-se, în iarbă, lipsiți de griji. Sabina e uluită, fiindcă același este idealul ideologilor comuniști din țara ei. Simbolul acestei fațade ideale este sărbătoarea zilei de 1 Mai, care țintește să exprime acordul categoric cu ființa, acordul dintre idee și realitate. Dar aceasta este esența kitsch-ului, un ideal în care "căcatul" e tăgăduit
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]