13,415 matches
-
jovial formularea și trec mai departe. Dincolo de asemenea etichete și de altele mai grave, lansate, de astă dată, în gol (nu îmi dau seama cine sunt acei „alții”, care, în opinia lui Paul Cernat, „mai scriu doar despre prieteni, aliați ideologici, congeneri sau concitadini”) încerc să-i înțeleg criticului poziția de fond. Din rumoarea creată, s-ar zice că ea e una radicală și că ar fi echivalentă cu o abjurare. Am citit textul de mai multe ori, în lung și
Absolut nimic despre struguri by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2484_a_3809]
-
s-o «servești»”. Pot fi de acord cu descrierea stării de fapt, dar nu îmi e clar cum anume oprimă aceasta libertatea cronicarului literar, care e dator, tocmai, să înfrunte (dintotdeauna și pentru totdeauna, s-ar zice) astfel de presiuni ideologice în virtutea credinței lui (naive, poate) în literatură pur și simplu. Ajung astfel la al doilea argument, de ordin, cum era de așteptat, strict estetic. Paul Cernat trasează, aici, harta literaturii de azi. Există, pe de o parte, cărțile „de critică
Absolut nimic despre struguri by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2484_a_3809]
-
asupra editării autorilor mai vechi, chiar a clasicilor în înțelesul mai general al cuvântului, este vizibilă încă și astăzi. Nu întâmplător limita dintre cele două etape cade în anul 1948, pentru că aniversarea revoluției de la 1848 este ocazia pe care conducătorii ideologici prin diriguitorii culturii o folosesc pentru a introduce și oficializa procedeul de însușire a unor evenimente sau nume din trecut, care sunt declarate ”precursori” al regimului comunist. Anul 1848 și nume precum cele ale lui Bălcescu, Bolliac, Alecu Russo ș.a.
Dincolo și după cenzură by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2488_a_3813]
-
dihotomia care decurge (dacă unii devin buni sau acceptabili, cei care nu trec examenul rămân desigur odioși) se află și punctul de plecare al unei beligeranțe latente care marchează viața literară (și culturală, desigur) până în zilele noastre. Impusă de autoritățile ideologice și urmate strict de delegații lor în edituri, redacții de reviste ș.a., această atitudine a produs înfruntări celebre în anii șaptezecioptzeci, terminate nu cu sancționarea unor autori vinovați, de pildă, de plagiat, dar obedienți față de putere, ci cu interdicții de
Dincolo și după cenzură by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2488_a_3813]
-
lui Tudorel Urian). Nici acest recent Punct și de la capăt nu face excepție. Dacă vom vedea în el o poveste foarte sobră despre (subliniez acest cuvânt) România bipolară de după al Doilea Război vom cădea, neavertizați, într-o capcană a simplismului ideologic. Damian și Octavian sunt, în această cheie, cele două extreme morale. Unul cedează rușinos, altul rămâne demn de admirație, fără nici o sincopă. (Și, din acest punct de vedere, identificarea pe care o propune Răzvan Voncu e cât se poate de
Întoarcerea acasă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2497_a_3822]
-
Răzvan Voncu Dacă în timpuri de confuzie ideologică autonomia esteticului reprezintă, după fericita formulă a lui E. Lovinescu, un „deget de lumină” al literaturii, atunci moștenirea Blajului este (sau ar trebui să fie) un îndreptar al spiritului public. Moștenirea Blajului, adică așezarea senină pe câteva certitudini: a latinității
Spiritul Blajului by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2503_a_3828]
-
din frontispiciu și așezarea articolelor în pagină respectă o coerență firească, fără semnificații politice. Soluția care se adoptă începînd cu 1963 pentru satisfacerea comandamentelor politice este aceea a unor numere-bloc, dedicate anumitor sărbători politice, numere ocupate aproape integral de articole ideologice, semnate de un grup, mereu același, de scriitori obedienți. O dată sărbătoarea încheiată, revista își reia cursul, cu ritmul obișnuit de cronici literare cu instrumente estetice, poezii de calitate, comentarii la filme de Fellini și Visconti. Par să coexiste două lumi
O revistă culturală în comunism. „Gazeta literară“ 1954-1968 by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/2502_a_3827]
-
caracterului „irațional” al modernismului exemplificînd cu Kafka și Lautreamont. În ciuda paradei de cultură cosmopolită, este printre primii și cei mai violenți atacatori ai timidelor încercări de literaturizare a discuțiilor din paginile „Gazetei”, ale primelor deschideri spre modernism și chestionarea limitelor ideologice care își fac apariția în 1956, în scurtul interludiu dintre moartea lui Stalin, raportul lui Hrușciov și evenimentele dramatice din Ungaria. Deja în 1957, cînd tabăra celor care încercaseră să vorbească despre modernism părea definitv învinsă, Petru Dumitriu devine categoric
O revistă culturală în comunism. „Gazeta literară“ 1954-1968 by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/2502_a_3827]
-
scris toată lumea care l-a cunoscut. Cioran, de pildă, îl numește „o excepție amețitoare ș...ț, căci știința lui prodigioasă era îmbinată cu o așa mare curăție, încât nu am întâlnit niciodată una asemănătoare”. Format în același climat cultural și ideologic ca Eliade, Cioran, Noica, Țuțea et alii, fascinat și el pentru o vreme de carisma teribilă și, e drept, cumva rasputiniană a lui Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu rămâne - privind retrospectiv întreaga perioadă - figura cea mai echilibrată și, poate, cea mai
Adevăratul interbelic by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/2504_a_3829]
-
potențialul maselor, dar știe să și le apropie, nu vede de la început miza cea mare, dar știe să lupte pentru ea. În Walesa, Wajda insistă să vadă, în primul rând, nu omul providențial al Solidarității, un om cu puternice motivații ideologice, ci un om revoltat, cu un bun-simț elementar a cărui expresie devine colerică, un om care nu poate să tacă. Ceea ce ține de dimensiunea politică a formării sale nu are de-a face cu ideologia, ci cu înțelegerea mecanismului psihologic
Minunatul Lech Walesa by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2509_a_3834]
-
al naturii sale. Walesa are atuurile lui, știe să câștige mulțimea de partea lui, - ceea ce își doreau și revendicau fictiv liderii comuniști, că pot însufleți și, prin urmare, controla masele. Avem o mostră de limbaj de lemn cu poncifele sale ideologice pentru a face și singuri diferența între ceea ce viu și mort într-un discurs. Walesa însuflețește masele și le induce sentimentul puternic al Solidarității. Altfel, filmul respectă un traseu cronologic pentru a-l ajuta pe spectator, nu neapărat cel polonez
Minunatul Lech Walesa by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2509_a_3834]
-
interiorului kitsch al garsonierei acesteia: „între timp puteam explora pozele de pe pereții camerei și cele câteva cărți din spatele vezei roșii, de cristal polonez, cu imortele pietrificate și prăfuite, mai mult broșuri cu cotor subțire și alb, din seria de «Dezbateri ideologice», dar și vreo două antologii din gândirea Tovarășului, alături de manualele de chimie și de fizică păstrate din vremea liceului (sau îl făcuse de curând, la seral?)”. Permanenta distanțare critică, autoironică a naratorului de propriul discurs - ce alternează notații acide, lamentări
Dragostea în vremea comunismului by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/2518_a_3843]
-
atât rezultatul unei anestezii a simțului critic sau a unei cedări de natură morală, ci o strategie care, în spatele exagerărilor, urmărește conștient și neabătut un scop mai înalt și mai pedagogic în același timp: să salveze de cuțitul brutalei critici ideologice a vremii opera marilor scriitori, începând cu Eminescu: „Citite în afara acestui scenariu, toate textele călinesciene asupra lui Eminescu din intervalul menționat par niște aberații lipsite de orice suport motivațional” (p.1177) sau „fără a ține cont de această strategie, multe
Ultimul Călinescu by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2524_a_3849]
-
care intenția inițială se pierde adesea pe drum și cititorul prezumtiv alege ce vrea. Într-un text foarte interesant, numit de editori „Progresism” și „realism” în literatura română veche și datat 1949- 1955, progresismul care stă la baza oricărui demers ideologic ajunge să se sprijine pe origini mistice, întrucât realismul, care reprezintă progresul în artă, își are „izvorul în realismul misticilor. Infernul în Divina Comedie dantescă se remarcă printr-o mare pictură realistă...”, „Note de realism găsim în literatura apocrifelor religioase
Ultimul Călinescu by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2524_a_3849]
-
că nu știai bine unde sfârșește farsa și unde începe autoiluzionarea și delirul), ca și în unele „cronici ale optimistului” de altfel, ridicate pe o metaforă împinsă până la ultima ei consecință: „unde cresc crinii? În Empireu” etc. Sigur că docilitatea ideologică a criticului nu poate fi separată nici de șicanele pe care critica „de partid” le făcea, la începutul anului 1954, romanului Bietul Ioanide. Există însă în textele acestui volum și un alt registru al discuțiilor, în care observațiile lui Călinescu
Ultimul Călinescu by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2524_a_3849]
-
sau „o tendință la biografii este tragismul, din ideea că neapărat sub vechiul regim scriitorul trebuie să trăiască mizerabil și să sfârșească tragic” și multe altele nu pot fi puse alături de acrobațiile din tentativa de păcălire a încruntaților săi persecutori ideologici; dimpotrivă. La discutarea primelor două volume din „tratat” pare remarcabilă tocmai capacitatea de adaptare - adică de un oportunism acceptabil - a vechiului crocean la noile condiții pe care oricum nu le putea schimba: acceptarea istoriei culturale, de pildă, ca fundal pentru
Ultimul Călinescu by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2524_a_3849]
-
personaje marcate îndeobște negativ. A cunoscut îndeaproape și poate vorbi cu înțelegere, de pildă, despre drama unui Ion Vitner, cărturarul trezit prea târziu din somnul dogmatic. Girase proletcultismul, îl exaltase pe D. Th. Neculuță, văzuse în Eminescu și Caragiale exponenți ideologici ai clasei muncitoare, spre a se revizui târziu, mai târziu decât alții pentru păcate de același calibru sau aproape. Va veni după 1968 cu studii substanțiale dedicate lui Camus și altor mari francezi dar era târziu, „ștampila de campion al
În slujba utopiei by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/2535_a_3860]
-
în vremea lui. Ce e cu acest „dosar”, se cam știe. (De altfel, el a și fost comentat aici, la prima apariție, de Al. Săndulescu). E vorba de un proces-verbal ce consemnează o ședință de „prelucrare” a autorului de către comanditarii ideologici (Nicolae Moraru, Mihai Novicov, Ion Vitner, Aurel Baranga, Silvian Iosifescu, Dumitru Mircea și, in absentia, Traian Șelmaru). Data: 30 iunie 1952. Locul: redacția „Vieții românești” (unde Caragiale în vremea lui urma să fie publicată). Ca editor al acestui prețios document
Moraru, Novicov and C-ia by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2538_a_3863]
-
literare?), colegul meu și al nostru Paul Cernat face niște afirmații mai degrabă hazardate decît incitante; și care merită consemnate. Să spun ceea ce se știe deja: că îl prețuiesc mult pe Paul Cernat pentru scrisul său, indiferent de opiniile sale ideologice, și că îl consider printre cei mai buni critici ai generației sale. De aproape cincisprezece ani, ne regăsim într-un fel de „tandem”, observat deopotrivă de breaslă și de public. Chiar dacă nu am avut mereu aceleași opinii (sau poate tocmai
Strugurii sînt acri? by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2541_a_3866]
-
mi-au provocat-o. Și cu mîhnirea că un critic pe care îl prețuiesc poate scrie, negru pe alb, propoziții pe cît de rezolute, pe atît de neadevărate și inelegante. Scrie Paul Cernat: „Alții mai scriu doar despre prieteni, aliați ideologici, congeneri sau concitatini (sic!): nu selecție cît de cît obiectivă a valorilor, ci team building parohial. Abundența cronicarilor de la România literară pare să infirme cele spuse mai sus, dar, la o privire mai atentă, comentariile de carte de acolo nu
Strugurii sînt acri? by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2541_a_3866]
-
în ianuarie, citat și comentat de autorul acestui eseu, și Observații asupra realismului în artă, din „Revista Fundațiilor Regale”, în iulie, pe care autorul nu-l citează. Or, acesta mi se pare mai important pentru că, dacă „melodrama” are ca „temelie ideologică... supunerea individului la destin” și „anumite tendințe reacționare... se mențin grație ei”, realismul nu este „definitiv închegat” pentru Trost decât „când oamenii iau cunoștință în mod limpede de condițiunile în care trăiesc”. Acest studiu pune la contribuție nu doar literatura
Un suprarealist atipic – Trost by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2553_a_3878]
-
radicalismul său politic. Chestiunea este esențială nu numai pentru Trost, ci și pentru a putea înțelege forța de atracție a suprarealismului, în acei ani nebuni și nehotărâți de după război. Pe de o parte, prea scurta sa traiectorie literară, de la viziunea ideologic coerentă a unei umanități sortită inexorabil evoluției spre stânga („...nu va mai trece mult până în ziua în care critica literară burgheză va trebui să pună pe primul plan opera scriitorilor de stânga”, cum zice el într-un text despre modestul
Un suprarealist atipic – Trost by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2553_a_3878]
-
de dragul creaturilor cu gât longilin. Dac-ar fi fost așa, le-ar fi luat acasă, asigurându-le protecția contra „primitivilor din Est”. Altceva aveau ei însă la inimă: furia ecologistă era doar glasul travestit al enervării că, o dată cu căderea barierei ideologice care împărțise Europa în două, vor apărea prea mulți doritori să profite de bunăstarea și privilegiile create de Occident nu doar pentru o elită, ci și pentru pături largi ale populației. Într-un cuvânt, resentimentul - această formă a micimii sufletești
Trageți în lebede! by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/2554_a_3879]
-
universală, a căror rețetă magistrală le asigură un efect verificat în timp. În realitate, persoana vorbitorului nu mai poate fi depistată în spatele netezimii insipide a expresiilor de laborator. În fine, neutralitatea e căutarea nuanțelor inofensive care nu trădează nici o preferință ideologică, vorbitorul adoptînd tonul șters al celui în a cărui minte autocenzura a devenit principiu activ. Grija lui e să vorbească în convenții inocente, pentru ca vorbele să nu-i fie trecute prin pieptenele incriminărilor la modă. Remediul împotriva celor trei paraziți
Filonul Etimologiilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2558_a_3883]
-
Cosmin Ciotloș Acest ultim, neașteptat și norocos volum din Jurnal cade minunat și reparatoriu în contextul reorientă- rilor ideologice din literatura de azi. Pentru tinerii intelectuali care au migrat în ultimii ani spre o stângă mai degrabă confuză, Monica Lovinescu e departe de-a mai constitui nu un model, dar măcar o referință (de altfel, ea e citată rarissim
Falsa problemă a operei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2427_a_3752]