3,832 matches
-
urcăm pe Champs-Elysées, intrăm în labirintul din Montmartre și în cartierul „loretelor", ne aventurăm și în Parisul popular, cel din Belleville și Ménilmontant (din care, vai! nu a mai rămas mare lucru). Ne încrucișăm cu un mare număr de figuri ilustre. Să amintim doar cîteva dintre ele. Casanova, bineînțeles, care, pe strada Dussoubs, a sedus-o pe foarte tînăra Louison Murphy, model al pictorului Boucher (maestru în a pune în valoare rotunjimile voluptoase ale femeilor), care în schimbul dezvirginării îi cere aventurierului
Alte mistere ale Parisului by Alexandru Călinescu () [Corola-journal/Journalistic/6137_a_7462]
-
o apetență dusă pînă la pedanterie în precizarea ramurilor, datelor, rudelor, rangurilor și mo- șiilor de care a avut parte un neam sau altul. Sub ochii cititorului de desfășoară o procesiune de patronime, locuri și încuscriri, ca într-un cortegiu ilustru numărîndu-i pe Brătieni, Cîmpineni, Vlădoieni, Fărcășeni, Vulturești, Kretzulești, Voinești, alături de neamurile lui Obedeanu, Lecca, Simian, Șeptilici, Leonard, Pompilian, Romalo, Derussi, Razu, Scheletti, Prodan, Xenopol și încă pe atîția. Acribia de cercetător a autorului face casă bună cu flerul pe care
Între herburi și zapise by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4894_a_6219]
-
e mai respectat. Multe porecle nu înseamnă ceva anume. În gașca de copii a lui Mircea Cărtărescu apar Mendebilul și Lumpă. Dar la Adrian Lustig, liceenii se poreclesc Chintă, Măcel sau se numerotează spre distingere: Radu First, Radu Bis. Un ilustru spărgător căruia nu-i rezistă nicio încuietoare, creat de Daniel Bănulescu, e supranumit admirativ Iarba Fiarelor care se abreviază în I.F.-ul. Oricum ar fi ele, poreclele sînt un condiment care dă gust vieții, ca și literaturii.
Personajele. Porecle și diminutive by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/4896_a_6221]
-
pentru care lectura te absoarbe. Rezultatul este că, molipsindu-te de supliciul prin care trece fiecare, capeți un gust amar de spectacol deprimant: se moare pe capete în carte, iar cei care mor nu sunt ființe de rînd, ci figuri ilustre, ba, mai mult, cortegiul de decese e înfățișat cu un timbru dramatic, de martor privind absurdități nosocomiale. Spun „nosocomial” ca să nu spun „iatrogen”, căci puțini mor de mîna medicului, dar majoritatea mor din cauza acelor accidente care țin de temutul procent
In articulo mortis by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4819_a_6144]
-
indicată și utilă", dar și obligatorie. "Așa că bărbații politici de București ai USL să nu se bucure atât de tare, crezând că au scăpat de procesul de debaronizare pe care au reușit să-l impună la nivelul sectoarelor, după modelul iluștrilor înaintași din țară. Debirocratizarea, eficientizarea administrației, bugetul unic al Bucureștiului și strategia de dezvoltare unitară a Capitalei se păstrează pe lista noastră de priorități. Repet ceea ce spunea și președintele la referendumul din 22 noiembrie 2009: băieți, de ce vă e frică
Elena Udrea, pentru bărbaţii politici ai USL: PDL nu renunţă la Legea Capitalei, de ce vă e frică nu scăpaţi! () [Corola-journal/Journalistic/48336_a_49661]
-
numărului 13 șdin 1965ț sunt pline de fotografii de mari dimensiuni cu G. Călinescu, alături de reproducerea cunoscutului portret de Ciucurencu. Supratitlul nu dezvăluie însă limpede nefericitul eveniment, pentru că se scrie doar „Omagiu lui G. Călinescu”. Textul care anunță limpede moartea „ilustrului scriitor și savant” este cel al lui Mihai Novicov, marcat de o stilistică a bocetului, mai mult decât a unui necrolog. Novicov, criticul principal al stalinismului începutului anilor ‘50, scrie acum despre „Glasurile îndurerate care deplîng azi încetarea din viață
Să ne cunoaștem trecutul by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/4848_a_6173]
-
și savant” este cel al lui Mihai Novicov, marcat de o stilistică a bocetului, mai mult decât a unui necrolog. Novicov, criticul principal al stalinismului începutului anilor ‘50, scrie acum despre „Glasurile îndurerate care deplîng azi încetarea din viață a ilustrului scriitor și savant...”. (...) Însă scriitorii nu au timp să deplângă cu adevărat moartea criticului, căci o altă moarte vine să copleșească câteva numere ale revistei Gazeta literară, cea a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Este semnificativă diferența de abordare, la doar o
Să ne cunoaștem trecutul by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/4848_a_6173]
-
ci și în alte penitenciare, nu o dată cu concursul unor deținuți beneficiind de o remarcabilă dotare intelectuală, care au acceptat însă a se pune la dispoziția schingiuitorilor, între care o foarte cunoscută figură a ierarhiei bisericești actuale și, se pare, un ilustru teoretician literar. Cu abilitate, Securitatea apela la un set larg de mijloace de convingere, de la promisiunea unui regim mai puțin sever în detenție pînă la eliberare, fără a uita să apese pe clapele sentimentale, evocînd suferințele familiei lovite de durerea
Amintirile lui Grigore Caraza by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5274_a_6599]
-
Sorin Lavric În genere avem o părere proastă despre cronicarii literari. Mai întîi, fiindcă ni-i închipuim ca pe niște naturi ambițioase, mînate de visări ilustre, al căror scop e să-și ridice piedestal folosindu-se de cărțile altora. Cum s-ar spune, își clădesc casa cu cărămizi străine, fără să le pese că fundația pe care stau nu le aparține. La mijloc e un soi
Cronicarul blînd by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5429_a_6754]
-
ale învățământului românesc de odinioară ar putea aduce necesarul plus de luciditate și competență. Este ceea ce face volumul Două figuri de seamă ale învățământului românesc, semnat de Maria Bancea- Ilioaia și Christina Zarifopol-Illias. El restaurează, deopotrivă documentar și narativ, memoria ilustră a doi institutori de marcă ai „curentului haretist”, ctitori ai școlii din Humulești și, totodată, figuri marcante ale vieții publice din Neamț și nu numai: soții Elisa și Neculai Bancea. Dar, înainte de toate, se cuvin făcute câteva precizări cu privire la autoare
Recuperarea modelelor by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5451_a_6776]
-
nou ca deputat în Marea Adunare Națională. Contracandidați nu există. De-a lungul lunilor care vor urma, pînă în martie, Gazeta va avea rubrici speciale dedicate candidaților - în afară de Zaharia Stancu, Demostene Botez, Veronica Porumbacu, Ion Lăncrănjan - dar și intervenții mai ilustre - Tudor Arghezi va scrie o tabletă despre cum erau alegerile înainte și cum sînt acum, o tabletă nu lipsită de un oarecare umor sec, bine camuflat: „În Romînia veche alegerile n-au fost niciodată alegeri în sensul adevărat al cuvîntului
Să ne cunoaștem trecutul by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/5392_a_6717]
-
fabuloasă susținută de o memorie cu totul ieșită din comun. La cei treizeci și ceva de ani este pe cale de a continua tradiția lisztiană a muzicii franceze, drum marcat cu decenii în urmă de Samson François; poate mai mult decât ilustrul său predecesor, Chamayou dezvoltă o veritabilă magie timbrală ce se instituie cu sens de viziune orchestrală. Este drumul unei școli pianistice care pornește în secolul al XIX-lea de la Liszt însuși și continuă în secolul trecut, în perioada interbelică, cu
Cultura recitalului de pian by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5419_a_6744]
-
e însă ferm cu acest nou pericol: „Poleiala subțire a civilizației se sprijină pe ceea ce ar putea fi o încredere înșelătoare în identitatea noastră comună. Înșelătoare sau nu, am face bine să ne-o păstrăm.” Acesta e „testamentul politic” al ilustrului istoric, dezvoltat consistent în ultimul său volum eseistic publicat în timpul vieții, Ill fares the land. Despre acesta, însă, data viitoare.
Lauda clasei de mijloc by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/5105_a_6430]
-
noastre, și asta mai ales din cauza crizei financiare pe care o trăim. Dintr-un asemenea unghi, tot ce se întîmplă azi e o confirmare a anatemei pe care Marx a aruncat-o asupra capitalului burghez, de aceea ideile acestui profet ilustru își vor arăta pînă la urmă profunzimea, atîta doar că trebuie să mai așteptăm o vreme, pînă cînd se va alege praful de societatea actuală, și abia atunci ne vom putea închina în fața gînditorului care ne-a dat implacabilele legi
Despre rădăcinile ororii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5131_a_6456]
-
zi nu poate fi material de spectacol, fiindcă nu e ficțiune, ci realitate crasă; ea poate fi motiv de inspirație în nașterea unei ficțiuni, dar în nici un caz plăsmuire artistică, de unde și confuzia frecventă între lume și teatru, în descendența ilustră a versului lui Shakespeare din Cum vă place?: „Lumea întreagă e o scenă“. Din fericire, lumea nu e o scenă, chiar dacă industria mediatică se străduiește din răsputeri s-o preschimbe în așa ceva. 3) Existența unor actori anume pregătiți pentru a
Teatrul din afara teatrului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5349_a_6674]
-
riguros etalonată, într-o ediție unitară? Revenind la ciclul simfoniilor maestrului; este, oare, cazul să înțelegem că domnia sa preia un consemn - sau o superstiție - atunci când pregetă a scrie cea de a IX-a Simfonie, așa cum au făcut-o câțiva dintre iluștrii săi predecesori chiar în secolul al XIX-lea? Căci - nu-i așa? - una și inegalabilă este Simfonia a IX-a pentru soliști, cor și orchestră, scrisă cu aproape două secole în urmă. Un adevărat memorial închinat rezistenței prin cultură în
Momente discografice semnificative by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5353_a_6678]
-
de cerneală și cu alt scris, câteva încercări de semnătură: Șt. Tomșa, Șt. Toma, A. Toma. Scrisul este al lui Caragiale, iar tatăl meu a păstrat pe viață numele pe care, la început de drum literar, i l-a ales ilustrul său naș. Ștefan Tomșa a fost primul nume scris. Tata a spus că nu-i place Tomșa, fiincă e un nume prea cunoscut în istorie, că ar fi ca o „pretenție” să îți dai numele unui domnitor! Și atunci Caragiale
Sorin Toma (redactor-șef al „Scânteii“ între 1947-1960): „Articolul despre poezia lui Arghezi, l-am scris din însărcinarea conducerii superioare de partid” () [Corola-journal/Journalistic/5201_a_6526]
-
de al XVI-lea și care o luase în regală lângă moștenitorul tronului și contesa de Noailles. De la Compičgne, se îndreptaseră spre Versailles, unde la 16 mai se celebră căsătoria între moștenitor și Maria-Antoaneta. Stângaci, în straiele de ceremonie, mirele ilustru o condusese la altar în murmurele de admirație ale curții, văzând frumusețea răpitoare a viitoarei regine care îi cucerise pe toți. Sărbătorirea se deschisese, potrivit vechii tradiții, cu un menuet. Armonia mișcărilor, ușurința lor, grația Mariei-Antoaneta încântase lumea. Tactul menuetului
Maria-Antoaneta sau indulgența istoriei by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6670_a_7995]
-
refer la Enescu însuși care, alături de Dinu Lipatti, în anii războiului, a imprimat această lucrare în studiourile radiodifuziunii bucureștene. Prima audiție a avut însă loc la Oradea, în anul 1927, în compania pianistului Nicolae Caravia. Mă refer, de asemenea, la ilustrul cuplu muzical al fraților Hepzibach și Yehudi Menuhin. Strădania lor în ce privește promovarea în plan internațional a acestei creații merită a fi întărită în contextul în care viața muzicală internațională comemorează în acest an împlinirea unui deceniu de la plecarea în eternitate
La Viena și Berlin sub semnul muzicii lui Enescu by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/6674_a_7999]
-
care a fost Yehudi Menuhin. Lumea muzicală internațională comemorează în acest an împlinirea unui deceniu de la plecarea sa în eternitate. Este omul, este muzicianul, este spiritul generos care orientează și astăzi - prin exemplul său - drumul către muzică, către oameni. Este ilustrul elev al lui George Enescu față de care nu a pregetat a-și arăta prețuirea promovându-i opera, promovându-i idealurile. Este spiritul viu al muzicii înseși, cea care șterge barierele dintre oameni, îi adună pe tineri în jurul marilor idei ale
Momentele muzicale ale lunii noiembrie by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/6741_a_8066]
-
ea retoric. În schimb, față de Sofia Andreevna nu mai are nici o considerație: "ș...ț mama e irațională, falsă și lacomă, egocentrică și, în general, imposibilă." Tot în misiune se consideră și doctorul Makovițki, mândru de a fi considerat prieten de ilustrul său pacient. El e un lucid, un raționalist care se detașează de fervorile mistice ale adulatorilor acestuia, fără a-i diminua cu nimic măreția, dimpotrivă, așezând-o între niște coordonate rezonabile și plauzibile: Tot ce spune Lev Nikolaevici a mai
Un „docu-roman“ by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/6744_a_8069]
-
se lase abătut de la treburile lui" (Ricordi, 99). Nici vorbă de pedanterie, spirit livresc și manie erudită, repet, în astfel de referințe. Sunt doar confirmarea normelor mele de viață și nimic mai mult. Și constatam, cu deosebită satisfacție, că spirite ilustre erau de aceeași părere cu mine. Sau... eu cu ele. Ceea ce îmi dădea din nou curaj și mă echilibrau sufletește. Oricum, cedam tot mai puțin, cu toate riscurile, nu puține, de care voi aminti mai departe. Convins, în același timp
Izolarea definitivă by Adrian Marino () [Corola-journal/Journalistic/6518_a_7843]
-
cultură, recte de literatură, iese astfel la iveală, pe epoci. Problemă dreptei față de stânga politică -, în permanență dezbatere -, este văzută de Alexandru George în etapele ei evolutive, nașterea dreptei românești fiind atribuită profesorului Nicolae Iorga. I-am află acestuia un ilustru predecesor, pe Mihai Eminescu. Strania asemănare dintre instrumentele de lucru ale extremei drepte cu extremă stânga, loc comun al cercetării, excită nervul polemistului, catre rescrierea istoriei unor decenii nu chiar atat de depărtate, cu toate ca apartinatoare unui veac trecut. Când ne
Din miez de vorbe by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/6541_a_7866]
-
lecții - pe programe. În târziul vieții, {erban Cioculescu imaginase o cronică dialogata, în care împărtășea unui învățăcel noțiuni de natură să-i deschidă acestuia mintea și, firește, să-l informeze. Că unul care, în repetate rânduri, s-a revendicat de la ilustrul critic, Alexandru George profesează o docentura și o face nu numai din perspectiva unui imens bagaj de informații, de cunoștințe, dar și din experiența unui om vechi, posibil încă din adolescență. Cel care a început să scrie literatura când cu
Din miez de vorbe by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/6541_a_7866]
-
infernalele sfâșieri - cam acestea sunt elementele cotidianului celor șase decenii pe care i-a fost dat să le trăiască. Le-a trăit însă încredințat că „literatura este singura dare de seamă despre bătălia pe care o dăm pentru a fi iluștri, o clipă a năzuinței, un imens pelerinaj”. De ce va fi dorit, totuși, să se afle și restul? n P.S. de dragul anecdotei: în 1976, Cheever și-a făcut vacanță în țara noastră, între altele pentru că Petru Popescu, prietenul său roman căruia
Fața invizibilă a unui univers perfect by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6554_a_7879]