7,197 matches
-
artistică. În sentimentul de plenitudine a copilăriei, jocul și divertismentul au un loc important, iar jocul e socotit drept „cultura copilului”. Plecînd de la astfel de idei, Jean Perrot face bilanțul cercetării recente despre producția pentru copii urmînd traseul acesteia „de la imaginarul contemporan la arta stimulată de către joc și de convergența media”. El analizează compoziția franceză a acesteia și recompoziția ei pe plan internațional - cu trimiteri la titluri de texte literare sau critice din Japonia, China, Maroc, Vietnam, Italia, Germania, Canada, Belgia
Despre joc, copii, cărți și traducerea lor la ora mondializării by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4479_a_5804]
-
de frontieră, hibride - carte-obiect, carte-jucărie, carte-joc, audio-carte, carte activă -, sau genuri în vogă precum fantasy-a și manga. Reperele și referințele sale merg către cărți esențiale de istorie literară, literatură comparată, istoria artei, dar și de filozofie, estetică, semiotică, teorii ale imaginarului, traductologie, pedagogie, psihologie, sociologie sau psihanaliză. Printre cercetătorii literaturii și ilustrației pentru copii care rețin atenția autorului sînt nume deja de referință dar și recent afirmate: Isabelle Nières, Denise Escarpit, Francis Marcoin, Michel Manson, Mona Ozouf, Jacq Zipes, Sophie van
Despre joc, copii, cărți și traducerea lor la ora mondializării by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4479_a_5804]
-
Hans Eino Ewers, Suzanne Pouliot, Noëlle Sori, Roberta Pederzoli, Elena Paruola, Riitta Oittinen, Chiara Elefante, Elena di Giovanni, Sandra Beckett, Catherine d’Humières, Nelly Chabrol Gagne, Gilles Brugères, Fernando Azevedo etc. Un loc deosebit acordă autorul noțiunilor de videosferă, de imaginar ludic și de carte-obiect, de literatură transgenerațională, mediologie, termeni necesari pentru a putea vorbi despre mai mult decât o literatură pentru copii, despre o cultură și chiar o producție pentru copii. Poate fi vorba și de termeni mai rari ca
Despre joc, copii, cărți și traducerea lor la ora mondializării by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4479_a_5804]
-
l'expérience des limites, Paris, Ed. du Seuil, p.51. 54 Georges POULET, Metamorfozele cercului, București, Ed. Univers, 1987, p. 384. 55 Hugo FRIEDRICH, Structura liricii moderne, București, Editura pentru Literatură, 1969, p. 26. 56 Gilbert DURAND, Structurile antropologice ale imaginarului, București, Ed. Univers, 1977, p.297. 57 Dinu PILLAT, op. cit., p.130. 58 Șerban CIOCULESCU, Recitind "Versuri" de Emil Botta, din vol. Emil Botta, ed. cit. p. 237. 59 Ion POP, op. cit., p.212. 60 din Philippe van TIEGHEM, Marile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Paradis arhaic, reverii și fantazări învăluite în nostalgii și reflecții melancolice. Principalul laitmotiv al lirismului meditativ e timpul. Timpul individual, străbătut, din perspectiva prezentului, în ambele sensuri, spre izvor și spre vărsarea în eternitate. Vehicolele acestei deplasări sunt memoria și imaginarul. Fiindu-i străină lumea de azi: Stau mut în fața televizorului/și nu-l aud;/văd imaginile altei lumi/care nu mai este a mea, părându-i vetustă, inautentică, până și rochia preferată și-a pierdut candoarea și părul blond nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
nu-i mai puteau da iluzii, și străinii, mulțimea - era vulgară, inestetică, o rănea în gustul ei de forme, linii, culori, cu aspectele ei disgrațiate.”² Această atât de puternică teamă nedeslușită, o va îndemna pe eroina să se refugieze în imaginar, într-o lume a idealului, în realitate, să se sustragă ființării și fenomenalității ; tocmai de aceea, Manuela va evita să dobândească o cunoaștere adevărată despre semenii săi, preferând să viseze asupra lor. Iată însă că - deși trăiește sub seducția idealului
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
provincie”. Dar ea nu vedea nimic din spațiul fizic în care se manifestă, căci ea “strămuta melancolia îngândurată a sufletului pustiu...și oglinda reflexurilor interioare, în decorul zgomotos și indiferent al capitalei”. Ea se substituie planului real evadând în planul imaginarului spre a se lăsa purtată de fabulos. Trăirea în lumea ideilor Ăintenția exagerată și puternic subliniată de autoare în lucrările cu caracter confesiv) deschide planul narativ ficțional. Eroina devine naratoarea omniscientă și omniprezentă a personajelor identificate aleatoriu pe stradă băiatul
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
poate concepe scenariul lugubru prin ipostaze de groază în care sunt asezați ceilalți. Viziunea balzaciană Ăla modă în acea perioadă a scrierii) este regăsită în imaginea “micului bătrân cu ochelari verzi”. Descrierea hibridizează planurile, astfel întâlnim un ireal manifestat în imaginar ca real. Sentința definitivă a unei realități scârboase o agresează pe eroina. Suspendată în întrebări, ea suferă rănită de tot ce se manifestă în real sau imaginar deopotrivă, ea nu mai poate face distincție între planuri, trăiește acut și visează
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
Interdicția este cea care i trezește interesul, acel “nu se poate” este provocarea care o pune la încercare, o încrâncenează, dar toate acestea sar fi petrecut dacă trăirea imaginară nu ar ucide impulsul manifestării reale, căci realitatea rămâne în umbra imaginarului. Emanciparea femeii rămâne de domeniul vizionarismului și atât. Relații superficiale și comportamentul de etichetă, de carton, sunt cele care sugrumă pulsul vieții adevărate, ironia sorții este întărită, făcând destinul implacabil. Astfel furunculul de la gâtul iubitului Laurei Aston și cămașa cârpită
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
unei seri la clipa de emoție a începutului și atât, restul rămâne contemplare pasivă, conveniență, vânătoare de iluzii. De abia atmosfera balului o face să considere noțiunea de cuplu ca fiind o rană dureroasă, Vâlsan nu este bine definit în imaginarul eroinei, el poate fi iubire?, admirație?, acceptare?, este un bărbat care ar deveni un bun paravan ce ar feri-o de ceilalți. Portretul lui este expresiv, dar pur imaginar, părând o descoperire de moment: “Se gândi la el: înalt, subțire
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
un prag și a descălecat ușor ca pană, cu o singură mișcare... Frumusețea acestui fragment constă în renunțarea la explicații tip ”balastru literar”, care aglomerează mesajul banalizându-l. Cu cât mesajul rămâne încifrat, cu atât necunoscutul deplin fascinează lăsând frâu liber imaginarului. După acest fragment textul își reia parcursul stilistic specific, mai mult, mesajul se urâțește subit, odată cu atitudinea Manuelei, atitudine dezumanizată față de copilul care dorea povestea: Trase mâna cu milă și dezgust. Copilul tăcu. Pui de milog, zise. Nu iubea în
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
cu o sinceritate aproape „crudă”, mai ales „pe fundal erotic”, este o „defulare”. Sunt sigur că îi aparțin în întregime aceste „vizionări” (mărturisite fără nici o reținere) ale bogăției (sau „comorii”!) ascunse ale Teodorei. Domnului R. îi place să se contemple (imaginar!) cum o sărută de sus până jos, beat ca un fluture penetrând cu trompa-i „floarea roz” ce îl cheamă cu irezistibilul parfum al dorinței. „O floare carnivoră!” completează scriitorul în paranteză. În această descripție barocă îl recunosc pe îndrăgostitul
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
întreabă Domnul R. - este tentat să construiască, pornind de la ea, un alt „personaj”, tocmai datorită modelului existent în mintea sa, pe al cărui contur pare să se muleze adesea ființa vie din fața lui? Poate că obișnuința de a trăi în imaginar îl face să proiecteze o altă Teodoră, pe un fundal populat de umbre „artistice”, din pictură sau literatură, înnobilând-o, înălțând-o, pentru a-și intensifica voluptatea căderii, în acest fel, „în robia farmecului ei”. De astădată a mers prea
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
naștere prima formă concretă a gândirii, cuvântul care este numire prin dibuire, rezultat al privirii care nu vede, al atingerii de suprafețe și nu de esențe. Astfel, pentru conștiința transmundană a ființei umane s-a deschis un orizont infinit al imaginarului. Imaginația, "regina facultăților", cum au privit-o Kant și Baudelaire, este expresia cea mai înaltă a conștiinței umane, care constituie un miracol demiurgic: deși omul este un produs al acestei lumi, conștiința omului o judecă axiologic, o găsește minusvalorică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
chaos, cele două stări rămân concomitente, existând un schimb continuu în dublu sens: chaosul devine ordine, sinteză armonioasă, ordinea se dizolvă și redevine chaos. Arta este organizarea unui chaos de semne și date într-un "cosmos", o structură organizată a imaginarului cu efect estetic dar și reflexiv pentru ca Dasein-ul omului să-și poată locui ființarea, Casă a Ființei, afirmă Heidegger. Imprevizibilitatea interacțiunii dintre cele două stări determină bogăția și impredictibilitatea în receptarea unei creații de artă. Modelul ontologic al lumii umane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
descoperit praful de pușcă, se întoarce împotriva omului aceasta pentru că omul nu-și poate controla moral aceste descoperiri la acmeu aflându-se fisiunea atomului, cu Hiroșima consecutivă. Dar există o altă imaginație care constituie unica salvare, de mare forță spirituală: imaginarul poetic, imaginarul artistic. Acesta, scrie Kant, în colaborare cu intelectul, a făcut ca omul să creeze o nouă lume. La acest binom, autorul Criticii puterii de judecare, adaugă gustul și spiritul "având înțeles estetic, spiritul înviorător, însuflețitor al minții făcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de pușcă, se întoarce împotriva omului aceasta pentru că omul nu-și poate controla moral aceste descoperiri la acmeu aflându-se fisiunea atomului, cu Hiroșima consecutivă. Dar există o altă imaginație care constituie unica salvare, de mare forță spirituală: imaginarul poetic, imaginarul artistic. Acesta, scrie Kant, în colaborare cu intelectul, a făcut ca omul să creeze o nouă lume. La acest binom, autorul Criticii puterii de judecare, adaugă gustul și spiritul "având înțeles estetic, spiritul înviorător, însuflețitor al minții făcând-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Eminescu potrivit căreia geniul este o entitate dinafara lumii creată de Dumnezeu. Nici Demiurgul nu-i poate înțelege încifrarea. Prin urmare, poetul creează o neolume, un absolut propriu al omului. În Archaeus Eminescu vorbea de nelume. Nelumea geniului. Dar oare imaginarul poetic rămâne numai o iluzie ? O autoînșelare acceptată de om pentru că este opera sa, că el însuși este creator, putând făuri o lume paralelă celei de fiecare zi în competiție cu lumea lui Dumnezeu ? Și totuși, nu se poate deschide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
constituia o bucurie mai înaltă decât atunci când poetul celebrează optimist faptul de a trăi, de a iubi. Apofaticul negarea cea mai dramatică, este transfigurată apofantic, în spusul cel mai strălucitor și vizionar. Dar nu este numai satisfacția unei reușite a imaginarului și a realizării artistice, ci mai ales a conștientizării la nivel cosmic a valorii existenței. Este o bucurie axiologică, o victorie a unei conștiințe care se plasează extramundan. Poezia lui Georg Trakl, tragică de la un capăt la altul, ne farmecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
adevărul cel mai tulburător constă în afirmația potrivit căreia poporul german nu este încă pregătit pentru a-l înțelege pe autorul Imnurilor. Preferința îndreptată către gânditori precum cei sus amintiți se datorește faptului că adevărul uman este poetic, este creația imaginarului nostru grecescul poiein însemnează a face, a crea pe când silogismele filozofice pot păcătui prin uscăciunea lor, alături de vana pretenție de absoluitate. Or, mintea noastră știe a priori că nici o cunoaștere umană nu este absolută, și cu atât mai puțin afirmațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
crea pe când silogismele filozofice pot păcătui prin uscăciunea lor, alături de vana pretenție de absoluitate. Or, mintea noastră știe a priori că nici o cunoaștere umană nu este absolută, și cu atât mai puțin afirmațiile apodictice care se vor ultime. În schimb, imaginarul poetic deschide fereastra spre o lume care nu a fost niciodată, fapt care constituie fapta faustică și grandoarea omului. Omar Khayyam este modelul lui uomo universale care a creat nu numai pe plan științific astronomie. matematică, medicină, dar totodată a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pe Cordelia moartă în brațe în mijlocul furtunii ("Vă spun, nimeni nu este de vină, nimeni"), tragedia Furtuna sunt doar câteva exemple de profundă poezie. Citim în Visul unei nopți de vară un tablou expresiv al celor trei mari "condamnați" la imaginarul poetic: Nebunu, -ndrăgostitul și poetul Din fantezie pe de-a-ntregul sunt făcuți; Diavoli mai numeroși ca-n vastul iad Nebunul vede; îndrăgostitul, în delirul său, Vede-a Elenei frumusețe pe-o frunte din Egipt. Rotindu-și ochiul de extaz cuprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
unei vieți superioare. Căci nu este adevărat decât ceea ce te face să vibrezi, să participi, să pătimești la înaltă temperatură spirituală. Poezia este autentică în măsura în care poate deveni o normă de viețuire ideală și o normă de înfăptuire. Poemul eliberarea prin imaginar din diversele forme de condiționare finitudine, zilnic, profan, nesemnificativ, eliberare mergând până la depășirea radicală în inexprimabil. Poezia are o singură definiție: aruncă în minți și inimi cuvântul care purifică și sămânța ce rodește aripi spre înălțare. Ca atare, poezia este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ființarea va fi un poem absolut. Nu va mai exista nici ambiguitatea vieții duplicitară cu moartea, cu nimicul, nici ambiguitatea cuvintelor care repetă modelul aceleiași ambiguități, și nici metaforizarea cuvintelor în vederea unei a treia ambiguități, cea dintre idealitatea himerică a imaginarului uman și o realitate bolnavă de destrămare. Dintre arte, poezia folosește prin excelență ambiguita-tea. Diversele înțelesuri coexistente deschid perspective felurite interactive, care se pot valoriza intre ele. Chemată să genereze semnificații proteiforme, lecturi multiple, ambiguitatea solicită imaginația cititorului în a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a descifra și, astfel, în a conferi o nouă viață poemului. Nu cunoaștem miezul lucrurilor, creăm noi o esență umană. Iar poezia ambiguă ne deschide șanse de a recrea un univers virtual care nu va coincide cu cel gândit de imaginarul poetului. Astfel un poem ambiguu pare că reîncepe mereu și nu sfârșește niciodată. Dar versul, dacă nu este asemenea zeiței Isis care refuză să-și desfacă vălurile, poate să ne înalțe, și atunci devine sacru. Cuvântul tribului este o iluzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]