1,295 matches
-
alt fel de încântare, distrug încântarea reală, scrie el în capitolul 26. Eroi care împerechează rime! Acest ciudat limbaj ar fi lucrul cel mai de neconceput, dacă toți ceilalți autori nu ar prezenta un gust bizar, pe care obișnuința și imitarea îl întăresc făcându-l respectabil." În Eseul despre genul dramatic serios, Beaumarchais sfătuiește adoptarea unui "stil simplu, fără flori și ghirlande (...) singurul colorit care să-i fie (autorului) permis este limbajul viu, aprins, întretăiat, tumultuos și adevărat al pasiunilor, atât
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
își are formele ingenioase și vii, expresiile sale pitorești; și printre figurile de care este plin, sunt unele foarte elocvente. Își va avea deci puritatea lui, când alegerea va fi făcută cu discernământ. Felul în care operează gustul, în arta imitării limbajului, seamănă cu cel al ciurului care separă bobul curat de paie și pietriș." El își bate joc de sărăcia pantomimei care, după părerea lui, nu poate ține locul cuvântului, și care deseori nu servește decât la mascarea incapacității scriitorului
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
princiare sau în colegii. Cât despre trupele ambulante, ele joacă, într-un mod improvizat parțial, un repertoriu neliterar, a cărui sărăcie este întristătoare. Foarte conservator, Gottsched pledează, în Eseu despre o artă poetică critică pentru germani, apărut în 1730, pentru imitarea naturii, în maniera antică. Considerând că francezii secolului lui Ludovic XIV sunt cei mai buni cunoscători ai Antichității, el conchide că germanii trebuie să se inspire din modelul clasic. Lessing, dornic să creeze un teatru național, se ridică cu vehemență
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
profita de sfatul acesta, scriindu-și întregul lor teatru în proză. Lamartine răspunde imediat, într-o scrisoare din 19 martie 1823, la această argumentare a lui Stendhal, pe care îl critică, luând apărarea versului în teatru. "El a uitat că imitarea naturii nu este singurul scop al artelor, ci că frumosul este, înainte de toate, principiul și scopul tuturor creațiilor spiritului. Dacă și-ar fi amintit acest adevăr fundamental, (...) nu ar fi spus că trebuie renunțat la versuri în poezia modernă; căci
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Contradicția rezidă în însuși faptul că Artaud vrea să termine cu mimesisul. Dornic să unească teatrul și viața, el neagă valoarea a tot ceea ce este meditație în raport cu viața, a tot ceea ce reprezintă, imită, în loc să fie. "Arta, afirmă el, nu este imitarea vieții, ci viața este imitarea unui principiu transcendent cu care arta ne repune în legătură." Pe urmele lui Artaud, un număr de autori dramatici contemporani, ca Valère Novarina (născut în 1942) sau Philippe Minyana (născut în 1946), refuză fixarea textului
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că Artaud vrea să termine cu mimesisul. Dornic să unească teatrul și viața, el neagă valoarea a tot ceea ce este meditație în raport cu viața, a tot ceea ce reprezintă, imită, în loc să fie. "Arta, afirmă el, nu este imitarea vieții, ci viața este imitarea unui principiu transcendent cu care arta ne repune în legătură." Pe urmele lui Artaud, un număr de autori dramatici contemporani, ca Valère Novarina (născut în 1942) sau Philippe Minyana (născut în 1946), refuză fixarea textului pe care vor să-l
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
uite complet de sine. "Ceea ce ni se pare a fi de cel mai mare interes social, scrie el în Despre o dramaturgie nearistotelică, este scopul pe care Aristotel îl atribuie tragediei: catharsisul, curățirea spectatorului de teamă și de milă prin imitarea unor acțiuni suscitând teama și mila. Această curățire se bazează pe un act psihologic foarte special: identificarea spectatorului cu personajele în acțiune pe care le imită comedianții. Numim aristotelică orice dramaturgie care provoacă această identificare, fără a ne interesa să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Jean Lallot au propus o nouă traducere a termenului de mimesis, tradus de obicei prin "imitație" (cf. La Poétique, Le Seuil, 1980). Termenul de "reprezentare" este de preferat fiindcă admite drept complement atât referențialul, cât și artefactul, în timp ce acela de imitare îl exclude pe acesta din urmă, care ne interesează în primul rând. 2 Ditirambul este un imn versificat în cinstea lui Dionysos, cântat și dansat de oficianții cultului, bacanții și bacantele. 3 De rerum natura, conf. dicț. Le Robert (n.
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dar ale cărei gene se pot regăsi la descendenți din aceași dinastie literară. Depistarea în miniatură a aceluiași corpus imaginativ este practic imposibilă sau, mai grav, ar ilustra un fenomen epigonic neproductiv și neonorant, în sensul că ar sugera facilitatea imitării modelului, diminuându-i, implicit, valoarea. Însă recontextualizarea unor tipuri puse în valoare de Caragiale, precum cel al lui Mitică, al demagogului, al pseudosavantului etc., reabordarea unor teme recognoscibile din patrimoniul său, precum cea a familiei citadine și a politicii, recurgerea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în pilde" vizându-i pe Homer, Al. Depărățeanu, D. Bolintineanu, G. Coșbuc, O. Goga, I. Minulescu, Cincinat Pavelescu, T. Arghezi etc. ale căror stereotipii prozodice și de limbaj, ținând și de conformația specifică epopeii, romanței, epigramei, psalmului etc. devin prin imitare caricaturală atât surse de umor cât și reproșuri exegetice. Pastișarea Psalmilor arghezieni, de pildă, implică și surăsul condescendent al criticului în măsură să reproducă tocmai acele dislocări și amputări sintactice, acele subite redistribuiri de valori gramaticale ale cuvintelor, prin care
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
toate astea trebuiau să poarte un nume, un singur nume și pentru că oamenii aceia să poată hohoti în voie de toate acestea li s-a spus simplu: Caragiale....". Ca exemple de hipertexte care nu implică și atitudine critică, ci doar imitarea fără ostentație a formei sau a conținutului tipologic sau tematic a unei opere, pot fi amintite, în afara celor care au ca hipotext elemente de caragialism, Hronicul măscăriciului Vălătuc în care Al. O. Teodoreanu pastișează stilul cronicăresc și parodiază literatura romantică
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
perfectă"19, într-o lume imaginară, complementară, printr-o totală ignorare a realității date. Raportul dintre planul creației urmuziene și cel al existenței fenomenale este, mai degrabă, unul de oscilare derutantă între cele două nivele, și nu de paralelism prin imitare sau ignorare. Observăm, în acest sens, cum, în mod invariabil, incipitul textelor urmuziene pornește de la normal și acceptabil, pentru a devia treptat și contrariant, spre anormal și inacceptabil simțului comun. Astfel: Ismail "nu umblă niciodată singur. Poate fi găsit însă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
semnificațiile în scopul demistificării istoriei, printr-un demers recuperatoriu totodată, prin care i se pulsează o nouă viață și i se reconfirmă "actualitatea eternă"41. 6.2.3. Pasageri într-un "accelerat al complimentelor" O formă de caragialism explicit este imitarea ostentativă, mergând pe o linie ascendentă de la recunoașterea expresă a modelului, cum procedează adesea Costache Olăreanu 42, până la parodierea și pastișarea exemplară, demonstrativă pentru asimilarea conștientă și transmutarea creativă a lecției înaintașului. În general asociată cu ideea de epigonism, de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
precizând tendențiozitatea analizelor astfel: "Caragiale îi critică pe reprezentanții burghezo-moșierimii, pe dușmanii muncitorilor și țaranilor! El nu se amuză pe seama lui Mitică, ci pe seama stilului de viață burghez, el vede o comedie nu în parada formelor fără fond, ci în imitarea snoabă a Occidentului. Chestiune de accent!". Destul de multe și inedite informații legate de motivațiile și procedurile de deformare și valorificare a operelor înaintașilor în perioada comunismului, de conținutul tezelor politice privind reconsiderarea literaturii clasicilor, sunt furnizate și în capitolele intitulate
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
istoric (după cum remarca și teologul Rudolf Bultmann, preluat de către Mircea Eliade).48 Creștinismul însuși presupune o gândire mitică atâta timp cât reiterează periodic timpul fondator, timpul sacru, necorupt de istorie (al cărei adversar declarat se considera istoricul român al religiilor), prin ritualul imitării cristice, nucleul întregii doctrine creștine.49 "Un mare număr de zei și de eroi ucigători de balauri au devenit niște Sfinți Gheorghe; zeii furtunii s-au transformat în Sfântul Ilie; nenumăratele zeițe ale fertilității au fost asimilate cu Fecioara Maria
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
în alt loc ori în altă casă), creștinismul însuși păstrând o dimensiune mitică (și nu în sensul răfuielilor cu filonul păgân, căci nu e vorba de specificitatea credinței ori a istoricității) prin timpul liturgic care se sustrage timpului profan, prin imitarea lui Cristos ca model exemplar, prin repetarea liturgică a vieții de la nașterea la crucificarea Lui, prin contemporaneitatea cu El, creștinul necomemorând răstignirea ca eveniment istoric, ci reactualizând un mister (finalul timpului în escatologia creștină se referă doar la timpul profan
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
e o ficțiune în sensul tare al cuvântului, în senul activ al fasonării, sau, așa cum afirmă Platon, al "plasticii": este deci un ficționament al cărui rol este de a propune, dacă nu chiar de a impune, modele sau tipuri, prin imitarea cărora un individ sau o cetate, sau un popor întreg se poate înțelege pe sine însuși și se poate identifica".228 În analiza miturilor din contemporaneitate trebuie adusă în discuție și perspectiva lui Roland Barthes, care în critica lui stângistă
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Modalitățile de prelucrare digitală se pot împărți în două categorii: globale și de detaliu. Cele globale se referă la întreaga suprafață a imaginii și urmăresc, de exemplu, luminozitatea, intensitatea coloristică, raportul închis deschis, transformarea formelor, claritatea, textura, pixelarea, raportul transparent-opac, imitarea unor tehnici sau stiluri, etc. Cele de detaliu folosesc unelte virtuale, similare cu pensonul sau cu creionul, cu care se pot redesena sau recolora zone, mai mari sau mai mici, din lucrare. Prelucrarea digitală permite, de asemenea, combinarea unor imagini
De la pasteluri la imagini digitale by Cezar Duca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/780_a_1746]
-
titlul e Însăși opera. Cititorul observă, minunându-se, coincidența riguroasă a ambelor elemente. Textul lui Prici constă, verbi gratia, numai din vorba Prici. Fabula, epitetul, metafora, personajele, așteptarea, rima, aliterația, pledoariile sociale, turnul de fildeș, literatura angajată, realismul, originalitatea, servila imitare a clasicilor, Însăși sintaxa au fost din plin depășite. După socoteala malignă a unui critic, mai puțin versat În literatură decât În aritmetică, opera lui Loomis constă din șase vorbe: Urs, Prici, Bască, Frișcă, Lună, Oare. Așa o fi, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
pantaloni din piele și tricouri mulate, care le scoteau În evidență bicepșii umflați și pectoralii perfecți. Șeful departamentului artistic, un tip ceva mai În vârstă, cu păr rar și blond, de culoarea șampaniei, care părea să-și fi dedicat viața imitării lui pe Elton John, și-a făcut apariția Încălțat cu pantofi din blană de iepure și machiat cu dermatograf la ochi. Nimeni nici măcar n-a clipit. Avusesem și noi grupul nostru de homosexuali În campusul facultății și chiar avusesem câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
anume - susținută și de anvergura modelului. Și, fără să fie vreo maliție la mijloc, trebuie să recunoaștem că una era să-l citim pe Arghezi cel din Blesteme în versiunea lui Topârceanu și cu totul altceva se arată a fi imitarea jovială a unor poeme semnate de Angela Furtună, Augustin Frățilă, Daniel D. Marin, Gheorghe Izbășescu, Andra Rotaru, Eugen Suciu și Zorovavel Petrehuș. Unii dintre ei poeți copți, alții încă nu suficient de cunoscuți pentru a fi luați la ochi. Câți
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8668_a_9993]
-
prin domimarea varietățiiși a particularului, exagerarea tinzând spre caricatură. Urâtul se mai caracterizează prin: dezacordul dintre formă și conținut, lipsă de armonie. Receptarea urâtului determină un sentiment de neplăcere. Încă din antichitate, Aristotel și Plutarh remarcă distincția dintre frumos și " imitarea frumoasă”. În același sens trebuie să facem distincție între urâtul din realitate și urâtul transfigurat estetic în opera de artă. Boileau afirma în Arta poetică faptul că orice monstru, oricât de odios, devine demn de admirație atunci când este prezentat într-
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
al douăzeci și nouălea, adică în veacul făgăduit de Biblie jidanilor, unde se zice ca ei vor stăpâni pământul. Dar fiindcă România merge totdauna în fruntea civilizației, fiindcă unitatea Germaniei și a Italiei nu-i nimic mai mult decât simplă imitare după unitatea noastră, revoluția franceză - imitația revoluției lui Horea, constituția franceză - o imitație a constituției noastre, Goethe - ciracul lui Văcărescu, Thiers - un clișeu a d-lui C. A. Rosetti și Gambetta - îngînarea vie a d-lui Fleva, de aceea "Romînia
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
proces de validare a derizoriului, a relativului și a falsului, această lucrare încearca o construcție contra curentului și, mă tem, pe nisipuri mișcătoare. Miza cercetării este una practică, pentru că delimitarea unui discurs jurnalistic autentic și a unor forme degradate de imitare oferă posibilitatea separării apelor în comunicarea prin mass-media, între știri și opinii relevante, pe de o parte, și forme de propagandă politică sau comercială, pe de altă parte. În această fenomenologie dihotomică, lucrarea de față își propune să analizeze relațiile
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]
-
Parchet, în care apare celebra frază: "Dacă ai ocazia să vorbești la Parchet despre subiect?". Similar, fraza este ambiguă, nu are o structură gramaticală completă, lasă portițe de interpretare. Așadar, o bună metodă de atragere a publicului este aceea a imitării formatului unor expresii celebre, cum ar fi proverbele și expresiile arhicunoscute. În exemplul (2), atractivitatea nu se mai realizează printr-o construcție meșteșugită, ci prin prezentarea, în citat, a unei opinii exprimate de către un personaj public. Declarația "Mă retrag din
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]