2,126 matches
-
Schleiermacher, o justă aproximare a imponderabilității geniului. Hermeneutica este forma inversată a actului de vorbire (de unde și concluzia că autorul nu este întotdeauna cel mai bun interpret al operei sale). Tradiția, înțeleasă ca rețea de semnificații, este minimalizată în favoarea unui individualism aleatoriu. Când Schleiermacher recurge la conceptul „intuiției” și al „geniului”, el compensează de fapt absența din sânul protestantismului a unei teologii a medierii (o pneumatologie și o angelologie). Inspirația asigurată odinioară de înger se transformă într-o difuză exaltare a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
conștiințe istorice. Cum, în timpul comunismului, milioane de oameni au stat sub raza neagră a acestei influențe, imunitatea rațiunii la deciziile uneori absurde ale veacului nu poate fi negată. Asumând acest cod deontologic, filozoful hermeneutic va putea depăși limitele strâmte ale individualismului romantic sau fixațiile pozitivismului istorist. Operele de creație ale umanității nu mai sunt privite ca simple recipiente ale unei inspirații de geniu, impenetrabilă și impredictibilă, dar nici ca victime fagocitate de un Zeitgeist universal. Tradiția nu înseamnă doar un cumul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
analiza lui Michel Foucault rămâne opacă față de un dublu fenomen. Mai întâi, este vorba despre relativismul moderat al tradiției creștine primare cu privire la tehnicile de „stilizare personală”. Variind de la un om la altul, asceza în sens creștin nu are ca temelie individualismul subtil al gândirii clasice. Modul de constituire a subiectivității este mediat de transformarea ascetică a corporalității (echivalând cu ceea ce Dumitru Stăniloae numea „plasticizarea rațiunilor divine din om”); prefacerea lăuntrică, în sens total, nu poate ignora contextul eclezial, de extensie universală
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a idolatriilor politice și culturale. În Răsărit, teologia n-a perceput decât foarte târziu miza modernității și a secularizării, răspunzând fie printr-un vis totalitar (e.g. a treia Romă perpetuă), fie printr-o proiecție spiritualistă anistorică, încurajând izolaționismul liturgic și individualismul moralist. Pentru că a încetat să mai reprezinte o metanoia și o provocare, teologia n-a mai rămas decât o piesă de anticar într-un decor cultural concesionat deja unor impresari de spectacole și divertisment. Pentru a redeveni public și terapeutic
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
voluntarism politic tot mai pronunțat. Această turnură e dublată de o mutație epistemologică generală, confirmată de succesul nominaliștilor. În cunoscutul său eseu sociologic despre nașterea modernității, Louis Dumont afirma, între altele, că revoluția nominalistă a fost promotoarea de facto a individualismului civic european 1. La rândul său, John Milbank indică consecințele profunde ale „revoluției” lui Duns Scotus (1265-1308) pentru discuția metafizică a relației lui Dumnezeu cu natura creată (definită ca potentia ordinata, deci ca voință divină factuală exprimată în „cartea Naturii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
impunea criterii de omogenitate comunitară și, prin urmare, noi politici sociale: Hobbes propune modelul contractualist, Machiavelli (1469-1527) testează cinismul rațiunii oportuniste, în timp ce reprezentanții „economiei politice” (A. Smith, D. Hume, J. Stuart) din secolul al XVIII-lea vor căuta echilibrul între individualismul arbitrar profesat de cel de pe urmă și suveranitatea prin delegație, susținută de cel dintâi. Dispariția structurii ierarhice a societății medievale introduce o ecuație mai degrabă specifică pentru epoca antică: lumea între haos și armonie, dictate de hazard ori providență. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
însemna pentru Augustin o pace substanțială; dar această pace poate fi totodată imperfect prezentă în lumea căzută, în curgerea timpului.”4 În spațiul Bisericii, diferența individuală sau culturală nu este cenzurată de un colectivism integrist, dar nici escaladată printr-un individualism segregaționist. Acolo unde sunt „doi sau trei” în numele Domnului, criteriile catolicității sunt deja împlinite. Biserica nu este niciodată o aventură imperială, ci o experiență esențialmente parohială. Comuniunea se întrupează oriunde prin iubirea concretă a aproapelui, un gest de neînțeles pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Penguin, Londra, 1970. Dumitrescu, Sorin, Șapte dimineți cu Părintele Stăniloae, Editura Anastasia, București, 1992. Dumitriu, Anton, Culturi eleate și culturi heracleitice, Editura Cartea Românească, București, 1987. Dumitriu, Anton, Mecanismul logic al matematicilor, Editura Academiei, București, 1968. Dumont, Louis, Eseu asupra individualismului, trad. rom. de Laurențiu și Luiza Ștefan-Scalat, Editura Anastasia & CEU Press, București, 1996. Duțu, Alexandru, Literatura comparată și istoria mentalităților, Editura Univers, București, 1982. Duțu, Alexandru, Political Models and National Identities in „Orthodox Europe”, Editura Babel, București, 1998. Eliade, M.
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
faptul că ea duce la dificultăți majore în definirea raționalității economice. De exemplu, în critica la adresa planificării sociale, Friedrich Hayek susținea că există o distincție fundamentală între raționalitatea individuală și „utilizarea cunoașterii, care nu este accesibilă nimănui în totalitate”. Vezi Individualism and Economic Order îUniversity of Chicago Press, Chicago, 1948). Pentru argumente similare, vezi Frank Knight, Risk, Uncertainty and Profit îHoughton Mifflin, Boston, 1921), și John Maynard Keynes, The General Theory of Employment, Interest and Money îHarcourt, Brace, New York, 1936; ed.
Epoca failibilității. Consecințele luptei împotriva terorii by George Soros [Corola-publishinghouse/Science/1960_a_3285]
-
teoriilor behavioriste, a celor preocupate de costurile tranzacționale sau de modelul agent - principal, producând o ruptură În cadrul economiei neoclasice. În sociologie, organizația devine obiect de studiu În calitatea sa de subsistem social. Prin aceasta induce treptat o criză metodologică: distincția individualism - holism metodologic nu mai acoperă În totalitate diversitatea referințelor empirice și a tipurilor de explicații (acțiune vs structură). Centrarea pe organizație nu mai corespunde nici nivelului individual, nici celui holist de analiză, ci unuia intermediar. Comportamentul organizației nu este În
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
explicat nici de acțiunea intențională orientată spre scop, motivații și dorințe individuale, nici de instituții sau funcții sociale. Organizațiile Împrumută sau exprimă la un moment dat scopuri individuale, dar nu pot fi analizate exclusiv prin prisma acestor scopuri așa cum procedează individualismul metodologic. Pe de altă parte, translatarea cercetărilor de sorginte „pozitivă” ce urmăresc stabilirea de generalizări empirice aplicabile unei populații, de la indivizi la organizații nu a produs rezultatele așteptate. Cât privește analizele structuralist-funcționaliste, acestea s-au confruntat cu dificultatea stabilirii nivelului
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
organizațiilor ca sisteme raționale s-a dovedit și ea limitativă, fiind necesară lărgirea cadrului de analiză și considerarea unor variabile ecologice. Pe de altă parte, a considera organizația ca pe un actor În sistemul social total Înseamnă a Împrumuta premisele individualismului metodologic, „alterând” astfel analiza sistemică a organizațiilor. Problema nu este Însă doar metodologică. P. Drucker (1993) argumentează că emergența organizațiilor În domeniul de studiu al științelor sociale a echivalat cu o „schimbare de paradigmă” În cadrul acestora. Organizațiile sunt surse și
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
domenii mai degrabă antitetice până În acel moment. Pe de altă parte, (r)evoluția epistemologică În economie, prin Încorporarea instituțiilor, a Încurajat preocupările sociologilor de a studia piața și relațiile economice. Sociologia Își are propriile ei antiteze: acțiune - fapte sociale (instituții), individualism - holism metodologic. Adaptarea ideii alegerii individuale la considerente structurale socializante a deschis calea unei concilieri teoretice și metodologice În interiorul sociologiei. Astfel, preocupările de studiere a relațiilor economice, din perspectiva mai cuprinzătoare a relațiilor sociale a condus la apariția a ceea ce
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
separare a proprietății de control și apoi a controlului de certificare este consistentă tendinței de diferențiere funcțională a societăților moderne. Managerul a funcționat ca instituție socială a societăților moderne, o instituție modelată cognitiv (practici, rutine), dar și valoric (responsabilitate, autonomie, individualism). Urmare a procesului de construcție instituțională, el devine actorul investit cu capacitate acțională standardizată, produsă de către sistemul educațional, acreditat să conducă „științific” corporațiile și organizațiile de tot felul. Acesta asumă rolul de agent al resurselor sociale și Îi este investită
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
precum Jensen și Meckling demonstrează că diversificarea structurii de capital și separarea proprietății de control În corporații sunt reguli ale jocului (instituții) determinate de presiunile către eficiență; acestea ar fi instituțiile cele mai eficiente În controlarea fluxurilor de capital. Abandonând individualismul metodologic, Jepperson și Meyer (1991) argumentează caracterul macrocultural al instituțiilor și consideră acțiunea ca fiind, la rândul ei, o construcție socială. Instituțiile sunt imersate (embedded) În instituții mai cuprinzătoare legitimate social și sunt determinate de traiectul instituțional și cultural: ele
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
la modă folosit În contextul larg al construirii sau Îmbunătățirii integrării sau solidarității sociale” (p. 26). Plasându-l la nivelul unui funcționalism macrosocial, forța explicativă a conceptului În conjucție cu acțiunea individuală intențională ar fi astfel compromisă. Lin optează pentru individualism metodologic, operând cu un concept al acțiunii intenționale care ține cont atât de resursele personale, direct accesibile individului (capital material, capital uman), dar și de cele sociale, resurse implicate În structura socială (socially embedded) care pot fi antrenate În acțiunea
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
concepții, ideologii proprii (capital cultural). Câmpul este un tip de organizare socială În același timp instituționalizat, dar care lasă loc acțiunii sociale și care se plasează, din punct de vedere epistemic, Între extremele teoretice ale pieței libere născută din concepția individualismului metodologic și cel al organizației instituționalizate ce rezultă dintr-o poziție macrosocială sau holistă. Câmpurile sunt spații mezosociale În care acțiunea și instituțiile interacționează pentru a explica structurile stabile atât la nivel organizațional cât și social mai larg. Ele rezultă
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
rezultatul practicii sociale a actorilor Înșiși”, și nu la opera de cunoaștere a unor „observatori” sociali (cum ar fi, În acest ultim caz, „categoriile de vârstă”, „categoriile profesionale”); actorii sociali nu operează Întotdeauna cu aceleași clase cu care operează cercetătorii. Individualismul este o construcție culturală, moștenire a unui patrimoniu cultural-simbolic creștin. Friedland și Alford (1991) vorbesc de logica instituțională care reasertează o cosmologie socială. Societățile moderne sunt Însă axate pe finalități, pe stări viitoare, plasând „epoca de aur”, idealul social, Într-
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
unul dintre prea puținii gânditori și politicieni români care insistă asupra nevoii de autoguvernarexe "„autoguvernare" la nivel individual. Lipsa autoguvernării merge în chiar inima ratărilor tentativelor de modernizarexe "„modernizare". Este greu de conceput că un spațiu politic și cultural unde individualismul, autonomia și autoguvernarea au fost teme politice și practice extrem de marginale se dezbară ușor de patriarhatxe "„patriarhat" în variile sale forme de manifestare, inclusiv cea de gen. Mai mult, Ghicaxe "„Ghica,Ion" insistă asupra unei cauze de fond a autonomieixe
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
Venirea comunismului a acordat prevalență muncitoarelor și țărăncilor (clasei conducătoare și principalei sale aliate). Femeile educate (intelectualele) nu au putut avea proeminență. Comunismulxe "„comunism" a consfințit politica datoriilor multiple pentru femei, devenite universal „tovarășe” pe fondul înmormântării drepturilor individuale, a individualismului și a interesului personal. Istoria a evoluat astfel încât „doamnele” au cerut drepturi pe care nu le-au primit pe deplin, iar „tovarășele” au intrat în era multiplelor îndatoriri. Socialistele începutului secolului XX voiau însă drepturi pentru toate femeile. Aceste solicitări
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
sprijinul statului pentru creșterea copiilor (creșe și grădinițe accesibile inclusiv femeilor cu venituri mici); f) îmbunătățirea condiției mamelor, concedii de maternitatexe "„maternitate" și de îngrijire a copiilor, concedii parentale; g) reducerea șomajului. Agenda teoretică s-a referit preponderent la critica individualismului liberal și au argumentat pentru ideea că subiectul (femeia, în acest caz) este un construct social-istoric cu sensuri variabile, biologia neavând un rol în destinul social, care depinde de cu totul alte determinări. Tendințele feministelor socialiste nu au fost niciodată
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
comunitarian" 3.1. Caracteristici generale ale comunitarismuluitc "3.1. Caracteristici generale ale comunitarismului" Comunitarismul este un răspuns teoretic, etic și politic deopotrivă la criticile liberalismului și socialismului, o încercare de depășire a limitelor esențiale ale acestora, respectiv ale liberalismului: excesele individualismului și ale economiei de piață, precum și ale socialismului: excesul birocrației de statxe "„stat"29. Comunitarienii, așa cum sugerează și numele acestora, consideră drept punct nodal al construcției lor normative comunitatea umană și pleacă de la criticile adresate unui mare autor al liberalismului
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
Sandelxe "„Sandel,Michael", 1984, pp. 6-7). Comunitățile vizate de către comunitarieni sunt îndeosebi familiaxe "„familie" și cele culturale. 3.2. Feminismul comunitariantc "3.2. Feminismul comunitarian" Înclinația unor orientări feministexe "„feminist" spre comunitarism derivă, în mare măsură, din criticile comune la adresa individualismului liberal. Feminismul respinge atomismul individualist al liberalismului clasicxe "„liberalismul clasic". Critică faptul că individul este conceput în teoriile politice liberale în mod abstract, fără determinații. Feminiștii chestionează noțiunea liberală de sine rațional și destrupat. Ei împărtășesc, de asemenea, criticile la adresa
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
și unanimitatea. Mai mult, în (1974) Gibbard demonstrează că libertarianismul lui Sen este inconsistent și atunci când îl folosim (doar) împreună cu domeniul nerestricționat. Acest rezultat însă poate fi evitat formulând în alt mod condiția libertariană. Toate aceste abordări au în comun individualismul metodologic, abordarea axiomatică și mulțimea de informație admisibilă (cea despre preferințele individuale). Voi extinde această discuție în prima parte a cărții. Până atunci însă, voi sublinia care este de fapt problema pe care am identificat-o în această lucrare. Aceasta
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
cărții. Până atunci însă, voi sublinia care este de fapt problema pe care am identificat-o în această lucrare. Aceasta vizează cel de-al treilea aspect pe care l-am menționat mai sus. În această carte voi trata ca indiscutabile individualismul metodologic și metoda axiomatică. Altfel spus, le voi accepta și nu voi discuta pe marginea lor. Voi contesta însă faptul că paradigma poate fi un instrument util de analiză, în toate cazurile (așa cum pretind foarte mulți cercetători din cadrul ei), dacă
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]