966 matches
-
verbelor cu infinitivul în -ea (conjugarea a II-a, în clasificările tradiționale, respectiv a VIII-a, în GALR) în paradigma verbelor cu infinitivul în -e (conjugarea a III-a, respectiv a IX-a). Modificarea implică o schimbare a sufixului de infinitiv (-e în loc de -ea) și o trecere a accentului de pe sufix pe radical, la persoanele I și a II-a plural, la prezentul indicativului și al conjunctivului. Această tendință a fost înregistrată la formele compuse cu auxiliar și infinitiv ale verbului
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
sufixului de infinitiv (-e în loc de -ea) și o trecere a accentului de pe sufix pe radical, la persoanele I și a II-a plural, la prezentul indicativului și al conjunctivului. Această tendință a fost înregistrată la formele compuse cu auxiliar și infinitiv ale verbului a apărea (vor apare elemente noi, OTV, 5.V.2008; în continuare vor apare vânătăi, OTV, 14.V.2008; nu vor apare Europa FM, 22.V.2008) și ale derivatelor verbului a plăcea (displăcea, complăcea): nu v-ar
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
la indicativul prezent al verbului a se complăcea - le suportăm, ne complacem (Radio România Actualități, 18.III.2008). 2.1.2. La imperativ, accentuarea pe sufix în loc de radical ar părea să indice o regularizare analogică de sens contrar: verbele cu infinitivul în -e se comportă ca verbele în -ea, de fapt ca toate celelalte clase de verbe. Deplasarea accentului pare totuși să țină nu atât de presiunea celorlalte conjugări, cât de factori prozodici 3: a fost înregistrată doar în cazurile în
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
ai obținut atâta și, de fapt, obținusei mai mult (Național TV, 6.V.2008); auzisei de el (TVR 1, 27.XI.2007). 2.2.3. Destul de frecvente sunt formele de imperativ negativ omonime cu cele pozitive (și nu omonime cu infinitivul, în conformitate cu norma), în special la verbul a zice: aoleu, nu mai zi de-astea! (Acasă TV, 17.XI.2007); dar nu mai zi, frate, când ai făcut (Radio InfoPro, 24.X.2007); treaba asta cu plăcerea n-o mai zi
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
amintească. O modificare în gramatica politică a limbii române vine să ne întărească convingerea că „nu-i pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește”. Ia, întrebați, cum face, bă, tu, de la P.S.D., de la P.D. linioară L sau P.N.L., infinitivul lung de la verbul „a opri”? Nu știi? Nu mai are forma ca înainte de alegeri, „oprire”, ci „Oprescu”, adică „a opri ă Oprescu”. În ciuda tuturor, Oprescu, care n-a putut fi oprit de nimeni și de nimic, a spintecat Bucureștiul pe
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
o marcă a vocativului pe care îl însoțesc". În opinia noastră, conjunctivul, prin valoarea sa atenuantă, este un adjuvant al interjecției hortative în realizarea funcției de asociere, având totodată funcția de a atribui construcției numele acțiunii ce trebuie îndeplinite (asemenea infinitivului); vezi Avram (1997a: 206). 31 Cf. DEX on line s.v. Hai: "2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem!". De altfel, el este redat de dicționare, în traducere, după cum urmează: En avant!, marche, va-t-en! (SIO
[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
-
să treacă, dar că limba vorbită de poporul roman a rămas singura vie și productivă. Dacă această opinie e întemeiată, cu atât mai mult este astfel teza d-lui Vaillant. Există o analogie surprinzătoare între limba română și provensală 85; infinitivele sunt aceleași; foarte multe cuvinte, replici, părți ale frazei se deosebesc doar printr-o literă. Ce să mai spui despre o formă de limbaj introdusă de optsprezece secole în vechea Dacie și care se regăsește la Nisa, Avignon, Montpellier, Toulouse
by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
a nu exista; extraterestru; facultate; a fi fără; nu fi; nu a fost; frecvent; a nu frecventa; frig; fugă; a fugi; fura; a fura; fură; gaură; găsi; greu; griji; de griji; hrană; iarba; ignorat; importantă; incert; incomplet; inconfort; incorect; indiferență; infinitiv; inimă; integritate; intenționat; a interzice; iresponsabil; iresponsabilitate; iubire; iubitul; iubiți; încredere; îngîndurare; înlocuit; întîmplător; întristare; învoire; jumătatea; lacună; de la lecții; liniște; loc; lucru; un lucru important; lucruri; mamă; nu merge; miză; mîncare; moarte; motivare; muncă; a muri; mut; neatent; necaz
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
Phi (engl. Phi Phrase) / centrul sintactic &P / &0 Grup al coordonării (engl. Conjunction Phrase) / centrul sintactic conjunctional * * * AC acuzativ AUX auxiliar CL clitic Comp complement (sens din Teoria X-bar) DAT dativ DEF (articol) definit GEN genitiv IMPERF imperfect(iv) INF infinitiv NEG negație NOM nominativ O obiect OD obiect direct OI obiect indirect PERF perfect(iv) PL plural PREZ prezent PS perfect (simplu) S subiect SG singurar Spec specificator SUBJ subjonctiv V verb I Introducere 1. Prezentare generală Pornind de la observațiile
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
limbii române; cu alte cuvinte, modelul străin se grefează pe modelul autohton, consolidându-l. Structurile "neromânești" (v. Avram [1975] 2007) - de exemplu, encliza pronominală la dreapta negației 6 (4), la dreapta auxiliarului (5), sau la dreapta mărcii de conjunctiv sau infinitiv (6a-c), eventual precedată de negație (6d), sau inversiunea auxiliarului la dreapta pronoumelui clitic (7)7 (Nicolae și Niculescu 2015, 2016; v. și Hill și Alboiu 2016 pentru structurile de tipul celei din (4)) - sunt rare, înregistrate mai ales în traduceri
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
a nucleului verbal" este mai extins; astfel, pe lângă separarea auxiliarelor de verbul lexical ((9)-(11)), mai rar se înregistrează și alte tipuri de dislocare: cliticele pot fi separate de forma sintetică a verbului (12) și complementizatorii conjunctivului 13 și ai infinitivului pot fi nonadiacenți verbului lexical (13)14: (12) a. Și nepre noislobozi (FT.1571−5: 3r) b. așa ne tarepedepseș<ti>(FT.1571−5: 3v) c. afară să neprentru ealeispăsim (CCat.1560: 5r) d. Tată milostiv, ce tenoiuluimu (CM.1567
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Rizzi (1997: 297) este următoarea, simbolul * marcând caracterul recursiv al proiecției de topic 38: (57) FORCEP > TOPP* > FOCP > TOPP* > FINP > IP Proiectarea ambelor centre C nu este întotdeauna obligatorie; de exemplu, complementizatorul că lexicalizează uniform proiecția Force; complementizatorii nonfiniți de infinitiv și supin (a și, respectiv, de) reprezintă centre care amalgamează proiecțiile FORCE și FIN (v. discuția în §III.3.1.1). Odată cu apariția Teoriei fazelor (Chomsky 2001, 2008)39, periferiile au fost considerate proprietăți ale domeniilor fazale. Modulul sintactic interacționează
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
centrele superioare ierarhic înspre centrele inferioare ierarhic, adică dinspre complementizator - pentru care în latina clasică există o setare parametrică mixtă, observabilă empiric prin coexistența structurilor inovative (centru inițial; complementizator lexicalizat) cu structurile arhaice (centru final; complementizator nul, e.g. acuzativ cu infinitiv) - înspre centrul lexical al proiecției extinse verbale, verbul lexical. Schimbarea se produce în concordanță cu FOFC. Centrul C0 poate domina atât o structură cu centru inițial (59a), cât și o structură cu centru final (59b), FOFC fiind indiferentă în această
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
îl rezolvă această propunere este efectul de blocare indus de negație (observat de Pollock 1989, Rivero 1993, Roberts 1994 i.a.). Pe scurt, negația blochează deplasarea verbului în domeniul C pentru imperative, provocând folosirea așa-numitului "imperativ surogat" (i.e. folosirea infinitivului în loc de imperativ) cu procliză pronominală în propoziții imperative negative (13); fenomenul de blocare este observabil și în rarele cazuri în care se folosește forma propriu-zisă de imperativ a verbului (de obicei, la imperativele scurte moștenite din latină, zi, du, fă
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
impune și abordarea unor probleme precum următoarele (nu neapărat în această ordine): (i) care sunt trăsăturile care cauzează deplasarea verbului, (ii) ce valori marchează auxiliarele românești, (iii) care sunt limitele domeniului flexionar, (iv) ce statut au așa-numitele "particule" de infinitiv și conjunctiv, (v) adjuncția la stânga uniformă a elementelor de tip X0 (adverbele clitice, negația afixală), (vi) cum se explică efectul de blocare indus de nu, dar nu și de ne-. Înainte de formula analiza, este necesar să menționăm că adoptăm ipoteza
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
bons films. (fr.) DEF copii avea.AUX.3PL toți văzut toți de+DEF bune filme ' Copiii au văzut toți filme bune' Această distribuție se extinde și la formele nonfinite 31; forma nonfinită pe baza căreia putem aplica testele sintactice este infinitivul verbal precedat de a32(59a), care prezintă extrem de multe asemănări cu formele finite (59b,c) (Nedelcu 2013: §§I; II): negație propozițională exprimată prin nu (nu prin ne-, ca la gerunziu); procliză pronominală (spre deosebire de encliza pronominală a gerunziului) (v. Niculescu 2013
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
59) a. a nuîl (mai) citiel b. nuîl (mai) citește el c. nul-a (mai) cititel Testele sintactice care indică deplasarea verbului la flexiune aplicate mai sus (verbul precedă adverbe de tip des și cuantificatori flotanți) se extind și la infinitivul verbal precedat de a: (60) a. (obiceiul de) [a (*des) mergedes la bunici] b. (înainte de) [a (*toți) venitoți la ziua mea] Putem astfel conchide că în română atât formele verbale sintetice și analitice, cât și formele nonfinite ca infinitivul se
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
la infinitivul verbal precedat de a: (60) a. (obiceiul de) [a (*des) mergedes la bunici] b. (înainte de) [a (*toți) venitoți la ziua mea] Putem astfel conchide că în română atât formele verbale sintetice și analitice, cât și formele nonfinite ca infinitivul se deplasează în mod sistematic în domeniul flexionar IP; în §§3.2; 3.3 infra, vom arăta că gerunziul se deplasează în domeniul C, tranzitând însă domeniul flexionar; comportamentul gerunziului este important din două puncte de vedere: (i) verifică (alături de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
În schimb, distribuția formelor analitice (55b, 56b, 57) arată că deplasarea verbului lexical are loc independent de trăsăturile trăsăturile ale subiectului, marcate în structura auxiliarului (a primului auxiliar în structuri cu auxiliar multiplu, cf. (57c)): verbul lexical (participiu verbal sau infinitiv) se ridică la stânga adverbului/cuantificatorului flotant, deși trăsăturile ale subiectului sunt marcate de auxiliarul verbal. Distribuția infinitivului verbal precedat de a validează ipoteza că - în română, cel puțin - ridicarea verbului la flexiune este independentă de trăsăturile ale subiectului: spre deosebire de alte
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
trăsăturile trăsăturile ale subiectului, marcate în structura auxiliarului (a primului auxiliar în structuri cu auxiliar multiplu, cf. (57c)): verbul lexical (participiu verbal sau infinitiv) se ridică la stânga adverbului/cuantificatorului flotant, deși trăsăturile ale subiectului sunt marcate de auxiliarul verbal. Distribuția infinitivului verbal precedat de a validează ipoteza că - în română, cel puțin - ridicarea verbului la flexiune este independentă de trăsăturile ale subiectului: spre deosebire de alte limbi romanice ca portugheza și galiciana, care dispun de infinitive cu flexiune de persoană (realizând trăsăturile ale
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
subiectului sunt marcate de auxiliarul verbal. Distribuția infinitivului verbal precedat de a validează ipoteza că - în română, cel puțin - ridicarea verbului la flexiune este independentă de trăsăturile ale subiectului: spre deosebire de alte limbi romanice ca portugheza și galiciana, care dispun de infinitive cu flexiune de persoană (realizând trăsăturile ale subiectului)34, în română infinitivul nu prezintă mărci flexionare care să marcheze trăsăturile ale subiectului; deplasarea în domeniul flexionar este deci determinată de satisfacerea trăsăturilor verbale, nu a celor nominale. Din perspectivă comparată
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
validează ipoteza că - în română, cel puțin - ridicarea verbului la flexiune este independentă de trăsăturile ale subiectului: spre deosebire de alte limbi romanice ca portugheza și galiciana, care dispun de infinitive cu flexiune de persoană (realizând trăsăturile ale subiectului)34, în română infinitivul nu prezintă mărci flexionare care să marcheze trăsăturile ale subiectului; deplasarea în domeniul flexionar este deci determinată de satisfacerea trăsăturilor verbale, nu a celor nominale. Din perspectivă comparată, comportamentul formelor verbale românești verifică ipoteza propusă de Biberauer și Roberts (2010
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
acela în care adverbul a fost menționat anterior în discurs: Aș vrea să-i vizitez mai des pe bunicii mei pentru (62a) sau Părinții tăi obișnuiau să meargă des la bunici? pentru (62b), marcând astfel o valoare topică (eventual contrastivă). Infinitivul verbal precedat de a susține această ipoteză de a analiză a adverbelor preverbale: a este un complementizator prepozițional care amalgamează proiecțiile de complementizator FORCE 0 și FIN0 în proiecția sincretică C0, astfel că generarea unei periferii stângi nu este posibilă
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
proces. Din contră, dacă analizăm auxiliarele românești, observăm că valorile sintactice marcate de acestea sunt modul și modalitatea; de exemplu, în perechea minimală de mai jos, auxiliarul voi specifică modul indicativ (modalitatea irrealis), iar diferențele de temporalitate sunt marcate de infinitiv, respectiv "infinitivul perfect" (de fapt, auxiliarul fi plus participiul verbal trecut): (89) a. voi pleca (viitor propriu-zis) b. voi fi plecat (viitor anterior) Ideea că auxiliarele nu sunt direct implicate în valorizarea temporalității este neechivoc verificată de perechea minimală de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
contră, dacă analizăm auxiliarele românești, observăm că valorile sintactice marcate de acestea sunt modul și modalitatea; de exemplu, în perechea minimală de mai jos, auxiliarul voi specifică modul indicativ (modalitatea irrealis), iar diferențele de temporalitate sunt marcate de infinitiv, respectiv "infinitivul perfect" (de fapt, auxiliarul fi plus participiul verbal trecut): (89) a. voi pleca (viitor propriu-zis) b. voi fi plecat (viitor anterior) Ideea că auxiliarele nu sunt direct implicate în valorizarea temporalității este neechivoc verificată de perechea minimală de mai jos
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]