1,200 matches
-
premiu "Leul din Arezzo", premiul "Giole" și o serie de alte distincții oferite de municipalitatea provinciei toscane. (Florica Ichim) Spectacolul Teatrului Giulești cu Năpasta (The Curse) de Caragiale se apropie de filmele lui Bergman și Buñuel prin tensiune dramatică, prin interioritate și forță expresivă... De-a dreptul extraordinari acești artiști din România. (Der Bund Berna) O piesă puternică despre păcat și ispășire... Acțiunea este aproape arhetipală. Întâmplarea tragică se desfășoară... aproape atemporal... În regia lui Alexa Visarion trebuie văzuți Dorina Lazăr
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
melancolic, ezitant; fire rațională, lucidă/pragmatică/pasională/visă toare/șovă ielnică/contradictorie, imprevizibilă; gândire logică/asocia tivă/imagina tivă/creativă/prac tică etc.). Este utilizat frecvent în proza modernă, „ionică“, în care „va lorile dominante sunt de ordin personal. Autenticitate, interioritate, intimitate“ (N. Manolescu). - Portretul complex (mixt) combină modelele primare ale portretului, însumând trăsături fizice, trăsături de caracter și/sau de personalitate. Procedee și mijloace de caracterizare a personajului Caracterizarea directă este o modalitate clasică, formalizată, mai ales ca discurs descriptiv
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
temporalității (adverbe de timp sugerând o succesiune de stări, de situații sau evenimente, timpuri verbale etc.), ai procesualității, ai schimbării etc. Urmărind evoluția poeziei în veacul XX, teoriile moderne au constatat că exigența primară a lirismului - explorarea unui teritoriu al interiorității și comunicarea nemijlocită a subiectivității interioare - poate avea alternative, așa cum discursul eului liric poate fi suspendat prin modalități diferite de obiectivare. „În secolul nostru - afirmă unul dintre teoreticienii postmodernismului românesc, Gheorghe Crăciun - o bună parte a poeziei începe să și
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
autoritatea absolută în domeniul cunoașterii. Dar nu numai această mutație exterioară a produs subminarea autorității filozofiei. Mult mai eficient a fost erodat din interior prestigiul ei: eșecul unei cunoașteri metafizice obiective pe fondul cuceririlor scientiste, amplificarea scepticismului și recursul la interioritate au dus încă din antichitate (o dată cu scepticii, epicureii și stoicii) la dezvoltarea "filozofiei vieții". Chiar dacă s-a mai menținut vocația sistematică a filozofiei, "s-a bagatelizat" exigența cunoașterii universal valabile. "Repartizarea fiecărei sarcini capătă o altă pondere", ceea ce modifică "structura
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
este posibilă definirea unui ansamblu de condiții de existență"148. Discursurile se întemeiază pe ceea ce Foucault numea pozitivități. Conceptul de "pozitivitate" comportă accepțiuni diferite în terminologia foucauldiană. În Arheologia cunoașterii (1969), pozitivitatea înseamnă: 1) descrierea enunțurilor "nu prin referire la interioritatea unei intenții, a unei gândiri sau a unui subiect, ci conform dispersiei unei exteriorități"149; 2) descrierea enunțurilor printr-un "cumul de performanțe verbale"150; 3) "o condiție de realitate pentru enunțuri"151. În Ordinea discursului (1971), pozitivitate reprezintă un
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
rezident al Planetei Moft în accepția socială de clasă de mijloc, s-a aplecat Caragiale; agrimensor și cronicar al unei latifundii populare de indivizi pervertiți de aberația de fond a existenței lor: totala inadecvare dintre esență și aparență, dintre precara interioritate și exterioritatea poleită. Ideea originală a eseului semnat de Al. Condeescu nu este doar seducătoare, ci și convingătoare: ziaristul Caragiale a avut iluminarea de a-și racola și eterniza personajele din inepuizabila ofertă făcută de presa vremii, singura instituție care
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
cărturărești, dar și a experiențelor directe (zece călătorii în India), să aducă temeinice argumente în favoarea obârșiilor comune ale celor două mari civilizații, iudeo-creștină și indiană, pledând pentru recuperarea sinonimiei pierdute între Cuvânt și Viață, între Spiritul electiv al omului și interioritatea elocventă a Tăcerii semnificante. Performanța discursulul lui Morretta atinge desăvârșirea prin forța de a converti cele mai aride concepte specifice unei vaste materii de specialitate într-o cuceritoare expunere, adesea polemică și patetică, dovadă că fiecare frază și aserțiune a
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
și simplu cu vîrsta "romanescului". Robert Musil este un exemplu de romancier în opera căruia reflecția, componentă esențială a "nevăzutului", a vieții interioare face ca pasiunile să devină obiect de experiență intelectuală. Așijderea, romanul lui Joyce, Ulysses, refuză identificarea între interioritatea personajului, exprimată pe calea reflecției, a îndelung meditatei situări în lume, cu ceea ce aparține, în accepția mai sus invocată, "romanescului". Deși scris în mare parte cu focalizare internă, care este semnul "vieții interioare" , ethos-ul nu este romanesc, ci "epopeic
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
pe loc, fixînd treptele de marmoră cu un aer prostănac. Acolo, în acele trepte, i se părea închisă toată problema acelei case noi, cu nemulțumirile și necazurile ei." Altfel spus, întreaga istorie de povestit în romanul abia deschis. Preocupată de interioritatea personajelor, însă cu o distanță care reglează raporturile de superioritate pe care romancierul ironic le întreține cu eroii săi, autoarea folosește, pe linia clasică, întregul arsenal al motivației realiste. Strategia "autentificării" analizei, în romanul Hortensiei Papadat-Bengescu Fecioarele despletite, este elaborată
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
destinului unor personaje (din familia Hallipilor, de exemplu) apar este pervertibilă. Medierea de către conștiința personajului focalizat implică și o dispoziție de scene, rezumate, "lacune" de informație care întrețin suspense-ul, cu alte cuvinte o altă poveste explicativă pentru modalitatea în care interioritatea ființei se revelează, se oferă cunoașterii. Prin Mini, romanul își dezvăluie, de fapt, secretele corespondențe care guvernează, motivat, lumea ficțiunii realiste. Justificînd aceste legături, pe care personajul-reflector le "simte", romanul nu face decît să le exhibe, trădînd oarecum alcătuirea "armonioasă
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
care impuritatea se acomodează structural lumii personajelor. Viziunea "casei de simțire" nu este o figură pasageră în morfologia romanului bengescian. Asociată "casei de zid" pentru a oferi o compensație și a o distinge de locuirea vizibilă, "casa de simțire" numește interioritatea ascunsă a ființei, simultan cu atracția spre forul ei ultim. Scriitoarea manifestă obișnuita consecvență în descrierea analitică a personajului axată pe imaginarul arhitectural. O situație dintre cele mai frecvente compune în mod echilibrat cele două "fețe" ale existenței, una materială
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
la limita a clipei. În genere, tot ceea ce se subscrie retoricii se susține prin revenirea la ideea centrală, ideea-cadru a discursului narativ, aceea prin care dinastia miturilor fondatoare ale eului corespunde, în fond, recompunerii sinelui datorită imaginilor ce definesc universul interiorității umane, în suficiente situații-limită, provocări ale destinului, sau paradoxuri. Om al complexelor pe care le ascunde cu grijă, și al tuturor dezvăluirilor, personajul categorial se construiește gradat că un personaj-emblemă creat în subtext, un personaj-fantasmă care se conturează fără voia
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
acest mod ar fi acela că personajul este înfrânt fizic sau psihic, devenind o marionetă în mână destinului. 1.2. Convențiile teatrului vs. convențiile filmului Convențiile specific teatrale (că al patrulea perete), monologurile și aparteurile (că modalități de acces la interioritatea personajului), spațiul polimorf sau abordarea dramaturgica a timpului sunt străine filmului. În construirea sensului prin limbajul filmului este importantă relația pe care aparatul de filmat o are cu subiectul pe care il filmează și tehnicile de montaj al materialului filmat
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
artificial, pentru kitsch, lumea întreagă fiind un imens panopticum, dar și în asemănarea pe care, de exemplu, Andreea Răsuceanu o menționa în Observatorul cultural dintre ,,omul-carcasă" al lui Dali și ,,corpul-vid" al lui Blecher: Dubla natură a corpului-cavernă temniță a interiorității, unde eul se află înlănțuit, dar și spațiu al libertății absolute, dobândite prin intermediul experienței vizionare, e la primul, introspecția psihologică, înlocuită de un alt fel de autoanaliză, ce vizează dimensiunea anatomică, fiziologică a propriei ființe, la al doilea, cerebralitatea e
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
imaginarul lui Poe, Petru Creția, în studiul său Despre Egdar Allan Poe. Infernul terestru 389 aprecia că: ,,La Poe infernul terestru e difuz, el se întinde cât uscatul și cât mările, el nu e ascuns în măruntaiele pământului, ci în interioritatea umană, dinspre care se proiectează pe întindere cosmică"390. Sursa imaginației lui Blecher este, de asemenea, interiorul său. Nu în ultimul rând, o trăsătură comună a prozei lui Blecher cu cea a lui Poe, rezultată dintr-un eu încercat și
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
filosofice vizînd să facă inteligibilă viața socială, pot deci coexista în mod durabil. Din multe puncte de vedere, abordarea științei constituie o contrapondere a celei filosofice. Atunci cînd filosofia își află, în general, baza propriului discurs în cea mai profundă interioritate, știința își pune toată încrederea în exterioritate, cea pe care o găsește în rîndul faptelor. Filosofia este personală, știința este impersonală (Lacroix). Obiectivitatea e norma fundamentală ce condiționează organizarea comunitară a muncii științifice. Prin construc-ție, știința își propune să fie
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
femininului. Din dorința de a se face mai bine înțeles, psihanalistul elvețian enunță două axiome decisive pentru el. Prima afirmă raportul de inerență dintre subiectul proiectat și inconștient: Tot ceea ce este inconștient este proiectat."116 A doua stipulează că în interioritatea cea mai profundă a diadei se ascunde perechea părinților, Anima fiind imago mamei. Proiecția se află într-o relație (aproape matematică) invers proporțională cu stadiul de dezvoltare a conștiinței. Cu cât conștiința este mai matură, ajunsă la vârsta deplinelor limpeziri
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
care domină raporturile de constrângere, autoritarismul, obligativități severe impuse din exterior, și o morală a cooperării În care ansamblul regulilor de conviețuire sau marea lor majoritate se constituie datorită respectului reciproc și trăirii intense a sentimentului de egalitate, echilibru si interioritate a sentimentelor de datorie, cerința de cooperare etc. J. Piaget a analizat ințelegerea regulii, Înțelegerea ideii de corectitudine și a aceleia de incorectitudine, toleranța si intoleranța (motivația eiă, minciuna și diferențierea ei de Înșelăciune, eroare, glumă, limite de toleranța (și
MODALITĂŢI DE PREVENIRE A CONDUITEI AGRESIVE by LIDIA CRAMARIUC () [Corola-publishinghouse/Science/1629_a_2944]
-
poetul "lucrează" cu datele unui decor geosocial maladiv, dar identificabil) cu un coeficient de mister greu, sinistru, deci de mysterium tremens. Există, chiar, în câteva secvențe din vastul poem thanatic care este Jucăria mortului și sugestia adevăratei cauze care macină interioritatea și așa vulnerată a poetului: în trecerea concretă spre acest funest dincolo ar putea avea un însoțitor demonic. Prezența demonicului în mod evident, catalizator al anxietății este aproape o certitudine în Tratamentul autoadministrat cu același sadism sinucigaș: "(întind mâna iau
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
arde frig" ș.a.). Rezultatul "seamănă cu un "bocet hărțuit" dintr-o otavă cu parfumuri tari și greieri cu sunete reci ca zidul" (Nicolae Panaite). Tematic vorbind, imaginarul liric din Mângâios pare totuși organizat în jurul unei forțe centripete, criza profundă a interiorității, declanșată doar în aparență de erotica întunecată. Toate înfățișările pe care ia, într-un neostoit elan de întregire a ființei, anima descrisă în carte de la "fecioara în haine albastre/ cu pecețile purtate/ la vedere-n nerușine" sau "femeia rară,/ cu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
o lentoare otrăvită, în ființa zăbrelită îi determină, la fel, invariabil, cititorului un frison simpatetic. În special pentru că poetul exploatează în primul rând acele trăiri ce tatonează, invariabil, experiența limitei ca ruptură de o alteritate infernală, dar și de o interioritate schizoidă ("Iată cum trăiesc, cum nu mor! M-au ars flăcările, m-au ronțăit șacalii, m-au bătut dușmanii, m-au jupuit. Arsul de mine, ronțăitul de mine, bătut, foarte bine jupuit, vai mie, sunt cel mai viu! Nu s-
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de-a face față unui cuțit identitar cu două tăișuri". Ele înregistrează o mișcare de recul a eului, de retragere a lui într-un spațiu propice scenografierii crizei în forma altminteri consacrată a nașterii dublului. Conviețuirea celor două avataruri ale interiorității este pașnică, ceea ce nu surdinizează ci, dimpotrivă, nuanțează tensiunile: "eu/ născut târziu/ sub pădurile mărginimii/ în apoldul de sus/ cel cu sași și cu landleri/ cel pe care nu-l găseam și nu-l găsesc/ pe hărțile uzuale ale patriei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
numai carnația adesea contrastivă a unor poeme (în acord cu fondul substanțial entropic), ci și câștigul estetic al acestor aliaje cu miză identitară potențată. Cele mai reușite dintre ele contabilizează fie efectele glisării hipnotice între o exterioritate tumefiată și o interioritate egal vulnerată de o capacitate perceptivă hipertrofiată, aproape enormă ("am uitat de hipnoza zilelor/ tumefiate-n lumea de jos.// vibrația lor nu-mi mai taie respirația,/ nu-mi mai/ accelerează pulsul// doar retina recompune întruna/ aceeași imagine,/ aceeași păpădie deschisă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pulsul// doar retina recompune întruna/ aceeași imagine,/ aceeași păpădie deschisă ca o gheară.// încerc să depistez exact/ clipa în care realitatea s-a spart/ și a-nceput să rupă din șira spinării" frica), fie înscenările ambigue ale alterității, care transformă interioritatea într-o scenă conflictuală. Remarcabil este poziția corectă în timpul morții, veritabil poem de trecere între singurătăți, spații și lumi, între existență și reflecția ei poetică. Îl reproduc, integral, în continuare: "aștept să-mi iasă prin creștet umbra, știu totul, e
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
muzica de jazz a țipetelor "nu da, tată!"/ și "futu-ți, curva dracului, nu m-ai făcut tu pe mine!" e cea mai tare"). Firesc, retragerea în sine se conjugă de obicei cu o nouă dezamăgire, a certitudinii că propria interioritate se lasă văzută ca un cocon imperfect, reflex al imperfecțiunii celeilalte, a exteriorității. Ultima patrie conotează, în primul rând, sinele uterin, din care și înspre care eroina dramaticei saga diurne și mai ales nocturne se mișcă, dar nu halucinant, ci
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]