849 matches
-
mă identific și să mi-o interiorizez. Imitația modelului nu este altceva decât „a-fi-conform-cu-oanumită-valoare”, dar nu cu orice valoare, ci cu o valoare despre care că Îmi corespunde, că satisface nevoile și aspirațiile mele. În procesul de imitație sau de interiorizare a unui model valoric, majoritatea specialiștilor sunt de acord În a recunoaște existența unei conștiințe de imitație care se raportează la „conștiința valorii modelului de imitat” (E. Dupréel, P. Guillaume, I. Gobryă. Este absolut clar faptul că, pentru a ajunge
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
vieții trăite sunt asimilate de către individ indiferent de voința sa. Ele lasă Întotdeauna urme adânci În viața persoanei. Efectul lor de schimbare a individului poate fi pozitiv, de progres, sau negativ, de regresiune sau de pervertire morală. Care este consecința interiorizării valorilor moral-spirituale și culturale de către o persoană? Ele vin Întotdeauna să se suprapună peste tipul constituțional somatopsihic al individului. Tipul psihologic este constitutional. Tipul moral este intern, spre deosebire de cel psihologic, care este extern. El constituie matricea spațiului sufletesc și spiritual
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
interiorizat. Factorii formator-modelatori ai persoanei și ai vieții acesteia, atât negativi (eșecuri, suferințe cronice, somatice sau psihice, frustrări, situații castratoare, culpabilizări, situații de inferioritate etc.Ă, cât și factorii pozitivi (educație și cultură, instrucție, contactul cu modele pozitive, exemplare, succesul, interiorizarea unor valori morale și cultural-spiritualeă contribuie În mod decisiv la configurarea unei anumite forme de existență a persoanei. Nu numai tipul de persoană este cel care atrage sau respinge, ci și viața acesteia constituie un factor de referință pentru ceilalți
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
cetățean, persoană socială, parte a cetății sale. Trecerea de la physis la polis va adăuga omului o nouă dimensiune naturii sale, pe lângă cea sufletească, și anume dimensiunea morală. Impunând legile sale omului, cetatea Îl va educa În spiritul său, civilizându-l. Interiorizarea de către om a acestor legi ale cetății, resimțite ca o obligație, va fi urmată În mod implicit de răspunderea individului În fața cetății și a semenilor săi. Din acest moment apar și Încep să funcționeze normele morale care reprezintă latura spiritual-umană
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
umane. Cu toate acestea, tipurile de forță sufletească nu sunt numai „constituții psihomorale”. Dincolo de caracterul lor natural, ele sunt, În egală măsură, rezultatul educației, al procesului de formare morală a individului. Ele se dezvoltă sub influența modelelor, a imitației și interiorizării unor sisteme de valori morale de către persoana respectivă. Aceste valori pot marca tipologic persoana, influențându-i În sensul acesta direcția de evoluție În viață. Puterea sufletească Am arătat mai sus că trebuie să facem distincția Între forța sufletească, care este
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
o psihologie a Întâlnirii și comunicării dintre două sau mai multe persoane, este o psihologie a acordului interuman, care se stabilește dincolo de aspectele formale ale Întâlnirii, ca punere față-n față a două persoane. Comunicarea, În psihologia morală, este o interiorizare reciprocă a două persoane. Ea stabilește o ambianță comună Între acestea și devine un veritabil spațiu al Întâlnirii, care le este propriu. Relațiile interpersonale din sfera psihologiei morale pot avea un caracter pozitiv, de cooperare, sau un caracter negativ, de
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
asemenea categorie de indivizi. Regretul este legat de conștiința morală, care judecă Eul personal pentru faptele sale. Prin urmare, este absolut indispensabilă prezența unei conștiințe morale În persoana respectivă, care să judece. Această conștiință morală se formează prin educație, prin interiorizarea unor valori morale și prin imitarea unor modele pozitive, care să favorizeze formarea unui supraeu. Absența acestor valori, a modelelor pozitive, sau, ceea ce este cu mult mai grav, existența unor modele negative, poate duce la formarea unei conștiințe pervertite, Înclinată
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
-și realizează plăcerea. Persoana imorală este o persoană cu un eu slab și cu o conștiință perversă. Etosul acesteia este slab. El nu poate forma un caracter puternic, echilibrat și responsabil. Acest tip de personalitate se structurează prin imitarea și interiorizarea unor modele umane negative, neajungând niciodată la starea de maturitate, care să-i confere capacitatea de a discerne binele de rău, ceea ce trebuie făcut și este permis, de ceea ce nu trebuie făcut și nu este permis. Imoralistul este persoana perversă
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Sănătatea trupească este dată de acel echilibru lipsit de excesele dorințelor și ale plăcerilor fizice. Sănătatea sufletească este dată de liniștea și starea de echilibru interior a vieții psihice. Sănătatea morală este dată de fericirea pe care o conferă individul interiorizarea valorilor morale, a virtuților. Dobândirea unei asemenea stări de sănătate presupune Însă un efort permanent din partea persoanei, o atitudine activă, așa cum vom arăta În continuare. Atitudinea activă și cea pasivă Orice persoană are o anumită atitudine față de propria sa viață
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
capacitățile psihice ale acesteia? Nu. Trebuie ca, dincolo de aceste aspecte formale de manifestare pur exterioară, să căutăm a vedea și altceva. Acest altceva este dat de natura valorilor morale pe care individul le-a asimilat prin educație, prin imitația și interiorizarea unor modele pozitive, elemente care vor contribui la formarea supraeului său moral. Atitudinea față de viață, modalitatea de a-ți construi și conduce propria viață, nu este numai o chestiune de ordin vital-biologic, de capacități psihologice, ci, În primul rând, una
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
dizolvată. Destinul se Înscrie În seria valorilor spirituale ale vieții, ca o dimensiune de ordin moral a persoanei umane. A avea un destin fericit sau un destin nefericit este un atribut al individului, o trăsătură a sa, dar aceasta admite interiorizarea destinului persoanei respective, care nu-l mai consideră o dimensiune a vieții sale, ci una situată deasupra vieții. Prin urmare , deși este desprins de timpul lumii, va deveni o dimensiune a timpului interior trăit de persoana umană. Acest aspect al
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
intensitate și de durată, ea sporește dificultățile integrării socio-profesionale, amenințând echilibrul global al personalității. Anihilarea consecințelor negative ale frustrării severe pretinde dezvoltarea de către fiecare nu numai a gradului de toleranță, individuală la frustrare, dar și a unor aptitudini sociale, prin interiorizarea, în așa fel a valorilor și a normelor morale, încât ele să poată acționa ca motivații interioare. Integrarea morală, a personalității nu se poate realiza, altfel spus, în afara unității dintre atitudinea interioară și normele morale sociale. CAPITOLUL II Obstacol, conflict
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
capacitatea persoanei de a realiza judecăți realiste, obiective, de a renunța la egoism și indiferentism. Numai în aceste condiții, când individul urmează un drum al decentrării, al socializării (pe parcursul căruia regulile, exigențele și normele sociale și morale devin, prin procesul „interiorizării”, motivații personale, cerințe ale „Eului”) se creează premisele unei umanizări continue a personalității, a unei integrări sociale care să aducă satisfacție atât persoanei (nevoii ei de libertate a opiniilor și a convingerilor proprii), cât și cerințelor morale și juridice ale
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
nu ar putea conduce, singur, decât la eteronomie. În consecințele sale extreme, el duce la realism moral” (op. cit., p. 127). A doua etapă, cuprinsă aproximativ între 8 și 11 ani, este „egalitarismul progresiv”. Este mai mult o etapă intermediară, de interiorizare și de generalizare a regulilor și a consemnelor. specificul acestei etape l-a surprins cu finețe pe P. Bovet: copilul ascultă nu numai de ordinele adultului, ci și de regula în sine, generalizată și aplicată într-un fel original. J.
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
nu se poate forma decât o dată cu realizarea procesului integrării noastre treptate în sistemul axiologic al „conștiinței sociale”, al deschiderii. Eului individual spre altul, și al participării noastre la efortul general depus de societate pentru „umanizarea” omului. Integrarea morală autentică presupune interiorizarea „valorilor” și a „normelor morale” în așa fel încât să se realizeze acea unitate a „faptului moral” și a „interiorității afective”. Numai în aceste condiții, în care s-a realizat unitatea între „cuvânt” și „faptă”, între „atitudine interioară” și „normele
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
neliniște rău prevestitoare sau chiar dezgust de sine, ultimul transcris în pastă bacoviană: "În oglinda hoitului mea/ mă contemplu/ bolnavă de tine//...// Curând voi muri/ în ochii tăi/ blând voi deschide/ alcovul/ și voi păși" (În curând, din Seninătatea lemnului). Interiorizarea acestui gen de material (în cazul de față, mai degrabă livresc decât autentic, ontologic) este o operație cât se poate de riscantă: oricât de lăudabilă ar fi intenția purificării propriilor melancolii prin filtrul canonic dovedită cu asupra de măsură în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Caracteristica esențială a gîndirii logice spune Piaget este de a fi operatorie, adică de a prelungi acțiunea interiorizînd-o (4, p. 86). Astfel, însușirea conceptului unei "clase" presupune o operație de "clasificare"; mai întîi există acțiunea de a clasifica, apoi, prin interiorizarea acesteia, se obține operația de clasificare, cu ajutorul căreia se dobîndesc conceptele unor clase particulare. Operațiile se caracterizează prin reversibilitate (ele putîndu-se desfășura în sensuri opuse) și prin coordonarea în structuri de ansamblu sau grupuri. Așa, de pildă, există "grupuri" de
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
neputînd interioriza acțiunile, lipsindu-i deci operațiile, el nu se poate ridica la noțiunile de conservare a lungimilor, a volumului, a masei etc. (de exemplu, o linie dreaptă, după ce a fost frîntă, reprezintă pentru el un drum mai lung). Posibilitatea interiorizărilor apare pe la șapte sau opt ani. Operațiile au însă un caracter "concret" (copilul reflectează numai în legătură cu acțiunea în curs), iar progresul interiorizării se realizează în pași foarte mici, conferindu-i o redusă mobilitate. De la unsprezece, doisprezece ani gîndirea se desprinde
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
etc. (de exemplu, o linie dreaptă, după ce a fost frîntă, reprezintă pentru el un drum mai lung). Posibilitatea interiorizărilor apare pe la șapte sau opt ani. Operațiile au însă un caracter "concret" (copilul reflectează numai în legătură cu acțiunea în curs), iar progresul interiorizării se realizează în pași foarte mici, conferindu-i o redusă mobilitate. De la unsprezece, doisprezece ani gîndirea se desprinde de obiecte; relațiile, clasificările se distanțează de legăturile lor concrete sau intuitive. Gîndirea dobîndește posibilități multiple de combinare a ideilor, propozițiilor, ipotezelor
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
323). Călăuzită de teoria marelui psiholog, activitatea elevului, mai ales a aceluia între 7-8 și 11-12 ani, dobîndește un anumit sens: în procesul rezolvării problemelor, va efectua acțiunea corespunzătoare unui anumit gen de operații și va parcurge apoi etapele de interiorizare prin reprezentarea operațiilor cu și fără sprijin intuitiv (7). Potrivit teoriei lui Piaget, actul învățării presupune: a) depistarea operațiilor implicate în noțiunea ce trebuie asimilată; b) crearea unei situații care să permită construirea operațiilor (o problemă); c) efectuarea acțiunii; d
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
prin reprezentarea operațiilor cu și fără sprijin intuitiv (7). Potrivit teoriei lui Piaget, actul învățării presupune: a) depistarea operațiilor implicate în noțiunea ce trebuie asimilată; b) crearea unei situații care să permită construirea operațiilor (o problemă); c) efectuarea acțiunii; d) interiorizarea acțiunilor și construirea operațiilor. O astfel de înțelegere a actului învățării contrazice sistemul tradițional de instruire, axat pe transmiterea și receptarea structurilor cognitive. H. Aebli, unul din cei care au aplicat în procesul instruirii din învățămîntul primar teoria piagetiană, a
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
Galperin se întemeiază pe cercetările lui L. S. Vîgotski și A. N. Leontiev; încă din 1952 el a formulat ipoteza după care ,,activitatea mintală reprezintă forma transformată a activității externe, practice" (9, p. 127). Este vorba de o teorie a interiorizării, care consideră că structurile operaționale ale gîndirii nu sînt altceva decît acțiuni practice cu obiectele, transpuse în planul ideal și desfășurate ca acțiuni mintale. Deși de acord cu J. Piaget în problema interiorizării, Galperin nu împărtășește ideea caracterului stadial al
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
127). Este vorba de o teorie a interiorizării, care consideră că structurile operaționale ale gîndirii nu sînt altceva decît acțiuni practice cu obiectele, transpuse în planul ideal și desfășurate ca acțiuni mintale. Deși de acord cu J. Piaget în problema interiorizării, Galperin nu împărtășește ideea caracterului stadial al formării noțiunilor și "operațiilor". Întemeindu-se pe conceptul de orientare, P. I. Galperin apreciază că formarea acțiunilor mintale depinde de modul în care se realizează orientarea în acțiune a subiectului, adică de măsura
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
implicațiilor pe care le are asupra ei cultivarea ideii de datorie morală la preadolescenți. Se apreciază că relația dintre datorie și învățămînt (muncă) constituie un reper esențial în formarea morală a personalității preadolescenților, întrucît ea are semnificația unui proces de interiorizare a cerințelor necesității morale și ale umanismului actului educativ. Cercetările întreprinse îl conduc pe M. Călin la stabilirea unor momente care exprimă posibilitatea de asimilare a "datoriei morale": a) prezentarea și "înregistrarea" sensului datoriei ca valoare morală; b) "interiorizarea" sensului
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de interiorizare a cerințelor necesității morale și ale umanismului actului educativ. Cercetările întreprinse îl conduc pe M. Călin la stabilirea unor momente care exprimă posibilitatea de asimilare a "datoriei morale": a) prezentarea și "înregistrarea" sensului datoriei ca valoare morală; b) "interiorizarea" sensului datoriei pe baza ,,receptării" și a "aprecierii" informației despre datorie; c) "răspunsul comportamental" ca expresie a exersării conduitei ca o datorie morală, susținută de ,,participarea" și "angajarea personală". Procesul cultivării datoritei morale vizează, așadar, cele trei planuri ale psihicului
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]