757 matches
-
Laburist intră și el în forță în clasa politică, obținând 30% din sufragii, devenind în 1926 partidul cu cel mai mare număr de aderenți,având personalități politice că Ramsay MacDonald, Sydney Webb, Phillip Snowden și Clement Attlee. Deși era fidel Internaționalei Socialiste, a refuzat primirea Partidului Comunist Britanic, având un program radical, colectivist, egalitar, devenind treptat tot mai liberal și prudent, fiind un partid al justiției sociale, progresist, pacifist și antifascist. Susținători din rândurile muncitorilor calificați și intelectuali erau recrutați din
Perioada interbelică () [Corola-website/Science/303086_a_304415]
-
socialistă de la balconul palatului imperial în noiembrie 1918. În aceeași noapte, Philipp Scheidemann, membru de frunte al SPD, proclama Republică de la Weimar de la balconul Reichstagului. În decembrie 1918, Spartakusbund s-a transformat în Partidul Comunist German (KPD), filiala germană a Internaționalei Comuniste (Comintern). La 1 ianuarie 1919, KPD a încercat să preia controlul Berlinului, în ceea ce a devenit cunoscut că revoltă spartakistă. Această acțiune a fost întreprinsă în contradicție cu sfaturile date de Roșa Luxemburg, care consideră o astfel de revoltă
Liga Spartachistă () [Corola-website/Science/303398_a_304727]
-
și aceasta în ciuda faptului că afirmațiile lui Lenin erau destul de vagi. Poziția lui Stalin a căpătat o confirmare aparentă prin eșecul revoluțiilor proletare din alte țări precum Germania sau Ungaria și a justificat schimbarea politicii externe sovietică de la atenția acordată Internaționalei a III-a la acțiunile de negociere cu statele capitaliste. În prima ediție a cărții "Fundamentele leninismului" (1924), Stalin a afirmat că: "Leninismul este marxismul erei imperialiste și a revoluției proletare". Stalin era încă susținătorul ideii leniniste că victoria revoluției
Socialism într-o singură țară () [Corola-website/Science/299460_a_300789]
-
restaurare a capitalismului. S-a spus mai târziu că aceste trei tendințe, (o "stângă" muncitorească, un "centru" birocratic și o "dreaptă" tărănească), au putut fi găsite în mai toate partidele comuniste importante din întreaga lume. Practic, în fiecare secțiune a Internaționalei Comuniste (Comintern) s-a găsit o "aripă de stânga" troțkistă sprijinitoare a revoluției mondiale, tot așa cum existau sprijinitori ai stalinismului și ai teoriei socialismului într-o singură țară. O "aripă de dreapta" s-a dezvoltat numai într-o mică parte
Opoziția de dreapta () [Corola-website/Science/299514_a_300843]
-
laburiști și liberali. Partidul Laburist avea influențe ideologice (în mică parte, marxiste), era un partid reformist, dar nu ataca bazele societății și economia capitalistă. Nu era un partid revoluționar care se baza pe lupta de clasă, dar era membru al Internaționalei a II-a. Avea să înlocuiască Partidul Liberal în cadrul sistemului bipartizan. La începutul secolului XX s-a remarcat Joseph Chamberlaine a cărei grupare unionistă a fuzionat cu partidul conservator și declanșând astfel o campanie împotriva liberului schimb. A propus un
Istoria Regatului Unit () [Corola-website/Science/298984_a_300313]
-
Laburist intră și el în forță în clasa politică, obținând 30% din sufragii, devenind în 1926 partidul cu cel mai mare număr de aderenți,având personalități politice că Ramsay MacDonald, Sydney Webb, Phillip Snowden și Clement Attlee. Deși era fidel Internaționalei Socialiste, a refuzat primirea Partidului Comunist Britanic, având un program radical, colectivist, egalitar, devenind treptat tot mai liberal și prudent, fiind un partid al justiției sociale, progresist, pacifist și antifascist. Susținători din rândurile muncitorilor calificați și intelectuali erau recrutați din
Istoria Regatului Unit () [Corola-website/Science/298984_a_300313]
-
Partidului Democrat-Liberal încă de la înființare. În perioada iunie 2001 - mai 2011 a ocupat funcția de vicepreședinte al Biroului Permanent Național al Partidului Democrat (Departamentul Relații Internationale). A fost artizanul primirii Partidului Democrat în Partidul Popular European, după ce fusese membru al Internaționalei Socialiste. În 2011 a fost ales prim-vicepreședinte al Biroului Permanent Național al Partidului Democrat-Liberal, funcție pe care a păstrat-o până în 28 martie 2012, când a anunțat demisia sa din PDL și trecerea la PNL. La congresul PNL din
Sorin Frunzăverde () [Corola-website/Science/304527_a_305856]
-
din capitală și la Școala Profesională de Arte Grafice. După serviciul militar (școala de subofițeri din Oradea) a lucrat la atelierele tipografice "Cartea Românească". În anul 1940 a fost instruit la Moscova, sub coordonarea lui Gheorghi Dimitrov, ca activist al Internaționalei Comuniste. După unele surse, după ocuparea României de către armata sovietică, primea instrucțiuni direct de la generalul Fedicikin, șeful agenturii sovietice din România după 1944, având ca obiectiv să se infiltreze și să "comunizeze" Siguranța, Jandarmeria și Serviciul Special de Informații. Deoarece
Teohari Georgescu () [Corola-website/Science/304561_a_305890]
-
sale, dar reușește să scape doar cu două luni de închisoare. După aceea lucrează ca tipograf la "Adevarul" și Imprimeriile Naționale. În 1940, merge la Moscova unde este instruit de agenții NKVD sub coordonarea lui Georgi Dimitrov, secretarul general al Internaționalei Comuniste, în tactici de codificare și a transmiterii mesajelor secrete. Se întoarce în țară și în aprilie 1941 este arestat din nou. De data aceasta este condamnat la zece ani de închisoare. După 23 august 1944 devine subsecretar de stat
Teohari Georgescu () [Corola-website/Science/304561_a_305890]
-
Bucovina; a fost cel dintâi care a folosit limba română în Parlamentul austriac. Va fi reales deputat în 1911. Social-democrații bucovineni, respingând exclusivismul naționalist și doctrina șovinistă, militau totodată pentru eliberarea românilor de sub stăpânirea străină. La Congresul de la Basel al Internaționalei a II-a (1912), al cărui manifest reafirma poziția social-democrației internaționale în problema războaielor (datoria muncitorimii de a împiedica războiul prin toate mijloacele), delegatul bucovinean Gheorghe Grigorovici spunea: Războiul n-a putut fi împiedicat, iar sfârșitul său a adus prăbușirea
Gheorghe Grigorovici () [Corola-website/Science/304705_a_306034]
-
nu i-au sosit banii așteptați de la Londra. El a bănuit că Mazzini ar fi preferat să vadă Roma sub controlul papei mai degrabă decât unită sub monarhia italiană. Ca urmare, ei au fost în dezacord pe toate temele: a Internaționalei și a Comunei din Paris. În 1871, Garibaldi scria despre infailibilitatea lui Mazzini: „Eu și Mazzini suntem bătrâni; reconcilierea, de neimaginat, infailibilitățile mor dar nu se pliază! Să mă împac cu Mazzini? Există o singură cale: el să se supună
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
al Imperiului Roșu. Perfid și imprevizibil, coleric înveterat, Stalin a devenit temut asemenea țarilor din galeria lui Ivan cel Groaznic. Nu admitea concurența nici în rândul propriului său partid (Troțki, Kamenev, Zinoviev, Kirov, Buharin) și nici a partidelor comuniste afiliate Internaționalei a III-a (Comintern), transformate în simpli sateliți ai Kremlinului. Opozanții erau arestați, torturați moral și fizic, deportați în gulaguri (lagăre de muncă) în Siberia și Asia Centrală sau executați. Pentru a împiedica candidatura lui Kirov la conducerea PCUS, Stalin a
AMURGUL ZEILOR by OLTEA R??CANU-GRAMATICU [Corola-other/Science/83091_a_84416]
-
PC), din reuniunea celor trei formațiuni rezultând Uniunea Social-Liberală (USL). Mai apoi, a semnat o alianță cu Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR), partid desprins din PSD, intitulată Alianța de Centru-Stânga (ACS). În august 2012, a fost ales vicepreședinte al Internaționalei Socialiste, în cadrul congresului care a avut loc la Cape Town. În perioada 2001-2004, în timpul guvernării PSD, Ponta a fost secretar de stat, șeful Corpului de Control al Guvernului. A fost numit în funcție în 4 aprilie 2001, după care, la data
Victor Ponta () [Corola-website/Science/303931_a_305260]
-
aceștia din urmă, deoarece socialiștii au legat rareori reconstrucția partidului cu participarea la lupta împotriva ocupantului. Rezistență socialistă a fost mult mai dispersată, într-o măsură mai mare decât cea comunistă, în principal datorită faptului că SFIO (Secțiunea Franceză a Internaționalei Muncitorești) era incomparabil mai puțin centralizat decât PCF, sprijinindu-se mai mult pe reprezentanții aleși și pe cadrele locale. La sfârșitul verii anului 1940, Daniel Mayer a fost însărcinat de Léon Blum să reconstituie SFIO. În martie 1941, Daniel Mayer
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
care se proclama că „părți des 85.000 fusillés” - "partidul celor 85.000 de executați prin împușcare" datorită rolului important pe care il avusese în lupta Rezistenței și numărului mare de jertfe din rândul membrilor de partid), Secția Franceză a Internaționalei Muncitorești (SFIO). (partid de orientare socialistă) și partidul gaullist Mișcarea Republicana Populară (MRP), condusă de Georges Bidault, (socialiștii radicali și conservatorii de dreapta își pierduseră orice legitimitate datorită colaboraționismului din timpul regimului de la Vichy) . Această alianță a durat până la criza
Guvernul provizoriu al Republicii Franceze () [Corola-website/Science/309668_a_310997]
-
jucat un rol însemnat în deschiderea negocierilor de aderare a României cu Uniunea Europeană, hotărâre luată la Helsinki, în 10 decembrie 1999. A fost ulterior ambasador, șef al Misiunii României pe langă UE (2000-2001). În 1998 a fost ales vice-președinte al "Internaționalei Democrat-Creștine" ("IDC") și reales în 2000. Între 2002 și 2009 a fost membru al Comitetului Executiv al "IDC", responsabil cu țările din Europa centrală și de est. În 2009 a demisionat din poziția de vice-președinte PNȚCD, rămînînd simplu membru al
Alexandru Ion Herlea () [Corola-website/Science/309060_a_310389]
-
Nicu Ceaușescu și Ion Traian Ștefănescu. a funcționat ascunsă, de la fondarea ei, la "Conferința generală a tineretului socialist" organizată în 19-20 martie 1922, și până în 1924, când a fost interzisă alături de Partidul Comunist Român. Această facțiune de ordin secundar a Internaționalei Comuniste a Tinerilor a revenit în forță după 23 august 1944. Sprijinită de armata sovietică, această organizație de tineret a crescut repede. La o întâlnire de grad înalt a membrilor Partidului Comunist Român din 25-27 aprilie 1945, Iosif Rangheț, șeful
Uniunea Tineretului Comunist () [Corola-website/Science/310762_a_312091]
-
coaliții între partide socialiste și cele burgheze. În gruparea socialiștilor independneti se remarcă personalități ca Briand sau Jean Jaures care a fondat în 1904 un ziar: L’ Humanite. Acesta a format în 1905 Partidul Socialist Francez sau SFIO-Secțiunea Franceză a Internaționalei Muncitorești. A reușit să obțină multe mandate în parlament înainte de Primul Război Mondial. Partidul Radical, apărut în 1899-1901, reprezenta interesele burgheziei, clasei de mijloc, intelectualimii și taranimei. Promova reforme realizate lent fără răsturnări bruște și politică moderată. Naționalismul se dezvoltă
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
tarifele vamale crescute ce protejau industria franceză, dar anihilau spiritul de inițiativa, iar proprietatea agricolă era puțin rentabilă datorită dimensiunilor mici chiar dacă regiunile cerealiere vor avea producții record. Partidul Socialist Francez (SFIO) a reprezentat unul din pilonii de baza a Internaționalei a ÎI-a. După ce a fost discreditată datorită războiului, a aderat la Internațională a III-a. SFIO a trimis la al doilea congres al Kominternului doi observatori, aceștia devenind partizani ai celor 21 de condiții în privința transformării partidelor socialiste în
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
partidului la Internațională Comunistă, invocând principiile tradiționale ale doctrinei socialiste franceze, refuzând dependență necondiționată față de Komintern, refuzând monolitismul doctrinal și supunerea sindicatelor față de partid. Dar majoritatea delegațiilor au decis aderarea și și-a făcut apariția Partidul Comunist Francez-Secțiunea Franceză a Internaționalei Comuniste-SFIC. Blum și susținătorii săi au rămas în SFIO. Și pe plan sindical are loc sciziunea. În 1921 comuniștii au părăsit CGT și au constituit Confederația Generală a Muncii Unite-CGTU. CGT s-a întărit prin adeziunea sindicatelor funcționarilor dezvoltând o
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
și Rangheț l-au capturat pe Foriș și l-au forțat cu pistolul la tâmplă să-și semneze demisia. Ajuns la casa conspirativă unde se afla Ștefan Foriș, Bodnăraș i-a prezentat acestuia un mesaj venit, după cum susținea el, din partea Internaționalei Comuniste, prin care conducerea partidului era destituită, iar toate legăturile, inclusiv cifrul conspirativ (adică numele membrilor și casele conspirative), trebuiau predate noii conduceri. De asemenea, conducerea veche trebuia să se pună la dispoziția conducerii desemnate. La 16 aprilie 1944, Emil
Emil Bodnăraș () [Corola-website/Science/304809_a_306138]
-
în special crearea Blocului Comunist de Est. A activat între 1947 și 1956. Într-un fel, este succesorul Cominternului. Denumirea "ului" provine de la contragerea denumirii în , iar în . După desființarea Cominternului, în mai 1943, Stalin a avut grija ca activitatea Internaționalei să nu dispară. De aceea, la propunerea lui, în 22-27 septembrie 1947 în orașul Szklarska Poreba din Polonia, s-a organizat prima consfătuire postbelică a nouă lideri ai partidelor comuniste din URSS, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, România, Bulgaria, Iugoslavia, Franța și
Cominform () [Corola-website/Science/305789_a_307118]
-
metode moderne în conducerea acestor două instituții, încercând să îmbunătățească activitatea lor. O primă acțiune importantă din această calitate a fost înăbușirea revoltei de la Tatarbunar în septembrie 1924, o mișcare insurecțională provocatoare din sudul Basarabiei, pusă la cale de agenții Internaționalei Comuniste, dirijați de la Moscova, al cărei scop era extinderea revoluției bolșevice spre apus, prin crearea unei republici sovietice pe teritoriul României și dezmembrarea statului român. În zilele de 15, 16 și 17 septembrie 1924, situația la Tatar-Bunar și în alte
Gheorghe Tătărescu () [Corola-website/Science/299971_a_301300]
-
fost un om politic suedez. "", mai cunoscut sub numele de "Hjalmar Branting", s-a născut la Stockholm, în Suedia, la data de 23 noiembrie 1860. A fost fondatorul (în anul 1889) și liderul Partidului Social-Democrat din Suedia, unul dintre conducătorii Internaționalei a II-a. A contribuit la separarea pașnică dintre Norvegia și Suedia, în anul 1905. A fost primul politician socialist din Europa care a ajuns la putere în urma alegerilor legale prin sufragiu universal din 1920. Ca prim ministru, a condus
Karl Hjalmar Branting () [Corola-website/Science/313451_a_314780]
-
Henri Barbusse, scriitor francez de convingeri comuniste, care a asistat la proces. Cu toate acestea, grupurile socialiste din România au condamnat rebeliunea; liderul Federației Socialiste, Ilie Moscovici, a scris în 1925: "La Tatar Bunar, au fost implicați agenții provocatori ai Internaționalei a III-a, care, jucându-se cu viețile țăranilor basarabeni, au vrut să dovedească Europei că basarabenii sunt în favoarea inexistentei și ridicolei «Republici Moldovenești».<br>Niște țărani din câteva comune izolate nu au putut alunga jandarmii [...] câțiva agenți provocatori asigurându
Răscoala de la Tatarbunar () [Corola-website/Science/318414_a_319743]