1,291 matches
-
glisată pe extensia imanentului. Transcendența ca finalitate a voinței ascensiunii mistice sub spectrul sacrificiului de sine, transcendența drept abis ultim întemeietor dincolo de pulsațiile exterioare ale subiectului, abis ce se relevă în străfulgerări celui care respinge demonizarea sinelui evitând alunecarea propriei introspecții în falsități orgolioase, transcendența ca imperiu izbăvitor ce se deschide, prin ferestrele forate în imanent, spre tragedia suferințelor umane, transcendența drept astru al sacralității templului iată patru ipostaze ale transcendenței raportate la tensiunile spiritului uman care resimte nu doar nostalgia
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
nu doar transcendența, ci și repoziționarea sa întru transcendență. Acest pas resurecționar este un titanic avânt metafizic în care omul dobândește noblețe atemporală, iar transcendența se relevă ca demiurgie activă. Cuprins Sacrificiul sinelui în ascensiunea mistică / 11 Demonizarea eului și introspecția eșuată / 41 Asumarea transcendenței în metamorfozele suferinței / 61 Ipostaza ontică a reculegerii în templu / 113 Fluxul mundaneității inserate temporalului ce mistuie întru apăsarea disoluțiilor ontice se poate dovedi incapabil de a controla și asimila anumite experiențe intensificate până la sublim ale
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
al conștiinței umane seduse. Cum se privește pe sine cel captiv acestei voluptăți înnegurate? De ce misticul consideră că acest spirit, pe care îl definește în limbajul său drept captiv demonizării, ratează cunoașterea profundă a propriului sine, eșuează în demersul unei introspecții ce se dorea autentice? Ce rol ocupă aici strălucirea orbitoare a orgoliului de sine și falsa impresie asupra propriilor potențialități și limite? De ce nu vede cel sedus răutății factorul negativ ce-l poartă spre prăbușirea în golul disoluțiilor totale, spre
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
mortificarea spirituală a lipsei de iubire? Ca profet al acestei dramatice căderi telurice, oferă misticul drept unică soluție de evitare a unui asemenea parcurs existențial tragic, opțiunea binelui și respingerea tentației? A fi deschis întru dragoste presupune aici, reușita unei introspecții profunde și fidele propriei realități lăuntrice? Cel care își asumă constanta perseverenței în iubire poate intui, într-un final, transcendența ca adevăr ultim, ascuns, activ și învăluitor? Demonizarea eului și introspecția eșuată Se spune că din confruntarea cu răutatea celorlalți
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
A fi deschis întru dragoste presupune aici, reușita unei introspecții profunde și fidele propriei realități lăuntrice? Cel care își asumă constanta perseverenței în iubire poate intui, într-un final, transcendența ca adevăr ultim, ascuns, activ și învăluitor? Demonizarea eului și introspecția eșuată Se spune că din confruntarea cu răutatea celorlalți obținem o șlefuire, o maturizare a propriei interiorități. În lipsa acestei confruntări decisive rămânem naivi, adică la periferia revelației autentice asupra vieții cotidiene, asupra mundaneității proiectate întru temporal și efemeritate. Ancorarea în
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
spre descătușare. Dar, este oare reală existența dintru început a acestor energii malefice? Nu sunt ele, se întreabă misticul, împrumutate de la demon spre a fi indicate, apoi, ca și cum ar fi umane, structuri ale interiorității omenești? Nu asistăm aici la o introspecție eșuată, la un exercițiu de aprofundare în interioritate care ratează realitatea situației din adâncurile sufletești ale celui corupt? Oare nu este răutatea, ca una dintre trăsăturile decisive ale demonizării eului, semn al unei grave tulburări și nicidecum al lucidității ascuțite
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
profunzimea celui corupt și definite ulterior ca aparținând dintotdeauna firescului uman. Astfel, negativitatea, în particular răutatea, este aparent justificată drept o realitate umană ce trebuie acceptată și susținută deplin. Pentru mistic, eul corupt, în speță cel pătruns de răutate, ratează introspecția tocmai prin actul înțelegerii a ceea ce este demonic drept uman. Acest eu nu sesizează, așadar, dincolo de sinele său negativ, prezența transcendentă ce l-a răpit deja spre vârtejuri infernale lăsându-l totodată în mijlocul lumii ca semn și profeție al unui
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
a răpit deja spre vârtejuri infernale lăsându-l totodată în mijlocul lumii ca semn și profeție al unui ev îndepărtat de promisiunea Edenului coborât din înalt. Pentru mistic, spiritul corupt, cu precădere cel prăbușit în răutate, nu cunoaște, așadar, decât o introspecție eșuată întreaga sa ființă aflându-se sub incidența unei tulburări ce crește dinspre profunzimile interiorității. Acest spirit crede în darul demonului, se lasă sedus și își orientează alergarea existențială spre noutatea enigmatică ce pare a-i conferi potențialități și stări
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
din care provine răutate agresivă a celuilalt și ancorarea în refugiul lăuntricului. Acolo, în vibrația profunzimii sinelui, eul începe intuirea forțelor abisale ce-l susțin întru și dincoace de el. Această intuire poate evolua transformându-se în exercițiul complex al introspecției, al lucidității întoarse analitic spre interioritatea ce-i poartă fundamentele. Dar, pentru cel care a depășit naivitatea și a închis ocrotitor cetatea interiorității sale ieșind spre întâmpinarea dușmăniei semenului, aici survine dilema și decisiva provocare. Astfel, el poate opta pentru
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
în raportul cu existențele umane pozitive fie ele naive sau nu. Devenind, astfel, o albie vie pentru revărsarea ne-omenescului, definit drept animalic de ateu și demonic în versiunea misticului, acest spirit ratează, cum a fost deja evocat, demersul unei introspecții autentice. Mai mult, el pierde în tulburarea crescândă a răutății și evidențele dobândite prin începutul unei analize asupra interiorității, început survenit din tensiunea suferințelor impusă de asaltul negativității celuilalt. Temelia introductivă a unei lucidități ce alunecă iscoditor în adâncurile eului
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
binelui. Perturbarea negativă poate înfrânge un astfel de spirit copleșindu-l prin intensitate și perseverență dar se dovedește incapabilă să-i susțină metamorfozarea spre întunecarea esențelor sale. Aici cel ce a ales opțiunea binelui, pășește în fluxul deschis al unei introspecții revelatoare de nemărginiri ale sinelui. Nerătăcind, el se descoperă dincolo de cerul senin al propriei conștiințe azurii, drept un ne-temporal Atlas ce-și poartă cosmosul pe umerii gratitudinii sale. Agonia suferinței pulsează paralel cu bucuria efemeră a clipelor risipite în
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
timpului (ale celui biologic, dar mai ales ale celui istoric) asupra unui individ întotdeauna prea slab spre a nu fi vulnerabil și prea puternic pentru a ceda. Avându-și izvorul aici, dramele existenței iau mai puțin forma acțiunii, preferându-se introspecția necruțătoare, așa cum se întâmplă în romanele Noua promisiune (1980), Scoica de aur (1984), Călătorie spre dragoste (1988). Latura psihologică a acestora, concretizată în numeroase reflecții, comentarii și glose, e ținută în echilibru de un lirism abundent, câteodată excesiv. Scriitorul are
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287688_a_289017]
-
adresate. În cazul în care studenții îl vizitau în cabinet pentru anumite nelămuriri, aceștia aveau la dispoziție între cinci și zece minute pentru a discuta cu profesorul. Lucru curios, deși era interesat de laborator ca un sistem și de metoda introspecției, el însuși nu era un lucrător în laborator. Explicația ne poate să rezide decât în amploarea intereselor sale științifico-filosofice și în faptul că aloca foarte mult timp scrierii tratatelor sale. El este reputat pentru dimensiunea gigantică a operei sale. Pentru
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
actualizează un contract de lectură mai ambiguu ("secret") la nivelul tematicii povestirii, altfel decît rezumatul unei producții mai vaste. Ajungem la o delimitare precisă (exclusivistă) a publicului: un public interesat de "limbajul criptic", de secretul scriiturii, de savoarea și spaima introspecției. Să analizăm prezentarea autorului: (7) Henry James s-a născut la New York în 1843. A murit la Londra în 1916. A publicat la editura Stock: Le regard aux aguets, Un portrait de femme, Le tour d'écrou, Les papiers de
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
trupă de saltimbanci care nu va sosi niciodată. Remarcabile, sub aspectul acuității analitice și a fineții compoziționale, sunt paginile de jurnal intim din finalul cărții (Pavană pentru doamna E.B. și Cursiv de septembrie), ce se înscriu în tradiția literaturii de introspecție psihologică. Epidemia de iluzie (1998) coagulează în versuri cu tentă expresionistă experiența-limită a zilelor din decembrie 1989 la Timișoara. SCRIERI: Singurătatea poveștilor pentru copii, Timișoara, 1982; Cursiv de septembrie, București, 1985; Grădina de iarnă, București, 1990; Epidemia de iluzie, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287602_a_288931]
-
voluntarismul / 171 4. Identitatea franceză a psihologiei Theodule Ribot / 172 IX. Nevoia de "structurare" a psihologiei / 175 1. Psihologia și criza societății la începutul secolului al XX-lea / 175 2. Fundamentarea experimentală a psihologiei / 178 2.1. Școala de la Würzburg introspecția experimentală / 178 2.2. Explorarea funcțiilor senzorio-motorii / 180 2.3. Studierea experimentală a amintirilor / 185 3. Caracteristicile speciale ale psihologiei americane la începutul secolului XX / 187 3.1. Școala structuralistă a lui Edward Bradford Titchner / 188 3.2. Conștiința în
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
Dincolo de controversele doctrinare, prin contribuțiile sale de acest fel, augustinismul și-a păstrat influența până astăzi. Deși a fost teolog, Sfântul Augustin a pregătit pentru psihologie o ordine aparte de argumentare, o ordine care, după secole, va deveni fundamentul metodei introspecției. Se va găsi la el invocată existența unui suflet ce acționează independent de corp, care folosește corpul ca mijloc pentru asigurarea unității sufletești. Acțiunea acestui suflet respectă principiul autocontrolului; experiența interioară reprezintă cel mai fidel instrument pentru aflarea adevărului, pentru
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
dintre corp și suflet: deși fiecare dintre cele două substanțe sunt distincte, deși ambele sunt capabile de a se închide autonom în sine, între ele există o relație reciprocă, una ce poate fi abordată pe cale empirică. 6. Principiul reformulat al introspecției Sufletului, Descartes i-a recunoscut doar o singura proprietate: aceea de a putea fi observat în mod nemijlocit, empiric. Or, tot ceea ce poate ajunge observat înseamnă că poate fi și gândit. În acest fel, metodologic, la Descartes sunt puse în
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
orice fenomen avea însemnătate echivalentă. Cu alte cuvinte, toate fenomenele naturale puteau fi considerate ca fiind produse ale reflexiei, ca putând deveni obiect al observației subiectului, un observator subiectiv (la rândul său) de formație ancestrală. Era o accepțiune nouă asupra introspecției, eliberată de metafizica "experienței interne" propusă anterior în teologia lui Plotin și în cea a Sf. Augustin. În acord cu concepția lui Plotin și a Sf. Augustin, omul își putea îndrepta privirea sau observația spre "interiorul" vieții sale sufletești deci
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
omul își putea îndrepta privirea sau observația spre "interiorul" vieții sale sufletești deci introspectiv. O putea face, însă, doar prin intrarea în legătură cu esența supremă, cu divinitatea, ea fiind singura realitate internă și totodată cerească adevărată. În filosofia lui Descartes, obiectul introspecției devine atât de comuna gândire personală. În consecință, pentru că ceea ce el observa era un dat natural și empiric, acest om își revendica libertatea de a se îndoi de adevărul a ceea ce observă și de ceea ce se spune ca adevărat despre
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
de existența unor adevăruri matematice și metafizice care nu pot fi niciodată reductibile la senzații; Locke, dimpotrivă, în această problemă opinează că nu există cunoștințe apriorice, iar ceea ce este astfel considerat, nu este decât produsul experienței. 3. Varianta empiristă a introspecției Cei doi autori, Descartes și Locke, au dat aceeași interpretare alcătuirii structurale a conștiinței. De la Descartes, Locke a preluat postulatul "conștiința este observarea a ceea ce se întâmpla în interiorul minții" ceea ce este, de fapt, exact formula introspecției. Prin ea este negat
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
3. Varianta empiristă a introspecției Cei doi autori, Descartes și Locke, au dat aceeași interpretare alcătuirii structurale a conștiinței. De la Descartes, Locke a preluat postulatul "conștiința este observarea a ceea ce se întâmpla în interiorul minții" ceea ce este, de fapt, exact formula introspecției. Prin ea este negat nu adevărul lumii externe, ci legătura nemijlocită a conștiinței cu această lume. Din această perspectivă de gândire, conștiința se sfărâmă pe prispa sufletului, și va avea darul de a evoca doar momentul acestei sfărâmări. 4. Asociația
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
C,... le corespund ideile a, b, c,...; repetabilitatea ideilor a, b, c,... dobândește putere evocatoare, astfel că, într-o situație proximă, prezența unui singur element senzorial A este deja suficientă pentru ca în suflet să fie evocate ideile b, c... . 4. Introspecția și conștiința În sistemul lui Hartley, elementul primar, empiric, al experienței reflectate nu este o "idee senzorială", ci însăși senzația. Aceasta este un produs psihic al conștiinței, dobândit anterior producerii senzației. Datul reflectat conștient se naște ca rezultat al influențelor
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
acestei concepții, elementele odată împreunate în conștiință nu mai pot fi despărțite de cele simple. Deși la Locke, pe această linie, se avea în vedere indicarea accesului spre explicarea modului cum are loc împreunarea elementelor care se produce pe calea introspecției. În acest sens, Hartley spunea că: "se împreunează și se descompun mereu doar acele manifestări despre care avem cunoștință. Dincolo de hotarele conștiinței nu se pot afla decât procese fiziologice". Vibrarea particulelor la nivelul creierului servește ca bază fiziologică pentru explicarea
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
de conștiință. Dintr-o asemenea perspectivă conceptuală, procesele psihice pot să se desfășoare foarte bine, independent de măsura în care sunt sau nu conștiente. Această teză leibnizeană a avut darul să submineze tot ceea ce s-a crezut până atunci despre introspecție și puterea acesteia de a intra în interiorul sufletului, fapt ce a condus la posibilitatea abordării de pe un plan nou a fenomenelor psihice. Deși, în fond, ideea se bazează pe premise false, ea pleacă de la neconștiența percepției și ajunge la fundamentarea
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]