1,406 matches
-
viața de gimnaziști la Cernăuți, însă, cu toate acestea, aștepta cu oarecare strângere de inimă începerea noului an școlar. La National-Hauptschule era prea severă disciplina ca să i se conformeze. Obișnuit cu zburdălnicia copilăriei, cu libertatea care i se oferea la Ipotești, îi veneau cam peste mână Cernăuții. O instinctivă și structurală aversiune pentru încătușare i se descifrează în atitudine încă de pe acum. Dorul lui de a se mișca liber, de a face ce-i place, nu ce-i dictează alții, lipsa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
căreia erai îndemnat să cedezi. De aceea mama îi și lua apărarea. Următorul an va fi cel al performanței lui Eminescu: al V-lea din 82 de elevi. Dar ca să nu se dezmintă nici de data aceasta, o zbughește la Ipotești. Cernăuții erau în țară străină și pentru el nu erau un mediu preferat. Lui îi era dor de lac și de pădurea misterioasă a Baisei, de câmpul înverzit și de salcâmii în floare de acasă, de stânca stearpă și de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de pădurea misterioasă a Baisei, de câmpul înverzit și de salcâmii în floare de acasă, de stânca stearpă și de izvorul cu teiul sfânt. Și n-a pornit oricum, ci pe jos, peste 100 de kilometri. Când a ajuns la Ipotești, n-a venit acasă, ci se tot învârtea pe lângă un păr cu pere a lui Nicolai Isăcescu. Maica Fevronia era la noi, tata lipsea d-acasă. Părul lui Isăcescu era pe o coastă, drept în fața caselor noastre și la vreo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a doua zi57. La venire, trecuse frontiera furișându-se pe lângă o tarabă cu mărfuri; va lipsi timp de 10 zile de la școală. Drumul înapoi s-a făcut pe 22 mai 186058, spre marea mâhnire a copilului, căci lăsa în urmă Ipoteștii, în luna cea mai atrăgătoare din an. Pe drum, iarăși observații, căci nu se poate să-l fi lăsat căminarul în pace cu vorbele pe talhari. Ne închipuim cum va fi zâmbit Eminescu mai târziu, când Creangă își începea un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
rar dispus la confesiuni. De la sfârșitul lunii mai până la vacanță nu mai era mult și, cu gândul acesta, se întorcea, probabil prin zastva Mihăileni, iarăși la... cariere. În vacanța anului 1860, înaintea înscrierii la Ober-Gymnasium, va fi din nou la Ipotești, reluându-și plimbările la stână, cutreieratul luncii, joaca de unul singur sau cu Ilie, mai apropiat ca vârstă. E vremea discuțiilor între frații mai mari, a istoriilor deslușite în vechile cronici. Seara, când se adunau acasă, poveștile depănate de Raluca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
De ce mă legi degeaba? Că eu știu să mă dezleg." Legat în căruță, ca să nu fugă, a fost dus, din nou, la Cernăuți 61[...]. Consecința era previzibilă: rămâne repetent, iar în aprilie următor părăsește din nou școala, întorcându-se la Ipotești. Atunci, părinții, încurcați și cu cheltuielile pentru ceilalți frați (Șerban, Nicu și Iorgu), ba nimerindu-se și alte greutăți, s-au împăcat deocamdată cu gândul că acestui copil nu-i place cartea și, volens-nolens, l-au ținut acasă; acasă, vorba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
căzu ca fulgerul: pe 28 decembrie 1863, Ilie moare la București, unde fusese elev la Școala Națională de Medicină și Farmacie a lui Carol Davila. Fie că nu au putut merge, fie că au fost anunțați prea târziu, nimeni de la Ipotești n-a ajuns la înmormântare. În sufletul poetului se produce o primă fisură și amintirea lui Ilie se reflectă în Copii eram noi amândoi. Durerea îi va fi însă dublă și se roagă, întorcându-și ochii lăcrimați spre cea care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
gândurile și cu sensibilitatea ei extremă, însă tinerețea i-a dat puteri să reziste. Deocamdată. Jalea copilului Mihai era cu atât mai mare cu cât cimitirul era aproape, în spatele bisericuței, ca și azi. Cât de legat a fost el de Ipotești, încât a făcut de două ori drumul pe jos de la Cernăuți, e greu de închipuit; acum simțea însă că trebuie să fugă de aici. Se angajează, deci, sufleor în trupa Tardini-Vlădicescu, pleacă la Cernăuți din nou și, apoi, prin Botoșani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de aici. Se angajează, deci, sufleor în trupa Tardini-Vlădicescu, pleacă la Cernăuți din nou și, apoi, prin Botoșani, în țară. Numai că dorul îl trage iarăși spre casă. Se angajează practicant la Comitetul permanent. În vara lui 1865 pleacă de la Ipotești cu Matei, fratele său, să viziteze Dumbrăvenii pe care-i știa mai mult din povestirile părinților. În iarnă e din nou la Cernăuți, având grijă de biblioteca gimnaziștilor, stând în gazdă la Aron Pumnul. Dorul îi cutremura sufletul. Mai târziu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pe care-i știa mai mult din povestirile părinților. În iarnă e din nou la Cernăuți, având grijă de biblioteca gimnaziștilor, stând în gazdă la Aron Pumnul. Dorul îi cutremura sufletul. Mai târziu îi va zdruncina nervii. Cu gândul la Ipotești, scrie Din străinătate. În anul următor a fost o secetă cumplită. În iarnă, împinși de foame, Ioan Iminovici și cumnatul său, Procop Smocot, vin să ceară ajutorul rudei lor, căminarul. Și ne-a luat fratele George și ne-a dat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
drumul cel mare-mpărătesc80, după ce a trecut pe la mormântul celor dragi. La Blaj, când l-a găsit pe Grigoriu Dragoș singur și trist, părea că tânjește deja după locurile de unde plecase, întrucât pe cartea oferită acestuia se iscălește: M.G. Eminescu din Ipotești 81. Despărțindu-l de casă, drumul către Blaj i-a creat în schimb o punte spre altă lume. De-acum înainte va mai veni la Ipotești sporadic. O dată, în iulie 1869, când s-a împăcat, probabil, cu tatăl său. Acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
după locurile de unde plecase, întrucât pe cartea oferită acestuia se iscălește: M.G. Eminescu din Ipotești 81. Despărțindu-l de casă, drumul către Blaj i-a creat în schimb o punte spre altă lume. De-acum înainte va mai veni la Ipotești sporadic. O dată, în iulie 1869, când s-a împăcat, probabil, cu tatăl său. Acum erau oameni în toată firea amândoi și puteau discuta: Mihai publicase versuri, era apreciat și cunoscut. Și căminarul e posibil să-și fi schimbat părerea; cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
amintește că în anul următor a fost cu Mihai la o vânătoare de rațe. Ținea minte bine, căci avea drept reper izbucnirea războiului franco-german. Aici și atunci va fi scris Eminescu Făt-Frumos din lacrimă. Nunta Aglaiei are loc tot la Ipotești, dar Eminescu nu poate participa. Era vreme de iarnă (1 ianuarie 1871). În schimb, va trece pe acolo vara, prin iulie-august, de unde îi va scrie lui Maiorescu. Era în febra pregătirii serbării de la Putna. În 1872, stă mai mult acasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
E plin de vervă și de veselie. Petrece cu Toma Micheru și cu soră-sa, Natalița, la Botoșani; pe Toma îl recomandă, printr-o scrisoare, lui Maiorescu, pentru talentul său neobișnuit de violonist 82. Acum va surprinde și în proză Ipoteștii, atât de prezenți în poezie. Sătul, probabil, de larma orașului, reține esențialul: caracterul vieții de sat este liniștea și tăcerea 83. Prin septembrie 1872, după ce a citit la cenaclul societății Junimea Înger și demon, precum și Floare albastră 84, se întoarce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de prezenți în poezie. Sătul, probabil, de larma orașului, reține esențialul: caracterul vieții de sat este liniștea și tăcerea 83. Prin septembrie 1872, după ce a citit la cenaclul societății Junimea Înger și demon, precum și Floare albastră 84, se întoarce la Ipotești cu mândria că Societatea îi acordase un stipendiu de 10 galbeni lunar ca să-și urmeze studiile la Berlin. Vine acasă cu o realizare de care s-a bucurat, probabil, în sfârșit, și căminarul. Când venea vara în vacanță de la Wienna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pe țărani...85 Va mai veni apoi în toamna lui 1874, prin octombrie, pentru cinci zile, în postura de director al Bibliotecii din Iași (tot fără bani, însă), ca să lămurească datoriile lăsate de Șerban după moartea acestuia la Berlin. În Ipotești găsește o răvășeală totală; căminarul era plecat după Aglaia și Harieta, pe care le crezuse pierdute prin lume, cheltuind cu această ocazie vreo 3000 de florini, venitul său pe trei ani. Poetul nu putea să lămurească totul printr-o scrisoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
epistola ar fi găsit-o pe mama singură și i-ar fi cauzat o supărare cumplită, fără ca, cu toate acestea, să poată ajuta cu ceva86. În ianuarie 1876 își ia din nou un concediu de zece zile87 și vine la Ipotești, alarmat probabil de boala mamei. Pleacă zdrobit și se va întoarce la 15 august pentru înmormântare. Va sădi acolo un tei care stă și azi drept căpătâi mormântului ei. Chiar a doua zi, pe 16 august, scrie, pe spațiul liber
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
meu gând?/ Părea că te-am uitat,/ Că n-oi mai auzi/ Că-mi amintești v-o zi/ Din viața mea de sat !88. Nu mult după aceea va scrie elegia O, mamă... Moartea mamei continuă șirul durerilor legate de Ipotești. Din păcate, nici aceasta nu a fost ultima, căci, în februarie 1878, tatăl a fost nevoit să vândă moșia. Pierdut e totu-n zarea tinereții/ Și mută-i gura dulce-a altor vremi 89. Îi rămâne doar să reflecteze, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Să mă culc cu fața-n sus/ Și să dorm, dormire-aș dus...90. Se ridică însă și de această dată. Face eforturi disperate să împrumute bani ca să salveze moșia. Cuprinzând partea cea mai frumoasă din existența sa întâia iubire Ipoteștii trebuie să fi fost scumpi lui Eminescu, care, toată viața, s-a temut ca bătrânul să nu-i înstrăineze 91. Banii îi va aduce, probabil, după dezvelirea statuii lui Ștefan cel Mare din lași, deci după 5 iunie 1883. La
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
5 iunie 1883. La 8 ianuarie 1884, îl părăsește tatăl, în vârstă de 72 de ani. Apoi, vine altă nenorocire: pe data de 7 martie 1884, Nicu se împușcă. Cu 11 ani în urmă o făcuse și Iorgu, tot la Ipotești. Moartea lui fusese tăinuită de familie, dar Mihai o știa, desigur. Unde mai încăpea atâta suferință? Universul real al Ipoteștilor se îndepărtează din ce în ce mai mult; totul se proiectează, încet-încet, în poveste: e mult de-atunci, Harieta, de când eram copii mici de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pe data de 7 martie 1884, Nicu se împușcă. Cu 11 ani în urmă o făcuse și Iorgu, tot la Ipotești. Moartea lui fusese tăinuită de familie, dar Mihai o știa, desigur. Unde mai încăpea atâta suferință? Universul real al Ipoteștilor se îndepărtează din ce în ce mai mult; totul se proiectează, încet-încet, în poveste: e mult de-atunci, Harieta, de când eram copii mici de tot și ne spuneau moșnegii povești. Povești sunt toate pe lumea asta...92 Poate că povestea este partea cea mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Bucovina, 1933, p. 139. 34 Cultul ortodox din județul Botoșani, 1906, p. 222. 35 Ibidem. 36 Mihai Eminescu, Opere I, ed. cit., p. 76. 37 Augustin Z.N. Pop, Noi contribuții..., ed. cit., p. 53. 38 Păstrând proporțiile, nici astăzi Ipoteștii nu-s prea mari. Comuna, desigur, este mai întinsă, având în componență satele Ipotești, Cătămărăști Deal, Cătămărăști Vale, Manolești, Baisa, Stâncești, Cucorăni, Cervicești. Ea se numește Mihai Eminescu, dar centrul de reședință este la Ipotești, rămas cu numele său vechi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Ibidem. 36 Mihai Eminescu, Opere I, ed. cit., p. 76. 37 Augustin Z.N. Pop, Noi contribuții..., ed. cit., p. 53. 38 Păstrând proporțiile, nici astăzi Ipoteștii nu-s prea mari. Comuna, desigur, este mai întinsă, având în componență satele Ipotești, Cătămărăști Deal, Cătămărăști Vale, Manolești, Baisa, Stâncești, Cucorăni, Cervicești. Ea se numește Mihai Eminescu, dar centrul de reședință este la Ipotești, rămas cu numele său vechi. În recensământul din anul 1987 sunt înregistrați 6500 de locuitori, cuprinși în 2200 de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
38 Păstrând proporțiile, nici astăzi Ipoteștii nu-s prea mari. Comuna, desigur, este mai întinsă, având în componență satele Ipotești, Cătămărăști Deal, Cătămărăști Vale, Manolești, Baisa, Stâncești, Cucorăni, Cervicești. Ea se numește Mihai Eminescu, dar centrul de reședință este la Ipotești, rămas cu numele său vechi. În recensământul din anul 1987 sunt înregistrați 6500 de locuitori, cuprinși în 2200 de familii. Ipoteștii singuri adună, în cele 200 de case, 250 de familii, adică 570 de persoane. În timpul recensământului din 1772-1774, Ipoteștii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Deal, Cătămărăști Vale, Manolești, Baisa, Stâncești, Cucorăni, Cervicești. Ea se numește Mihai Eminescu, dar centrul de reședință este la Ipotești, rămas cu numele său vechi. În recensământul din anul 1987 sunt înregistrați 6500 de locuitori, cuprinși în 2200 de familii. Ipoteștii singuri adună, în cele 200 de case, 250 de familii, adică 570 de persoane. În timpul recensământului din 1772-1774, Ipoteștii făceau parte din ținutul Hârlău, ocolul Coșulii, și avea 15 case cu 20-24 de familii. 39 Ion Vasiliu, Monografiile comunelor rurale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]