1,908 matches
-
fericit acolo, îi purtam o afecțiune deosebită doctorului și eram în lumea aceea mică un personaj de vază, un personaj respectat. Pentru toate aceste pricini îmi părea rău că voi pleca; dar pentru alte pricini, destul de flușturatice, eram bucuros. Mă ispiteau anumite iluzii nedeslușite, iluzia că voi fi un tînăr independent, iluzia că lumea stă la picioarele tinerilor independenți, că aceste făpturi năstrușnice ar fi chemate să vadă și să săvîrșească lucruri minunate și să exercite negreșit o înrîurire nemaipomenită asupra
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
pe ceilalți, pe descurcăreții care-au izbutit, pe transfugii lucidității, am să-i jefuiesc de secrete și chiar de speranțe, fericit să mă agat împreună cu ei de josniciile ce duc înspre viața. M-am săturat de nu, da-ul mă ispitește"31. Că și Nietzsche, Cioran pare să jinduiască după experiență după care traim mai bine cu minciună decât cu adevărul și putem să duram atât cât durează provizia noastră de ficțiune, capitalul nostru de minciuni. Doar petele, opacitățile lucidității ne
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Nietzsche și Cioran, susținea că justificările în fața voinței de a trăi sunt multiple. E un fenomen etern: prin intermediul unei iluzii pe care o extindem asupra lucrurilor, flamanda voința găsește întotdeauna un mijloc ca să ne rețină în viață. Pe unul îl ispitește plăcerea socratica de a cunoaște și iluzia că își tratează, astfel, veșnică rană a faptului de a exista, pe altul îl seduce frumusețea artei, "că să nu mai vorbim despre iluziile vulgare și aproape mai puternice pe care voința le
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
În schimb, este totalmente responsabil, pentru că rațiunea nu este transcendență, ci imanenta ființei sale: reflectarea conștiinței"57. Singurul lucru de care nu se îndoiește Cioran este durerea, o invariabila într-o lume sortită din start eșecului. Lipsa de credință îl ispitește mai mult decat entuziasmarea în fața puținelor dovezi pe care le oferă religia, pe care nu o acceptă, pentru că nu a descoperit-o prin efort propriu. Spune Nicolae Țurcan: Îndoindu-se de propria revoltă pe care o consideră "o credință pe
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
răzbunător, pasiv, neiertător, rău, indiferent, neconsolator. Ba chiar îl preferă pe diavol: Cine n-a făcut pact cu diavolul nu are rost să trăiască, deoarece el exprimă simbolic esență vieții mai bine decât Dumnezeu. Regretul este că diavolul m-a ispitit atât de rar... Dar nici Dumneazeu nu m-a iubit"22. Îl "încadram" pe Cioran în portretul pe care-l face ateului Unamuno, care crede că acesta afirmă ori neagă existența lui Dumnezeu din disperarea necredinței? "Uitați-vă la ateii
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
anchetei, frecvența anchetelor, numele anchetatorilor, dacă aceștia erau totodată și torționarii, ce anume voiau să afle anchetatorii, tipurile de presiuni psihice la care au fost supuși, dacă au fost amenințați că vor avea de suferit familia, copiii, dacă au fost ispitiți să denunțe alte persoane în schimbul reducerii pedepsei, dacă au fost păcăliți de informatorii introduși de către securiști în celule pentru acumulare de informații suplimentare, tipurile de presiuni fizice la care au fost supuși, dacă au fost răniți grav ori și-au
[Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
Securității, dacă s-au opus și cum anume acestor tentative, dacă au mai avut sau nu de-a face cu Securitatea după detenție și în ce împrejurări. De asemenea, i-am întrebat pe foștii deținuți politici dacă n-au fost ispitiți să devină membri de partid pentru a-și ușura existența la locul de muncă sau pentru a promova sau dacă au fost presiuni exercitate asupra lor de către activiștii de partid pentru a deveni membri ai Partidului Comunist. Acestea au fost
[Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
noroc de oameni cumsecade și m-am putut și eu înfiripa printre ei ca să pot mânca o bucată de pâine, că dacă nu și astăzi eram vai de capul meu. C. I.: Cât ați stat pe la Movileni nu v-a ispitit secretarul de partid să deveniți membru? I. N.: Nu se apropia nimeni de mine pentru că era evreul șef-contabil la mijloc. Eu cred că șeful-contabil era omul lor, al Securității, "ciripitor", și răspundea și de toată averea Gostatului. Făcea toate intrările
[Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
apoi le centralizam și mă duceam la centrală și așa mai departe. Am stat la Podu Iloaei 18 ani șef de secție și am mai avut și secția de mixturi asfaltice. C. I.: Nici la Podu Iloaei nu v-a ispitit partidul sau Securitatea? I. N.: Nu, nimic! Că acum ei aveau nevoie de mine: trimiteau de la Mădârjac, de exemplu, să le dau câte o mașină de piatră, mai făceau oamenii de la partid câte un chef, se îmbătau... Că până la urmă
[Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
E.H. Carr, socotit în timpul vieții drept cel mai bun specialist britanic în problemele URSS, consideră că teroarea stalinistă este prețul care trebuie plătit pentru modernizarea accelerată a Rusiei. în Franța, mulți tehnocrați cuceriți de „planismul” sovietic vor fi mai apoi ispitiți de diverse versiuni ale fascismului - Paul Marion rupe cu PCF la începutul anilor 1930 și va deveni responsabil cu propaganda al regimului de la Vichy. Totuși, până acum, mișcarea comunistă n-a recrutat decât intelectuali și artiști marginali, nereușind să atragă
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
numit „Marea Lumină de la Răsărit” și pentru a participa la o revoluție percepută ca emancipatoare. Fenomenul s-a repetat odată cu apariția revoluțiilor comuniste din China, Vietnam, Cuba sau Nicaragua. Farmecul universal al lui Octombrie Primii călători care s-au lăsat ispitiți de „farmecul universal al lui Octombrie” (F. Furet) sunt mandatați de organizații revoluționare sau sindicale - ca A. Rosmer -, dar și revoluționari care încearcă aventura pe cont propriu - ca Yvon Guihîneuf. Una dintre cele mai celebre călătorii este cea a doi
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
sociale, dispuse ierarhic, corespund celor trei părți ale sufletului: clasa meșteșugarilor (demiurgii) corespunde părții apetente, clasa războinicilor (apărătorii, phylakes) corespunde părții pasionale, clasa conducătorilor (archontes, filosofii sau înțelepții) corespunde părții raționale. * Comunismul aristocratic luptătorii și conducătorii, pentru a nu fi ispitiți de putere sau de preocupări care nu sunt proprii virtuților lor, nu vor poseda nimic personal (proprietăți, bani, femei), ci totul va fi în comun (casă, avere, femei, copii). * Este o aristocrație a rațiunii, înțeleasă de unii exegeți drept teocrație
by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
de povara individualului, trecând granița particularului, îndreptându-se curajos spre ceilalți. 2.7 Puterea cuvântului Cuvântul devine astfel nu numai unitate de bază a comunicării lingvistice, fiindcă lui îi revine puterea de a trezi imaginația și a emoționa, fiind „mereu ispitit să se desființeze spre a face loc lucrului, emoției, gândului pe care îl reprezintă.” Cuvântul este mai mult decât un concept alcătuit numai din sferă și conținut”. Cuvântul are și înțeles și libertate dar și tăria realului fiind în același
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
care îi furnizează argumente pentru o apologie a religiei: pentru a-i cârmui pe oamenii încăpățânați și trufași, Dumnezeu aduce pe lume persoane cu calități neobișnuite precum Constantin sau Clovis, îi avertizează prin vise și minuni pe regii care sunt ispitiți să se îndepărteze de El și pedepsește în mod exemplar pe cei care păcătuiesc. Intenția sa declarată este aceea de a compara succesele pe care le-au avut creștinii care credeau în Sfânta Treime cu nenorocirile care s-au abătut
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
alte două scurte scrieri. Prima, Învățătură și îndemn este dedicată călugărilor pentru a-i îndemna să nu caute să se purifice doar de viciile trupești, ci și de cele, mai ascunse, ale sufletului. Cealaltă, consacrată Învățătorului de Lege care îl ispitește pe Isus, e scrisă sub forma unui discurs adresat învățatului care îl ispitește pe Isus cu întrebarea „ Cine este aproapele meu?” în Luca 10,25 (sq) și care primește ca răspuns parabola Samariteanului. Textul o comentează insistând asupra ideii că
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
-i îndemna să nu caute să se purifice doar de viciile trupești, ci și de cele, mai ascunse, ale sufletului. Cealaltă, consacrată Învățătorului de Lege care îl ispitește pe Isus, e scrisă sub forma unui discurs adresat învățatului care îl ispitește pe Isus cu întrebarea „ Cine este aproapele meu?” în Luca 10,25 (sq) și care primește ca răspuns parabola Samariteanului. Textul o comentează insistând asupra ideii că aproapele este oricine are nevoie de ajutor. Totuși, e foarte greu de spus
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
că veșnicia s-a născut la sat/ Aici orice gând e mai încet,/ și inima-ți zvâcnește mai rar"; 31. Condiția omului în lume poetul meditează asupra condiției omului: Unde și când m-am ivit, nu știu/ din umbră mă ispitesc singur să cred/ că lumea e o cântare"; 32. Motivul somnului se asociază cu viziunea morții ("În somn sângele meu ca un val/ se trage din mine/ înapoi în părinți"; 33. Motivul biblic al apărării drumului "spre pomul vieții" de către
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
vrăjit" și intră în "cântare" (lumea), unde își rostește discursul poetic. Eul liric atins de "vraja luminii cosmice" și a "cântecului universal" devine eu orfic, ființă atemporală: "Unde și când m-am ivit în lumină nu știu./ din umbră mă ispitesc singur să cred/ că lumea e o cântare". Poetul trăiește în singurătatea lucrurilor, visează miracole, are viziuni personale, undeva între "coperișele iadului" și "muntele cu crini", între vinovăție și neprihănire: "Închis în cercul aceleiași vetre/ fac schimb de taine cu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Necuratului, el luă hotărârea de a se îndepărta fără întârziere din afurisita aceasta de casă. Eroul e om simplu, ca el e și Sfredeluș. Pentru ei, diavolul nu e "drăcușorul" eroilor lui Caragiale travestit în femeie, ied sau negustor care ispitește și apoi dispare. Satana e sursa răului, e însuși răul care odată ce pune stâpânire pe sufletul omului, e foarte greu de îndepărtat, de aceea omul trebuie să se ferească de orice eventuală întâlnire cu stăpânul întunericului. La Slavici, nu există
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
varul așezate pe catafalc / cuvinte fotogenice de cum se crapă de ziuă / cuvinte înțepătoare ca urzicile”. O poetică a discursivității simplu-enumerative împiedică parcă insatisfacția să ia proporțiile unei autentice drame a creației. Se pare că o atare eventualitate nici nu îl ispitește pe autor, care e mult mai atent să-și caute și să-și confecționeze un sistem imagistic personal reliefat decât să transfigureze o gravă problematică a ființei. E adevărat că mijloacele expresive sunt astfel mobilizate, încât par a sugera un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287364_a_288693]
-
literar l-au îndreptat efemer și spre teatru, în 1911 încheind în prima formă „piesa socială” Lupii (publicată în 1915), remarcată de Victor Anestin pentru „pasajele cu privire la adevărata psihologie a țăranului nostru”, dar precar realizată scenic. Magia teatrului l-a ispitit și mai târziu, manuscrisele păstrate relevând mai multe asemenea încercări nefinalizate. Un notabil succes de public l-au înregistrat poveștile pentru copii ale lui V.; cea mai cunoscută, Ber-Căciulă (1920), a beneficiat la interval de câțiva ani și de o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290588_a_291917]
-
afirmațiile „pe cunoașterea solidă a epocii românești și europene”5; Zoe Dumitrescu-Bușulenga demonstrează în monografia dedicată lui Ion Creangă „întinse cunoștințe de specialitate, o metodă totdeauna profitabilă, aptitudinea critică a formulărilor clare, spirit analitic acut și plăcută vervă intelectuală, care ispitește dialogul și chiar contradicția”6; Dan Hăulică (autorul volumului Critică și culturăă „are, 1 idem, p. 262 2 Pagini de critică literară, vol. IV, p. 236 3 op. cit., p. 239 4 op. cit., p. 241 5 op. cit., p. 245 6 op. cit
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
lui Parsifal (calea întortocheată spre a ajunge la masa Zece de cupă a Regelui Artur Regele de Spadă). O altă carte incisivă este Iluzionistul sau Magicianul, distribuită în hiperromanul lui Calvino în mai multe roluri: diavolul sau Mefisto ce-l ispitește pe Faust ("Povestea alchimistului care și-a vândut sufletul") cu secretul aurului (șapte de tobă); în povestea lui Astolfo pe Lună este poetul deșertului selenar, al unei lumi cu sensul pierdut, contrare armoniei renascentiste, dar compatibile cu smintirea și derealizarea
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
taină de același Nicolas, artistul prea puțin agreat de precauții membrii ai familiei, mai ales când franțuzul se lasă prins în mrejele târfelor locale, lacome după străini. Geloasă și îndurerată, Aliénor are puterea să-l ierte când licornul o va ispiti să păcătuiască. Ea își va oferi inima și trupul de fecioară, lăsându-se subjugată de miracolul senzațiilor furtive, pe care doar un artist știa să i le trezească. Așadar, nu Claude va fi marea iubire a "licornului", ci Aliénor, fecioara
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
credință și speranță, pleacă pe continent și se oprește la Amsterdam. La sediul unei corporații navale internaționale i se oferă postul respectiv de meteorolog. Acceptă și iată-l acum în prima noapte în casa părăsită de la antipozi. Ca un Ulise ispitit de sirene, are parte de vedenii fantasmatice tip E.A. Poe, cum ar fi mâna horror cu degete unite printr-o membrană aparținând unor ființe între om, rechin și batracian care se îmbulzeau să ia clădirea cu asalt, să dea buzna
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]