2,406 matches
-
cumpăna-nvelită cu șindrilă.Mi-e dor de-a mea livadă mareCu rod mănos sub cușmă și în sân,Ce nu-i lipsea un soi din fiecareNici flori, nici umbră și nici veșnic fân.O seculară vie, cu butuci deaduraStârnea un iz la margine de drum,Un soare scopt cocea ciorchini ca muraPlini de mireasmă în a lor parfum.Mi-e dor de-al meu bordei, în modestie rarăCu - obloane mari în largile ferestre,Cu - odăi zidite-n galben lut de țară
CIPRIAN ANTOCHE [Corola-blog/BlogPost/383472_a_384801]
-
Acasa > Strofe > Simpatie > VÂNTUL Autor: Doina Bezea Publicat în: Ediția nr. 1877 din 20 februarie 2016 Toate Articolele Autorului Pe străzile de tine goale un vânt se strecura din Cer, cu pașii lini,mergând agale, cu iz himeric,efemer. Mergea spășit aproape tainic, și-n urma lui cădea grăbit, un dor năprasnic de năvalnic, și-atunci am plâns și m-am căit. O,cât de multă strălucire! umbrea acum sub ochi de vânt, eu îl priveam mut
VÂNTUL de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1877 din 20 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382935_a_384264]
-
cenacliști, acolo unde, în primul rând Radu, s-a maturizat. Poate de aceea se și consideră: „cel mai frumos din orașul acesta”, pentru că acolo s-au îmbrățișat Poezia, Prietenia și Iubirea. Dacă Dominic preferă nostalgicul vers, refugiat în implantări cu iz legendar, patriotic și mai ales evocativ, verișorul său, Radu, este mult mai profund. La timpul respectiv, Radu este primul din familie care va îndrăzni să scrie despre rănile nevindecate ale sufletului său, despre ruptura de orașul visurilor sale, Cluj. Dar
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92373_a_93665]
-
dinți Plăpânde flori de primăvară. Copiii, în hăinuțe noi, Ies pe la porți în ulicioară; Pe luncă-n mărunțele ploi Răsar lăstari de sălcioară. Simți îngerii trecând în zbor Ca o lumină de făclie Și îi auzi cântând în cor, În iz de mir și de tămâie. Referință Bibliografică: ZI DE PAȘTI / Gheorghe Vicol : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2296, Anul VII, 14 aprilie 2017. Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Gheorghe Vicol : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului
ZI DE PAŞTI de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 2296 din 14 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383235_a_384564]
-
ales că, uneori, Castelanul nici nu vrea să audă: își astupă urechile cu ceară pentru ca nici un zgomot să nu-l tulbure, iar atunci când vrea să coboare și mai adânc în sine, își leagă ochii. Dacă, de undeva, se întinde vreun iz ațâțător sau scârnav, își prinde nasul cu un clește; răsuflă pe gură printr-un tifon, să nu inspire vreo insectă. Castelanul a atins o stare de spiritualizare greu de închipuit; deranjat, s-ar putea să moară subit. Cam așa a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Sunteți frumoși. Curați. La propriu, în abstract, în pofida mizeriei din jur. Sute de maturi osteniți, cu haine prăfuite, mirosind a tutun și a parfum grețos. A sudoare și a picioare nespălate. A sex. Mai târziu ți-ai dat seama ce iz răspândesc femeile la ciclu, în sală erau destule. Toate miasmele. Dominate de cea de petrol. Pentru igienă. Săptămânal, podeaua de scândură era frecată cu motorină, de parcă, totodată, baraca era pregătită pentru a i se pune foc. Rulau filme cu război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
care uzul didactic o atribuie termenului, pentru că, fatal, cei mai mulți dintre oameni rămân la acest nivel de percepție și nici specialiștii nu se Îndepărtează radical de ea), istoria, așadar, ca știință a devenirii generale a lumii, este o disciplină inefabilă cu iz de utopie intelectuală. Nimeni n-a scris și nu va scrie vreodată o istorie Întreagă și convingătoare. Da, convingătoare, fiindcă aceasta este problema oricărei istorii, nu dimensiunea ei cognitivă și nici adevărul ei. Singurul adevăr al istoriei rămâne Încorporat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
al obiectelor care te recunosc, În care te recunoști. Acolo În orașul de jos, dincolo de Cibin, zidurile greoaie cu contraforți ale cazărmii vechi zidite de Maria Thereza și-n față piața, unde În asfințit Își desfăceau zlătarii șatra; căruțe cu iz de catran și gaz ca pletele fetelor, Împletite cu zdrențe roșii și bănuți de aramă, cîntecul deochiat al băiatului care cositorea cazane amuțind la apariția domnișoarei cu umbreluță roz, pentru că și țiganul are obraz, o finețe veche În degetele subțiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și am văzut câteva sticle vechi de vin într-un colț. Am ridicat una ca să-i simt mirosul puternic și dulce. Nu numai de-asta miroasea așa în cameră. Nu pot să spun a ce mirosea. Era un pic din izul de vin vechi, dar mai erau și altele. Mirosea a mucegai și a murdărie, a țigară și a geacă de piele, dar mai era acolo și parfumul ieftin pe care-l folosea tanti Mae. Ceva scârțâi sub piciorul meu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
cu cele ale cratițelor vechi. Un bruhaha fără sfârșit, încercând să imite melodia vieții. Tonurile carnavalului vorbeau și limba oamenilor: „Trebuie să ne înveselim, să ne înmulțim iubindu-ne, să ajungem cu bine în țara verii“! Pe străzile strâmte, cu izuri medievale, oamenii aprinseseră focuri și le vegheau. Ca de obicei, se coceau castane pe table mari de fier înroșite. Mirosea dumnezeiește. Focurile care încălzeau trecătorii zgribuliți de frig ajungeau uneori până la doi metri. Bărbații munceau înfofoliți în blănuri. Celor mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
sine mirodeniile, dulciurile, sarea, mirosul de carne proaspătă, bijuteriile cu care se servea, mentalitatea și inspirația unei civilizații greu de înțeles. Din această cauză aerul lumii de deasupra era înțesat de arome care de care mai ciudate, pentru că, evident, nici izurile și nici transpirațiile altor neamuri nu se lăsau, șuierând nervoase pentru a se face văzute de emisarii invizibili ai zeilor. Era un concurs. Elementele creației se întreceau în pace, etalând argumente, utimatumuri și senzații care de care mai finale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nu putea să o facă, îl trimite redactorului-șef al revistei Cisla, N. Oțup. Apreciind imediat valoarea scrierii care i-a parvenit, N. Oțup o publică, complet, în numerele 1-17, 1934, ale săptămânalului Illiustrirovannaia jizn sub titlul Povest s kokainom (Iz zapisok bolnogo) (Poveste cu cocaină. Din însemnările unui bolnav). Sub același titlu, va publica el prima parte a romanului în revista Cisla, nr.10, 1934, care își va încheia apariția cu acest număr. Tot în 1934, necunoscutul M. Agheev semnează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
facă o imagine generală și să rețină orice detaliu care i-ar fi putut da vreun indiciu asupra celor petrecute acolo. Trunchiurile brazilor uriași stivuiți în semiremorcă, răspândeau un miros puternic de rășină care se ames teca cu un ușor iz de motorină și cauciuc. Avea în față o mașină de cărat bușteni, deci nu se putea aștepta ca suprafața caroseriei să fie intactă. Nu se vedea nimic neobișnuit, urme de lovituri sau zgârie turi proaspete. Ajunsese în spatele mașinii și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
om păgîn. Ca acum, iată, toate acele scrijelituri nerușinate, ca și capetele acelea de măgar, să fie șterse, deși se mai vedeau pe piatră urme proaspete de răzuială, duhoarea scîrnei se dusese, curățiseră locul; acum pe stînca grotei ardeau făclii, izul văpăii se strecurase printre crăpături, bolta era Încărcată cu flori și cununi de laur, cu icoane Înrămate În aur, iar pe jos era Întins un covor de flori pe care călcau tălpile goale ale purtătorilor săi, iar mulțimea cînta psalmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
le presimtă dulceața și desfătarea, să simtă mireasma tămîii și adierea narciselor, blîndețea rugăciunii, tocmai ca să-i cadă și mai greu chinurile iadului, cît Îi mai răsunau În Închipuire rugăciuni și cîntări, cît Îi mai erau Încă vii În simțire izul tămîii și al făcliei, cît mai presimțea aievea lumina cerului. 10. Chiar o fi vis? Un vis - lumina zilei Domnului, lumina care lumina năprasnic, căci denecuprinsul se strămutase de la gîtuitura peșterii, căci poarta din zid se deschisese mulțimii răzlețite, cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
acum tresăltau, oare sîngele cald și năvalnic, ca o mantie solară, o mantie străvezie și aurie, care-i Învăluia trupul peste velința jilavă și rece pe deasupra căreia purta odoare de mătase, era tot vis? Oare și ăsta era tot vis, izul pămîntului care-i umplea nările amorțite de atîta somn și lîncezeală, mirosul reavăn al pămîntului și al ierbii, binecuvîntata suflare a luminii și a vieții care, după miasma mucedă a grotei, Îl Îmbia ca o mireasmă de măr? Oare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Înotînd În mareea cîntărilor care veneau În șuvoi, În sunetele trîmbițelor care tot dădeau de veste. Scăldat mereu de alte și alte voci, de larma mulțimii, de bocete și plînsete, de blesteme și rugi, purtat pe aripile a mereu alte izuri, de izul gloatei nădușite care-i năpădise deodată nările, chiar În clipa În care, Îmbălsămat de amorțeală și mucezeala beznei, va fi străbătut de sîngele purpuriu al soarelui cald, așadar, atunci simți duhoarea purtătorilor săi, sudoarea capetelor lor rase și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
mareea cîntărilor care veneau În șuvoi, În sunetele trîmbițelor care tot dădeau de veste. Scăldat mereu de alte și alte voci, de larma mulțimii, de bocete și plînsete, de blesteme și rugi, purtat pe aripile a mereu alte izuri, de izul gloatei nădușite care-i năpădise deodată nările, chiar În clipa În care, Îmbălsămat de amorțeală și mucezeala beznei, va fi străbătut de sîngele purpuriu al soarelui cald, așadar, atunci simți duhoarea purtătorilor săi, sudoarea capetelor lor rase și ale subsuorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
era? Glasul mulțimii amuțise, scîrțîitul carului Încetase, ca și opinteala oiștii. Razele soarelui, care pînă atunci Îi căzuseră drept pe față, acum pieriseră, poate zăvorîte de vreun portic nevăzut de el. Trupul i se odihnea pe pielicelele de miel, iar izul lînii Îi umplea nările ca și mireasma chiparosului, ca și adierea zilei Însorite și calde, ca și boarea mării. Cum pînă atunci moțăise ca-ntr-un leagăn, scuturat de scîncetul roților, trupul său vlăguit, cu oasele-i firave, cu măruntaiele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cu pilde simple și moralizatoare, cum un gînd, umbra unui gînd ori o imagine pot duce prin magia cuvîntului sau a vrăjii necuvîntului, pînă la starea de grație a Întruchipării... Jeshua Krohal va părăsi În zori odaia Maestrului (În care izul cărților legate În piele era Înăbușit de lemnul santalului care ardea În menore de bronz, suveniruri de la un pelerinaj. Se Întoarse la crîșma „Corona“, comandă gulaș și o stacană de bere, apoi se adînci În rescrierea manuscrisului. Cam pe la amiază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
crâșmă, care, de regulă, era tot a boierului. Dacă la munca de clacă participa tot satul, e de la sine înțelesă că și la petrecere participa toată lumea, prilej ca să se transmită „acumulările” în domeniul creației populare: zicători, strigături, în special cu iz satiric, vorbe de duh etc. în satele răzeșești nu se petrecea mai puțin, numai că petrecerea era între ei, nu se amestecau cu hora clăcașilor, deși jocurile erau aceleași, strigăturile la fel, cu același conținut. Și în satele răzeșilor se
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
aproape atingându-ne fețele, privindu-mă în ochi și-mi vorbi cu voce scăzută, în timp ce eu vedeam toate venele plesnite de pe chipul său, pliurile pielii, neregularitățile, negii minusculi și primeam în față respirația lui mirosind a grăsime și a ceapă, izurile de vinuri scumpe, aromele de carne și cafea amară. — Nu s-a întâmplat nimic, mă auziți? Nebuna asta a visat... Fantezii, povești, delir de bețiv, vedenii! Nimic, înțelegeți? Și vă interzic să-l deranjați pe domnul procuror, vă interzic! De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
curaj să-ți cuprind mijlocul. Aveam în măruntaie un nod atât de strâns încât de abia mai puteam respira. Tu priveai în depărtare. Iar te priveam pe tine. Îți simțeam parfumul de heliotropi și mai simțeam miresmele râului, prospețimea și izul ierburilor acvatice. Apoi, te-ai întors pe neașteptate spre mine, mi-ai zâmbit și m-ai sărutat. Era pentru prima oară. Apa curgea pe sub pod. Lumea avea strălucirea duminicilor superbe. Timpul s-a oprit în loc. Ieri, am rămas mult timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
iată-ne, suta ta de oi, Reglează-ți vocea, cântă, toarnă vorbe... noi dormim... Doar ești student, cum ni se spune; Ai făurit, mai zilele trecute, Un plan de curs, din câte știm Extras dintr-un uitat folio, Ai adulmecat izul unei ere, Umplându-ți nările de praf, Și-apoi, ridicându-te din genunchi, Ai publicat, cu un strănut gigantic... Dar un vecin din dreapta mea, Considerat un „Pupă-n fund“, Deștept și pus pe Întrebat, Prea serios s-a ridicat După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mai Întâi strada udă, apoi aerul impregnat de ploaie, iar la urmă cerul deprimant; la sfârșit, o masă deasă de lume, mergând agale, care l-a dezgustat cu miasma ei grea, compusă din mirosul de tutun al bărbaților și fetidul iz senzual al pudrei râncezite pe fețele femeilor. După grupul compact au ieșit alți spectatori răzleți - cam o jumătate de duzină -, un bărbat În cârje și, la urmă, pocniturile În serie ale scaunelor rabatabile au anunțat că plasatoarele se apucaseră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]