5,195 matches
-
intrat înăuntru, parcă dornice să vadă toracele-planor cum trece în zbor peste capotă. Bărbatul de la volan și pasagera se rostogoliră amândoi în față pentru a întâlni parbrizul, atingându-l cu creștetul capetelor plecate în același moment în care profilul motociclistului izbi sticla. O trombă de cioburi de sticlă erupse în jurul lor, prin care, ca într-o celebrare, figurile lor adoptau poziții chiar și mai excentrice. Motociclistul își continuă traiectoria orizontală prin parbrizul decorat, sfărâmându-și fața de oglinda retrovizoare montată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
pe husa de vinilin a scaunului și trecu printre busturile copiilor de pe bancheta din spate. Brigitte, cea mai mică dintre copii, își ridică fața spre acoperișul mașinii și înălță mâinile într-un gest politicos de alarmă pe când capul mamei sale izbi luneta și, după o serie de salturi prin mașină, ieși prin portiera stângă. Încet, după câteva salturi greoaie, mașina se opri. Cei patru pasageri se liniștiră în cabina decorată cu cioburi. Membrele lor fosforescente, ocupate cu o enciclopedie de semafoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
crom și sticlă a mașinii lansată în viteză. Puternicele spasme pelviene ale lui Vaughan coincideau cu trecerea pulsatilă a stâlpilor de iluminare instalate pe marginea pasajului la intervale de o sută de metri. Când se apropia fiecare, șoldurile lui o izbeau pe fată, îndesându-i penisul în vagin, mâinile sale depărtându-i fesele ca să-i expună anusul în lumina galbenă ce umplea mașina. Am ajuns la capătul pasajului superior. Strălucirea roșie a stopurilor de frână ardea aerul nopții, învăluind imaginea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
reflectând, albite, culorile lichide ale soarelui ce apunea deasupra periferiilor vestice ale Londrei. Stopurile de frână pâlpâiau în aerul serii, strălucind în uriașa masă a caroseriilor de celuloză. Vaughan ședea cu un braț scos pe geamul pasagerului. Lovea portiera nerăbdător, izbind cu pumnul în tăblie. În dreapta noastră, peretele înalt al unui autobuz supraetajat al liniilor aeriene forma o mare de chipuri. Pasagerii de la geamuri păreau șiruri de morți care se uitau în jos la noi din galeriile unui columbar. Enorma energie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
amândoi și pentru care ne pregătiserăm. Am stat tăcut pe scaunul din față în timp ce săpunul se prelingea pe acoperiș și pe portiere ca varul lichid. În spatele meu, sperma lui Vaughan sclipea pe sânii și abdomenul soției mele. Periile bubuiau și izbeau mașina; jeturile de apă și soluție de săpun stropeau caroseria ei acum imaculată. De fiecare dată când mașinăria își încheia ciclul, lăsam geamul jos și introduceam alte monede în fantă. Cei doi îngrijitori ne priveau din chioșcul lor de sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
o să te înțeleagă!“, zic ei în asemenea cazuri. În plus, nu voiam să par slab și neajutorat în fața lor. Nu aveam, am conclus, decât o singură soluție (în afară de sinucidere). În prima zi a trimestrului doi, când Alexandru Gheorghe m-a izbit de perete intrând în clasă, i-am zis: - Vreau să ne batem. Am spus aceste cuvinte pe tonul cel mai serios cu putință, ca să nu înceapă să râdă. Ceea ce totuși făcu. - Să mă bat cu tine, băi? Păi, te bat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
nici o grijă. Avem noi doctorii pentru tine. - Nene, iartă-ma, lasă-ma să plec, uite, îți dau toți banii mei, am cinci sute de dolari, uite, sunt ai tăi, nene, dacă mă lași să ... - Taci, dracu, din gură, am urlat, izbindu-l cu bâta în moalele capului. Ciocan căzu la pământ (unde, de fapt, și stătuse, îngenuncheat în fața mea). Am îngrămădit persoana într-o geantă uriașă și am pornit încet către bloc. La sedință hotărârăm, după o ciomageală zdravănă, să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
a urlat Ponko și mi-a apucat ambele brațe cu degete de fier. - Las-o! Acum! „Ca să-ți amintești de Zwida Ozkart“, am avut timp să citesc pe fotografie. - Cine e Zwida Ozkart? - am întrebat, și un pumn m-a izbit în plină față, iar eu m-am aruncat cu pumnii strânși asupra lui Ponko; ne-am rostogolit pe podea, încercând să ne sucim brațele, să ne lovim cu genunchii, să ne rupem coastele. Oasele lui Ponko trăgeau greu, brațele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
tot sună. Intru în grădină, dau ocol casei, alerg la fereastră. E de ajuns să întind mâna și să ridic receptorul. Spun gâfâind: - Aici nu e... - și din receptor o voce, un pic nerăbdătoare, dar numai un pic, căci ce izbește mai mult în vocea asta e răceala, calmul. Spune: — Fii atent. Marjorie e aici, în curând se trezește, dar e legată și nu poate scăpa. Ține minte adresa: 115, Hillside Drive. Dacă vii s-o iei, bine; dacă nu, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
toate direcțiile și se dublează pe toate muchiile e pentru a-i descuraja pe cei ce vor să mă urmărească. Am mulți dușmani și trebuie să-i evit tot timpul. Dacă își închipuie că mă ajung din urmă, se vor izbi doar de o suprafață de sticlă, unde apare și dispare o reflectare - una din atâtea altele - a prezenței mele. Dar îmi și urmăresc numeroșii dușmani, dominându-i, avansând asupra lor cu batalioane inexorabile și tăindu-le calea, în orice parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
vânezi un falsificator de romane și te găsești prizonier al unui sistem în care orice act e un fals. Sau: erai hotărât să pătrunzi în păduri, preerii, platouri, cordiliere, pe urmele exploratorului Marana, pierdut în căutarea izvorului romanelor-fluviu, dar te izbești de zăbrelele societății-închisoare, extinsă pe întreaga planetă, limitând aventura între coridoarele sale meschine și mereu aceleași... Mai e, oare, vorba de povestea ta, Cititorule? Călătoria întreprinsă de dragul Ludmilei te-a dus atât de departe de ea, încât ai pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
tot trupul pe saci și-i simt apăsarea sânilor și zvâcnetul pântecului. — Canalie! Animal! De asta ai venit la Oquedal! Așa tată, așa fiu! tună vocea Anacletei în urechile mele, iar mâinile ei m-au apucat de păr și mă izbesc de stâlpi, în timp ce Amaranta, lovită cu dosul palmei, geme căzută peste saci. Tu de fata mea nu te atingi, nici n-ai să te atingi vreodată în viața ta! — De ce niciodată? Ce ne-ar putea împiedica? protestez eu. Eu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
care nu mai avusese vreodată haine noi. Domnul J.L.B. Matekoni îi lăsă să despacheteze. Ieși în grădină și rămase un moment sub umbrarul din fața intrării principale. Știa că făcuse un lucru important aducând copiii la el acasă, iar acum fu izbit de imensitatea gestului său. Schimbase cursul vieții altor două persoane, iar acum el va fi răspunzător de tot ce li se va întâmpla. O clipă gândul ăsta îl îngrozi. Nu avea numai două guri în plus de hrănit, trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
mustață și presimt că se apropie momentul exploziei. Nu știu ce formă va lua, mai contondentă sau doar verbală, dar știu că va avea loc. Nu durează mult așteptarea. Maxențiu vrea coniac, dar s-a terminat. Ia o sticlă goală și-o izbește de pervaz. Bucățile sar în toate părțile. Criticul tresare și se oprește dintr-o demonstrație. - Cer să se facă liniște! Aceasta este o veritabilă bătaie de joc! Eu nu am venit aici să-l ascult pe Lenin! Domnule, îmi strici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
a fi capturat doi amărîți de ostatici nu Însemna că soarta i se schimbase pentru totdeauna. Soarta Iguanei Oberlus Începu să se schimbe Într-o noapte de octombrie, cînd un vînt furios Încreți valurile, mugind fioros, și făcu să se izbească de țărmul Înalt și abrupt, aproape la picioarele intrării În peșteră, o sută de metri mai jos, fregata Madeleine, care se Întorcea la Marsilia pe ruta vestică, după o lungă ședere În China și Japonia. Căpitanul de pe Madeleine, care-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
un pilot spaniol renegat nu figura nicăieri că acolo, chiar pe linia Ecuatorului, la șapte sute de mile de Tierra Firme, se ridica vreo insulă. Dar așa se făcu că, În zori, cînd vîntul se liniștise, iar valurile Încetaseră să mai izbească puternic În zidul de piatră, Oberlus zări corpul navei, făcut țăndări, odihnindu-se pe cornișa de stîncă, leșurile care pluteau și sacii cu ceai pe care-i tîra curentul spre mal. Trei bărbați, vlăguiți și răniți grav, reușiseră cu chiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cuvinte ininteligibile care sunau ca niște formule magice. Afară - nopțile calde ecuatoriale, cu cerul micșorat de stelele ce păreau mai tangibile aici decît În oricare altă parte a globului sau furtunile furioase care făceau vîntul să mugească, Îndurerat că se izbește de țărmul Înalt, Învingînd cu lamentările sale zgomotul asurzitor al valurilor aflate cu o sută de metri mai jos. Și tot afară, trei bărbați terorizați, pe a căror retină rămînea vie amintirea unui cap ce se făcea zob de pietre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
din cînd În cînd se oprea să asculte, era cu desăvîrșire Încredințat că, din pricina vremii Îngrozitoare, nici măcar fiul diavolului nu s-ar fi hotărît să-și părăsească adăpostul cald. Dar la capătul a patru ceasuri de luptă, lovitură după lovitură, izbind fierul, Îl cuprinse deznădejdea. Spărsese șase pietre, care zăceau la picioarele lui făcute țăndări, dar veriga de lanț pe care o alesese, de grosimea unui deget, abia dacă fusese puțin Îndoită. Fierul se Încălzise, dar chiar și așa, nimic nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ascunzătoare ar fi fost cu totul impracticabilă. Își aduse aminte de spargerea violentă a valurilor pe țărmul său natal, Cascais, și Îi mulțumi lui Dumnezeu că nu era vorba despre același ocean, căci impetuosul Atlantic l-ar fi făcut arșice, izbindu-l de peretele de stîncă din fundul refugiului său la primul val puternic. În felul acesta, jumătate din timp uscat, iar cealaltă jumătate ud fleașcă, lăsă orele Însorite să se scurgă lent. Douăsprezece. Nici mai mult, nici mai puțin, minut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
foarte Încet, Îl apropie de lumină și Îl cercetă cu atenție. Niña Carmen deschise ochii și Îl privi cu mare neliniște. Iguana Oberlus se apropie de intrarea În peșteră și Îl azvîrli pe nou-născut În aer, privindu-l cum se izbește, cu un zgomot sec, de suprafața unei mări cenușii, oțelite și liniștite, deasupra căreia Începeau să zburătăcească, odată cu lumina zorilor, fregate, pelicani, albatroși și pescăruși. - Voiam să-l văd. - Nu ți-ar fi plăcut. - Era copilul meu. - Și al meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
dintr-o greșeală prostească de mânuire a propanului. Mă prezentă unui absolvent care-și pierduse esofagul și sinusurile din pricina unui focar de cancer. Unui spălător de geamuri, după ce se prăvălise cu capu-n jos cale de trei etaje și se izbise de ciment. Astea erau cuvintele, greșeală prostească, focar, prăvălire. Ghinionu’ avocatului. Marele meu accident. Sora Katherine venea să-mi verifice semnele vitale la fiecare șase ore. Să-mi verifice pulsul cu acul iute al secundarului de la ceasul ei bărbătesc, gros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Că el a provocat incendiul și a folosit pușca să mă răpească. O să torn totul despre Manus și Evie și scârboasa lor poveste de amor. Cuvântul amor are gust de ceară de urechi când îl gândesc în legătură cu Manus și Evie. Izbesc cu patul puștii în ușa dulapului, și pușca se descarcă. Încă un centimetru, și aș fi moartă. Cu mine moartă dincolo de ușa încuiată, Manus ar arde de viu. — Da, strigă Manus. O să fac orice. Doar, te rog, să nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
vreme nu vreau să se rezolve nimic. Oriunde am ajunge, pur și simplu nu vreau să mă întorc la normalitate. Îl încui pe Manus în portbagajul Fiatului său Spider. O mașină frumușică, e-o mașină frumușică, roșie, cu capota coborâtă. Izbesc cu patul puștii în capacul portbagajului. Nu se aude nimic de la încărcătura mea drăgăstoasă. Apoi mă întreb dacă are nevoie să se pișe. Arunc pușca pe scaunul pasagerului și intru înapoi în infernul colonial al lui Evie. În holul, transformat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
ne vârâm fețele prin crăpătură. Ellis e întins pe covorul din salon. Domnul Parker șade pe pieptul lui Ellis cu câte un pantof mărimea patruzeci și nouă înfipt de-o parte și alta a capului lui Ellis. Mâinile lui Ellis izbesc curul mare al lui Parker, se agață de spatele sacoului la două rânduri. Sacoul domnului Parker e rupt de-a lungul cusăturii de la mijlocul spinării și până la guler. Mâinile domnului Parker, podul unei palme îndeasă între dinții îmbrăcați în porțelan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
o muscă bîzîind într-o rază de lumină. La cinematograf văzuse singur, chiar pe întuneric, cum iese la iveală, încă din prima clipă, privirea cuiva care caută prin sală și nu se uită la ecran, ca toți ceilalți. Ceea ce te izbea de la început era faptul că toți, dar absolut toți acești tineri ofițeri erau nespus de încîntați de participarea lor la întîlnirea cu Balbo. Probabil cei mai mulți nu mai fuseseră niciodată invitați în casa lui Basarab Cantacuzino ori chiar la nici un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]