1,683 matches
-
cu bagaje - și eu, de altfel, dar am reușit să îmi eliberez o mînă și, cum mergeam în spatele ei prin întuneric, cu stropii mari de apă semi-înghețată care ne udau pe amîndoi, am întins mîna și i-am apucat gluga jachetei roșii ca focul, reușind să i-o pun pe cap. Ea a rîs și mi-a mulțumit fără să mă privească, dar acela a fost unul din cele mai frumoase momente pe care mi le-a lăsat amintire. În strada
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
mă uit la tine și nu știm care se uită la cine... poate acum și tu te uiți la blugii mei și te gîndești că ar fi exact sau aproape ca ai tăi... * Vezi că te-ai încheiat aiurea la jachetă, m-a atenționat careva din încăpere, la un moment dat, cînd mă pregăteam să plec. Da, am mormăit eu într-o doară fără să mă mir, cu o seninătate inocentă, așa fac mereu... De ce? s-a amuzat persoana, oarecum nedumerită
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
doară fără să mă mir, cu o seninătate inocentă, așa fac mereu... De ce? s-a amuzat persoana, oarecum nedumerită. Nu știu, am ridicat eu din umeri. Așa se nimerește. Acesta e adevărul și în privința lucrurilor mai importante ca nasturii de la jachetă, pentru că totul se reflectă la scară mică sau mare, în acest univers, totul are o corespondență și o oarecare relevanță, la un moment dat. Acesta e un răspuns care conține adevărul vieții: așa se nimerește... adică nu neapărat la întîmplare
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
mai bine vă duceți la cules porumb! Tu ce te bagi, bă?... Mă bag, bă, ce-ți pasă ție?... A se continua tot așa... * Azi dimineață m-am îmbrăcat într-un hanorac lejer, sport cu glugă, mi-am pus nelipsita jachetă de blugi pe deasupra, șapca pe cap, gluga peste șapcă, mîinile în buzunare și am plecat pe străzile întunecate și acoperite de gheață și zăpadă, și așa cum mergeam incognito, în deplină libertate la adăpostul echipamentului, am început să mă simt și
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
cît de mult mi-aș fi dorit asta în acel moment. Și dacă simțea ochii mei urmărind-o lejer sau insistent, ceva devenea de oțel în privirea ei, poate involuntar, ceea ce mă amuza mai mult... Ce bine îi stă în jacheta asta neagră și blugi, mă gîndeam eu într-o doară, observînd aspectul ei nonconformist pe care l-am apreciat mereu, constatînd cu încîntare că poartă vreo doi-trei cercei în fiecare ureche... “Acum ne potrivim mai bine”, mă gîndeam, avînd în
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
încîntare că poartă vreo doi-trei cercei în fiecare ureche... “Acum ne potrivim mai bine”, mă gîndeam, avînd în vedere că eu adeseori și mai mereu mă îmbrac în blugi, dacă se poate din cap pînă în picioare, de la șapcă, la jachetă, la cămașă, la pantaloni... aproape totul în afară de adidași sau ghete. “Acum chiar ne asortăm”, îmi spuneam fără să mă intereseze totuși prea mult aceste amănunte. Cel mai mult mă preocupa sosirea mașinii, moment de care îmi era teamă pentru că ar
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
adevărul sufletului nu poate fi interpretat: iubirea se simte dacă este. Și este! Nu mă va convinge că am simțit ceva ce nu e chiar așa. * Ce bine e să te simți bine cu cineva! Ca atunci cînd ai o jachetă călduroasă, confortabilă și cunoscută, care ți se potrivește atît de bine încît devine jacheta ta preferată... dar și mai bine e atunci cînd este și o atracție irezistibilă, ca atunci cînd ai o jachetă confortabilă și strălucitoare care te face
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
mă va convinge că am simțit ceva ce nu e chiar așa. * Ce bine e să te simți bine cu cineva! Ca atunci cînd ai o jachetă călduroasă, confortabilă și cunoscută, care ți se potrivește atît de bine încît devine jacheta ta preferată... dar și mai bine e atunci cînd este și o atracție irezistibilă, ca atunci cînd ai o jachetă confortabilă și strălucitoare care te face să te simți excelent... care te face să te simți mai bine decît credeai
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
cineva! Ca atunci cînd ai o jachetă călduroasă, confortabilă și cunoscută, care ți se potrivește atît de bine încît devine jacheta ta preferată... dar și mai bine e atunci cînd este și o atracție irezistibilă, ca atunci cînd ai o jachetă confortabilă și strălucitoare care te face să te simți excelent... care te face să te simți mai bine decît credeai că ar fi posibil... care te face să depășești posibilul și să reușești să înțelegi infinitul, măcar pentru un moment
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
decît credeai că ar fi posibil... care te face să depășești posibilul și să reușești să înțelegi infinitul, măcar pentru un moment ieșind în afara timpului și existînd altfel, adică pur și simplu intens și indescriptibil... asta înseamnă să ai o jachetă adevărată!... * Ești pentru că speri și speri pentru că ești. Speri așa cum respiri și respiri și inspiri speranțe, exiști pentru că speri și reușești să speri pentru că exiști. În mod sigur speri ceva. Chiar acum. În orice moment speri ceva anume... Poate speri
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
între buze. Fumând, el nu căuta neapărat plăcere, ci claritate, și de aceea a considerat din totdeaua că fumează din motive raționale și chiar profesionale. Închise tabachera smălțuită de culoare deschisă cu un păcăit ușor și o puse în buzunarul jachetei. Un număr al Periodicului era deschis pe birou în fața sa. Porfiri netezi paginile, într-un gest ce părea a mângâia cuvintele care așteptau să fie citite. Era un articol cu titlul ' De ce o fac?' Rândul introducător promitea ' O discuție asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Kitty știu că ghicise Întocmai. — Dar asta nu Înseamnă că sunt un om rău... doar că nu eram pregătit, nu am putut niciodată... poate În câțiva ani, când voi fi realizat ce mi-am propus..., zise el. Kitty luă o jachetă roșie dintr-o cutie și se Îmbrăcă, de parcă ar fi fost gata să plece ea, dacă nu pleca el. — Scoate-ți haina, spuse Sam. Kitty zâmbi cu răceală. — Oamenii fac anumite lucruri pentru că anticipează plăcerea. Când mă uit la tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
o expune la ART L.A. E un afemeiat... are câte o nouă prietenă În fiecare săptămână. Kitty Îl studie. Pedro era Îmbrăcat destul de bizar. Purta niște panataloni de mătase În pătrățele albe și negre, ca o tablă de șah, o jachetă de blugi uzată, o geantă de voiaj Louis Vuitton și o cravată mare, purpurie, care flutura În vânt În ritmul mișcărilor sale vioaie, ca și când ar fi dansat. Părul negru, cârlionțat, era ciufulit rău de tot, iar ochii mici, căprui străluceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Îndrepta spre ea. Se Îndrepta? Alerga, de fapt. Foarte agil, Înalt, bronzat, cu ochi albaștri și părul ondulat, castaniu Închis, cu câteva șuvițe cărunte. Purta o pereche de blugi, o bluză albă cu dungi de un albastru pal și o jachetă neagră. — Bună, ce faci? Întrebă el, afișând un zâmbet relaxat. Era mult mai În vârstă decât ea și nu prea atrăgător. — Foarte bine. Cum Îți place expoziția? se auzi spunând, surprinsă de cât de lejer vorbea cu acest străin. — Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
nu știi unde e. Nu există nimic. Rămâne bănuiala că am uitat nu știu ce lucru, că l-am lăsat printre pliurile solicitudinii, așa cum uiți o bancnotă sau un bilet cu o informație prețioasă Într-un mini-buzunar al pantalonilor ori Într-o jachetă veche, și numai Într-un moment anume Îți dai seama că acela era lucrul cel mai important, cel decisiv, unicul. Cu privire la oraș am o imagine mai clară. E Parisul, eu mă aflu pe Rive Gauche, știu că trecând peste fluviu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Dodge și Rampini, un băiat miop care cânta În fanfară, ceva mai vârstnic decât ceilalți și care dispăruse de trei luni și se spunea că ajunsese la partizani. Și Într-adevăr, iată-l acolo, cu eșarfa roșie la gât, cu jacheta kaki, cu o pereche de pantaloni albaștri. Era uniforma fanfarei lui don Tico, dar el avea acum un centiron cu cataramă și un pistol. Prin ochelarii lui cu lentile groase care-i atrăseseră atâtea ironii din partea foștilor lui colegi de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
o fustiță scurtă În carouri, pulover negru și ciorapi negri, o eșarfă lungă și roșie Înfășurată În jurul gîtului; Susan putînd o haină de blană artificială pînă la glezne și bocanci de război și obișnuita ei Încruntare concentrată; Tiffany, cu o jachetă de lînă albastră, blue jeans și cizme de piele pînă la coapse. Se fac prezentările și toți se apucă să studieze imensul glob din fața pavilionului ungar. Concepute de un arhitect țicnit care a lucrat la concept, În secret, timp de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
irațional, Fran își dori să-l vadă pe Jack în acea mulțime. În locul lui o văzu pe Stevie. — M-am gândit că s-ar putea să ai nevoie de cineva care să-ți ridice moralul. În ciuda arșiței, Stevie purta o jachetă veche de la Barbour care părea să fi fost prototipul primei haine impermeabile, înainte să existe vreo urmă de bănuială că avea să devină un semn distinctiv al aristocrației pasionate de viața la țară. Stevie scoase un pachet de bomboane mentolate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
eu c-o să-ți placă. Ascultă, vrei să bem ceva? Auzind invitația, Tomoe l-a tras de mânecă, exprimându-și dezaprobarea. Pe când ea încă se mai certa cu Takamori, s-a apropiat de Gaston un tânăr, cu mâinile în buzunarele jachetei din piele și i-a șoptit ceva la ureche, pe un ton familiar. Tomoe s-a întors și l-a văzut, dar nu și-a dat seama ce era cu el. De îndată ce l-a zărit, Takamori a încercat să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și l-a văzut, dar nu și-a dat seama ce era cu el. De îndată ce l-a zărit, Takamori a încercat să-l avertizeze pe Gaston: — Gas! Gas! — Așteptați-mă puțin, răspunse Gaston. Râdea și vorbea cu tânărul îmbrăcat în jacheta din piele. — Domnul acesta vrea să-mi arate niște fotografii frumoase despre Japonia. — Lasă-l în pace, Gas. Haide! Takamori îl trăgea de mână în timp ce-i vorbea. Nu te lăsa dus de nas de individul acela! Tomoe a înțeles ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
artei franceze. Gaston n-a înțeles de la bun început ce i s-a spus, dar până la urmă s-a dumirit. Chiar în clipa aceea Takamori și-a îndreptat privirile spre intrare și l-a văzut în ușă pe individul cu jachetă, care încercase să-i vândă lui Gaston fotografiile obscene. Nu era singur, ci împreună cu un bărbat voinic, îmbrăcat cu o haină elegantă, aruncată pe umeri. Putea să fie un fost boxer. Priveau din când în când prin ușa de sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ofensat partenerul. S-a întors spre Takamori și l-a privit trist. Tomoe s-a ridicat stânjenită și și-a luat geanta. — Hai să plecăm! spuse ea. — Plec și eu, spuse Ōkuma. Takamori a privit iar spre ușă. Bărbatul în jachetă, vîzându-l că se uită în direcția lui, s-a ascuns repede. Ōkuma și Tomoe, nebănuind pericolul care-i păștea, stăteau unul lângă altul. Takamori a încercat să se ascundă după Gaston. — Domnișoară Tomoe, lăsați-mă să plătesc, zise Ōkuma. — În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
-o imediat, morți de frică. Până și „șeful“, care se uita cu dispreț după ei, a remarcat: — Ce lași!... Nici un strop de bărbăție în ei. Profitând de o clipă de neatenție din partea ticăloșilor, Ōkuma, ținut sub supraveghere de individul cu jachetă, a reușit să le scape, scoțând un strigăt ascuțit cu vocea lui de soprană, care-ți zgâria auzul precum răzuitul pe metal. — Ticălosul naibii! strigă păzitorul lui Ōkuma, dar când s-a repezit să-l oprească, Ōkuma era deja departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
în ce-i privește pe bărbați? Oricât se uita la el, Gaston nu era pentru ea decât un nătăfleț, mai exact, un prost. — Scuză-mă că am întârziat, Tomoe, spuse Ōkuma cu vocea lui pițigăiată. Era îmbrăcat elegant, cu o jachetă neagră peste care scosese gulerul cămășii, de un alb imaculat. Cravata era de bun-gust, cu nod Windsor. Era atât de elegant, încât chelnerițele nu-și mai luau ochii de la el. — Te-am făcut să aștepți cam mult, zise el pocnind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
un vis. Apoi și-a pierdut cunoștința și a zăcut acolo până l-au găsit, cu capul pe jumătate în apă. Unde dispăruse Gaston? Nu exista nici urmă de cadavru în mlaștină. Singurul indiciu că a trecut pe acolo era jacheta lui veche, pe care i-o scosese cineva după o zi sau două. Endō a confirmat că haina era a lui Gaston. Asta a fost tot. Polițiștii au refuzat să-i mai pună întrebări lui Endō, care se afla încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]