959 matches
-
-mă sfinției tale, pleacă și redă-mi împăcarea sufletului. Când vei fi departe îmi va fi mai ușor să te iert. Cred că tot pentru că este un lucru anevoios a spus Dumnezeu să-ți iubești aproapele.” L-am așezat în jilț. Tremura tot și i-am făgăduit că o să plec. Era prea mult zbucium în sufletul lui. Mi-am dat seama că știe tot despre cum am urzit noi să-l scoatem din scaun și atunci l-am întrebat cum o să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
din dregătorii, i am scos ca să nu-i văz și să-i pot ierta, rogute pleacă și sfinția ta.” Mitropolitul tăcu. Mihai Cantacuzino observă că sfinția sa nu mai broda pentru că lumina care intra pe fereastră se împuținase; se ridică din jilț și se îndreptă spre geam. — Iar o să ningă, credeam că a stat. Or să se troienească drumurile... Ca din altă lume, grav veni glasul sfinției sale Antim Ivireanul, mitropolitul Ungrovlahiei: — Și am venit aci și am stat în post și rugăciune
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mă mănâncă!” Monahul, speriat, a luat-o în brațe și o legăna ca pe o păpușă, iar ea țipa și mai tare. Vlădica Theodosie, care se sorea și el în pridvor atent la ce făceam noi, s-a ridicat din jilțul ce-i fusese pus anume, s-a apropiat de monah și, blând, ca să nu-l sperie și pe el - își dăduse probabil seama că nici acesta nu era mai mintos decât fetița de patru ani -, începu: „Vino, fata moșului, să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
în mâneca largă a caftanului tivit cu blană scoase o batistă cu dantele subțiri franțuzești și și suflă zgomotos nasul, prilej pentru a-și șterge ochii. Nu aflase de scrisoare până acum, dar știa că ceea ce conține era adevărat. Din jilțul voievodal din fața lui, Brâncoveanul cu zâmbetul trist parcă-i spunea: „Ce făcuși, neică Mihai?” — Am vrut să aflați și domniile voastre și să ne sfătuim, ca să spuneți ce credeți că ar fi de făcut, spuse vodă prietenește. — Eh, acum când vine
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
-și sprijinea bătrânețea. Spătarul Mihai era palid la față ca o lămâie, prințului Constantin îi trecuse căscatul, doar vodă asculta, asculta netulburat și, când Ștefan își lăsă ochii în jos vinovat că nu mai avea ce spune, se ridică din jilț și trase concluziile cu bunăvoință: — Înțeleg că nu-i zor și că putem să ne pregătim pentru Sfânta Înviere a lui Hristos în pace, iar după aceea să luăm calea bălților Dunării ca să vedem ce e cu tâlharii care ațin
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
am fost la Târgoviște. Vorbise atât de răspicat încât ceilalți trei Brâncoveni înțelegeau că nu rămânea loc de comentarii. La denie în biserica domnească erau doar bărbați, doamnele și jupânițele plecaseră la Mogoșoaia să facă pregătiri pentru venirea Paștelui. În jilțul său, vodă încerca în zadar să se concentreze. Se simțea trădat de cei doi unchi și de vărul său, marele logofăt Ștefan Cantacuzino. Simțea minciuna lor ascunzând nu doar realitatea răvașului venit de la Anton Corai, ci niște lucruri mult mai
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ajută-mă să pot ierta, să pot să-mi iubesc vrăjmașii... Denia se termina și arhimandritul ieșit în mijlocul bisericii, aplecând cartea spre lumina pe care o ținea un diacon, prinse a citi rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. Vodă se ridică din jilț și coborî treapta pentru ca să bată și el cele trei mătănii pe care le cerea citirea rugăciunii: — Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie și al grăirii în deșert nu mi-l da
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
un ciocan inima îi bătea în cap asurzitor. Trebuia să se sprijine, trebuia să se sprijine, și Ștefan nu era în spatele lui, nici Constantin și el trebuia să se sprijine. Un pas înapoi și vodă dădu să se așeze în jilțul domnesc. Gestul brutal al lui Mustafa Aga care îl împinse spre stânga jilțului îl făcu să-și revină. — Mazîl! rosti acut Mustafa. Brâncoveanu, în picioare cu pânza neagră atârnându-i peste caftanul luxos, privea nedumerit spre prietenul lui, capugiul Mustafa
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
să se sprijine, și Ștefan nu era în spatele lui, nici Constantin și el trebuia să se sprijine. Un pas înapoi și vodă dădu să se așeze în jilțul domnesc. Gestul brutal al lui Mustafa Aga care îl împinse spre stânga jilțului îl făcu să-și revină. — Mazîl! rosti acut Mustafa. Brâncoveanu, în picioare cu pânza neagră atârnându-i peste caftanul luxos, privea nedumerit spre prietenul lui, capugiul Mustafa. Liniștea devenise densă și în nemișcarea clipei arcul sprâncenelor domnului se ridica în
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
beiul Constantin hain și nevrednic de a fi domn al valahilor, poruncindu-i să se supună imbrohorului care îl va duce cu toată seminția lui în fața divanului împărătesc de la Istanbul. Brâncoveanu zâmbea liniștit, ținea mâna dreaptă pe brațul stâng al jilțului domnesc, în spatele lui cei trei prinți, Constantin, Ștefan și Radu, aveau întipărită expresia unei tristeți demne, ca într-un tablou votiv de mânăstire. Ștefan Cantacuzino citea cu noduri și când se poticnea ridica privirea spre boieri și spre tatăl său
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
poleiau auriu totul, luminând cald, de jos în sus fețele celor ce le țineau în mâini. Vlădica Antim, în odăjdii arhierești negre, cusute pe margini cu argintiu, stăpânea cu glasul lui exact emoția credincioșilor. L-au condus pe Brâncoveanu la jilțul domnesc și l-au așezat de ca și cum ar mai fi fost vodă. Încă pentru bisericile țării el era singurul voievod uns în viață. Se așeză și se lăsă pătruns de solemnitatea momentului, încercând din răsputeri să-și unească rugăciunea sa
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
în care erau arestați cei patru bărbați din neamul Brâncovenilor intră cu pas de om obosit Mustafa Aga. Îl salută sever pe domn și politicos îi concedie pentru cină pe cei câțiva boieri care-l păziseră. Radu adormise într-un jilț și nu l au trezit, așa că turcul se apropie de Brâncoveanu și le făcu semn și prinților Constantin și Ștefan să se apropie. Șoptit, pândind ca o jivină sălbatică, le spuse că imbrohorul și-a anunțat sosirea la București pentru
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
albe de brad ardeau pocnind și prin ușița deschisă a sobei flăcările jucăușe făceau să pară că pâlpâie lumina lumânărilor. Vodă le spuse noapte bună și se retrase în cealaltă încăpere. Ștefan se ridică și stinse lumânările, apoi își trase jilțul în dreptul focului. Pe rând făcură la fel și ceilalți. Radu se trezise de-a binelea. Nu se știa de unde soseau boieri de ranguri mari sau mai mici cu perine de brocard roșu, le puneau pe dușumele și se așezau în fața
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
până cenușa a învelit cu totul jeraticul și n-a mai rămas de veghe decât licărirea candelei din fața icoanei Precistei, icoană adusă de domn de la Făgăraș în vremea când era doar vel logofăt. Ultimul a adormit Ștefan. Pe jos, în jilțuri, fiecare pe unde apucase, zdrobiți de oboseala emoțiilor zilei, de vremea rece și umedă, de căldura focului, dormeau toți. La lumina puțină a candelei, lui vodă i se părură nespus de dragi. Cum a intrat, venind din odaia de dormit
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
careva o să-l vadă, dacă întâlnește pe cineva, o să-l bănuie și o să-l recunoască, deci hai să ne ținem ca și cum nu ne-ar păsa. Culoarele văruite erau pustii, deschidea uși după uși spre odăi care altădată păreau neîncăpătoare pentru jilțurile încrustate cu pietre scumpe, sidef și fildeș, pentru scoarțele oltenești sau orientale topind în țesătura lor cele mai minunate culori, dar acum păreau imense în pustiul ce se căsca în ele. Iatacul doamnei, cu tot ce putuse să aducă zestre
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
inimile celor patru bărbați îngenuncheați. După împărtășanie, tot din desagă ieromonahul scoase o pâine proaspătă, de fapt un colac, făcu asupra lui semnul crucii și îl frânse în patru părți, dându le fiecăruia câte o bucată. S-au așezat în jilțuri și, în timp ce preotul vorbea, ei mâncau mestecând îndelung miezul alb și moale cu miros de anason. Au vorbit de toate. — Grâul e bun, verde ca o mătase. De Paște n-or să se vadă corbii din lan... Semn bun, de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
unul dintre beizadele lui, Constantin sau Ștefan. Spătarul Mihai îl prinse la timp pe marele stolnic Constantin ca să nu se prăbușească jos ca un mal. Vodă Ștefan se repezi să-l ajute și amândoi, susținându-l, îl așezară într-un jilț. Bătrânul respira greu, fără să poată scoate nici un cuvânt, fața îi era roșie vineție, iar buzele palide tremurau sacadat. — Neică Mihai, să-l tragem colo spre laviță, să-l întindem pe spate. Aș, nu, ajută-mă să-i țin capul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
avem dovezile strânse. Vodă zâmbea stânjenit, marele stolnic își revenise cu totul, intrigile și urzelile fiind viața lui, iar spătarul Mihai apreciind că și de data aceasta sforile va trebui să le tragă tot el, se lăsă greoi într-un jilț, pecetluindu-și gândurile în spatele buzelor strânse. Se gândeau cu toții cum să facă. — Banul Constantin Știrbei..., șopti pe gânduri marele spătar. — Da, da, Constantin Știrbei, se bucură stolnicul, pentru că într-o clipă înțelese că acesta era omul de care aveau nevoie
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cu țeava de argint neînchipuit de lungă și scuturi din piele tăbăcită într-un anume fel, semănând cu cele ale bașbuzucilor cu care Mahomed al II-lea cucerise Constantinopolul. Călugărul zări într-o străfulgerare toate acestea, dar și cele două jilțuri din mijlocul odăii, pe care stăteau Constantin Brâncoveanu gol până la cingătoare și beizadea Constantin îmbrăcat într-un fel de cămeșoi de pânză albă. În jurul lor câteva femei cu fețe grave încercau să rupă bucăți de pânză. Se apropie cu ligheanul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
durerea sufletului meu este atât de mare, încât pe cea a cărnii nu o mai simt. Când termini cu așchiile din picioarele mele, încearcă să-i liniștești durerile lui Constantin, coconul meu. Pe urmă să pui să mă ridice cu jilț cu tot și să mă ducă într-o odaie tainică, am să-ți încredințez suferințele cugetului meu... De dormit, nu pot dormi decât tot în jilț, pentru că după cum vezi m-au ars cu flacără și pe piept și pe spinare
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
liniștești durerile lui Constantin, coconul meu. Pe urmă să pui să mă ridice cu jilț cu tot și să mă ducă într-o odaie tainică, am să-ți încredințez suferințele cugetului meu... De dormit, nu pot dormi decât tot în jilț, pentru că după cum vezi m-au ars cu flacără și pe piept și pe spinare și nu mă prea pot culca. Atunci a intrat în odaie doftorul trimis de preafericitul Hrisant al Ierusalimului. S-a uitat atent la ce făcea ieromonahul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
i șopti ceva. — Bine, bine, ai dreptate, mă ocup eu de tânăr. Ai dreptate, măria sa se ține să nu țipe ca să nu-l sperie. Așa este, nu este bine să ții doi suferinzi în aceeași încăpere... Două slugi ridicară puțin jilțul în care sta vodă atât cât să nu atingă covoarele de pe jos și-l cărară într-o odaie ce da cu ferestrele spre miazănoapte. Doamna aduse apă în căni de porțelan, lighene de aramă curate, feșe albe din pânză de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
se îndreptă spre lavița pe care sta Ștefan, se aplecă în fața lui și-l sărută pe frunte. Ieși spre cuhnie. O întâlni pe doamna Marica, o binecuvântă, încercă să o liniștească spunându-i că vodă se odihnește, așa stând în jilț, pentru că rănile se vor vindeca mai repede dacă vor sta în adierea vântului. — Doar să nu se așeze vreo muscă, adăugă el zâmbind. Doamna Marica îl privea nedumerită, cum iese în bătătură, cum își dezleagă măgarul care fusese priponit de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ai iubit, e tare greu, grea caznă a cugetului, dar cum este când i au legat în această vânzare pe toți ai tăi, te-ai întrebat? O să-ți cer ceva, părinte, ceva ce nu se cuvine: apropie-te, îngenunchează înaintea jilțului meu, scoate-ți potcapul, așa... Mâinile cu degetele vinete, aproape negre, ale domnitorului se lăsară pe creștetul monahului. Lacrimi cât boabele de rouă se prinseră de pletele-i albe. Clipele treceau măsurate de bătaia inimilor lor. — Iartă-mă, sfinția ta
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
te în firesc. Nu ești singur. O să încerc să veghez în rugăciune alături de măria ta. Dăruiește-mi încrederea măriei tale. Așa să ne ajute Dumnezeu! Călugărul făcu asupra suferindului semnul binecuvântării și ieși. Din cadrul ușii mai aruncă o privire spre jilțul voievodului său și i se păru că zâmbetul lui nu mai era atât de trist. Nu închise ușa de tot când auzi strigătul lui: — Doamne Iisuse Hristoase, și ce o să fie dacă o să izbândesc pe lângă turci cu aur? Și nu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]