745 matches
-
volum mai puțin sistematizat aparține lui George Mirea (Junimea - implicații lingvistice, Editura Junimea, Iași, 1983). „La Société littéraire Junimea et la littérature d’inspiration historique”, Cahiers roumains d’études littéraires, nr. 3, 1977, pp. 63-73; „Fapt și semnificație `n istoriografia junimistă”, `n Șt. Meteș la 85 de ani, Cluj-Napoca, 1977, pp. 459-460; „Impactul Convorbirilor”, Convorbiri Literare, nr. 9, 1981, p. 15; „Paradigma Convorbirilor”, Cronica, nr. 9, 1987; „O pedagogie subiacentă”, Convorbiri Literare, nr. 2, 1987, pp. 4-5. Revista de Istorie, nr.
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
lui Maiorescu, Carp și ceilalți cu masoneria încă din 1973, fiind, alături de Z. Ornea, printre puținii care au ridicat problema în timpul comunismului. Al doilea text este o recenzie a dlui Dan Mănucă la o carte a dlui Liviu Papuc, Marginalii junimiste, Ed. Timpul, Iași, 2003, pe care n-o cunoaștem (am rămîne îndatorați editurii sau autorului dacă ne-ar expedia un exemplar), plină, se pare, de noutăți referitoare la societatea și la cenaclul care l-au dat, între atîția, pe Eminescu
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12616_a_13941]
-
sunt de poezie, 54 de proză (32 - proză scurtă, 11 romane și 11 - non-ficțiune) și 13 de teatru. Se putea coborî și până la nivelul romanului Mihai Vereanu de Iacob Negruzzi sau la Poezii-le lui N. Nicoleanu. Privitor la epoca junimistă, regret absența atât a amintirilor lui George Panu, cât și a celor ale lui Iacob Negruzzi. Cel mai bine reprezentat este, în mod firesc, secolul XX. Din intervalul 1901-1945 se înregistrează 273 de titluri: 97 - poezie, 145 - proză (scurtă - 55
Catalogul bibliotecii esențiale by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13114_a_14439]
-
să ne înscriem întotdeauna contra ideii de a ne da cît vom putea mai mult - cum faceți dvs - în exploatarea străinilor". Din păcate, consecvent cu concepția PNL s-a rostit, în 1895 și împotriva legii minelor elaborată de ministrul conservator junimist Petre P. Carp, o lege utilă și foarte avansată economic, chiar de mirare, aparent, ca a fost elaborată de un ministru conservator, atît de eficiență a fost această lege pentru dezvoltarea industrială a țării, la capitolul industrie extractiva. Delavrancea, din
Delavrancea si ravagiile cenzurii by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17662_a_18987]
-
teoreme și nici nu-și pot verifica experimental intuițiile. Dar aceasta împrejurare nu conduce la haos. Literatura își are ordinea ei, ierarhiile ei, în pofida asaltului veleitarilor sau a dorinței unor scriitori de a-și asigura un loc mai bun. Principiul junimist de a lăsa operele să vorbească este cît se poate de firesc. Nu toți își aduc însă aminte de el. Am citit cu oarecare surpriză (totuși, nu prea mare!) două editoriale din nouă serie a Contemporanului. Ideea europeană (nr. 2
Aproximatii polemice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/18147_a_19472]
-
însă să impună revista în rolul ei de altădată. O viziune asupra întregii “Junimi” nu va mai fi posibilă decât după ce va fi cuprinsă întreaga arborescență a mișcării, dezvoltată prin silințele celei de-a doua generații de scriitori și gânditori junimiști. Mentorul "Junimii", Titu Maiorescu, se detașează prin publicarea mai multor studii și cercetări, pe baza cărora se structurează principiile filozofice și estetice ale culturii române. Dintre acestea amintim: În prima lucrare, Maiorescu pledează pentru scrierea fonetică, susținând ideea, novatoare pentru
Junimea () [Corola-website/Science/298722_a_300051]
-
impostură manifestate în artă. "Junimea" și "Convorbiri literare" au avut un rol decisiv în cultura și literatura română. După cum este unanim recunoscut și după cum au subliniat cei mai reprezentativi monografi și exegeți ai activității "Junimii", trebuie să recunoaștem că, "spiritul junimist" a făcut să triumfe ideea conform căreia, în evaluarea operei de artă, este imperios necesar să primeze valoarea estetică, indiferent de ideea tematică. Interesante și instructive Memorii de la Junimea au lăsat doi dintre participanții la lucrările societății, George Panu, Ioan
Junimea () [Corola-website/Science/298722_a_300051]
-
cercul socialist al revistei "Contemporanul" din Iași, alături de Constantin Mille și Vasile G. Morțun. Intră apoi în cercul societății Junimea, colaborează la revista ei, "Convorbiri literare" și este ales (1890-1891), ca junimist, ajutor de primar al Iașului. Colaborează la ziarul junimist "Era nouă" și în perioada 1892-1895 este ales pentru prima data deputat de Iași, susținând naționalizarea școlilor. Trece la conservatori și este ales iar deputat, dar se retrage pentru a începe o mișcare antisemită. Se unește cu Alexandru D. Xenopol
Alexandru C. Cuza () [Corola-website/Science/299959_a_301288]
-
Mihail Sturdza (n. 24 aprilie 1794, Iași - d. 8 mai 1884, Paris) a fost domnitor al Moldovei între aprilie 1834 și iunie 1849. Este fiul Marelui Logofăt Grigore Sturdza și al Mariei Calimah, fiica de domn. A fost influențat de junimistul sas Flehtenmacher care a venit în Moldova în 1821. Tot în 1821 Mihail s-a înscris în partidul rusofil care dorea ieșirea Moldovei de sub dominația turcească. Era un aprig contestatar al administrației din Moldova. A scris numerose memorii prin care
Mihail Sturza () [Corola-website/Science/299360_a_300689]
-
și om politic, profesor la Universitatea din Iași, membru titular al Academiei Române, fost Ministru al Educației Naționale. se naște la 2/14 iunie 1882, la Tecuci, fiu al lui Dimitrie Petrovici și al Ortansei Petrovici, nepoată de soră a poetului junimist Theodor Șerbănescu. În anii 1892-1899 face studii medii la Colegiul Sf. Sava din București. În toamna lui 1899 se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie din București, având printre profesori pe Titu Maiorescu și pe Nicolae Iorga. În aceeași
Ion Petrovici () [Corola-website/Science/297849_a_299178]
-
Petru Bogdan, chimist, membru al Academiei Române și profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Din aceasta căsătorie au rezultat doi copii: Tereza Culianu (căsătorită Petrescu) și Ioan Petru Culianu, istoric al religiilor, scriitor și eseist. Antrenat în ampla mișcare junimistă de dezvoltare a învățămîntului românesc, Neculai Culianu a fost cofondator al Institutelor Unite (alături de Titu Maiorescu, Petru Poni, dr. Ioan Ciurea), școală particulară de prestigiu (1866-1907) din Iași, pe care a și condus-o și pentru funcționarea căreia a donat
Neculai Culianu () [Corola-website/Science/307213_a_308542]
-
avocatura pentru care nu avea însă vocație. În anul 1868, este numit pentru o scurtă perioadă în funcția de procuror general pe lângă Curtea de Apel din Iași. Intră în activitatea politică, fiind ales în anul 1870 ca deputat din partea grupării „junimiste” și prefect al județului Iași. Este ales de cinci ori primar al orașului Iași: În calitate de primar, el s-a remarcat prin următoarele realizări: Devenit membru al Partidului Național Liberal în anul 1883, a fost ales de mai multe ori deputat
Nicolae Gane () [Corola-website/Science/307216_a_308545]
-
conducând-o în calitate de președinte (25 mai 1910 - 25 mai 1913; 6 iunie 1923 - 12 iunie 1926) și secretar general (28 mai 1915 - 6 iunie 1925). Acest „gospodar al vieții culturale”, după cum îl numea Eugen Lovinescu, a contribuit la răspândirea ideologiei junimiste prin toate scrierile lui și, mai ales, a fost unul dintre cei mai activi susținători ai adepților proaspăt recrutați, făcând din ei scriitori de o importantă valoare. Și-a făcut studiile în Germania. A fost profesor la Facultatea de drept
Iacob Negruzzi () [Corola-website/Science/306947_a_308276]
-
aceste texte, precum și celelalte scrieri, în fața unui public format din membrii societății literare "Junimea" (printre care Iacob Negruzzi, Vasile Pogor și Alexandru Lambrior). Textele individuale, inclusiv a patra secțiune, publicată postum, au apărut la început în diverse numere ale revistei junimiste "Convorbiri Literare" începând cu 1881. Primul capitol în versiunea sa fragmentară inițială, precum și versiunile ulterioare de limbă română ale operei complete începeau cu cuvintele lui Creangă: "Dedicație d-șoarei L. M.", cu referire la Livia, fiica mentorului lui Creangă, liderul "Junimii
Amintiri din copilărie () [Corola-website/Science/307831_a_309160]
-
cronici literare, cronici dramatice, iar la rubrica "Bibliografie", notițe asupra revistelor românești. Viața la redacție a fost stimulantă din punct de vedere literar considerând anturajul, dar cei trei clasici trăiau într-o sărăcie lucie, uitați adesea cu plata de către potentații junimiști. Titu Maiorescu părăsise direcția ziarului, la doar trei luni de la instalare, iar cei trei redactori nu erau plătiți uneori cu lunile. Astfel Caragiale părăsește redacția în anul 1879, Slavici îl urmează în anul 1880, iar Eminescu rămâne singur până la plecarea
Ioan Slavici () [Corola-website/Science/312204_a_313533]
-
compun; mai bine să nu facem deloc academii, cu secțiunile lor, cu ședințele solemne, cu discursurile de recepțiune, cu analele pentru elaborate decât să le facem toate aceste fără maturitatea științifică ce singură le dă rațiunea de a fi"“ . Fruntașul junimist menționează enunțul ,formă fără fond“, destul de rar, dar aceasta s-a impus ca una dintre cele mai populare sintagme datorită impulsului dat cu articolul "În contra direcției de astăzi în cultura română", apărut într-o perioadă de mari controverse și convulsii
Formele fără fond () [Corola-website/Science/311476_a_312805]
-
alte reviste sau gazete ale epocii, în perioada 1870-1877 publicând în "Albina", "Familia" lui Iosif Vulcan, "Federațiunea", "Convorbiri literare", "Curierul de Iași". Convingerile sale erau în linii mari în acord cu cele ale conservatorilor și în special cu ale fracțiunii junimiste, condusă de P.P. Carp și Titu Maiorescu. Totuși, în articolele sale și-a exprimat adeseori părerile proprii, care nu corespundeau întotdeauna liniei oficiale a partidului, ceea ce a provocat proteste și nemulțumiri din partea unor conservatori. Datorită implicării sale afective în evenimentele
Mihai Eminescu, jurnalist politic () [Corola-website/Science/314064_a_315393]
-
foștilor sburăturiști, iritați, într-o pricină sau alta, de opiniile criticului. Ion Barbu contestă ideea sincronismului și pune sub semnul întrebării armătura teoretică a volumului despre evoluția poeziei române. G. Călinescu indică obiecțiuni asupra metodei critice lovinesciene, și, în ce privește studiile junimiste, e de părere că acestea sînt cu desăvîrșire fără valoare (T. Maiorescu e „mai degrabă o eroare") etc. Îi contestă priceperea și, coborînd la pamflet, numesc pe Lovinescu „marele-eunuc" al literilor române. Dușmanii reali ai criticului îi urmăresc articolele, cu
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
sau Mite Kremnitz. În fapt, "Mite" și "Bălăuca" sînt, într-un chip mai profund, niște opere lirice, și în destinul tragic al poetului criticul își citea propria nefericire. Spre sfârșitul vieții, părăsind aproape de tot foiletonul critic, Lovinescu se dedică studiilor junimiste, și hotărirea sa nu e fără legătură cu temperatura morală a momentului. Agitațiile politice din deceniul al IV-lea îl neliniștesc, și, văzînd ce înfumurate, intolerante confuzii amenință din nou cultura română, criticul se gîndește să reactualizeze spiritul clarvăzător al
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
al lui Maiorescu. Cele două tomuri ale monografiei T. Maiorescu (1940), urmate de T. Maiorescu și contemporanii lui, I, II (1943, 1944), T. Maiorescu și posteritatea lui critică(1943), de broșura Petre Carp (1941) și de o Antologie a ideologiei junimiste constitue o operă critică impresionantă, comparabilă cu aceea a lui Sainte-Beuve despre Port-Royal. Lovinescu se află, acum, în pragul morții și toate ideile sale, de o limpezime și o gravitate nefirească, răzbat într-un tărîm metafizic. Deși împăcat de timpuriu
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
perioada care a urmat Unirii din 1859 a reprezentat o epocă de împlinire a idealurilor pașoptiste, totuși unele accente se schimbaseră, condițiile erau altele decât pe vremea tinereții romantice a lui Heliade Rădulescu, Alecsandri sau Bălcescu. Maiorescu reprezintă noua generație, junimistă, cu o nouă concepție asupra vieții sociale și culturale românești. Pe planul ideologiei politice, Maiorescu este un conservator, adept al unei evoluții naturale, organice și temeinic pregătite, adversar al "„formelor fără fond“", al căror rechizitoriu îl face în articolul din
Titu Maiorescu () [Corola-website/Science/297354_a_298683]
-
secretar al Agenției diplomatice a României la Paris (mai 1867 - iulie 1867). A fost inițiat în francmasonerie la 21 octombrie 1867 în Loja Steaua României din Iași, iar la 19 noiembrie același an, primește gradul de Companion. Adept al ideilor „junimiste”, s-a remarcat ca unul dintre fruntașii Conservator din acea perioadă. A fost ales în numeroase rânduri deputat și senator în Parlamentul României. A îndeplinit numeroase funcții politice în cadrul guvernelor care au succedat la conducerea țării după abdicarea domnitorului Cuza
Petre P. Carp () [Corola-website/Science/297370_a_298699]
-
de agent diplomatic la Viena și Berlin (martie 1871 - aprilie 1873) și ulterior la Roma (aprilie - octombrie 1873). În perioada noiembrie 1882 - octombrie 1884 a fost numit Trimis extraordinar și ministru Plenipotențiar al României la Viena. În anul 1891 gruparea „junimistă” se desprinde din cadrul Partidului Conservator și formează Partidul Constituțional, iar Petre P. Carp este ales președinte al acestui nou partid. După fuziunea din 1907 a tuturor elementelor politice conservatoare din România, a fost ales președinte al Partidului Conservator (21 aprilie
Petre P. Carp () [Corola-website/Science/297370_a_298699]
-
alătură Societății Scriitorilor din România, devenind și președintele acesteia la 2 septembrie 1909. În același an, el, Iosif, și Anghel, alături de Emil Gârleanu, pun bazele publicației cu apariție lunară "Cumpăna", care luptă împotriva eclectismului lui Ovid Densusianu și a școlii "junimiste" În 1910 însă, revista își încetează apariția. Devine și o prezență constantă la întâlnire intelectualilor avute la Cafeneaua Kübler. În 1910 este numit în funcția de director al Teatrului Național din Iași, poziție pe care o deține până în 1919. În
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
proza lui Sadoveanu este o continuare a „narațiunii naționale” explorată anterior de Nicolae Filimon, Ioan Slavici și Duiliu Zamfirescu, în timp ce istoricii literari Vianu și Zigu Ornea menționează că Sadoveanu s-a inspirat și din temele și genurile abordate de autorul "junimist" Nicolae Gane. În tinerețe, Sadoveanu l-a admirat și i-a colecționat lucrările lui N. D. Popescu-Popnedea, un autor prolific de almanahuri, romane istorice și de aventură. Trecerea sa la realism a fost inspirată de citirea operelor lui Gustave Flaubert
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]