754 matches
-
duelț - consemnează Negruzzi - a fost o învălmășeală în timpul dansului".4 ,Duelul era la ordinea zilei", scrie Vasile Alecsandri în 1862, observând că tinerii boieri români reveniți din occident ,se băteau șîn duelț pentru motivuri de nimic". La începutul anului 1865, junimiștii P.P. Carp și I. Negruzzi, ambii reveniți la Iași de la studii în Germania, amenință cu provocarea la duel pe oricine contestă achitarea lui Maiorescu în procesul de imoralitate care îi fusese intentat.5 Și viața erotică agitată a Elizei Balș
Din nou despre duelul la români by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/11326_a_12651]
-
desigur în vizor reperele istoriei noastre literare, știind prea bine că, de pildă, junimismul literar consuna cu junimismul politic. Critică formelor fără fond din cultura, profesata de oamenii de litere de la Junimea, se armoniza perfect cu aceeași critică îndreptată de junimiștii din Partidul Conservator împotriva formelor fără fond din societate, din viața instituțională a epocii. Uneori acționau, ca Ț. Maiorescu, în amândouă planurile. Dar pot fi observate, cum au și fost, și alte potriviri de cadența între ideologiile politice și curentele
O revistă de directie? by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/18149_a_19474]
-
au fost germanice? Cum, sărind peste cîteva decenii bune (chiar dacă dl Hîncu nu o amintește), toata ideologia conservatoare a Junimii este, și ea, de influență germanica, deși, în 1897, în prefață la vol. I din Discursuri parlamentare, Maiorescu menționa că junimiștii, cu modul lor de judecată, mai mult englezește evoluționar decît franțuzește revoluționar (un rol hotărîtor l-a exercitat cartea lui Th. Buckle, Istoria civilizației în Anglia) nu acordau momentului 1848 rolul pe care i-l acordau oamenii politici munteni, mai
Un studiu imagologic by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/18165_a_19490]
-
obiectiv din comuna Cândești inclus în lista monumentelor istorice din județul Neamț este situl arheologic din dealul Cetățuia de lângă satul Cândești, sit ce cuprinde urmele unei așezări din secolele al II-lea-al III-lea e.n. Anton Naum (1829-1917) - poet junimist, profesor universitar la universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, membru titular al Academiei Române. Gheorghe Manolache (n. 1950) - poet, critic literar, în prezent profesor universitar la disciplina "Literatura Română. Postmodernismul românesc. Introducere în critică literară", Facultatea de Litere și Arte, Universitatea
Comuna Cândești, Neamț () [Corola-website/Science/301625_a_302954]
-
grec, Constantin Tiriachiu, atestat la Buhăiești ca jicnier după eveniment. De la începutul secolului al XIX-lea datele cu privire la Buhăiești se înmulțesc, iar alături de vechile familii ale satului apar noi nume, cum ar fi cel al lui Vasile Pogor, tatăl renumitului junimist cu același nume. De la Vasile Pogor-tatăl dăinuie și azi toponimul "Pogoreni" (în pronunția buhăieșteană, "Pogorăni") pentru fosta denumire Buhăieștii de Sus. Cel mai de seamă buhăieștean al secolului XIX avea să fie Costache Caracaș (1791-1859), fiu al lui Ioniță și
Buhăiești, Vaslui () [Corola-website/Science/301867_a_303196]
-
încetățenit”), din inițiativa unor tineri reîntorși de la studii din străinătate, în frunte cu Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi și Teodor Rosetti. Ei își încep activitatea prin organizarea unei serii de prelegeri populare. Printr-o formulă masonică, junimiștii, când vorbeau despre acest subiect, spuneau: Originea Junimii se pierde în negura timpului". Cursul public pe care Titu Maiorescu îl ținuse cu un an mai înainte, curând după instalarea sa la Iași, dovedise existența unui auditoriu cultivat, în stare să
Junimea () [Corola-website/Science/298722_a_300051]
-
respectiv, în drept (1886). Întors în țară, intră în cercul socialist al revistei "Contemporanul" din Iași, alături de Constantin Mille și Vasile G. Morțun. Intră apoi în cercul societății Junimea, colaborează la revista ei, "Convorbiri literare" și este ales (1890-1891), ca junimist, ajutor de primar al Iașului. Colaborează la ziarul junimist "Era nouă" și în perioada 1892-1895 este ales pentru prima data deputat de Iași, susținând naționalizarea școlilor. Trece la conservatori și este ales iar deputat, dar se retrage pentru a începe
Alexandru C. Cuza () [Corola-website/Science/299959_a_301288]
-
Micle și participă la ședințele "Junimii". Anul se scurge fără ca poetul să fi publicat măcar un vers. Eminescu însă nu avea bani nici pentru o fotografie cerută de Negruzzi la Iași spre a-i pune chipul în tabloul cu portretele junimiștilor. Pe data de 12 august, într-un articol de tip polemic, ia apărarea manualului de logică al lui Maiorescu, sub titlul "Observații critice", în "Curierul de Iași". În anul 1878 va avea o activitate ziaristică intensă. Abia dacă participă la
Opera poetică a lui Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/297926_a_299255]
-
Viena. Pe 4 iunie, "Timpul" anunță plecarea la Iași a lui Eminescu, pentru a asista în calitate de corespondent al ziarului la serbarea dezvelirii statuii lui Ștefan cel Mare. Își regăsește vechii prieteni, I. Creangă și Miron Pompiliu. Cu această ocazie citește junimiștilor din Iași, strânși în casa lui Iacob Negruzzi, poezia "Doină". Pe 1 iulie se tipărește în "Convorbiri literare" poezia "Doină". În luna august, revista "Convorbiri literare" reproduce poezia "Luceafărul" tipărită inițial în Almanahul de la Viena. Pe data de 14 octombrie
Opera poetică a lui Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/297926_a_299255]
-
al Junimii unde este coleg cu persoane ilustre ca Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale și Ion Creangă. Va frecventa regulat ședințele hebdomadare ale Junimii timp de 20 de ani. Ține și câteva conferințe în cadrul 'prelegerilor populare' ale Junimii. Junimiștii, faimoși prin felul în care luau totul în derâdere și susțineau, la întâlnirile cele mai serioase, că 'anecdota primează', au reținut figura lui Ioan D. Caragiani ca pe una foarte amuzantă. Aromânul, de-o vârstă cu Maiorescu, îi înveselea pe
Ioan D. Caragiani () [Corola-website/Science/307146_a_308475]
-
faimoși prin felul în care luau totul în derâdere și susțineau, la întâlnirile cele mai serioase, că 'anecdota primează', au reținut figura lui Ioan D. Caragiani ca pe una foarte amuzantă. Aromânul, de-o vârstă cu Maiorescu, îi înveselea pe junimiști cu nenumăratele lui anecdote. El era la acea vreme singurul care putea stârni tot atâta ilaritate câtă putea să provoace Creangă. Caragiani era cel mai bogat anecdotist de la Junimea. Crescut în plin orient, Ioan Caragiani rezuma tradițiile și anecdotele tuturor
Ioan D. Caragiani () [Corola-website/Science/307146_a_308475]
-
accent, care-i trăda originea sa exotică și care dădea istorisirilor sale un gust și mai bun. Istorisea cu un farmec nespus și cum se întîmplă câteodată tocmai nestăpanirea perfectă a limbii și acentul diferit interesa. Ca și la teatru, Junimiștii îi cereau lui Caragiani să repete anecdota care le plăcuse cel mai mult în ședința trecută. Junimea avea deprinderi foarte libere, membrii tratându-se între dânșii cu mare familiaritate și, întocmai ca la școală între copii, își dădeau porecle unii
Ioan D. Caragiani () [Corola-website/Science/307146_a_308475]
-
a fost construit și Institutul de Anatomie al Facultații de Medicină din Iași. A ajutat la întemeierea Observatorului Astronomic din Iași. Membru corespondent al Academiei Române din 1889, președinte al Ligii Culturale din Iași și al Congreselor Corpului Didactic, conservator și junimist convins, a fost membru activ al Junimii încă din 1864 și a condus clubul conservator din Iași. Prieten cu Titu Maiorescu, dirijează publicația "Vocea Națională" a grupării și este senator și vicepreședinte al Senatului în timpul guvernării conservatoare conduse de Lascăr
Neculai Culianu () [Corola-website/Science/307213_a_308542]
-
al Arheologiei" de la Paris. Divorțează de Luiza Wirth, cândva, după 1868. Deși, Titu Maiorescu își făcuse publice opiniile sale anti-liberale, societatea Junimea de la Iași a fost primită de Urechia cu simpatie, dar anul 1870 reprezintă începutul polemicilor lui Urechia cu junimiștii, iar împreună cu istoricii Bogdan Petriceicu Hasdeu și Nicolae Ionescu, începe să condamne vederile conservatoare și, pe plan cultural, îndrumările romantice și neoclasice ale Junimii, care în opinia lui Urechia erau în contradicție cu românismul. În același deceniu Urechia începe să
V. A. Urechia () [Corola-website/Science/307726_a_309055]
-
A. Rosetti și grupul radical din jurul său, grup care formează în anul 1875 Partidul Național Liberal. După 1873 colaborează cu Dimitrie August Laurian și Ștefan Michăilescu la "Revista contimporană", revistă antijunimistă, despre care George Călinescu spunea: "Revista avea prestigiu și junimiștii în sinea lor se îngrijorară." Revista a debutat cu un studiu al lui Urechia despre Miron Costin, cu niște "Suvenire despre poetul Conaki" de Gheorghe Sion și o nuvelă istorică a lui Pantazi Ghica, "Marele vistier Cândescu", toate aceste scrieri
V. A. Urechia () [Corola-website/Science/307726_a_309055]
-
Regimentul de dorobanți din Copou (care a luptat în acest război). Inițial statuia era înconjurată de un gard de fier, care a fost înlăturat ulterior după lărgirea pieței. În anul 1883, după inaugurarea statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare, junimistul Gheorghe Verussi scria: "" Această capodoperă sculpturală este proastă, ignobilă, lipsită de orice valoare..."" . În prezent, există opinii care acreditează ideea că solul pe care este construită statuia este instabil și că ar trebui restricționată circulația în zonă. ""După cunoștințele mele
Statuia lui Ștefan cel Mare din Iași () [Corola-website/Science/307924_a_309253]
-
lucrat în piatră de Șcheia de către sculptori polonezi. El figurează în lista monumentelor istorice din județul Iași, fiindu-i atribuit codul . În continuarea tronsonului central al parcului, dincolo de obelisc și de Teiul lui Eminescu, se continuă Aleea Junimii (sau Aleea Junimiștilor), tronson străjuit de mai multe busturi dedicate unor personalități culturale române direct sau indirect asociate cu societatea literară Junimea. Dintre acestea, înregistrate ca monumente istorice sunt bustul lui Mihai Eminescu, bustul lui Ion Creangă (ambele situate în oglindă, în interiorul piațetei
Parcul Copou () [Corola-website/Science/302104_a_303433]
-
aromâni oieri din Avdela Pindului și a avut mai multi frați și surori. Sora lui, Anastasia, s-a căsătorit cu Sterie G. Ciumetti, inginer de poduri și șosele. Mama lui Pericle, Despina (Despa) Caragiani (măritată Papahagi) a fost soră cu junimistul Ioan D. Caragiani și cu Alexandru Caragiani, tatăl primei femei românce pilot, Elena Caragiani-Stoienescu. S-a căsătorit cu Marica Magiari, sora traducătorului Mihail Magiari și a baritonului Grigore Magiari - cel care a înființat grupul de operă din Iași. Pericle și
Pericle Papahagi () [Corola-website/Science/302889_a_304218]
-
Maiorescu să-l ajute caracterizându-l ca "un tânăr cu minte bătrână", un tânăr de veritabil talent, care nu e nici "un cap năvalnic ca Eminescu", dar "nicio mediocritate ca Vlahuță". Dar Maiorescu, supărat de desolidarizarea lui Slavici de politica junimiștilor, nu se ostenește. Ultimul editorial al lui Slavici în "Tribuna" apare în februarie 1890. În martie se întoarce la București. Întors în țară continuă munca la documentele Hurmuzachi, predă la Azilul Elena Doamna și la alte școli particulare. În anul
Ioan Slavici () [Corola-website/Science/312204_a_313533]
-
până în prezent". Fiind o personalitate complexă, scriitor și luptător politic, istoric și pedagog practic, gazetar și memorialist, narator și dramaturg, opera sa adunată în volume este vastă și diversă, fără a include paginile revistelor și ziarelor la care a colaborat. Junimist convins, susținea că estetica este strâns legată de etică, susținând imposibilitatea separării frumosului de bine, iar arta o privea ca pe un act moral și combătea cu asprime în cronicile sale din "Timpul" tot ceea ce considera "necuviințe estetice". A debutat
Ioan Slavici () [Corola-website/Science/312204_a_313533]
-
conservator al învățământului, Titu Maiorescu. Imediat după preluarea conducerii ministerului de către liberalul Chițu, Eminescu a fost demis din funcția de revizor școlar și a lucrat ca redactor la "Curierul de Iași", publicație aflată atunci în proprietatea unui grup de Junimea|junimiști. La inițiativa lui Maiorescu și Slavici, Eminescu a fost angajat în octombrie 1877 ca redactor la cotidianul "Timpul", organul oficial al conservatorilor, unde a rămas în următorii șase ani. Deși a ajuns jurnalist printr-un concurs de împrejurări, Eminescu nu
Mihai Eminescu, jurnalist politic () [Corola-website/Science/314064_a_315393]
-
utilitate practică. Așadar, el și-a folosit cea mai mare parte a timpului pentru completarea sistemului filozofic al lui Schopenhauer și pentru fundamentarea teoretică a soluției la una dintre problemele esențiale ale societății românești din acel timp, aceea pe care junimiștii au denumit-o a „formelor fără fond”. În felul acesta Eminescu și-a elaborat principiile de care s-a folosit apoi în activitatea de ziarist. George Călinescu a analizat lecturile lui Eminescu și a constatat că: „este poate cel dintâi
Mihai Eminescu, jurnalist politic () [Corola-website/Science/314064_a_315393]
-
ci că își folosea cunoștințele filozofice „pentru folosul spiritual propriu, sau pentru alcătuirea unei podele pe care să se înalțe o politică și o etică”. Concepția lui politică corespundea principiilor politice ale Partidul Conservator (1880-1918)|conservatorilor, și mai ales ale junimiștilor, care erau de formație germană. Scopul lui Eminescu era să acționeze ca un „chirurg” care elimină „putrejunea bubei noastre naționale” astfel încât societatea să poată să-și însănătoșească „corpul statului”. El se simțea obligat să lovească în nulitățile politice, pentru ca ele
Mihai Eminescu, jurnalist politic () [Corola-website/Science/314064_a_315393]
-
autoritatea critică e de neînțeles. Îndată după Titu Maiorescu el devine în cîmpul criticii personalitatea cea mai proeminentă. Dar autoritatea lui nu s-a impus, ca aceea a lui Maiorescu, de la început. Mai trăia încă, la 1905, spiritul director al junimiștilor și se impusese Nicolae Iorga, personajul central al mișcării literare din primul deceniu al veacului nostru. În momentul în care se înscrie la Universitatea din București (1899), secția clasică, învățământul bucureștean era dominat de figurile unor profesori ca T. Maiorescu
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
stricte, E. Lovinescu urmărește ambele cursuri, fără a recunoaște, acum și mai tîrziu patronatul spiritual al vreuneia dintre personalitățile epocii. De structură maioresciană, el își păstrează o libertate de spirit care îi va pune, nu o dată, în contradicție cu opiniile junimiștilor. Împrejurările l-au pus în cîteva rânduri în contact cu Titu Maiorescu, mai întâi la un congres al profesorilor de latină, apoi în timpul colaborării la Epoca: întâlniri nerevelatorii, aproape protocolare, fără angajamente din nici o parte. Formația maioresciană a lui E.
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]